Asigurări sociale. Decizia 36/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.36
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliată în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2009, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a solicitat anularea deciziei nr. -/24.07.2009 emisă de intimată, precum și repunerea în dreptul de a beneficia de pensia de invaliditate, cu obligarea intimatei de a-i plăti această pensie de la data suspendării.
În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr. 313/23.07.2006 i s-a stabilit dreptul de a beneficia de pensie de invaliditate, că s-a prezentat în fiecare an la termenele de revizuire, iar în anul 2003, prin decizia nr. 4930/09.12.2003, a fost încadrată într-un grad de invaliditate nerevizuibil, astfel că măsura de suspendare a dreptului de pensie și de recuperare a sumei de 12425 lei, reprezentând pensia încasată în perioada 01.07.2006 - 01.07.2009 este abuzivă, nelegală și netemeinică, în condițiile în care a dovedit cu acte medicale starea de boală, iar decizia de stabilire a invalidității a produs efecte depline.
Contestatoarea a mai menționat că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu constituie un temei pentru emiterea deciziei de suspendare a dreptului de pensie și recuperare a sumei încasate cu acest titlu pentru că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act, nefiind posibilă anularea unei decizii în mod unilateral de către intimată.
Au fost anexate contestației, în copie, decizia contestată, actul de identitate și decizia asupra capacității de muncă nr. 4930/09.12.2003.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că deciziile contestate sunt legale și temeinice pentru că dispozițiile art. 62 alin.1 din Legea nr. 19/2000 prevăd că pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale în intervale de 6-12 luni până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, că reclamanta nu a urmat procedura de revizuire medicală, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat în baza unor documente neconforme, după cum
s-a constatat de către Direcția audit Intern și Control -
Intimata a mai menționat că suspendarea plății pensiei s-a efectuat în baza prevederilor art. 92 lit. c din Legea nr. 19/2000 datorită neprezentării contestatoarei la consultația medicală cu documentația necesară la termenul stabilit pentru revizuire.
Au fost anexate întâmpinării decizia contestată și nota de constatare nr. 9402/19.06.2009 întocmită de Direcția Control și Combatere Fraudă - CNPAS.
După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1645 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea, a anulat decizia nr. -/24.07.2009, emisă de intimată și a repus pe contestatoare în dreptul de a primi pensie de invaliditate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin decizia nr. -/24.07.2009 emisă de intimată, s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate cuvenite contestatoarei și recuperarea de la aceasta a sumei de 12425 lei, reprezentând pensia încasată necuvenit în perioada 01.07.2006 - 01.07.2009, reținându-se că nu s-a prezentat la revizuirea medicală, după cum s-a constatat prin nota de constatare nr. 9402/19.06.2009 întocmită de Direcția Control și Combatere Fraudă.
Din nota de constatare întocmită de Direcția Control și Combatere Fraudă, a rezultat că prin controlul asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, efectuat în temeiul prevederilor HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C, pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001, s-a menționat existența unor deficiențe în activitatea de stabilire a gradului de invaliditate, cu încălcarea procedurii de expertizare medicală și de revizuire, constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
Susținerile consemnate în nota de control sunt în contradicție cu mențiunile din decizia nr. 4930/09.12.2003 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M prin care s-a stabilit gradul II de invaliditate, nerevizuibil, astfel că contestatoarea nu avea obligația să se mai prezinte în vederea reexaminării medicale.
Conform dispozițiilor art. 39 alin.1, secțiunea C, capitolul III din Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene și ale sectoarelor municipiului B au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate. Dispozițiile alin.3 prevăd că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a acțiunii de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."
În condițiile în care decizia de încadrare într-un grad de invaliditate era nerevizuibilă, intimata nu avea posibilitatea să dispună încetarea plății pensiei retroactiv pentru că decizia devenise definitivă prin necontestare în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 56 (6) din Legea nr. 19/2000, intrase în circuitul juridic și produsese efecte depline.
Intimata invocă propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale ca fiind motive ale anulării deciziilor contestatoarei, deoarece aceasta nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termenele de revizuire și a depunerii la acele termene a documentelor medicale față de faptul că decizia sa de pensionare era nerevizuibilă.
Eventuala reexaminare a contestatoarei și verificarea gradului de invaliditate se putea face doar în condițiile exprese prevăzute de art. 39 alin.1 și 2 din Ordinul nr. 340/2001.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, a arătat că, în baza prevederilor art. 62 alin. 1 din legea 19/2000, pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale în funcție de afecțiune la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare. Conform prevederilor art. 92 alin. 1 lit c din legea 19/2000, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu se prezintă la revizuire.
Mai arată recurenta că dreptul de pensie al intimatei contestatoare s-a deschis în baza deciziei 313/23.07.1996 în care este menționat termenul de revizuire din luna iulie 1997, pe această decizie existând semnătura de primire a intimatei încă din anul 2000.
Ca urmare a Notei de constatare a CNPAS, Casa Județeană de Pensii Dap rocedat la suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.02.2001, emițându-se decizia -/24.07.2009.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/24.07.2009 emisă de intimată, s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate cuvenite contestatoarei și recuperarea de la aceasta a sumei de 12425 lei, reprezentând pensia încasată necuvenit în perioada 01.07.2006 - 01.07.2009, reținându-se că nu s-a prezentat la revizuirea medicală, după cum s-a constatat prin nota de constatare nr. 9402/19.06.2009 întocmită de Direcția Control și Combatere Fraudă.
Din nota de constatare întocmită de Direcția Control și Combatere Fraudă, a rezultat că prin controlul asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, efectuat în temeiul prevederilor HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C, pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001, s-a menționat existența unor deficiențe în activitatea de stabilire a gradului de invaliditate, cu încălcarea procedurii de expertizare medicală și de revizuire, constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
În mod corect a reținut instanța de fond că susținerile consemnate în nota de control sunt în contradicție cu mențiunile din decizia nr. 4930/09.12.2003 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M prin care s-a stabilit gradul II de invaliditate, nerevizuibil, astfel că contestatoarea nu avea obligația să se mai prezinte în vederea reexaminării medicale.
Conform dispozițiilor art. 39 alin.1, secțiunea C, capitolul III din Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene și ale sectoarelor municipiului B au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate. Dispozițiile alin.3 prevăd că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a acțiunii de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."
În condițiile în care decizia de încadrare într-un grad de invaliditate era nerevizuibilă, recurenta nu avea posibilitatea să dispună încetarea plății pensiei retroactiv pentru că decizia devenise definitivă prin necontestare în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 56 (6) din Legea nr. 19/2000, intrase în circuitul juridic și produsese efecte depline.
Ca atare, recurenta invocă propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale deoarece aceasta nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termenele de revizuire și a depunerii la acele termene a documentelor medicale față de faptul că decizia sa de pensionare era nerevizuibilă.
Eventuala reexaminare a contestatoarei și verificarea gradului de invaliditate se putea face doar în condițiile exprese prevăzute de art. 39 alin.1 și 2 din Ordinul nr. 340/2001.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliată în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -
GREFIER,
Operator ded ate cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. CP/SȘ
5 ex./27.01.2010
f- Tribunalul Dâmbovița
G
Emis 2 comunicări/1.02.2010
Grefier,
1. Casa Județeană de Pensii D,
2.
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina