Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 212/AS
Ședința publică din 08 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.35/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul C, având ca obiect decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic în baza delegației nr.7761/2009 depusă la dosar și intimatul reclamant personal.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm.cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că intimatul reclamant a depus întâmpinare la data de 31.08.2009, ce a fost comunicată recurentei pârâte.
După referatul grefierului de ședință:
Întrebate fiind părțile prezente, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța constată dosarul în stare de judecată, declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.
cuvântul reprezentanta recurentei pârâte critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive: în ce privește sporul de periclitate pentru perioada 01.09.1966. 01.06.1968 acesta nu a fost fructificat de motivat de faptul că temeiul legal indicat de angajator este incorect - Legea 27/1966 fiind cea privind pensia de asigurări și nu un act normativ care să constituie baza de acordare a acestui spor. De asemenea și pentru perioada 10.05.1990 - 01.09.2000 sunt indicate ca temei de acordare a sporului HG nr.307/1991 și HG nr.281/1993.
Cât privește sporul de noapte acesta a fost luat corect în considerare începând cu data de 01.11.1974. Iar în ce privește salariul pentru perioada 01.09.1967 - 01.06.1968, înscrisul din carnetul de muncă prezintă o modificare necertificată de angajator.
Referitor la stagiul de cotizare ulterior datei de 01.04.2001, solicită a se avea în vedere că sumele contributive luate în calcul au fost cele menționate de angajator, conform art.6 din Legea nr.19/2000.
Pentru aspectele invocate solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.
Intimatul reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.2008, reclamantul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în locul celei cu nr. -/08.07.2008 pe care o contestă, să se includă în stagiu lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005 și să fie obligată pârâta la plata diferențelor dintre pensia primită și cea cuvenită de la 21.03.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se constata că drepturile de pensie sunt corect și legal stabilite și achitate astfel încât solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.- din 08.07.2008 s-a acordat reclamantului o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, drepturile fiind stabilite începând cu data de 21.03.2008, potrivit art.83 alin.1. din Legea nr.19/2000.
În decizie nu a fost valorificate sporurile pentru perioada 01.09.1966 - 01.06.1968 deoarece nu este indicat temeiul legal corect, Legea nr.27/1966 fiind, de fapt, legea privind pensia de asigurări sociale; pentru sporul TBC este indicat un temei legal din 1991, care logic nu putea acorda sporuri înainte de publicare respectiv 1990; apoi, salariul înscris în carnetul de muncă pentru perioada 01.09.1967 - 01.06.1968 prezintă o modificare de salariu necertificată de angajator.
Pentru stagiul realizat după 01.04.2001 se lucrează cu veniturile lunare declarate de angajator conform art.6. Legea nr.19/2000 în declarațiile nominale depuse la Casa județeană de Pensii, iar în declarațiile nominale pentru lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005, angajatorul nu a respectat dispozițiile acestui text de lege.
Cu referire la adeverințele nr.2886/01.10.2008 și 2887/01.10.2008 atașate la cererea de chemare în judecată, s-a precizat că acestea nu se regăsesc la dosarul de pensionare, și, oricum, au fost emise ulterior deciziei contestate.
Pârâta a depus la dosar decizia nr.-/18.09.2008 prin care revizuit decizia inițială de deschidere a drepturilor.
Reclamantul a învederat instanței că, înțelege să conteste și această decizie pentru motivele invocate în acțiunea inițială privind valorificarea sporului TBC în perioada 1966- 1968 și 1990 - 1991, sporul de noapte în perioada 1972-1974, pentru că i s-a greșit salariul în perioada 1967-1968, iar lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005 nu au fost avute în vedere nici în decizia de revizuire.
Prin sentința civilă nr.35 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii.
Au fost anulate deciziile nr. -/08.07.2008 și nr. -/18.09.2008 și obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, cu includerea în baza de calcul și a datelor cuprinse în adeverința nr. I - 718/12.03.2008 eliberată de Spitalul de, privitoare la sporul de periclitate și sporul pentru ture de noapte pentru perioada 01.09.1966 - 01.03.2008, a salariului de 975 lei pentru perioada 01.09.1967 - 01.06.1968, precum și cu recunoașterea ca stagiu de cotizare a perioadei lunilor decembrie 2001 și ianuarie 2005, cu plata drepturilor astfel stabilite începând cu 21.03.2008.
Au fost respinsă ca neîntemeiată cererea de plată a diferențelor de drepturi.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.31758/21.03.2008, reclamantul a solicitat înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, avându-se în vedere activitatea sa de muncă rezultând din livretul militar, carnetul de muncă și adeverințele eliberate de angajatori.
Prin decizia nr.-/08.07.2008, cererea a fost admisă și s-a acordat solicitantului o pensie pentru limită de vârstă în sumă de 985 lei, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1, 69405, cu data deschiderii drepturilor 21.03.2008.
În urma promovării prezentei acțiuni, pârâta a dispus - din oficiu - revizuirea acestei decizii, prin emiterea unei noi decizii de acordare pensiei pentru limită de vârstă (prin modificarea sporurilor - astfel cum se menționează în decizie), calculând o pensie pentru limită de vârstă în sumă de 1007 lei corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,73190.
Din buletinul de calcul anexă acestei decizii, rezultă că, la stabilirea drepturilor cuvenite reclamantului, intimata a comis mai multe erori de culegere a datelor.
Astfel, conform adeverinței I-718/12.03.2008 eliberată de Spitalul de -C (fila 9 dosar), în perioada 01.09.1966-01.06.1968 reclamantul a beneficiat de un spor de periclitate de 135 lei lunar, care nu a fost fructificat (pozițiile 3-5 buletin de calcul fila 62).
În perioada 01.09.1967-01.96.1968, reclamantul a primit un salariu lunar de 975 lei (conform înscrierilor din carnetul de muncă, poziția 4), iar intimata a avut în vedere un salariu de 850 lei (poziția 6 buletin de calcul, fila 62 dosar).
Conform aceleiași adeverințe, reclamantul a beneficiat, în perioada 01.10.1972-01.03.2008, de un spor de ture de 15%, care în perioada 01.10.1972- 01.11.1974 nu a fost avut în vedere de intimată (pozițiile 12-146 buletin de calcul, fila 62 dosar).
Sporul de periclitate de 15% acordat conform aceleiași adeverințe în perioada 10.04.1990-01.09.2000, nu a fost luat în calcul intervalul 01.04.1990-01.05.1991 (pozițiile 12 -16 filele 63).
În sfârșit, lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005 nu au fost incluse în baza de calcul la momentul stabilirii drepturilor de pensionare rezultate (pozițiile 12-13- fila 66 și respectiv pozițiile 8-9 filele 68 dosar).
Conform art. 82 alin.1 din Legea nr. 19/2000, pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.
Potrivit art. 160 alin. 5 și art. 161 alin.2 din Legea nr. 19/2000, dovada vechimii în muncă, că o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în condițiile în care, în carnetul de muncă, nu sunt înregistrate drepturile salariale se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alteacte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.
Aceste dispoziții legale sunt explicitate de normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare conținute de Ordinul nr. 340/2001 al. Conform acestui document, actele la care se face referire la art. 82 alin. 2din lege, pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțială sunt - printre altele - adeverință privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă și adeverință privind condițiile de muncă speciale și/sau deosebite.
Numai în acest mod, casele de pensii pot avea în vedere o baza reală lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale a asiguraților, aceasta fiind salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul persoanelor care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și al funcționarilor publici (punctul 18 din norme).
Cum, reclamantul a dovedit,la data formulării cererii de pensionarecă, pentru sumele menționate în adeverința nr. I - 718/12.03.2008 eliberată de Spitalul de, s-ar fi plătit contribuțiile de asigurări sociale, în mod nejustificat intimata nu a inclus acesta informații în baza de calcul a drepturilor de pensie.
În privința pretinsei modificări a salariului obținut de reclamant în perioada 1967-1968, instanța constată că această situație deși reală, nu justifică calcularea punctajului aferent acestei perioade prin raportare la veniturile obținute de reclamant în perioada anterioară.
Astfel, la 01.09.1967 reclamantul a fost reîncadrat după satisfacerea stagiului militar în funcția de asistent medical, având un salariu de 1175 care i-a fost modificat (prin barare), înscriindu-se în carnetul de muncă salariul de 975 lei.
În privința solicitării de plata unor diferențe, față de situația că reclamantul a refuzat administrarea unei probe cu expertiză contabilă care să stabilească cu exactitate care este cuantumul pensiei cuvenite și prin raportare la pensia efectiv plătită și sumele datorate cu titlu de drepturi, instanța nu poate considera că aceste diferențe există în mod cert.
Față de acestea, va fi respinsă această cerere, urmând ca, după emiterea noii decizii de pensionare ce are aceeași dată de deschidere a drepturilor - 23.03.2008 - în baza principiului efectelor nulității privind repunerea părților în situația anterioară actului anulat (în cauza de față decizia de pensionare), reclamantului să-i fie plătite sumele cuvenite conform adeverinței nr.1-718/12.03.2008 de la data cererii de înscriere la pensie.
Împotriva sus menționatei sentințe civile a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
În mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus anularea deciziilor nr.-/08.07.2008 și nr.-/18.09.2008 emise de C și a obligat instituția la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei pentru limita de vârstă cu includerea în baza de calcul și a datelor cuprinse în adeverința nr.I-718/12.03.2008 eliberată de Spitalul de, privitoare la sporul de periclitate și și sporul pentru ture de noapte pentru perioada 01.09.1966 - 01.03.2008 a salariului de 975 lei pentru perioada 01.09.1967 - 01.06.1968, precum și cu recunoașterea ca stagiu de cotizare a perioadei lunilor decembrie 2001 și ianuarie 2005, cu plata drepturilor astfel stabilite începând cu 21.03.2008.
În ce privește luarea în calcul a sporului de periclitate pentru perioada 01.09.1966 - 01.06.1068, acesta nu a fost fructificat de C, motivat de faptul că temeiul legal indicat de angajator este incorect, Legea nr.27/1966, fiind cea privind pensia de asigurări sociale și u un act normativ care să constituie baza de acordare a unui asemenea spor.
De asemenea, pentru perioada 10.05.1990 - 01.09.2000 sunt indicate ca temei de acordare a sporului nr.HG307/1991 și nr.HG1993, două acte normative ulterioare.
Cât privește sporul de noapte, acesta a fost luat în considere în mod corect începând cu data de 01.11.1974.
Referitor la salariul luat în calcul pentru perioada 01.09.1967 - 01.06.1969, așa cum s-a învederat și instanței de fond, întrucât înscrisul din carnetul de muncă prezenta o modificare necertificată de angajator, instituția a luat în considerare în continuare salariul obținut de reclamant până la acea dată, respectiv, suma de 850 lei.
Mai susține recurenta că în ceea ce privește stagiul de cotizare realizat ulterior datei de 01.04.2001, sumele contributive luate în calcul sunt cele menționate de angajator în declarațiile nominale depuse de angajator, conform art.6 din Legea nr.19/2000, dispoziții nerespectate pentru lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005, iar a fost obligată prin hotărârea instanței să le ia în considerare ca stagiu de cotizare.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefundat pentru următoarele:
Prin decizia nr.-/8.07.2008 s-a acordat reclamantului o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, potrivit art.83 alin.1 din Legea nr.19/2000, începând cu 21.03.2008.
Prin această decizie nu au fost valorificate o parte din sporurile pe care contestatorul le-a încasat, menționate în adeverința nr.I-718/12.03.2008 emisă de Spitalul de
Potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, "inclusiv sporurile și adaosurile"
În mod similar prin art.164 alin.3 din același act normativ se prevede faptul că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințele eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Din economia dispozițiilor legale menționate mai sus, rezultă că în calculul pensiei trebuie luate în considerare și sporurile și adaosurile la salariul de bază.
Din buletinul de calcul anexă la decizia contestată, rezultă că la stabilirea drepturilor cuvenite reclamantului, intimata a omis luarea în considerare a datelor înscrise în adeverința nr. I-718/12.03.2008 emisă de Spitalul de -
Astfel, conform adeverinței menționate mai sus, în perioada 1.09.1966 - 1.06.1968, reclamantul a beneficiat de un spor de periclitate de 135 lei lunar care nu a fost fructificat de intimată, motivat de faptul că nu este indicat temeiul legal corect.
Prin adeverința nr.I - 3483/11.11.2008 eliberată de Spitalul de s-au precizat temeiurile legale corecte în baza cărora s-a încasat acest spor, astfel că este excesiv să nu se ia în considerare acest spor la calculul pensiei, având în vedere faptul că nu este de vină contestatorul pentru erorile strecurate.
În perioada 1.09.1967 - 1.06.1968 reclamantul a primit un salariu lunar de 975 lei, conform înscrierilor din carnetul de muncă, iar intimata a avut în vedere un salariu de 850 lei.
Conform aceleași adeverințe, reclamantul a beneficiat în perioada 1.10.1972 - 1.11.1974 de un spor ture de noapte, care nu a fost luat în calcul de intimată.
În fine, pentru lunile decembrie 2001 și ianuarie 2005, s-a făcut dovada că s-a încasat contribuții de asigurări sociale cu ordinele de plată vizate și ștampilate de Trezoreria statului.
Conform art.37 alin.1 din Legea nr.19/2000, în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat sau după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art.5 alin.(1) pct.IV și V alin.(2).
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.35/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/24.09.2009
Tehnored.gred.RD/2ex./25.09.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu