Art. 13 cod procedura civila

Jurisprudenta:

Acţiune mixtă

Acţiunea care vizează pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb de imobile, cu plata unei sulte corespunzătoare diferenţei de valoare, este o acţiune mixtă, prin care se valorifică atât un drept real, cât şi un drept de creanţă, dominant fiind dreptul real; în această situaţie, competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 13 C. proc. civ., iar nu potrivit art. 5 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 617/1993, în C.P.J. 1993-1997, p. 328, nr. 57).

Atentie, doctrina a considerat aceasta soluţie greşită. Pentru a

Citește mai mult

fi vorba despre o acţiune (cerere) mixtă, trebuie ca prin intermediul acesteia să se urmărească valorificarea atât a unui drept real, cât şi a unui drept de creanţă care izvorăsc din acelaşi act juridic sau între care există o strânsă legătură. în speţă, părţile au încheiat un antecontract de schimb, iar o asemenea convenţie nu este translativă de proprietate, ci dă naştere doar la un drept de creanţă (ce are ca obligaţie corelativă o obligaţie de a face, anume de a încheia, ulterior, contractul translativ de proprietate);

Acţiune reală imobiliară.

1) Prin „cereri privitoare la bunuri imobile", în sensul art. 13 alin. (1)C. proc. civ., trebuie să se înţeleagă numai acţiunile reale imobiliare, iar nu şi cele personale, chiar dacă se referă la bunuri imobile. Sediul competenţei de judecare a acţiunilor personale se află în art. 5 şi 10 C. proc. civ. Astfel, acţiunea prin care se solicită ca pârâtul să fie obligat a face reparaţiile necesare la un imobil sau să fie obligat la plata unei anumite sume, reclamantul fiind uzufructuar al imobilului, iar pârâtul nud proprietar, este o acţiune personală, care urmează să fie soluţionată de instanţa pe teritoriul căreia se află domiciliul pârâtului (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2173/1971, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 349, nr. 8);

2) Dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. sunt aplicabile numai acţiunilor reale imobiliare, nu şi acţiunilor personale privitoare la un imobil (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1508/1997);

Acţiune în constatarea nulităţii.

Acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare este o acţiune personală, astfel încât, chiar dacă obiectul contractului este un bun imobil, incidente sunt dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., şi nu cele ale art. 13 C. proc. civ., care se aplică doar acţiunilor reale imobiliare (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 389/2000);


Obligaţie de construire.

Dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. au în vedere numai cererile reale imobiliare. în situaţia acţiunilor personale privitoare la un imobil (cererea de obligare la construirea unui imobil), competenţa aparţine instanţei domiciliului pârâtului, potrivit art. 5 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1508/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 331, nr. 59);

Revendicare imobiliara

Singura instanţă competentă să judece cererea având ca obiect revendicarea unui imobil este aceea în circumscripţia căreia se află nemişcătorul, chiar dacă acţiunea este îndreptată împotriva statului, dispoziţiile art. 8 C. proc. civ. nefiind aplicabile în acest caz (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 101/1995);

Acţiune personală imobiliară

Textul art. 13 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere numai acţiunile reale imobiliare, nu şi pe cele personale imobiliare, care sunt supuse regulii înscrise în art. 5 sau în art. 10 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2173/1971, în R.R.D. nr. 8/1972,p. 157);

Jurisprudenta

Rezoluţiunea antecontractului.

Nu are caracter real, ci personal, cererea al cărei obiect îl formează rezoluţiunea unui antecontract privitor la un bun imobil şi restituirea contravalorii achitate (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2207/1975, în R.R.D. nr. 7/1976, p. 57);

Rezoluţiunea vânzării.

Acţiunea în rezoluţiune a unui contract de vânza-re-cumpărare a unui imobil este o acţiune mixtă, întrucât reclamantul urmăreşte, pe de o parte, revendicarea bunului, iar pe de altă parte, valorificarea unui drept personal ce decurge din contract. în consecinţă, competenţa teritorială

Citește mai mult

a instanţei de a judeca o atare acţiune mixtă revine instanţei competente să soluţioneze cererea principală, deci cea în a cărei rază teritorială se găseşte imobilul (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 44/1978, în C.D. 1978, p. 251).

In opinia doctrinei, motivarea instanţei supreme este greşită. Consecinţa unei astfel de motivări ar fi aceea că, în speţă, competenţa teritorială s-ar determina potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în realitate, cererea vânzătorului în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la un bun imobil este calificată în mod expres de art. 1368 C. civ. ca acţiune reală, astfel încât competenţa teritorială se va determina potrivit art. 13 C. proc. civ.;

Reparaţii necesare.

Nu are caracter real, ci personal, cererea reclamantului uzufructuar al imobilului care solicită ca pârâtul (nud proprietar) să fie obligat a face reparaţiile necesare la imobil sau la plata unei anumite sume (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2173/1971, în R.R.D. nr. 8/1972, p. 158);

Hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 1 12/1995, hotărârile comisiilor constituite pentru aplicarea acestei legi sunt supuse controlului judecătoresc potrivit legii civile, nefiind incidente dispoziţiile privind contenciosul administrativ. în soluţionarea acţiunilor prin care se contestă hotărârile date de comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 1 12/1995, competenţa materială revine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul revendicat (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1072/1997, în B.J. 1997, p. 287);

Hotărârea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

In raport de dispoziţiile înscrise în Legea nr. 18/1991, astfel cum aceasta a fost modificată, care stabilesc în mod expres competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, nu s-ar mai putea reţine că o altă instanţă ar fi competentă material, indiferent de aprecierile ce s-ar putea face asupra naturii unora dintre hotărârile comisiei judeţene (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 728/1999);

Bun comun al succesorilor.

1) Cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, între care şi un imobil, formulată după finalizarea procedurii succesorale, este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află imobilul, în conformitate cu art. 13 C. proc. civ., iar nu de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, stabilită de art. 14 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1049/2003, în B.J., Bază de date);

2) Cum obiectul procesului nu se referă la pretenţiile reciproce ale moştenitorilor în legătură cu un patrimoniu succesoral, ci la încetarea stării de proprietate comună asupra unui imobil, existente între moştenitorii unor persoane diferite (succesiuni distincte), cererea nu poate fi calificată ca o cerere în materie de moştenire, în sensul art. 14 C. proc. civ., astfel încât competenţa să aparţină instanţei de la domiciliul unuia dintre defuncţi, ci este o cerere privitoare la un imobil, competenţa stabilindu-se potrivit art. 13 C. proc. civ., fiind exclusivă şi de ordine publică (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 787/1998);

3) în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., părţile aflându-seîn prezenţa unei acţiuni de ieşire din indiviziune creată ca urmare a reconstituirii dreptului lor de proprietate asupra unui teren preluat abuziv de stat şi pentru care au obţinut un titlu de proprietate. După emiterea titlului de proprietate problema nu mai este succesorală, aceasta a fost avută în vedere lamomentul reconstituirii titlului de proprietate şi a stat la baza justificării pretenţiilor petenţilor (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6205 din 9 noiembrie 2004, în B.J. - Bază de date);

In sens contrar: Faptul că obiectul acţiunii îl constituie ieşirea din indiviziune asupra unui teren restituit moştenitorilor fostei proprietare în baza Legii nr. 18/1991 nu atrage competenţa teritorială a instanţei în raza căreia este situat terenul, conform art. 13 C. proc. civ., ci pe aceea în raza căreia s-a aflat ultimul domiciliu al defunctei, conform art. 14 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 575/1993).

Notă: Numai faptul că izvorul proprietăţii comune îl constituie moştenirea nu atrage incidenţa art. 14 C. proc. civ. în cazul cererii de împărţeală a unui bun;

Bun comun al foştilor soţi.

Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. se aplică şi cererilor privind împărţeala bunurilor comune ale foştilor soţi, dacă printre ele se află un imobil, după desfacerea căsătoriei prin divorţ (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 415/1982, în R.R.D. nr. 1/1983, p. 62);

Divorţ.

1) Dacă împărţirea bunurilor comune se solicită în cadrul procesului de divorţ, chiar dacă un bun comun imobil se află în circumscripţia altei instanţe decât cea competentă să judece cererea de divorţ potrivit art. 607 C. proc. civ., instanţa care judecă cererea principală este competentă să judece şi cererea accesorie de împărţire a bunurilor comune (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1651/1977, în R.R.D. nr. 4/1978, p. 62);

2) Dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. nu sunt însă aplicabile atunci când cererea de împărţire a bunurilor se judecă în acelaşi timp cu cererea de despărţenie. Potrivit art. 607 C. proc. civ., cererea de divorţ se judecă de instanţa în a cărei rază teritorială se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, aceeaşi instanţă fiind competentă să dispună, în conformitate cu prevederile art. 36 C. fam., şi împărţirea bunurilor comune, inclusiv a imobilelor, chiar dacă acestea se află în circumscripţia altei judecătorii (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 731/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, p. 133);

1. Alin. (2) consacră o competenţă teritorială alternativă, între instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul, cu condiţia ca pârâtul să nu aibă domiciliul sau reşedinţa în raza uneia dintre acestea.

Dacă cerinţa privitoare la locuinţa pârâtului este îndeplinită, în mod obligatoriu trebuie sesizată instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului.

2. Art. 13 are în vedere numai acţiunile reale imobiliare, nu şi acţiunile personale imobiliare, deoarece pentru acestea din urmă, art. 10 pct. 1 şi 2 stabileşte o competenţă alternativă. Ar urma ca pentru cererile personale imobiliare care

Citește mai mult

nu se încadrează în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 10 pct. 1 şi 2, competenţa teritorială să fie supusă regulii de drept comun stabilită de art. 5 C. proc. civ.'5

Pe de altă parte, art. 13 nu se aplică nici în cazul acţiunilor mixte, pentru care competenţa teritorială se determină potrivit art. 10 pct. 1.