Art. 318 cod procedura civila Contestaţia în anulare
| Comentarii |
|
Capitolul I1
Contestaţia în anulare
Contestaţia în anulare
Art. 318
(1)Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
(Introdus prin Decretul nr. 649 - B. Of. 60 - 5. VII. 1967).
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 317 cod procedura civila Contestaţia în anulare | Art. 319 cod procedura civila Contestaţia în anulare → |
|---|
I. Contestaţie în anulare specială
1. Caracterul limitativ al motivelor.
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii vizând procedura citării) şi art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1182/2002, în
Citește mai mult
B.J. - Bază de date);Hotărâri susceptibile de a fi atacate
2. Hotărâri ale instanţei de recurs.
1) Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare pentru două moti-
ve, ce pot fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs; or, hotărârea atacată, nefiind pronunţată în recurs, ci într-o altă contestaţie în anulare promovată de aceeaşi parte, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac promovate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2733/2002. în acelaşi sens: C.A. Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 155/2005, în Jurisprudenţa pe 2005, p. 204);
2) Poate constitui obiect al contestaţiei în anulare speciale numai o hotărâre pronunţată în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunţată în revizuire, situaţie în care contestaţia este inadmisibilă (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1948/2000. în acelaşi sens: C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 552/2003, în B.J. - Bază de date).
In sens contrar: Contestaţia în anulare reglementată de art. 318 C. proc. civ. poate fi introdusă împotriva hotărârilor date în revizuire (Trib. Suprem, colegiul
civil, decizia nr. 1330/1968, în C.D., p. 209).
Notă: Soluţia din urmă este, evident, greşită faţă de textul art. 318 care se referă la hotărârile instanţei de recurs;
3) Pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. numai hotărârile pronunţate în recurs. De aceea, decizia pronunţată în apel nu poate constitui obiect al contestaţiei în anulare întemeiată pe motivul omisiunii de a cerceta un motiv de casare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2615/2001, în B.J. - Bază de date);
4) Contestaţia în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ. poate fi exercitată împotriva deciziilor date asupra recursului, nu şi împotriva celor pronunţate la judecata fondului după casarea cu reţinere (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 83/1959, în C.D. 1959, p. 304).
III. Motivele contestaţiei în anulare speciale
A. Săvârşirea unei greşeli materiale
3. Noţiune. 1 )în sensul textului art. 318
C. proc. civ., „greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. în această categorie intră greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 58/A/1988, în R.R.D. nr. 9/1988, p. 69);
2) Prin „eroare materială", ca temei al unei contestaţii în anulare, în sensul art. 318 C. proc. civ., se înţelege orice eroare materială evidentă, pe care o săvârşeşte instanţa, cum ar fi, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar se găseşte recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deşi a fost depus în termen la poştă dar instanţa nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 715/1972, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 399, nr. 240);
3) Textul se referă la greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate şi alte situaţii asemănătoare, deşi la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara, pentru verificarea acestor situaţii nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor (Trib. Bucureşti, decizia nr. 706/1990, în C.P.J.C. 1990, p. 138, nr. 184);
4. Greşeală de judecată. 1) Prima ipoteză din art. 318 are în vedere greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate
greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3/2000. \n acelaşi sens:
C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 656/2002);
2) Creşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual o greşeală de judecată, care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către instanţele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 440/1979, în C.D. 1979, p. 281);
3) în speţă, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a dezlegat o anumită problemă de drept, şi anume aceea a legalităţii alcătuirii completului care a judecat cauza în primă instanţă.
Faptul că această dezlegare s-ar datora aplicării unui text de lege care încă nu intrase în vigoare la data soluţionării cauzei de către curtea de apel nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui una de judecată, a cărei analizare şi remediere nu este posibilă pe calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 935/2007);
4) Faptul că instanţa a admis recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care l-a considerat motiv de casare, şi nu de modificare a hotărârii atacate, reprezintă o chestiune de aplicare a dispoziţiilor procedurale referitoare la judecarea recursului.
Dacă aceste dispoziţii au fost sau nu corect aplicate nu se poate verifica pe calea contestaţiei în anulare, deoarece pretinsa greşeală invocată de contestatoare nu se încadrează în categoria celor materiale, la care se referă art. 318 C. proc. civ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât contestatoarea solicită nu doar înlocuirea termenului de „casare" cu cel de „modificare", ci şi interpretarea în sensul propus de ea a dispoziţiilor art. 314
C. proc. civ., în temeiul cărora înalta Curte nu ar putea admite decât motive de casare pentru a putea pronunţa o altă soluţie decât cea recurată (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9413/2006);
5. Aprecierea probelor. 1) O greşeală în aprecierea probelor, datorită căreia situaţia de fapt reţinută de instanţă ar fi eronată, este o greşeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 4190/2000);
2) Dacă, aşa cum susţin contesta-toarele, instanţa de recurs a reţinut greşit
existenţa clauzei contractuale prin care cumpărătorii au exonerat pe vânzător de evicţiune, această greşeală nu ar putea fi constatată şi nici remediată pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, deoarece nu ar putea fi calificată ca fiind o greşeală materială, ci o greşeală în interpretarea probelor şi reţinerea situaţiei de fapt.
Pe de altă parte, o atare greşeală nu ar fi nici determinantă în pronunţarea soluţiei, deoarece reaua-credinţă a cumpărătorilor a fost dedusă de instanţă nu doar din existenţa clauzei exoneratoare de răspundere pentru evicţiune, ci şi din lipsa minimelor diligenţe la care erau obligate părţileîn aflarea situaţiei juridice a imobilului ce făcea obiectul contractului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5436/2006);
6. Eroare materială. 1) în ceea ce priveşte greşeala materială, contestatoarea face o confuzie cu eroarea materială în sensul art. 281 C. proc. civ.; necon-semnarea susţinerilor părţii poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281
C. proc. civ., şi nu prin intermediul contestaţiei în anulare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2961/2000);
2) Dacă din eroare în dispozitivul instanţei de recurs s-a scris un alt număr de hotărâre decât cel al hotărârii atacate cu recurs, dar controlul s-a făcut asupra hotărârii atacate, greşeala materială se îndreaptă potrivit art. 281 C. proc. civ., şi nu pe calea contestaţiei în anulare (Trib. Jud. Hunedoara, secţia civilă, decizia nr. 74/1983, în R.R.D. nr. 4/1983, p. 67);
3) în considerentele deciziei se afirmă că motivul de recurs analizat este neîntemeiat, în loc de întemeiat. Faptul că acest lucru este o greşeală materială rezidă din aceea că tot raţionamentul instanţei în legătură cu motivul de nelegalitate analizat este în sensul caracterului fondat al acestuia. în baza acestui motiv s-a arătat că urmează a se admite recursul, aşa cum s-a şi decis prin dispozitivul hotărârii.
Pentru ca reţinerea acestei greşeli să conducă la admiterea contestaţiei ar trebui ca ea să aibă înrâurire asupra soluţiei pronunţate în cauză. Or, din cuprinsul întregii hotărâri, reiese că instanţa a găsit întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ., şi nu neîntemeiat, cum din eroare s-a menţionat într-unul din alineatele considerentelor, eroarea materială nefiind aptă să prefigureze o altă soluţie decât cea pronunţată.
Nefiind întrunite condiţiile art. 318
C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9413/2006);
7. Reexaminarea fondului. Reapre-cierea probelor. Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea
greşită ca tardiv a unui recurs, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 341/1997, în B.J. - Bază de date);
8. Momentul pronunţării hotărârii contestate. Este admisibilă contestaţia şi în ipoteza în care actul de procedură în raport de care se apreciază greşeala materială a ajuns la instanţă după ziua judecăţii, dacă a fost depus recomandat la poştă înainte de împlinirea termenului (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1330/1968, în C.D. 1968, p. 209; secţia civilă, decizia nr. 404/1970, în R.R.D. nr. 9/1970, p. 165).
Notă: Soluţia prezentă a schimbat punctul de vedere adoptat anterior de instanţa supremă: Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare trebuie să se raporteze la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, deoarece, faţă de ceea ce judecătorii aveau la dispoziţie în acel moment se poate aprecia dacă soluţia este sau nu rezultatul unei greşeli materiale. în consecinţă, dacă la data când instanţa a respins un recurs cu tardiv, faţă de ziua înregistrării lui, nu există la dosar plicul cu data de înregistrare la oficiul poştal unde s-a depus recursul sau un certificat al acelui oficiu, contestaţia în anulare este inadmisibilă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1809/1957, în C.D. 1957, p. 363);
9. Cuantumul taxei de timbru. Critica privind cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit de către instanţa de recurs nu se poate formula pe calea contestaţiei în anulare, ci numai în procedura specială prevăzută de Legea nr. 146/1997 (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1398/2002);
10. Stabilirea taxei de timbru.
1) Stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată de recurentă, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat pentru neachitarea taxei de timbru greşit calculate constituie eroare materială în înţelesul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi, drept consecinţă, justifică admiterea contestaţiei în anulare (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 4138/1998, în
B.J. - Bază de date);
2) Este o eroare materială, în sensul art. 318 C. proc. civ., împrejurarea că recursul a fost anulat ca netimbrat, fără a se observa că pentru unul din motivele de recurs nu era necesară timbrarea (Trib. Reg. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 1784/1961, în Justiţia Nouă nr. 8/1963, cu notă de H. Waldemar);
11. Plata taxei de timbru. 1) Contestaţia este întemeiată atunci când recursul a fost anulat ca netimbrat, deşi
recurentul achitase taxa judiciară de timbru şi depusese foaia de vărsământ
C.E.C. la registratura instanţei, însă aceasta dovadă nu s-a aflat la dosar în ziua judecării pricinii, din motive neimputabile recurentului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 962/1998);
2) Soluţia de anulare a recursului ca insuficient timbrat este greşită şi justifică admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318C. proc. civ. în condiţiile în care contestatoa-rea-recurentă a plătit înainte de judecarea recursului taxa de timbru comunicată de instanţă în cuprinsul citaţiei comunicate pentru termenul de judecată (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 208/1999, în B.J. - Bază de date);
12. Momentul timbrării. Anularea recursului ca insuficient timbrat nu constituie rezultatul unei erori materiale în situaţia în care recurenta nu a expediat în timp util dovada de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. Cererile adresate instanţelor judecătoreşti potrivit Legii nr. 146/1997 se timbrează anticipat şi numai prin excepţie până la primul termen de judecată (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 445/1999, în B.J. - Bază de date);
13. Trimiterea motivelor de recurs.
Faptul că, deşi înregistrate în termenul legal de 15 zile de la data comunicării deciziei, motivele de recurs nu au fost trimise de către tribunal la curte, iar aceasta a soluţionat recursul în lipsa motivelor, reprezintă o eroare materială în legătură cu aspectele formale privind judecarea recursului (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 1268/1999);
14. Recurs tardiv. Faptul că pârâţii au declarat recursul în termen, iar curtea l-a respins ca tardiv din cauză că declaraţia de recurs nu a fost depusă în dosar reprezintă o eroare materială, neimputabilă instanţei (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 1430/2001);
15. Calculul termenului de recurs.
în cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia legală privitoare la calcularea termenului, contestaţia în anulare este inadmisibilă, într-o atare situaţie nu este posibil ca pe această cale aceeaşi instanţă să cerceteze dacă modul de stabilire a datei de la care a început să curgă termenul a fost greşit sau corect (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 901/1991,
C.P.J.C. 1991, p. 182, nr. 205);
16. Data poştei. întrucât, având în vedere dispoziţiile art. 101 şi art. 104
C. proc. civ., apelul împotriva ordonanţei preşedinţiale a fost declarat în termenul legal de 5 zile, conform datei poştale, soluţia de respingere a apelului ca tardiv formulat este rezultatul unei greşeli materiale (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 692/2002);
Notă: în reglementarea actuală, ordonanţa este supusă numai recursului.
17. Menţiune greşită în dispozitiv.
Menţiunea greşită din dispozitivul hotărârii că partea a renunţat la judecată, şi nu la dreptul pretins, aşa cum este necontestat că s-a întâmplat în realitate, constituie o eroare materială în înţelesul art. 318 C. proc. civ. (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 5727/2000, în B.J. -Bază de date);
18. Confundarea hotărârii recurate.
Este eroare materială faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra altei hotărâri decât cea recurată (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 314/1956, în Legalitatea populară nr. 6/1956, p. 730).
B. Omisiunea de examinare a unui motiv de recurs
19. Condiţii. Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare;
b) această omisiune să se fi produs din greşeală. în cazul în care instanţa de recurs a analizat, într-adevăr, doar un motiv de casare, pe care l-a găsit nefondat şi a arătat, motivându-şi soluţia, de ce nu pot fi analizate şi celelalte, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurentă nu se datorează unei omisiuni săvârşite din greşeală de instanţă, ci a avut un caracter deliberat, iar motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3177/2000).
Notă: în conţinutului actual al art. 318 se face referire la motivele „de modificare sau casare", corelându-se astfel cu textul art. 312 C. proc. civ.
în sens contrar: întrucât excepţia ridicată de recurenta-pârâtă vizează necompetenţă absolută a instanţei de judecată, constituind un motiv de casare de ordine publică, motiv care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., poate fi invocat şi din oficiu, în orice fază a procesului, refuzul instanţei de recurs de a examina acest motiv de casare, invocând faptul că este un motiv nou, neinvocat în apel şi formulat peste termenul prevăzut de art. 301-303
C. proc. civ., este nejustificat (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 469/2000).
Notă: Soluţia din urmă este greşită câtă vreme reiese din motivare că instanţa de recurs, în mod deliberat, nu a analizat motivul de ordine publică pretins omis.
Este adevărat că necompetenţă materială, fiind de ordine publică, putea fi invocată drept motiv de casare şi peste termenul de motivare a recursului, însă, pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare trebuie ca analizarea acestui motiv să fi fost omisă din greşeală, şi nu în mod deliberat, de către instanţa de recurs. în speţă, instanţa nu a omis motivul de recurs, ci a considerat că, fiind invocat peste termenul procedural,
nu poate verifica dacă este sau nu întemeiat;
20. Efect. în cazul în care contestaţia în anulare este admisă pe baza art. 318
C. proc. civ., se impune rejudecarea parţială a recursului, în limita motivului de casare omis, calea de atac fiind pusă la îndemâna părţii pentru a provoca astfel cenzurarea hotărârii de fond în raport de critica formulată prin acel motiv de casare neluat în examinare. De aici rezultă că nu pot fi repuse în discuţie pe această cale acele motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanţa de recurs, chiar dacă soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşite aprecieri a probelor sau unei încălcări a legii. Astfel, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii greşite date în recurs (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1362/1969, în C.D. 1969, p. 265);
21. Interes.
1) în ipoteza a doua a art. 318 C. proc. civ. (instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare), numai recurentul poate introduce contestaţie în anulare, din moment ce este vorba de omisiunea de a discuta un motiv de recurs. Intimatul nu se poate plânge că instanţa a omis să cerceteze un motiv de recurs, neavând un interes legitim şi actual în acest sens. Prin urmare, contestaţia intimatului se va respinge, ca lipsită de interes (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 3002/2001, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 424. în acelaşi sens: C.A. Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ, decizia nr. 36/2004, în B.J. 2004, p. 308);
2) Este inadmisibilă contestaţia în anulare introdusă de intimat, atunci când recursul părţii potrivnice a fost respins. El nu poate susţină că, deşi soluţia este justă, motivarea a fost greşită (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 729/1961, în C.D. 1961, p. 368);
22. Analiza motivelor de recurs. Argumente subsumate. 1) Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte; aceste argumente trebuie să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute (C.A. Craio-va, secţia civilă, decizia nr. 66/2000);
2) Instanţa a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare (putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte), obligaţie pe care, în prezenta cauză, instanţa de recurs şi-a îndeplinit-o (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 214/2002);
3) Se sancţionează omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi grupate şi răspunsul să fie comun. Dacă instanţa de recurs a
analizat însă complet motivul de recurs, neînsuşirea lui nu constituie motiv de contestaţie (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1271/1987, în R.R.D. nr. 6/1988, p. 56);
4) Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 84/1970, în C.D. 1970, p. 258);
23. Motive invocate tardiv/din oficiu. 1) întrucât art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul trebuie să fie motivat prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, este de înţeles că obligaţia de examinare a instanţei se circumscrie la motivele prezentate în termenul legal, iar nu şi la motivele formulate tardiv sau cele pe care instanţa ar fi putut să le ridice din oficiu (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 312/1994, în B.J. - Bază de date);
2) Motivele de casare pentru neexa-minarea cărora se justifică introducerea unei contestaţii în anulare sunt numai cele invocate de parte, în termenul prevăzut de lege, iar nu şi motivele formulate tardiv sau acelea pe care instanţa ar fi putut să le ridice din oficiu (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1397/1978, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 314, nr. 188);
3) Se poate critica hotărârea numai pentru neexaminarea motivelor invocate de parte, nu şi pentru motivele pe care instanţa de recurs trebuia să le ridice din oficiu (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1955/2000);
24. Recurs admis în totalitate.
1) Omisiunea cercetării unuia din motivele de casare poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare speciale doar în ipoteza admiterii recursului numai în parte, nu şi atunci când recursul a fost admis în totalitate (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1799/1999, în
B.J. - Bază de date);
2) Nu se poate face contestaţie în anulare pentru omisiunea examinării unui motiv de recurs, dacă recursul a fost admis integral (Trib. Suprem, Complet de 7 judecători, decizia nr. 16/1980, în R.R.D. nr. 10/1980, p. 64);
25. Recurs netimbrat. Soluţia instanţei de recurs fiind de anulare a recursului ca netimbrat, este evident că problema examinării motivelor de casare invocate nu mai putea fi abordată, neputând fi reţinută ca temei al contestaţiei în anulare (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 607/1998);
26. Motiv de ordine publică invocat de parte. în cazul în care, respingând recursul, curtea a analizat şi s-a pronunţat numai asupra motivelor scrise de recurs, nu şi asupra motivului de ordine publică susţinut oral cu ocazia judecării recursului, referitor la competenţa
materială a instanţei, contestaţia este admisă (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 823/2000);
27. Motiv de ordine publică invocat din oficiu. Deşi a respins recursurile, instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei referitoare la inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, pusă în discuţie din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Această excepţie constituia un posibil motiv de modificare sau casare a deciziei Curţii de apel, astfel că, potrivit art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., omisiunea pronunţării atrage anularea hotărârii instanţei de recurs.
Susţinerile în sens contrar ale intima-ţilor-reclamanţi, în sprijinul cărora se invocă decizia nr. 1397/1978 a fostului Tribunal Suprem (publicată în C.D. pe 1978, p. 279), sunt neîntemeiate, decizia menţionată statuând că instanţa de recurs nu este obligată să ridice, din oficiu, motive de casare şi, implicit, să se pronunţe asupra acestora (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9108/2005, în Jurisprudenţa Secţiei civile şi de proprietate intelectuală pe 2005, p. 565);
28. Neanalizarea motivelor de recurs. 1) Sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. în cazul în care instanţa nu a făcut nicio discuţie referitoare la cazurile invocate, nu a examinat în ce măsură argumentele şi criticile formulate se încadrează sau nu în acestea, omiţându-le cu desăvârşire şi analizând cauza ca şi cum ar fi fost învestită cu soluţionarea fondului pricinii sau cu judecarea apelului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 62/2003);
2) Este adevărat că instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argumentai părţilor, dar în speţă instanţa de recurs s-a limitat la a expune cu valoare de principiu în ce condiţii se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, indicând totodată textele legale care o reglementează; or, aceste aspecte nu erau contestate în cauză.
Ceea ce s-a contestat, iar instanţa nu a lămurit, era dacă, într-adevăr, între cele două procese există identitate de cauză, dat fiind că se pretinde de către con-testatori că temeiul juridic diferit al cererilor de chemare în judecată distruge această identitate. S-a contestat, de asemenea, că prima hotărâre n-ar putea avea autoritate de lucru judecată, câtă vreme prin ea nu s-a rezolvat fondul pretenţiilor.
Aceste aspecte sunt esenţiale în rezolvarea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi, implicit, în aprecierea legalităţii deciziei recurate, după cum esenţial pentru legala soluţionare a cauzei este să se verifice care era instanţa competentă să judece litigiul în primă instanţă, în condiţiile în care excepţia de necompetenţă a fost ridicată în faţa instanţei de apel şi respinsă, iar apoi reiterată ca motiv de recurs şi neanalizată.
Curtea constată că instanţa de recurs a omis să cerceteze atât motivul de recurs referitor la necompetenţă, cât şi motivul referitor la greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, ceea ce face admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1)C. proc. civ.
Această omisiune reprezintă, aşa cum au susţinut contestatorii, şi o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului. Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, citată şi în cauza Albină împotriva României, din 28 aprilie 2005).
Or, în cauza de faţă, instanţa de recurs nu a examinat deloc problema necompetenţei materiale, iar motivarea soluţiei sub aspectul excepţiei autorităţii lucrului judecat nu răspunde problemelor esenţiale invocate de părţi. Pentru aceste considerente, Curtea va admite contestaţia, va anula decizia atacată şi va fixa termen pentru rejudecarea recursului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3159/2006);
29. Analiza unui singur motiv de recurs. Inutilitatea analizării celorlalte.
Cu referire la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de casare invocate de reclamant se constată că, într-adevăr, instanţa a analizat un singur motiv de casare, dar care, odată discutat şi rezolvat, a făcut inutilă cercetarea celorlalte motive, întrucât acestea din urmă erau, prin natura lor, subsumate motivului de casare analizat şi pe care doar îl sprijineau.
Astfel, instanţa a reţinut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă dată în temeiul Legii nr. 18/1991 li s-a reconstituit pârâţilor-persoane fizice dreptul de proprietate asupra celor două suprafeţe de teren revendicate de reclamant în prezentul litigiu şi astfel, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa de recurs a răspuns reclamantului că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile în litigiu (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5738/2004, în B.J. - Bază de date);
30. Omisiunea analizării unui motiv de recurs. Limitele rejudecării. Recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei curţii de apel a fost iniţial soluţionat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. împotriva acestei din urmă decizii s-a format o primă contestaţie în anulare, care a fost admisă, pentru omisiunea analizării unui motiv de recurs.
Motivul a cărui omisiune s-a constatat a fost acela conform căruia prin
decizia tribunalului, numai 1/2 din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului şi că acest aspect ar fi hotărâtor pentru soluţionarea cauzei.
Aşadar, anularea primei decizii s-a dispus strict în considerarea omisiunii acestui motiv de recurs, astfel încât decizia pronunţată ulterior, a cărei anulare se solicită prin prezenta contestaţie, nu trebuia să reanalizeze toate motivele invocate de recurenţi (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3454/2006)
31. Cheltuieli de judecată. Omisiunea instanţei de a acorda petiţionarului cheltuielile de judecată la care era îndreptăţit nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. Soluţia pronunţată în recurs nu este rezultatul unei greşeli materiale, iar omisiunea acordării cheltuielilor de judecată, deoarece s-a respins recursul formulat de partea adversă, nu echivalează cu omisiunea de a se cerceta un motiv de recurs. Cu toate acestea, nimic nu împiedică partea îndreptăţită să solicite repararea prejudiciului suferit de ea în cadrul unui proces separat, introducând o acţiune având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată provocate de comportarea culpabilă a celeilalte părţi (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2086/1995, în B.J. - Bază de date. în acelaşi sens: C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 802/2000);
32. Termen pentru lipsă de apărare. Potrivit prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare. Chiar dacă, în cazuri temeinic motivate, instanţa ar fi trebuit să admită cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, această situaţie nu constituie motiv pentru introducerea contestaţiei în anulare (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1067/1995, în B.J. - Bază de date);
33. Motive de recurs. Prevederile art. 318 C. proc. civ. nu vizează greşelile de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 773/1995, în B.J. - Bază de date).
IV. Constituţionalitate
34. Puterea de lucru judecat.
Art. 318 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul
dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, în această ultimă situaţie aflându-se şi autorul excepţiei din speţa de faţă. Textul atacat nu contravine principiului puterii lucrului judecat - principiu care, de altfel, nu are statut constituţional, iar remedierea încălcării lui este de competenţa instanţelor judecătoreşti - căci în cazul menţionat instanţa învestită cu judecarea contestaţiei este chemată să examineze motive de casare pe care instanţa de recurs a omis să le cerceteze (C.C., Decizia nr. 296/2006, M. Of. nr. 344 din 17 aprilie 2006).