Cerere recalculare pensie. Decizia 5104/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3985/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 5104R

Ședința publică de la 13 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva deciziei civile nr.1278R din 02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - recalculare pensie contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin conținutul contestației în anulare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 De asemenea, prin serviciul registratură s-a depus la dosar în data de 06.07.2009, de către intimatul, întâmpinare. A fost atașat dosarului de recurs nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale.

Curtea având în vedere faptul că prin conținutul contestației în anulare, cât și prin conținutul întâmpinării s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII- Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, contestatoarea Casa Județeană de Pensii I, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1278R din 02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.

În motivarea contestației, contestatoarea susține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, constând in obligarea Casei Județene de Pensii I la utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr. 48158/16 ianuarie 1991, drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul contestă decizia nr. 48158/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

Prevederile art.2 alin. 2 și nu 4 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului, deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.10.1998, conform Legii nr. 3/1977.

Prevederile mai sus menționate se aplică beneficiarilor de pensie ale căror drepturi au fost stabilite anterior datei de 01.07.1977.

Ordinul nr. 50/1990, face doar precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, și nu a reducerii stagiului complet de cotizare.

La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani conform Legii nr.19/2000.

Mai susține contestatoarea că atât la art. 14 alin.2 lit.a și b din Legea nr. 3/1977 cât și la art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 de ani.

Intimatul a formulat întâmpinare la contestația în anulare formulată de Casa județeană de pensii I, solicitând respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, arătând că față de motivul formulat de contestator prin care invocă, faptul că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, constând în obligarea Casei Județene de Pensii I la utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, acest motiv fiind neîntemeiat, întrucât nu îndeplinește condițiile de calificare a greșelii materiale pentru a se putea admite contestația în anulare.

Susține intimatul ca dispozitiile art. 318 Cod pr.civilă deschid calea contestație pentru doua motive dintre care cel invocat de contestatoare cu privire la greșeala materială, aceasta trebuie să fie de ordin procedural, greșeli de fapt, involuntare, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului și de aceea trebuie confundate cu dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident procedural, astfel că acestea din urmă nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare.

Precizează intimatul că hotărârea instanței de recurs este temeinică și legală, având în vedere și dispozițiile din decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că " dispozițiile art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin. 1 și alin.2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturilor de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și care au desfășurat activitate în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială.

Examinând contestația în anulare, dedusă judecății, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, pentru considerentele ce urmează:

In baza rt. 317 din Codul d e procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii; 2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta. Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.

In temeiul art. 318 din Codul d e procedura civila, hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Este lesne de observat ca nu s-au invocat punctual motivele prevazute de art. 317 din Codul d e procedura civila.

Nici din perspectiva art. 318 din Codul d e procedura civila, nu se pot retine omisiunea cercetarii vreunuia dintre motivele de modificare ori existenta unei erori materiale.

Nu se poate face abstractie de faptul ca, in mod real, dupa 20 de ani de activitate in grupa I de munca asiguratii se puteau inscrie la pensie pentru limita de varsta, daca indeplineau si conditia privitoare la varsta redusa. Prin urmare, aceasta era vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000.

Solutia are ca temei decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "dispozițiile art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturilor de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și care au desfășurat activitate în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială.

Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 320 din Codul d e procedura civilă, va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva deciziei civile nr.1278R din 02.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2.ex./17.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Ignat Silvia Georgiana
Judecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 5104/2009. Curtea de Apel Bucuresti