ARTICOLUL 25 Libera circulaţie Drepturile şi libertăţile fundamentale

I. Dreptul la liberă circulaţie este un drept care asigură libertatea de mişcare a cetăţeanului. Constituţia reglementează ambele aspecte care formează conţinutul dreptului la liberă circulaţie şi anume: libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului. în acest sens se garantează dreptul la liberă circulaţie în deplinătatea elementelor sale constitutive.

II. Condiţii. Este firesc însă că libera circulaţie nu poate fi absolută, ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii, stabilite de lege. De regulă, aceste

Citește mai mult

condiţii privind exercitarea dreptului la liberă circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, normala desfăşurare a relaţiilor cu alte state etc. Reglementările legale privind actele de identitate, paşapoartele sau celelalte documente, regulile privind trecerea frontierelor, şi, în general, privind starea civilă a persoanelor nu sunt şi nu pot fi considerate ca restricţii la libera circulaţie a persoanelor, ci, dimpotrivă, ca norme ce conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept.

Bineînţeles, aceste reglementări trebuie să nu suprime prin tehnici şi proceduri abuzive sau şicanatorii dreptul omului la libera circulaţie.

III. Documente internaţionale. Chiar Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte prin art. 12 că libera circulaţie poate face obiectul unor restricţii dacă sunt: a) prevăzute de lege; b) necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice; c) compatibile cu celelalte drepturi recunoscute. Exercitarea acestui drept poate fi, astfel, condiţionată prin lege dacă această condiţionare se impune pentru evitarea unui pericol grav ce ar ameninţa ordinea constituţională, pentru prevenirea riscului răspândirii unei epidemii, a consecinţelor unei calamităţi naturale. Unele restricţii se pot motiva şi prin protecţia minorilor împotriva abandonului sau pentru combaterea unor infracţiuni ori pentru executarea unor hotărâri judecătoreşti.

IV. In legătură cu libera circulaţie pe teritoriul României, prin art. 25 se asigură posibilitatea pentru orice cetăţean de a circula nestânjenit pe teritoriul statului nostru şi de a-şi stabili reşedinţa sau domiciliul în orice localitate. Precizarea „în orice localitate" a fost necesară pentru a evita riscul unor interpretări abuzive sau speculative care ar putea ridica multe probleme concrete de soluţionat. Această subliniere a textului dă o claritate deosebită regulii constituţionale, localităţi fiind cele desemnate ca atare prin legile româneşti, înlăturându-se astfel interpretarea (absurdă, dar posibilă) că textul permite stabilirea domiciliului pe un pisc de munte singuratic sau într-un punct geografic pe care persoana şi l-ar putea imagina şi alege în mod discreţionar. Nu este inutil a adăuga că libera circulaţie în sensul pe care-1 discutăm aici nu exclude respectarea legilor privind domiciliul, reşedinţa, proprietatea etc.

V. Cât priveşte libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate ea este, de asemenea, garantată prin permiterea emigrării şi revenirii în ţară. Constituţia valorifică o regulă ce rezultă din documentele juridice internaţionale şi de tradiţie în materie, în sensul căreia orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv propria sa ţară. De asemenea, orice om care se află în mod legal pe teritoriul unui stat, are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa. Documentele juridice internaţionale prevăd că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul de a intra în propria sa ţară şi că străinul aflător legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în executarea unei decizii, luate în conformitate cu legea şi, dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun, el trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta considerentele care pledează împotriva expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea competentă, ori de către una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate, fiind reprezentat în acest scop.