ARTICOLUL 152 Limitele revizuirii Consiliul Superior al Magistraturii Autoritatea judecătorească
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
ARTICOLUL 152
Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.
| ← ARTICOLUL 151 Procedura de revizuire Consiliul Superior al... | ARTICOLUL 153 Intrarea în vigoare Consiliul Superior al... → |
|---|
Citește mai mult
constituante derivate de către cea originară prin două principale modalităţi: limite formale şi limite materiale. Acest lucru permite, în primul rând, o mai mare stabilitate a Constituţiei, iar în al doilea rând reprezintă încă o dovadă a faptului că prin Legea fundamentală sunt consfinţite valorile esenţiale ale unei societăţi, unele dintre acestea fiind atât de importante încât limitează în acţiunea sa chiar şi puterea constituantă derivată.Limitele formale constau, cel mai adesea, în stabilirea unor condiţii procedurale speciale ce trebuie îndeplinite pentru a se putea realiza o modificare a Constituţiei. Acestea au fost reglementate în Constituţia noastră în art. 150 şi 151. Parţial, ele sunt reglementate şi în cuprinsul art. 152, anume în alin. (3), care precizează că Legea fundamentală nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război. Aceste ipoteze sunt excluse datorită caracterului excepţional al stărilor respective, pe durata cărora exercitarea suveranităţii naţionale ar risca să fie mult mai dificilă decât în condiţii normale, dacă nu chiar serios periclitată sau împiedicată.
La rândul lor, limitele materiale pot fi exprese, adică cuprinse în chiar textul Constituţiei, sau implicite, inerente textului constituţional, sau rezultând din angajamentele în plan internaţional pe care un stat şi le-ar fi asumat anterior revizuirii Constituţiei. Indiferent de clasificare, ele împiedică puterea constituantă derivată să aducă atingere anumitor reglementări stabilite de puterea constituantă originară şi garantate cu o stabilitate încă şi mai mare decât cea a ansamblului textului constituţional.
Limitele materiale sunt valabile din punct de vedere juridic, adică, în conformitate cu teoria validităţii normei juridice, orice normă juridică validă dintr-un sistem normativ dat produce efectele juridice menţionate în cuprinsul său. Aceasta înseamnă că precizarea în cuprinsul unei Constituţii a intangibilităţii de către puterea constituantă derivată a unor valori protejate sau a modalităţii prin care sunt protejate anumite valori de către puterea constituantă originară are drept efect juridic garantarea unei stabilităţi sporite pentru respectivele norme juridice de protecţie, inclusiv, şi, mai ales, împotriva încercărilor de modificare a lor de către puterea constituantă derivată. Cu alte cuvinte, teoria conform căreia limitele materiale ale revizuirii unei Constituţii ar putea fi înlăturate prin metoda dublei revizuirii este lipsită de fundament juridic, chiar dacă, aparent, ea se bazează tocmai pe un formalism juridic excesiv. Metoda dublei revizuiri porneşte de la premisa că ceea ce se interzice constituantului derivat ar fi doar revizuirea articolelor în care sunt reglementate valorile considerate intangibile, dar nu şi revizuirea chiar a articolului prin care este realizată această interdicţie, astfel încât pentru a reuşi modificarea regimului juridic al respectivelor valori ar trebui operată o revizuire constituţională în doi timpi: întâi s-ar revizui articolul cuprinzând interdicţia şi s-ar elimina din cuprinsul său menţionarea expresă a valorii ce se doreşte a fi protejată, iar apoi s-ar opera o a doua revizuire, modificându-se regimul constituţional al valorii care astfel nu mai beneficiază de o protecţie constituţională şi o stabilitate specială şi relevă, deci, de competenţa puterii constituante derivate. Numai că unui astfel de raţionament i se poate opune argumentul regresiunii Ia infinit, conform căruia, pentru a garanta intangibilitatea unor valori constituţionale selectate de puterea constituantă originară, Constituţia ar putea prevedea interdicţia expresă de a fi modificate nu doar articolele prin care sunt protejate respectivele valori, ci şi chiar articolul prin care se realizează interdicţia. Aplicarea aceleiaşi metode, de data aceasta zisă a „triplei" revizuirii (întâi a articolului ce prevede interdicţia revizuirii articolului ce cuprinde interdicţia, apoi a articolului ce cuprinde interdicţia şi apoi a articolului ce protejează respectivele valori sociale) ar putea fi din nou contrată cu prevederea unei duble interdicţii de revizuire ş.a.m.d. Continuând aşa la infinit, regresia dovedeşte că, dacă o simplă prevedere în Constituţie nu este suficientă pentru a proteja o valoare socială considerată importantă, atunci însăşi Constituţia poate fi considerată ca lipsită de efecte juridice şi, în acest caz, ea nu mai reprezintă decât o simplă declaraţie de intenţii, fară caracter constrângător. Această concluzie pune sub semnul întrebării nu doar o întreagă evoluţie a constituţionalismului din ultimele secole, ci şi garanţiile drepturilor fundamentale ale omului şi permite liberul arbitru în relaţiile fundamentale din cadrul unei societăţi. Dacă această concluzie nu poate fi acceptată, înseamnă că nici premisa pe care ea se fundamentează nu poate fi acceptată; prin urmare, normele constituţionale prin care sunt precizate limitele materiale în care poate opera o revizuire constituţională sunt norme juridice pe deplin eficiente şi produc efectele juridice descrise în cuprinsul lor, adică fac imposibilă modificarea articolelor sau a regimului constituţional prevăzut pentru valorile sociale expres menţionate.
In ultimă instanţă, faptul că puterea constituantă derivată este limitată în competenţa sa de către puterea constituantă originară ţine de evidenţa necesităţii supravieţuirii oricărui sistem viu (aşa cum este şi cel juridic), căci, în definitiv, nici un sistem viu nu poate fi utilizat (în mod raţional) pentru propria sa distrugere. Faptul că o constituţie nu este doar o regulă fundamentală, ci că ea se bazează pe o serie de principii intangibile, în absenţa cărora ea îşi pierde raţiunea de a fi, ţine de domeniul evidenţei. Utilizarea intenţionată a formelor legale, deci considerate şi legitime, pentru a ajunge la rezultate vădit contrare scopului iniţial al unei reglementări nu este altceva decât un abuz de drept, noţiune care se poate aplica în egală măsură şi dreptului privat ca şi celui public.
II. Limitele revizuirii. Textul art. 152 nu a fost modificat prin procesul de revizuire pe care Legea fundamentală 1-a cunoscut în cursul anului 2003, el continuând să facă trimitere la două categorii de limite materiale. O prima categorie constă în enumerarea limitativă a anumitor valori, considerate esenţiale pentru stat şi, ca atare, declarate intangibile; acestea sunt: caracterul naţional, unitar, independent şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială. Cu privire la aceste valori nimic din reglementarea constituţională actuală nu poate fi schimbat, Constituţia precizând că ele nu pot forma obiectul nici unei revizuiri. Prin urmare, dezbaterile parlamentare în jurul propunerii de eliminare a limitelor revizuirii, legat mai ales de caracterul naţional al statului român, nu numai că nu se puteau finaliza cu un rezultat juridic valabil, dar nu ar fi avut sorţi de izbândă nici dacă s-ar fi dorit ameliorarea regimului de protecţie constituţională a acestor valori.
O a doua categorie de limite materiale face referire la imposibilitatea deteriorării protecţiei constituţionale conferite unui alt set de valori, precizând că nici o revizuire nu poate avea ca rezultat suprimarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Cu alte cuvinte, în privinţa drepturilor fundamentale ale omului, veritabile garanţii ale democraţiei şi limite pentru exercitarea puterii de stat, puterea constituantă originară nu a interzis decât o modificare a regimului lor juridic ce ar conduce la dispariţia unora dintre cele deja menţionate, dar a lăsat liberă posibilitatea adăugării de noi drepturi fundamentale la catalogul deja existent, precum şi posibilitatea unei mai bune şi eficiente protecţii juridice a celor deja consacrate. Textul este tehnic precis şi corelat cu art. 53, căci nu interzice restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, ci consacră, la nivel constituţional, un principiu general în materie de protecţie a drepturilor omului, anume acela al permanentei evoluţii a regimului lor de protecţie juridică şi a imposibilităţii revenirii (cliquet arriere-retour) la un regim juridic mai puţin favorabil decât cel deja consacrat la un moment dat Această tehnică de garantare a drepturilor fundamentale şi de redactare a limitelor materiale pentru puterea constituantă derivată a făcut posibilă revizuirea Titlului II din Constituţie, prin care regimul juridic al unora din drepturile deja consacrate în Legea fundamentală a fost modificat, în sensul sporirii garanţiilor lor juridice sau au fost adăugate noi drepturi la cele deja consacrate.