Art. 299 cod procedura civila Termenul şi formele recursului Recursul
| Comentarii |
|
Recursul
Secţiunea I
Termenul şi formele recursului
Art. 299
(1)Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(11)Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11.
(2)Recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000 ;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 298 cod procedura civila Judecarea apelului | Art. 300 cod procedura civila Termenul şi formele recursului... → |
|---|
1. Principiul legalităţii căilor de atac.
Faptul că în dispozitiv s-a menţionat că, în ceea ce priveşte tranzacţia, hotărârea este definitivă şi irevocabilă, nu produce niciun fel de consecinţe juridice, deoarece calea de atac este pusă la dispoziţia părţilor de lege, şi nu de judecător. Astfel, hotărârea prin care se ia act de tranzacţie este supusă recursului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2825/2000);
2. Recurs la recurs. 1) întrucât decizia tribunalului, dată în recurs, este irevocabilă, cel de-al doilea recurs formulat va fi respins ca inadmisibil (C.A.
Citește mai mult
Suceava, secţia civilă, decizia nr. 220/1999);2) Este inadmisibil recursul împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, chiar dacă, în mod greşit, instanţa care a pronunţat această hotărâre a fost sesizată cu o cerere considerată de parte ca fiind de apel (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2349/2001, în B.J. - Bază de date);
3) Dreptul de recurs există numai în ce priveşte hotărârile de fond, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri date în recurs (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1137/1955, în C.D. 1955, p. 212. în acelaşi sens: Trib. Suprem, decizia nr. 206/1956, în C.D. 1956, p. 268);
4) Din cuprinsul art. 299 şi urm. C. proc. civ. rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulţumită, un singur recurs. Această prevedere legală este raţională şi în concordanţă cu principiul puterii de lucru judecat prevăzut în art. 166 C. proc. civ. Prin urmare, un al doilea recurs în aceeaşi cauză trebuie privit ca inadmisibil (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1935/1974, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 393, nr. 213);
5) Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel. Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin
exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recurentele-pârâte au declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeaşi parte a fost respins, ca inadmisibil. în concluzie, cum recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.
De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet în condiţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată, potrivit căruia „Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauze judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" (I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 75/2006, în B.J. - Bază de date);
3. Obiectul recursului. 1) Critica formulată de recurentă cu privire la necomunicarea motivării sentinţei nu poate fi analizată în recurs deoarece excede obiectului acestuia. Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie decizia tribunalului, iar această instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, ci în baza unei excepţii, aceea de netimbrare a apelului (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 159/2000).
în sens contrar: Nu se poate susţine că recursul declarat de pârâtă este inadmisibil, întrucât nu a declarat apel împotriva sentinţei, deoarece, de vreme ce sentinţa nu i-a fost legal comunicată, termenul de apel nici nu a început să curgă faţă de această parte. Având în vedere că recurenta nu a fost legal citată nici la administrarea probelor, nici la dezbaterea fondului, după casare, pricina va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe (C.A. Bucureşti, secţia a
IV-a civilă, decizia nr. 736/R/2001).
Notă: Dacă pârâtei nu i s-a comunicat sentinţa, aceasta este încă în drept să declare apel, dar nu poate exercita împotriva acesteia, omisso medio, direct recurs;
2) Cea de-a doua critică nu poate fi încadrată în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează măsuri adoptate de instanţa de fond în prima fază procesuală, iar potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. obiectul recursului îl constituie hotărârea instanţei de apel (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2695/2002);
4. Critici neformulate în apel.
1) Criticile pe care recurenta nu le-a formulat în apel, la adresa sentinţei primei instanţe, nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 24/1998);
2) Este inadmisibil recursul omisso medio, prin care se formulează pentru
prima dată critici care nu au fost invocate în apel (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1558/2001, în B.J. - Bază de date);
5. Parte ce nu a declarat apel.
1) Dacă sentinţa a fost atacată cu apel numai de către pârât, procurorul nedeclarând apel şi achiesând astfel la soluţia primei instanţe, confirmată de instanţa de apel, procurorul nu mai este în drept să o critice direct în recurs, fără ca în prealabil să o fi atacat cu apel (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3282/1998).
2) în situaţia în care, într-o acţiune de partaj succesoral, prima instanţă recunoaşte în favoarea pârâtului un drept de creanţă, împotriva hotărârii declară apel pârâtul, iar sentinţa este schimbată în sensul că i se recunoaşte pârâtului un drept de creanţă majorat, iar împotriva deciziei declară recurs reclamanta, care invocă prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte creanţa, recursul este respins ca inadmisibil, pe motiv că reclamanta nu a declarat apel (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 427/2002).
Notă: Soluţia este greşită. Reclamanta nu mai poate pune în discuţie, într-ade-văr, sentinţa pe care nu a atacat-o cu apel, dar poate exercita recurs împotriva deciziei, care îi creează o situaţie mai nefavorabilă decât prima hotărâre. Prescripţia poate fi invocată oricând, fiind o excepţie de ordine publică, dar, rejudecând apelul, instanţa nu-i poate crea pârâtului o situaţie mai grea în propria cale de atac, conform art. 296 C. proc. civ., drept pentru care, dacă găseşte excepţia întemeiată, curtea o va admite şi va respinge apelul - pe aspectul dreptului de creanţă - menţinând soluţia primei instanţe;
6. Terţ recurent. 1) Terţii care nu au fost părţi în proces nu au dreptul de a face recurs, chiar dacă sunt interesaţi în cauza respectivă, excepţie făcând terţii în materie necontencioasă, dobânditorul cu titlu particular, creditorul chirografar ori terţul recurent împotriva ordonanţei de adjudecare (C.A. Bucureşti, secţia a
lll-a civilă, decizia nr. 3201/2000. în acelaşi sens: C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 181/1998);
2) în principiu, hotărârea judecătorească dată în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante. De aici rezultă consecinţa că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre de fond aparţine numai părţilor litigante şi succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celor care le reprezintă. Terţii, care nu au fost părţi în proces, nu au dreptul de a face recurs. Terţii intervenienţi, coparticipan-ţii, avocaţii părţilor şi procurorul pot să declare recurs, dar numai în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, de pildă, în cazul unei cereri de punere sub interdicţie, soţia pârâtului, care nu a fost parte în proces şi, deci, nu a fost citată, nu are calitatea de a ataca hotărârea dată în cauză (Trib. Suprem, secţia civilă,
decizia nr. 923/1971, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 389, nr. 195);
3) întrucât hotărârea judecătorească ce se pronunţă în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, dreptul de a recura o atare hotărâre aparţine, cu excepţia procurorului, numai părţilor care au figurat la judecată în fond sau succesorilor universali ori cu titlu universal, precum şi acelora care, potrivit regulilor de drept material, reprezintă părţile. Aşa fiind, unul dintre soţi nu are calitatea de a introduce recurs pentru celălalt soţ şi nici părintele care nu-l reprezintă pe copilul său nu va putea să introducă în mod valabil recurs în numele acestuia (Trib. Botoşani, secţia civilă, decizia nr. 404/1970, R.R.D. nr. 7 1972, p. 154);
7. încheiere premergătoare. 1) în baza art. 27 din Legea nr. 56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, la secţiile instanţei supreme părţile pot declara recurs împotriva hotărârilor nedefinitive sau actelor judecătoreşti de orice natură care nu pot fi atacate pe nicio cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. încheierea unei curţi de apel prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecăţii unui recurs poate fi atacată cu recurs. în cazul în care curtea de apel nu a procedat la suspendarea sau întreruperea judecăţii, ci, prin încheiere, a respins cererea de suspendare a executării sancţiunii disciplinare, recursul împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibil (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 130/1996, în B.J. - Bază de date).
Notă: Legea nr. 56/1993 a fost abrogată, însă o dispoziţie asemănătoare fostului art. 27 se regăseşte în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Conform art. 244' alin. (1)C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, încheierea de suspendare a judecăţii recursului nu mai poate fi atacată cu recurs;
2) Dacă, prin încheierea atacată cu recurs, s-a amânat judecarea pricinii pentru neîndeplinirea procedurii de citare a reclamanţilor cu domiciliul în străinătate, această încheiere are caracter preparator, iar, în lipsa unei dispoziţii derogatorii, ea nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu fondul pricinii (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 311/1996, în B.J. -Bază de date);
3) încheierea interlocutorie prin care s-au încuviinţat probele şi s-a amânat judecata în vederea administrării lor, care nu suspendă judecata pricinii, nu poate fi atacată separat cu recurs (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1430/2000, în Juridica nr. 1/2002);
4) în speţă se atacă o încheiere dată în cursul soluţionării recursului, fază procesuală ce se finalizează prin pronunţarea unei decizii irevocabile, ce nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
în consecinţa, cum încheierea premergătoare are, din acest punct de vedere, acelaşi regim juridic cu decizia, recursul va fi respins ca inadmisibil (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3137/2006);
8. încheiere de asigurare de dovezi dată de instanţa de recurs. în cauză, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele motive:
Potrivit art. 238 C. proc. civ.: (1) încheierea instanţei asupra cererii de asigurare de dovezi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2) încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Având în vedere că încheierea în cauză a fost dată în dosarul de recurs, în timpul judecării recursului, şi că decizia de recurs este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac - conform art. 299 şi 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. -, încheierea are acelaşi caracter irevocabil, nefiind supusă astfel recursului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2610/2006);
9. încheiere de suspendare a executării dată de instanţa de recurs. în
cauză, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele motive:
Art. 300 alin. (3) C. proc. civ. cuprinde condiţiile în care se poate dispune suspendarea executării silite de către instanţa de recurs, prevăzând totodată că dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 403 alin. (3) C. proc. civ., asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
Având în vedere că art. 303 alin. (3) C. proc. civ. prevede că dispoziţiile art. 403 alin. (3) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător, trebuie avută în vedere particularitatea generată de faptul că încheierea recurată este pronunţată într-un dosar de recurs.
Faţă de prevederile art. 316 şi art. 282 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care încheierile premergătoare nu se pot ataca decât odată cu fondul, şi de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. în conformitate cu care hotărârile instanţei de recurs sunt irevocabile, se constată că şi încheierea în cauză pronunţată de instanţă în cadrul unui dosar de recurs are acelaşi caracter irevocabil (I.C.C.)., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2629/2006).
Notă: Deşi în practică sunt şi soluţii în sensul admisibilităţii recursului, considerăm corectă soluţia din decizia pe care am rezumat-o.
10. Perimarea recursului. 1) Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, însă hotărârile pronunţate în recurs, indiferent de soluţia adoptată, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu
recurs ci, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile.
Prin urmare, în conformitate cu art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., decizia prin care se constată perimarea recursului împotriva unei încheieri de suspendare, fiind o hotărâre pronunţată în recurs, este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 710/2004. în acelaşi sens: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1174/1975, în I.C. Mihuţă, Repertoriu
II, nr. 201, p. 390);
2) Recursul împotriva deciziei prin care se constată perimarea judecăţii recursului este inadmisibil, o asemenea decizie fiind irevocabilă, potrivit art. 377 pct. 4 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 951/2002, în B.J. - Bază de date);
11. Declinarea recursului. Din dispoziţiile art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia prin care se declină competenţa de soluţionare a unui recurs este irevocabilă ca şi cea care soluţionează recursul însuşi.
Cum aceasta din urmă nu poate fi atacată cu recurs, acelaşi regim juridic avându-l şi hotărârile intermediare, calea de atac formulată este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4399/2006);
12. Competenţă materială. 1) Hotărârea pronunţată în litigiul având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune, cu privire la un imobil în valoare mai mică de un miliard de lei, este supusă numai recursului, conform art. 282^1 C. proc. civ. în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a căii de atac, în aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., aceasta revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară judecătoriei, întrucât legea nu prevede expres o altă instanţă competentă să soluţioneze recursul în litigiile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 12/2005).
2) Având în vedere că litigiul are un obiect evaluabil în bani - constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi revendicarea unui imobil - şi că valoarea obiectului este sub un miliard de lei, instanţa constată că, potrivit art. 2821 C. proc. civ., calea de atac ce se poate exercita împotriva sentinţei este numai recursul, iar competenţa soluţionării acestuia revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 69/2005).
Notă: Prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 a fost abrogat alin. (3) al art. 299 C. proc. civ., dar soluţiile rămân valabile în raport cu dispoziţiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ. în actuala reglementare.
Legislaţie:
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 23 alin. (2)
Art. 23. (...) (2) Secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.