ARTICOLUL 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord Consiliul Superior al Magistraturii Autoritatea judecătorească

Aderarea la NATO corespunde unui interes major al ţării legat de asigurarea securităţii sale. De asemenea influenţa NATO priveşte şi dezvoltarea economico-socială a ţării, întărirea capacităţii militare, participarea României la salvgardarea şi menţinerea păcii în lume.

Competenţa ratificării aparţine Camerelor reunite în şedinţă comună, deoarece priveşte competenţa decizională a fiecăreia iar majoritatea calificată de două treimi corespunde voinţei larg majoritară a opiniei publice şi a corpului electoral, fiind totodată legată de aplicabilitatea unor norme constituţionale concepute tocmai în perspectiva acestei aderări.

I. Generalităţi. Tratatul Atlanticului de Nord este o organizaţie 1 internaţională clasică, de cooperare interguvernamentală, diferită deci de Uniunea Europeană. Tratatul Atlanticului de Nord a rezultat din libera participare a statelor membre şi este menită, în zilele noastre, să asigure apărarea colectivă a statelor membre.

Constituţia României nu cuprinde un articol general prin care să se 2 poată efectua un transfer de competenţe sau atribuţii specifice suveranităţii statale în favoarea unor organizaţii internaţionale (precum art. 24 din Constituţie Germaniei sau art. 93 şi 94 din

Citește mai mult

Constituţia Spaniei) sau prin care să fie posibilă ratificarea unor tratate internaţionale de natură politică (precum art. 80 din Constituţia Italiei). Constituantul român a preferat procedeul nominalizării directe a organizaţiei internaţionale vizate, pentru aderarea la care a prevăzut proceduri originale, grupate în cadrul unui titlu special al Legi fundamentale1).

3 II. Procedura aderării. Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord2) este însă fundamental diferită de aderarea la UE, prin natura şi specificul organizaţiei internaţionale vizate în acest caz şi prin obiectivele diferite pe care le urmăreşte statul român în cele două situaţii. Totuşi, puterea constituantă derivată a prevăzut acelaşi tip de procedură particulară de aderare ca şi pentru Uniunea Europeană, adică adoptarea unei legi sui generis de ratificare a unui tratat internaţional, în şedinţa comună a Parlamentului, cu o majoritate de 2/3 din numărul total al senatorilor şi deputaţilor, deşi participarea la Tratatul Atlanticului de Nord corespunde unui alt tip de prioritate a politicii statale, anume aceea de asigurare a securităţii şi de creştere a capacităţii sale de apărare.

4 Trebuie menţionat aici şi faptul că, aşa cum prealabil integrării în UE există o perioadă de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea comunitară, prin „Parteneriatul pentru pace" semnat anterior aderării la NATO s-au asigurat condiţiile necesare îndeplinirii acestui obiectiv.