Art. 10 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 10
În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:
1.în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;
2.în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;
3.în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;
4.abrogat;
5.în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;
6.în cererile împotriva unei femei căsătorite care are reşedinţa obişnuită, deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;
7.în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, instanţa domiciliului reclamantului;
8.în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;
| ← Art. 9 cod procedura civila | Art. 11 cod procedura civila → |
|---|
Potrivit art. 1104 alin. (1) C. civ., plata trebuie să se facă în locul arătat în convenţie. Dacă părţile nu au prevăzut în contract o clauză privitoare la locul unde urmează să se execute obligaţia, dispoziţiile art. 10 pct. 1 nu mai sunt aplicabile, astfel încât competenţa teritorială se determină potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, faţă de dispoziţiile art. 1368 C. civ., conform cărora acţiunea vânzătorului pentru rezoluţiunea
Citește mai mult
vânzării este reală, înseamnă că norma de competenţă înscrisă în art. 10 pct. 1 nu poate fi folosită atunci când acţiunea în rezoluţiune este formulată de vânzător. în acest caz, competenţa teritorială se determină potrivit art. 13.2. în aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2, competenţa este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului situării imobilului.
Pot decurge dintr-un raport de locaţiune a unui imobil acţiunea în evacuare, acţiunea pentru plata chiriei, acţiunea pentru plata de despăgubiri datorate pentru degradările aduse imobilului, acţiunea pentru obligarea chiriaşului la efectuarea reparaţiilor ce cad în sarcina sa etc.
3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, competenţa este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului de plată.
4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, reclamantul poate opta între trei instanţe: instanţa domiciliului pârâtului, instanţa locului unde s-a născut obligaţia şi instanţa locului plăţii.
Pentru că textul nu distinge, înseamnă că este aplicabil nu numai obligaţiilor născute din contracte.
5. în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport reclamantul poate opta între: instanţa domiciliului pârâtului, instanţa locului de plecare sau instanţa locului de sosire.
6. Art. 10 pct. 6 este considerat abrogat implicit prin consacrarea constituţională a egalităţii între sexe, a egalităţii în drepturi şi a egalităţii între soţi.
Ca atare, competenţa teritorială într-o acţiune în care pârâtă este o femeie căsătorită se va determina potrivit celorlalte reguli privitoare la competenţă, nemaiavând relevanţă calitatea de femeie căsătorită a pârâtei. 7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, reclamantul poate să sesizeze fie instanţa domiciliului său, fie instanţa domiciliului pârâtului.
în aplicarea acestui text, în doctrină şi în jurisprudenţă s-au cristalizat următoarele concluzii:
a) beneficiază de norma de competenţă înscrisă în art. 10 pct. 7 numai creditorul obligaţiei de întreţinere care solicită stabilirea sau majorarea pensiei de întreţinere, nu şi debitorul obligaţiei care cere reducerea sau sistarea pensiei. Aceasta deoarece „art. 10 pct. 7 se referă la cererile „pentru pensie de întreţinere", iar nu la cererile „în materie de pensie de întreţinere"0;
b) posibilitatea de opţiune există numai dacă cererea privind pensia de întreţinere este făcută pe cale principală, nu şi atunci când este făcută pe cale accesorie sau incidentală, în cadrul unui proces de stabilire a paternităţii, de încredinţare sau reîncredinţare a minorului, de divorţ, întrucât cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei învestită cu judecarea cererii principale (art. 17);
c) art. 10 pct. 7 nu se aplică în cazul întreţinerii pe care şi-o datorează soţii sau foştii soţi, pentru că aceştia nu au calitatea de ascendenţi sau descendenţi;
d) textul este aplicabil şi atunci când se cere restituirea alocaţiei de stat pentru copii de la părintele care a încasat-o fără drept, sau obligarea la despăgubiri a părintelui care a împiedicat încasarea ei de către părintele îndreptăţit, întrucât alocaţia de stat, datorită caracterului ei alimentar este asimilată cu pensia de întreţinere.
8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, competenţa este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului săvârşirii faptului ilicit.
1. Acţiune în constatarea nulităţii
întrucât acţiunea în constatarea nulităţii unui contract este o acţiune personală imobiliară (fiind valorificat un drept personal) prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, acestea găsindu-şi justificarea doar pentru acţiunile reale imobiliare.
în această situaţie, acţiunea este supusă dispoziţiilor art. 5 sau art. 10 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 389/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 311.
2. Acţiune în contrafacere
Competenţa teritorială în
Citește mai mult
soluţionarea acţiunii în contrafacere poate reveni atât tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul social al pârâtei, cât şi tribunalului în raza teritorială a căruia a fost săvârşit faptul juridic ilicit civil invocat.La determinarea locului săvârşirii faptului juridic civil invocat de către reclamantă sunt avute în vedere dispoziţiile art. 64 alin. (1) raportat la art. 33, art. 34 alin. (1) lit. a), art. 38 din Codul vamal al României (Legea nr. 141/1997) faţă de prevederile art. 10 din Legea nr. 202/2000, acesta fiind locul intrării bunurilor în ţară, prin biroul vamal unde, de altfel, au fost reţinute. - C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 192/A/200.
3. Competenţă teritorială alternativă
Competenţa teritorială alternativă nu are semnificaţia unei alegeri neîngrădite a instanţei, ci reclamantul trebuie să facă dovada fie că obligaţia a fost încheiată prin reprezentant, fie că ea rezultă din fapta săvârşită de acesta, ori că părţile au convenit ca executarea chiar parţială a contractului ce le leagă să se facă în alt loc decât acela aflat în circumscripţia instanţei în care pârâtul îşi are sediul. - C.A. Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 654/1999, B.J./1999, p. 175.
4. Instanţa locului executării
Este competentă să soluţioneze cauza instanţa locului unde s-a realizat o executare, chiar parţială, a contractului, neavând relevanţă, în determinarea instanţei competente, faptul că este vorba de îndeplinirea unei obligaţii principale ori secundare. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 1270/2002, Practică judiciară comercială pe anul 2002, p. 389.
5. Instanţa locului plăţii
a. Instanţa locului plăţii, sesizată de reclamant, nu era îndreptăţită să analizeze din oficiu competenţa teritorială şi să se considere necompetentă. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 608/1994, B.J./1994, p. 291.
b. Dat fiind faptul că apelanta-pârâtă a achitat parţial preţul în contul intimatei reclamante deschis la B.C.I.T. - Sucursala Doamnei, Bucureşti, competenţa revine instanţelor din Bucureşti, ca loc al plăţii, conform art. 10 pct. 4 C. proc. civ. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 2324/2000, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii 2000-2001, p. 85.
6. Pensie de întreţinere. Anulare convenţie
Art. 10 pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil în speţă, deoarece reclamantul nu cere să i se acorde pensia alimentară, ci, dimpotrivă, cere anularea unei convenţii prin care s-a obligat la plata unei pensii de întreţinere, atât în favoarea soţiei pârâte, cât şi în favoarea copilului minor. - Tribunalul popular raional Arad, sentinţa civilă nr. 399/1955, Legalitatea populară nr. 6/1955, p. 650.
7. Pensie de întreţinere. Cerere accesorie
în cazul în care pensia de întreţinere se solicită ca un capăt accesoriu la cererea de stabilire a paternităţii ori la cererea de stabilire a domiciliului minorului, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, art. 10 pct. 7 C. proc. civ. negăsindu-şi aplicare. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 3/1962, C.D./1962, p. 292.
8 Promisiune de vânzare- cumpărare.
întrucât din promisiunea de vân-zare-cumpărare a unui imobil se naşte numai obligaţia de a face, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în constatarea nulităţii acesteia nu se stabileşte potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct. 1 sau art. 5 C. proc. civ. - C.A. Iaşi, decizia civilă nr. 1165/1997, Culegere de practică judiciară pe anul 1997, p. 46.
1. Anularea convenţiei. 1) Dat fiind că, în convenţia încheiată între părţi, a cărei anulare se cere, nu există o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligaţia urmează să fie executată, dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, ele legând competenţa de locul expres prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei. Nici art. 10 pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil, deoarece reclamantul nu cere să i se acorde pensia alimentară, ci, dimpotrivă, cere anularea unei convenţii prin care s-a obligat la plata unei pensii de întreţinere, atât în favoarea
Citește mai mult
soţiei pârâte, cât şi în favoarea copilului minor (Trib. Arad, secţia civilă, sentinţa nr. 399/1955, în Legalitatea populară nr. 6/1955, p. 650);2) Prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul în care, prin convenţia părţilor, nu s-a stabilit locul executării obligaţiei, într-o atare situaţie urmând a fi aplicată regula de drept comun prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în sensul că este competentă teritorial instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 120/2002, în B.J., Bază de date);
2. Locaţiune a unui imobil. în cererile având ca obiect daune ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, dacă reclamantul şi-a ales pentru valorificarea dreptului său instanţa în
circumscripţia căreia se află bunul respectiv, acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona pricina (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 169/1987, în C.D. 1987, p. 220);
3. Obligaţii comerciale. în cazul obligaţiilor comerciale, potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în afară de instanţa de la sediul pârâtei, cererea mai poate fi introdusă, deopotrivă, la instanţa unde obligaţia a luat naştere sau la instanţa locului plăţii, iar, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Aşa fiind, instanţa locului plăţii, sesizată de reclamant, nu era îndreptăţită să analizeze din oficiu competenţa teritorială şi să se considere necompetentă (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 608/1994, în B.J. 1994, p. 291; decizia nr. 755/1997, în
B.J. 1997, p. 483);
4. Locul plăţii. Bancă. 1) Instanţa în a cărei rază teritorială se află banca prevăzută în contract drept bancă la care se poate face plata este competentă să soluţioneze litigiul comercial al părţilor (C.A. Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 816/2001);
2) Potrivit prevederilor art. 12 şi art. 10 pct. 4 C. proc. civ. şi art. 897 C. com. ", reclamantul poate opta pentru introducerea acţiunii fie la instanţa sediului pârâtului, fie la instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. Prin urmare, dacă părţile au stipulat în contractul de locaţie a gestiunii ca plata să se facă în contul reclamantei deschis la o bancă având sediul în Bucureşti, înseamnă că reclamanta putea alege competenţa Tribunalului Bucureşti pentru obligarea pârâtei la plata sumei datorate în temeiul contractului (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 608/1994, în B.J., Bază de date);
5. Locul unde a luat naştere obligaţia.
Reclamantul poate să aleagă competenţa instanţei de la locul unde s-a născut obligaţia pârâtului de plată a produselor care i-au fost livrate (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 52/1995, în B.J., Bază de date);
6. Contract de transport. Art. 12 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Potrivit art. 10 pct. 5 C. proc. civ., competenţa în cererile izvorâte dintr-un contract de transport revine instanţei locului de plecare sau de sosire, având caracter alternativ (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 7482/2001, în B.J. - Bază de date);
7. Pensie de întreţinere. 1) Numai cu privire la acţiunile formulate de ascendenţi sau descendenţi pentru stabilirea sau majorarea pensiei de întreţinere reclamantul are alegerea între a se adresa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau se află domiciliul pârâtului. în cazul în care obiectul acţiunii îl constituie o cerere de reducere a pensiei, formulată de cel care a fost obligat anterior la plată, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului (Trib. Jud. Hunedoara, secţia civilă, decizia nr. 475/1979, în R.R.D. nr. 11/1979, p. 67). în acelaşi sens, a se vedea Trib. Jud. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 1111/1975, în R.R.D. nr. 9/1977, p. 62.
2) Dispoziţiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ. sunt aplicabile şi în cazurile în care se pretinde majorarea ori sistarea pensiei de întreţinere (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civ., decizia nr. 434/1984, în R.R.D. nr. 1/1985, p. 63);
Notă: Soluţia este eronată în ceea ce priveşte sistarea pensiei de întreţinere. Art. 10pct.7C. proc. civ. a fostedictatîn vederea protejării intereselor creditorului pensiei de întreţinere, ascendent sau descendent al celui obligat la întreţinere, iar nu în favoarea debitorului pensiei de întreţinere. Deci, dacă se solicită sistarea sau reducerea pensiei de întreţinere, competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 5 C. proc. civ. (instanţa de la domiciliul pârâtului);
8. Pensie de întreţinere. Cerere accesorie. 1) Faptul că în cuprinsul aceleiaşi acţiuni s-a cerut obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere a copilului, asupra încredinţării căruia instanţa este, în principal, chemată să se pronunţe, nu poate face aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ., impunând pârâtului să se judece la instanţa domiciliului reclamantului, întrucât cererea privind stabilirea pensiei de întreţinere este accesorie şi, ca atare, este în competenţa instanţei sesizate cu cererea principală (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 31/1962, în C.D. 1962, p. 292). în acelaşi sens, a se vedea Trib. Jud. Satu Mare, secţia civilă, decizia nr. 27/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, p. 162;
2) în cazul în care pensia de întreţinere se solicită ca un capăt accesoriu la cererea de stabilire a paternităţi ori la cererea de stabilire a domiciliului minorului, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, art. 10 pct. 7 C. proc. civ. negăsindu-şi aplicare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 3/1962, în C.D. 1962, p. 292);
9. Domiciliu de fapt. Prin domiciliu, în sens procesual, urmează a se înţelege şi acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţi le aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului pentru a se da eficienţă principiului dreptului la apărare. în consecinţă, reclamanta care a sesizat judecătoria din raza teritorială a locuinţei sale de fapt, în baza art. 10 pct. 7 C. proc. civ., nu a eludat dispoziţiile legale referitoare la competenţa instanţelor şi nici nu a săvârşit un abuz
de drept procesual (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 119/1994, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 216);
10. Competenţă relativă. Competenţa teritorială prevăzută de art. 10 pct. 7 C. proc. civ. nu exclude competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1159/2000);
11. Fapt ilicit. 1) Pentru cererile care izvorăsc dintr-un fapt ilicit este competentă, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1304/1979, în C.D. 1979, p. 238);
2) Competenţă alternativă prevăzută de art. 10 pct. 8 C. proc. civ. a fost stabilită în favoarea reclamantului, care, potrivit art. 12 C. proc. civ., are alegerea în materie de competenţă alternativă. Prin urijiare, în situaţia în care reclamantul a sesizat una din cele două instanţe, pârâtul nu mai poate cere declinarea competenţei (C.A. Bacău, secţia civilă, decizia nr. 402/1997, în Jurisprudenţa 1997, p. 28).
3) Instanţa a fost sesizată de titularul mărcii cu o acţiune în contrafacere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998. Acest text de lege nu face nicio referire la instanţa competentă, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale Codului de procedură civilă. Astfel, din punct de vedere material, competenţa judecării în primă instanţă revine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. [art. 2 pct. 1 lit. e) în reglementarea actuală -n.a.], iar din punct de vedere teritorial instanţa competentă este fie cea de la domiciliul pârâtului, potrivit art. 5 C. proc. civ., fie cea din circumscripţia în care s-a săvârşit faptul ilicit, potrivit art. 10 pct. 8 C. proc. civ., în speţă cea în raza căreia se află biroul vamal ce a oprit mărfurile pretinse contrafăcute.
Competenţa nu este dată Tribunalului Bucureşti de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care reprezintă o normă de organizare, referitoare la calitatea acestui
tribunal de instanţă specializată în litigiile privind proprietatea intelectuală, potrivit legii, şi care nu modifică normele de competenţă prevăzute fie în legile speciale, fie în Codul de procedură civilă (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, deciziile nr. 244/R/2005 şi nr. 192/A/2005, în O. Spineanu-Matei, Proprietatea intelectuală, p. 44 şi p. 49).
Notă: Precizăm că, între timp, prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 a fost abrogat. Soluţia îşi menţine însă actualitatea.
Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Capitolul II - Competenţa Secţiunea 2 - Competenţe speciale
Art. 5. O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru:
1. (a) în materie contractuală, în faţa instanţelor de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată;
(b) în sensul aplicării prezentei dispoziţii şi în absenţa vreunei convenţii
Citește mai mult
contrare, locul de executare a obligaţiei în cauză este:-în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile,
-în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile.
(c) în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);
2. în materia obligaţiei de întreţinere, în faţa instanţelor de la locul unde creditorul obligaţiei de întreţinere este domiciliat sau îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul unei cereri accesorii unei acţiuni referitoare la starea persoanelor, înaintea instanţei competente conform legii forului competent să instrumenteze cauza, cu excepţia cazului în care competenţa se întemeiază exclusiv pe naţionalitatea uneia dintre părţi;
3. în materie delictuală şi cvasidelictuală, în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;
4. în cazul unei acţiuni civile în despăgubiri sau în restituire născută în temeiul săvârşirii unei infracţiuni, în faţa instanţei sesizate cu privire la acţiunea publică, în măsura în care, conform legislaţiei interne, instanţa în cauză este competentă numai în materia acţiunii civile;
5. în privinţa unei contestaţii privind exploatarea unei sucursale, agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză;
6. în calitatea sa de fondator, trustee sau de beneficiar al unui trust constituit fie în aplicarea legislaţiei, fie în scris sau printr-o convenţie verbală, confirmată în scris, în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia trustul în cauză îşi are sediul;
7. în privinţa unui litigiu referitor la plata unei remuneraţii pretinse pentru salvarea sau asistenţa de care a beneficiat o încărcătură sau o marfă, în faţa instanţei pe a cărei rază teritorială respectiva încărcătură sau marfă:
(a) a fost sechestrată în vederea obţinerii unei astfel de plăţi
sau
(b) ar fi putut fi sechestrată, însă a fost depusă o cauţiune sau altă garanţie;
cu condiţia ca această dispoziţie să se aplice numai în cazul în care se
pretinde că pârâtul are sau a avut un drept asupra încărcăturii sau mărfii în momentul operaţiunii de salvare sau de asistenţă.
Art. 6. O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acţionată în justiţie:
1. atunci când există mai mulţi pârâţi, în faţa instanţei domiciliului oricăruia dintre aceştia, cu condiţia ca cererile să fie atât de strâns legate între ele încât să fie oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor;
2. printr-o cerere de chemare în garanţie sau de intervenţie, în faţa instanţei sesizate cu cererea principală, dacă aceasta nu a fost introdusă decât în scopul scoaterii sale de sub competenţa instanţei în cauză;
3. în cazul unei cereri reconvenţionale rezultate în urma aceluiaşi contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principală, în faţa instanţei sesizate prin cererea principală;
4. în materie contractuală, dacă acţiunea poate fi conexată unei acţiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiaşi pârât, în faţa instanţei din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Art. 7. In cazul în care, în temeiul prezentului regulament, o instanţă dintr-un stat membru este competentă în soluţionarea unor acţiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanţa în cauză sau orice altă instanţă care îi este substituită în acest scop prin legislaţia internă a statului membru în cauză are, de asemenea, competenţă cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi.
[...]
Secţiunea 4 - Competenţa în materia contractelor încheiate de consumatori
Art. 15. (1) în ceea ce priveşte un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competenţa se determină în conformitate cu dispoziţiile din prezenta secţiune, fără a se aduce atingere articolului 4 şi articolului 5 punctul 5, în cazul în care:
(a) contractul are ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe şi eşalonate;
(b) contractul are ca obiect un împrumut rambursabil în rate egale, fixe şi eşalonate, sau orice altă formă de credit, încheiat în scopul finanţării vânzării de bunuri mobile corporale;
(c) în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acţiune a acestor activităţi.
(2) Când un consumator încheie un contract cu o parte care nu are domiciliul pe teritoriul statului membru însă deţine o sucursală, agenţie sau altă întreprindere pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul contestaţiilor cu privire la exploatarea sucursalei, agenţiei sau întreprinderii, că partea în cauză are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.
(3) Prezenta secţiune nu se aplică în cazul contractelor de transport altele decât cele care, pentru un preţ forfetar, oferă o combinaţie între călătorie şi cazare.
Art. 16. (1) Un consumator poate introduce o acţiune împotriva celeilalte părţi la contract fie înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză îşi are domiciliul, fie înaintea instanţelor din locul unde consumatorul îşi are domiciliul.
(2) Acţiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul îşi are domiciliul.
(3) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 17. De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:
1. ulterioare naşterii litigiului, sau
2. care permit consumatorului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni, ori
3. încheiate între consumator şi cealaltă parte la contract, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat membru, şi care au ca efect atribuirea de competenţă instanţelor din statul respectiv, cu condiţia ca acestea să nu fie interzise de legislaţia statului în cauză.
Secţiunea 5 - Competenţa în materia contractelor individuale de muncă
Art. 18. (1) în materia contractelor individuale de muncă, competenţa se determină în conformitate cu dispoziţiile din prezenta secţiune, fără a se aduce atingere articolului 4 şi articolului 5 punctul 5.
(2) Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru însă are o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul contestaţiilor privind exploatarea sucursalei, agenţiei sau unităţii, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.
Art. 19. Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:
1. înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat sau
2. în alt stat membru:
(a) înaintea instanţelor din locul în care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea sau înaintea instanţelor din ultimul loc în care acesta şi-a desfăşurat activitatea
sau
(b) dacă angajatul nu-şi desfăşoară sau nu şi-a desfăşurat în mod obişnuit activitatea pe teritoriul aceleiaşi ţări, înaintea instanţelor din locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.
Art. 20. (1) Acţiunea angajatorului nu poate fi introdusă decât înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatul îşi are domiciliul.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 21. De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii atributive de competenţă:
1. ulterioare naşterii litigiului sau
2. care permit angajatului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni.
Secţiunea 6 - Competenţa exclusivă
Art. 22. Următoarele instanţe au competenţă exclusivă, indiferent de domiciliu:
1. în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Cu toate acestea, în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult şase luni consecutive, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au, de asemenea, competenţă, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi ca proprietarul şi locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiaşi stat membru;
2. în ceea ce priveşte valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăţilor sau a persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instanţele din statul respectiv. Pentru determinarea sediului, instanţa aplică normele sale de drept internaţional privat;
3. în ceea ce priveşte valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul;
4. în ceea ce priveşte înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, precum şi a altor drepturi similare care necesită depunerea sau înregistrarea, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument comunitar sau a unei convenţii internaţionale, se consideră că a avut loc.
Fără a aduce atingere competenţei pe care Oficiul European pentru Brevete o are în conformitate cu Convenţia privind acordarea brevetelor europene, semnată la Munchen la 5 octombrie 1973, instanţele din fiecare stat membru au competenţă exclusivă, indiferent de domiciliu, în acţiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului în cauză;
5. în ceea ce priveşte executarea hotărârilor, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.