Asigurări sociale. Decizia 356/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.356

Ședința publică din data de 24 februarie 2010

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

: -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal -, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.2087 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Târgoviște,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator, personal, lipsind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Intimatul-contestator declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatului că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate care este în concordanță cu probele administrate.

Arată că în luna decembrie a depus dosarul în vederea stabilirii pensiei de serviciu, constatând că are dreptul legal de a beneficia de pensie de serviciu. În luna decembrie plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererea sa și a dispus eliberarea din funcție începând cu data de 01.01.2009. Președintele României a semnat decretul de eliberarea sa din funcție. Este adevărat că decretul de eliberare din funcție a fost publicat la 25.01.2009 întrucât funcționarii erau în grevă, dar această împrejurare nu-i este imputabilă și apreciază că pensia trebuia să i se acorde începând cu 01.01.2009, ci nu cu 27.01.2009.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 3045/120/7.07.2009, reclamantul cheamă în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii, solicitând obligarea acesteia la plata pensiei de serviciu, pentru perioada 1.01.2009, -25.01.2009.

În motivarea cererii arată că în luna iunie 2008, depus dosarul în vederea stabilirii pensiei de serviciu, iar în luna noiembrie 2008, i s-a eliberat decizie privind acordarea pensiei de serviciu.

Mai arată că în luna decembrie 2008, comunicat pârâtei că a solicitat -ului încetarea activității de procuror șef secție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, începând cu data de 1.01.2009, iar prin hotărârea 1329 din 11.12.2008, a fost admisă cererea, pentru eliberarea din funcție, începând cu data solicitată, iar decretul de eliberare din funcție a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 25.01.2009.

S-au atașat cererii actele de care face vorbire.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 85 alin 3 din Legea 303/2004, plata pensiei se va face de la data prevăzută în decretul Președintelui României, ca fiind cea a eliberării din funcție sau în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial.

Iar în Decretul de eliberare nu este prevăzută o dată concretă.

Prin sentința civilă nr.2087 din 18 noiembrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, a obligat pârâta să plătească reclamantului pensia de serviciu pentru perioada 01.01.2009 - 25.01.2009.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantului i s-a emis decizia de pensionare pentru pensie de serviciu în luna noiembrie 2008, ulterior, acesta solicitând încetarea activității și eliberarea din funcție prin pensionare, începând cu data de 1.01.2009, iar Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1329 din 11 decembrie 2008, s-a propus eliberarea din funcție începând cu 1.01.2009, făcându-se precizarea că pârâta a emis decizia de pensionare - din 17.11.2008.

Situația prin care în cuprinsul decretului prezidențial nu s-a prevăzut data eliberării și a faptului că salariații Monitorului Oficial au fost în grevă în luna ianuarie 2009, nu îi poate fi imputată reclamantului, acesta depunând diligențele necesare pentru ieșirea la pensie, astfel că în mod greșit a procedat pârâta neacordându-i plata pensiei de la data de 1 ianuarie 2009 și în plus dacă Decretul Președintelui nu avea trecută data ieșirii la pensie avea trecută hotărârea Consiliului de Administrație, iar în această hotărâre, este inserată dată de 1.01.2009.

Față de cele arătate a fost obligată pârâta să plătească reclamantului pensia pe perioada 1.01.2009-25.01.2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că tribunalul a încălcat disp. art.85 alin.3 din Legea nr.303/2004, în condițiile în care decretul de eliberare din funcție a reclamantului nu conține o dată de eliberare din funcție.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat.

Intimatului reclamant i s-a emis decizia de pensionare pentru pensie de serviciu în luna noiembrie 2008, ulterior, acesta solicitând încetarea activității și eliberarea din funcție prin pensionare, începând cu data de 1.01.2009.

Prin Hotărârea nr. 1329 din 11 decembrie 2008 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a propus eliberarea din funcție a intimatului începând cu 1.01.2009.

În decretul prezidențial nr.29/20.01.2009 publicat în Monitorul Oficial din 26.01.2009 se precizează că acest decret este emis avându-se în vedere Hotărârea nr. 1329 din 11 decembrie 2008 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, decretul prezidențial face trimitere la hotărârea, hotărâre în care se menționează că pensionarea se face cu data de 1.01.2009, astfel că inclusiv decretul prezidențial cuprinde ca dată a pensionării 1.01.2009.

Astfel, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a obligat recurenta - pârâtă la plata pensiei de serviciu pentru perioada 1.01.2009 - 25.01.2009.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal -, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.2087 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Târgoviște,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

--- - - - -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.4 ex./11.03.2010

.fond nr- Trib.

Jud.fond

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 356/2010. Curtea de Apel Ploiesti