Art. 185 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata

JURISPRUDENŢĂ

I. Admisibilitatea probei cu martori

1. între părţi. Faţă de terţi. 1) Potrivit art 1191 alin. (2) C. civ., este inadmisibilă dovada cu martori împotriva sau peste ceea ce cuprinde actul, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei, însă părţile pot conveni ca şi în cazurile de mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună. Textul se referă la părţile între care s-a încheiat actul, nu şi la terţele persoane, cărora actul nu le este opozabil şi care îl pot combate prin orice mijloace de dovadă. într-adevăr,

Citește mai mult

inadmisibilitatea probei testimoniale împotriva sau peste cuprinsul unui înscris reprezintă o convenţie tacită (prezumată de lege) a părţilor între care s-a încheiat actul constatat prin înscris, astfel că derogarea din art. 1191 alin. (3) C. civ. se referă numai la convenţia contrară acestei prezumţii prin care aceleaşi părţi convin asupra admisibilităţii probei cu martori. Aceasta înseamnă că părţile din contract nu ar putea să convină a dovedi că şi o altă persoană este parte în acel contract. Persoana vizată ar putea să combată înscrisul prin orice mijloace de probă, deoarece nu-i este opozabil, iar prevederile legale menţionate nu-i sunt aplicabile (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 730/1970, în I.G. Mihută, Repertoriu II, p. 374, nr. 130);

2) Dispoziţiile privitoare la limitele de admisibilitate a probei cu martori împotriva unui act scris îşi găsesc aplicaţie numai faţă de părţi le între care s-a încheiat actul, adică între părţile contractante. Ele nu îşi găsesc aplicare în litigiile dintre părţi şi terţi, care pot invoca orice mijloc de probă pentru a dovedi clauzele, realitatea, nerealitatea ori simulaţia unei convenţii la care nu au luat parte (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 901/1956, în C.D. 1956, p. 251);

2. Acordul părţilor.

1) Dispoziţiile referitoare la inadmisibilitatea probei cu martori în dovedirea unei convenţii de o valoare mai mare decât 250 lei nu au caracter imperativ, astfel încât părţile pot să achieseze la administrarea probei (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1194/1956, în C.D. 1956, p. 253);

2) Dacă în faza administrării probelor părţile au fost de acord să administreze proba testimonială, partea care a pierdut procesul nu poate cere în apel înlăturarea declaraţiilor martorilor ca inadmisibile, în raport de prevederile art. 1191 alin. (2) C. civ. (Trib. Bucureşti, sectia a IV-a civilă, decizia nr. 1133/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 409, nr.
126);

3) Proba cu martori, încuviinţată de instanţe în condiţiile art. 1191 alin. final C. civ., devine câştigată cauzei. Opunerea părţii, după admiterea probei, este inoperantă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 112/1959, în I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 786, nr. 293);

4)în situaţiaîn care, pentru dovedirea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil, s-a administrat proba testimonială, atât de către reclamant, cât şi de către pârât, ulterior nici-unul din ei nu poate invoca neregulari-tatea actelor de procedură îndeplinite în cauză, întrucât au convenit, prin atitudinea lor procesuală, asupra admisibilităţii probei cu martori împotriva normelor înscrise în art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 354/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 50);

II. Început de dovadă scrisă

3. Noţiune.

1) Poate constitui început de dovadă scrisă orice fel de scriere, însemnări, note, socoteli, declaraţii extrajudiciare, răspunsuri la interogatoriu, o chitanţă care atestă primirea unei sume de bani şi altele, sub condiţia ca astfel de scrieri să emane de la cel căruia i se opun şi ca ele să facă verosimil faptul pretins. Această ultimă condiţie urmează să fie dedusă de către instanţă din împrejurările de fapt ale cauzei. Când printr-un început de dovadă scrisă se dovedeşte „împotriva sau peste conţinutul unui act scris", el trebuie să fie posterior datei actului respectiv, căci numai astfel poate să constituie o dovadă concludentă cu privire la ultimul acord al părţilor (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1391/1969, în C.D. 1969, p. 99);

2) Din prevederile art. 1197 C. civ., rezultă că un înscris poate constitui început de dovadă scrisă, sub îndoita condiţie de a emana de la partea căreia i se opune sau de la autorul ei şi de a conţine o mărturisire care să facă verosimil faptul pretins. Prin urmare, prima condiţie este îndeplinită dacă înscrisul este scris în întregime de parte, chiar dacă nu a fost semnat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1260/1965, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 785, nr. 286);

4. înscris original. Numai un înscris original, nu şi o copie cu plombagină sau fotocopie după un act a cărui existenţă a fost contestată, poate constitui început de dovadă scrisă şi justifică admiterea probei cu martori pentru dovedirea unei contestaţii de o valoare mai mare de 250 lei (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1055/1961, în C.D. 1961, p. 338);

III. înscris

5. Imposibilitate morală de procurare.

1) Referindu-se la dispoziţiile restrictive privind admisibilitatea probei testimoniale, art. 1198 alin. (1) C. civ. stabileşte că ele nu se aplică totdeauna când creditorului i-a fost cu neputinţă să-şi procure o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde. Din text rezultă însă că noţiunii de imposibilitate de procurare a unui înscris i s-a dat un înţeles larg, nelimitându-se numai la anumite condiţii materiale, imposibilitatea putând fi şi de ordin moral. Astfel, nu poate fi îndoială că relaţiile ce există în mod obişnuit între părinţi şi copii, între fraţi şi surori şi în general între rudele fireşti şi cele prin alianţă, apropiate, ca şi cele dintre soţi, sunt incompatibile cu comportări din care ar reieşi o lipsă de încredere a unora faţă de alţii, cum ar fi aceea de a pretinde întocmirea unor înscrisuri pentru constatarea operaţiilor juridice ce intervin între ele. Cele de mai sus se referă desigur la cazuri normale, nu şi la cele de excepţie când, din cauza unor neînţelegeri sau din alte cauze, relaţiile de fapt dintre aceste persoane au încetat de a mai fi bazate pe încredere reciprocă. Relaţiile de încredere reciprocă există însă şi între alte persoane, ca între colegi de muncă, prieteni şi alte asemenea persoane. Asemenea relaţii pot constitui, de la caz la caz, motivul imposibilităţii morale de a întocmi dovezi scrise cu privire la raporturile juridice dintre ele.

Indiferent în ce fel de relaţii rezidă izvorul imposibilităţii morale, esenţială este constatarea existenţei în realitate a unei atare imposibilităţi, care trebuie să fie apreciată în raport de calitatea persoanelor şi circumstanţele faptelor, temeinic verificate de instanţă, partea interesată fiind obligată să dovedească prin orice mijloace de probă împrejurările de fapt din care a rezultat pretinsa imposibilitate morală (Trib. Suprem, sectia civilă, decizia nr. 196/1984, în C.D. 1984, p. 135);

2) Imposibilitatea morală a uneia dintre părţi de a pretinde celeilalte părţi un înscris doveditor al convenţiei intervenite între ele justifică admiterea probei cu martori (C.S.)., sectia civilă, decizia nr. 1030/1993, în B.J. 1993, p. 146);

3) în lipsa unui înscris doveditor, în cazul în care preconstituirea acestuia a fost împiedicată de o imposibilitate morală, rezultată din gradul de rudenie ce există între părţi, este admisibilă proba cu martori (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 861/1976, în C.D. 1976, p. 237);

4) Printre excepţiile de la regula înscrisă în art. 1191 C. civ., referitoare la dovada actelor juridice, stabilite prin art. 1198C. civ. în legătură cu admisibilitatea probei testimoniale, este şi aceea privind imposibilitatea creditorului de a-şi fi procurat o dovadă scrisă, noţiunea de imposibilitate urmând să fie înţeleasă în sens larg, atât al imposibilităţii materiale, cât şi morale de întocmire a înscrisului ca, de pildă, gradul apropiat de rudenie dintre părţi. Această excepţie, având caracter de principiu, corespunde pe deplin principiului descoperirii adevărului, care este de esenţa probaţiunii juridice, având aplicabilitatea în toate cazurile, deci şi în acel al simulaţiei, prin invocarea căreia se tinde a se dovedi operaţiunea juridică reală (negotium), adică aceea care a reprezentat voinţa părţilor în momentul încheierii actului şi care trebuia să fie cuprinsă în actul secret ce nu s-a încheiat datorită încrederii reciproce dintre părţi (Trib. Suprem, sectia civilă, decizia nr. 1324/1979, în C.D. 1979, p. 266);

5) în lipsa unui înscris doveditor, în cazul în care preconstituirea acestuia a fost împiedicată de o imposibilitate morală rezultată din raporturile de deferenţă între superior şi subordonat, este admisibilă proba cu martori (Trib. Suprem, sectia civilă, decizia nr. 1013/1988, în R.R.D. nr. 3/1989, p. 72);

6. Dispariţie. Forţă majoră. Este admisibilă proba cu martori spre a dove-
di pierderea titlului dintr-o cauză de forţă majoră şi constatarea conţinutului său (Cas. I, 18 decembrie 1912, Em. Dan, Codul adnotat, p. 291, nr. 14);

7. Sustragere sau distrugere.

1) Conţinutul unui act juridic se poate reconstitui prin proba cu martori nu numai dacă se face dovada că înscrisul a fost pierdut dintr-o cauză de forţă majoră, ci şi atunci când înscrisul a fost sustras sau distrus de partea căreia i se opune, această situaţie fiind similară forţei majore (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1461/1957, în C.D. 1957, p. 327);

2) Atunci când se invocă dispoziţiile art. 1198 pct. 4 C. civ., referitoare la dispariţia înscrisului dintr-o cauză de forţă majoră, înainte de a se reconstitui cu martori conţinutul înscrisului este necesar să se facă dovada pierderii, sustragerii ori distrugerii înscrisului, precum şi a împrejurării de forţă majoră (C.A. Bucureşti, sectia a IV-a civilă, decizia nr. 2069/1998, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 283);

IV. Aplicaţii

8. Lămurirea înţelesului unui act juridic.

1) Este admisibilă proba cu martori pentru lămurirea înţelesului unui act juridic (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1974/1955, în C.D. 1955, p. 205);

2) Proba cu martori este admisibilă atunci când este cerută pentru a se lămuri conţinutul îndoielnic al unui act (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1660/1957, în C.D. 1957, p. 330);

9. Fraudă la lege. Potrivit art. 1191 C. civ., dovada cu martori nu se poate primi în contra sau peste cuprinsul unui înscris. între excepţiile instituite de Codul civil, în care se permite proba cu martori sau cu orice alte dovezi în contra sau peste cuprinsul unui înscris, figurează şi situaţiile în care se pune problema unei fraude la lege. Pentru ca proba fraudei să fie utilă şi concludentă, trebuie să tindă a stabili: că există un prejudiciu sigur şi incontestabil; că faptul din care rezultă prejudiciul este nelegal şi că acel fapt a fost săvârşit de acela căruia i se impută (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1733/1978, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 294, nr. 87);

10. Uzucapiunea sau ocupaţiunea.

în cazul în care bunul ce formează obiectul litigiului are o valoare mai mare de 250 lei, dovada dreptului de proprietate nu se poate face, potrivit art. 1191 C. civ., decât cu înscrisuri, în afara excepţiilor prevăzute de lege. Atunci când dreptul de proprietate a fost dobândit prin moduri originare, cum este uzucapiunea sau ocupaţia, dovada proprietăţii se poate face cu martori, prezumţii sau cercetare locală, indiferent de valoarea bunului (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1/1980, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 294, nr. 90);

11. Fapt material. 1) Proba cu martori este admisibilă spre a dovedi un fapt material, cum este acela al unei uzurpări de teren (Cas. I, 12 ianuarie 1983, Em. Dan, Codul adnotat, p. 291, nr. 16);
2) Moartea este un fapt care, în caz de contestare a momentului în care s-a produs, poate fi dovedit, în litigii privind transmiterea de drepturi private pe care ea le determină, prin orice mijloc de probă; încheierea actului de deces este reglementată pentru ţinerea unei evidenţe de către administraţia de stat, nu însă şi în legătură cu transmiterea unor atare drepturi (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 403/1975, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 376, nr. 138);

12. Plată/înţelegere subsecventă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1191 C. civ., dovada cu martori nu poate fi primită cu privire la actele juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, afară de excepţiile anume prevăzute de lege. Regula trebuie înţeleasă că se referă nu numai la operaţia încheierii unui act juridic, ci şi la o eventuală înţelegere subsecventă, când, tot pe cale convenţională, se modifică sau se desfiinţează actul juridic. Ea se aplică şi atunci când se cere să se facă dovada stingerii obligaţiei prin plată. în toate aceste cazuri, determinantă, pentru admisibilitatea probei cu martori, este valoarea obiectului respectiv. într-adevăr, modificarea contractului, renunţarea la contract ori stingerea obligaţiei prin plată, toate acestea fiind acte juridice, sunt supuse aceluiaşi mod de probă, dovada lor neputându-se face decât prin înscris, în afară de excepţiile generale prevăzute în art. 1197 şi 1198 C. civ. (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 7/1961, în C.D. 1952-1965, p. 54). în acelaşi sens, a se vedea Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2443/1983, în C.D. 1983, p. 153.