Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7233/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5730/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.7233/
Ședința publică de la 09 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Dragomir Florentina
JUDECĂTOR 3: Cristescu Simona
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5034 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32205/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Casa de Pensii a Municipiului B și intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pc.2 cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5034 din data de 10.06.2009, pronunțată în dosarul nr.32205/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr.59074 din 10.07.2008; a obligat pârâta să emită o decizie prin care să stabilească în favoarea reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2007 o pensie de urmaș în cuantum de 215 lei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenței dintre pensia cuvenită potrivit sentinței și cea efectiv încasată în perioada 01.12.2007 la zi, actualizată în funcție de indicele de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatoarea este beneficiară a unei pensii de urmaș, ca soție supraviețuitoare, începând cu data de 01.12.2007, conform deciziei nr.59074/10.07.2008 emisă de intimată, de pe urma soțului decedat care, la data decesului - 21.11.2007, era beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă stabilită încă din anul 1977, conform deciziei nr.59074/24.06.1977. Prin decizia contestată, intimata a stabilit că pensia de urmaș cuvenită contestatoarei este de 124 lei.
Instanța de fond a reținut că autorul contestatoarei obținea pensie lunară de 430 lei la data decesului, după cum atestă însuși cuponul de pensie emis pe luna octombrie a anului 2007, intimata neopunând nicio dovadă că ar fi fost efectiv mai mic acest cuantum al pensie, astfel că mențiunea unei pensii de 248 lei a susținătorului decedat, efectuată de pârâtă în decizia atacată, este. Mai mult, constatat Tribunalul, chiar și în imaginea plății pensiei soțului decedat, întocmită de pârâtă, este înscrisă în anul 2007 pensia lunară a acestuia de 430 lei.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 71 și 76 din Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și 304/1 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că entința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale, fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă.
În acest sens, a mai arătat recurenta, sentința este dată cu interpretarea eronată a prevederilor art.71 coroborat cu art.76 din Legea nr.19/2000.
Astfel, instanța de fond a aplicat numai prevederile alin. 1 ale art.71 din Legea nr.19/2000, deși în considerente reține dispozițiile alin. 2 ale acestui articol, fără a observa că pensia de urmaș se calculează prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1.) lit. a) si b).Prin urmare, pensia de urmaș se calculează procent din punctaj și nu din sumă.
Astfel, Ia data de 01.12.2007 ( așa cum se observă din buletinul de calcul al deciziei contestate nr.59074/10.07.2008, punctajul susținătorului aflat în plată era de 0,45728 puncte, într-adevăr, aferent unui cuantum de 430 la data de 01.12.2007 la valoarea punctului de pensie de 541 lei.
Pensia de urmaș rezultată la data de 01.12.2005 se calculează astfel: 50% din punctajul susținătorului decedat, respectiv 50% din 0,45728 puncte; adică 0,45728 puncte: 2 = 0,22864 puncte pentru pensia de urmaș a reclamantei la data de 01.12.2005; 0,22864 puncte x 541 lei reprezentând valoarea punctului de pensie la data de 01.12.2007 = 123.69 lei rotunjit conform dispozițiilor art.76 alin.3 la 124 lei.
În raport de acest calcul, recurenta a susținut că, la data de 01.12.2007, reclamantei i s-a stabilit în mod corect un cuantum al pensiei de 124.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținut motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.
Se reține, însă, că sunt întemeiate criticile privind interpretarea eronată pe care instanța de fond a dat-o prevederilor legale incidente în cauză.
Astfel, susținătorul decedat al reclamantei a beneficiat de o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 430 lei, cum corect a reținut prima instanță, stabilită pe baza unui punctaj de 0,45728 puncte.
în conformitate cu prevederile art. 71 alin 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000, "Pensia de urmaș se calculează, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat", iar potrivit dispozițiilor alin. 2 ale aceluiași text legal, "Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește în condițiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel: a) pentru un singur urmaș - 50%".
Art. 76 din Legea nr. 19/2000 dispune în sensul că "(1) Începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determinăprin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.
(2) Cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se majorează cu suma corespunzătoare contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii.
(3) La determinarea cuantumurilor pensiei conform alin. (1) și (2) fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor."
Din formularea dispozițiilor legale mai sus evocate, rezultă fără dubiu că, în cauză, în mod corect recurenta a calculat cuantumul pensiei contestatoarei prin aplicarea procentului de 50% prevăzut de art. 76 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000 la punctajul mediu anual realizat de susținătorul decedat, respectiv 0,45728 puncte, având în vedere valoarea unui punct de pensie de 541 lei, fiind greșită interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 71 și art. 76 din Legea nr. 19/2000, în sensul că, prin decizia contestată, pensia contestatoarei ar fi trebuit să fie stabilită prin aplicarea procentului de 50% la cuantumul pensiei susținătorului decedat de 430 lei, rezultând un cuantum al pensiei de urmaș de 215 lei, iar nu de 124 lei, cum a fost determinat prin decizia nr. 59074/10.07.2008 (fila 4 dosarului instanței de fond).
Cum pensia de urmaș se calculează ca procent din punctaj, iar nu din sumă, Curtea reține că, prin decizia contestată, recurenta a stabilit cuantumul pensiei de urmaș la care este îndreptățită intimata-contestatoare cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge contestația, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5034 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32205/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Modifică sentința recurentă în sensul că respinge contestația, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /tehnored.
2 ex./15.01.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Dragomir Florentina, Cristescu Simona