Art. 322 cod procedura civila [19] Revizuirea hotărîrilor
| Comentarii |
|
Revizuirea hotărîrilor
Art. 322 [19]
Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1.dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2.dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
3.dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;
4.dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză;
5.dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
6.dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;
7.dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;
8.dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;
9.dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;
10.dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
codul de procedură civilă actualizat prin:Decizie curtea constituţională - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 17 mai 2011, Monitorul Oficial 340/2011;
Legea 177/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României din 28 septembrie 2010, Monitorul Oficial 672/2010;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;
| ← Art. 321 cod procedura civila Contestaţia în anulare | Art. 323 cod procedura civila Revizuirea hotărîrilor → |
|---|
I. Hotărâri susceptibile a fi atacate
A. Hotărâre rămasă definitivă în apel sau prin neapelare
1. Sentinţă irevocabilă. Sentinţa judecătoriei a rămas definitivă şi irevocabilă în urma exercitării căilor ordinare de atac, aşa încât cererea de revizuire trebuie îndreptată la judecătorie, instanţă a cărei hotărâre a rămas irevocabilă (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 208/1998. în acelaşi sens, a se vedea C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 320/1999).
Notă: La data pronunţării deciziei, şi recursul, alături de apel, era reglementat ca o cale ordinară de atac;
2. Apel
Citește mai mult
respins. Necercetarea fondului. în cazul în care tribunalul nu a soluţionat apelul în fond, ci l-a respins pentru lipsa calităţii procesuale a apelantului, decizia pronunţată de tribunal în apel nu poate fi atacată cu o cerere de revizuire (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1879/1999);3. Apel respins. Cercetarea fondului. 1) Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi irevocabilă prin respingerea recursului, iar tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revi-
zuire a deciziei din apel, cu motivarea că nu a evocat fondul, aşa încât trebuie atacată sentinţa judecătoriei. Curtea de apel a infirmat această soluţie, trimiţând cauza la acelaşi tribunal pentru judecarea cererii de revizuire, întrucât sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului, iar recursul a fost soluţionat fără a evoca fondul cauzei (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 84/R/2002);
2) Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a hotărârilor date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul.
De pe acest fundament legal, este de considerat că, de regulă, hotărârile instanţelor de apel prin care fondul pricinii este abordat pot face obiectul revizuirii, fiind fără relevanţă că hotărârea dată în apel este una de admitere a acestuia sau de respingere a lui, câtă vreme, în fiecare dintre aceste două ipoteze, fondul pricinii este cercetat.
O asemenea concluzie este impusă de caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, el presupunând o nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanţă.
Fac excepţie acele situaţii în care apelul s-ar respinge ca tardiv, ca inadmisibil ori, în genere, pentru motive ce împiedică abordarea fondului, căci în asemenea ipoteze decizia ce se pronunţă nu oferă beneficiul cercetării pricinii pe fondul ei.
în cauză, prin decizia atacată cu revizuire a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei, făcându-se statuări cu privire la fondul pricinii deduse judecăţii.
în atari condiţii, decizia era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, astfel că nelegal a statuat tribunalul în sensul inadmisibilităţii căii extraordinare de atac promovate de revizuient (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1856/R/2005, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 255);
Notă: Aceste decizii reflectă punctul de vedere - pe care-l împărtăşim - conform căruia, dacă o pricină a fost judecată în primă instanţă şi în apel, hotărârea care poate fi atacată cu revizuire este cea din apel, indiferent dacă apelul a fost admis ori respins, cu excepţia situaţiilor în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil ori pentru alt motiv care împiedică cercetarea fondului.
Avem în vedere aici caracterul devolutiv al apelului, care presupune o nouă
antamare a fondului de către instanţa de control judiciar care, fie că-şi însuşeşte sau nu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, procedează la o analiză a acesteia.
Desigur că nu se încadrează într-o atare ipoteză respingerea ca nefondat a unui apel care a privit, de pildă, doar cheltuielile de judecată. în acest caz, chiar dacă apelul a fost soluţionat în fond, şi nu în temeiul unei excepţii procesuale, nu se poate considera că instanţa de apel a evocat fondul pretenţiilor care au format obiectul cererii de chemare în judecată.
în doctrină a fost exprimat şi punctul de vedere conform căruia hotărârile date în apel pot fi întotdeauna atacate cu revizuire, indiferent dacă rezolvă sau nu fondul, în măsura în care sunt întrunite condiţiile de exercitare a acestei căi de atac
La polul opus, se afirmă că nu pot fi revizuite decât hotărârile de fond ale instanţei de apel, iniţiale sau după casarea cu trimitere. Aşadar, nu şi hotărârile prin care se respinge apelul (...).
în fine, există şi un punct de vedere mai nuanţat, care distinge după cum hotărârea instanţei de apel evocă sau nu fondul, înţelegând prin aceasta examinarea raportului juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză. Se afirmă însă că pot constitui obiectul revizuirii hotărârile pronunţate în primă instanţă prin care s-a analizat fondul pretenţiei deduse judecăţii şi care au rămas definitive prin neapelare, prin anularea sau prin respingerea apelului în temeiul unei excepţii procesuale ori prin perimarea apelului, deoarece în aceste situaţii instanţa de apel nu a schimbat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă. "
Dar, este posibil ca şi prin respingerea apelului ca nefondat să se păstreze situaţia de fapt reţinută de prima instanţă. Cu alte cuvinte, fără ca apelul să fie anulat, perimat sau respins în termenul unei excepţii, ci examinat pe fond, să se menţină hotărârea primei instanţe şi chiar situaţia de fapt stabilită de aceasta. La o astfel de soluţie se poate ajunge în mai multe moduri:
- instanţa de apel, reanalizând probatoriul, constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită;
- instanţa de apel, administrând probe noi sau readministrând probele primei instanţe, ajunge la aceeaşi concluzie privind situaţia de fapt;
- instanţa de apel este sesizată numai cu motive de nelegalitate a hotărârii şi, fără a avea a se pronunţa cu privire la situaţia de fapt, constată că legea a fost aplicată corect; etc.
Pentru a putea răspunde la întrebarea care hotărâri sunt supuse revizuirii,
" M. Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. 21 V.M. Ciobanu, loc. cit.
31 M. Tăbârcă, loc. cit.
atunci când pricina a fost judecată şi în apel, trebuie clarificate, aşadar, două chestiuni:
1. Dacă art. 322 alin. (DC. proc. civ., prevăzând în finalul textului condiţia evocării fondului, se referă doar la hotărârile instanţei de recurs ori şi la celelalte hotărâri.
2. Ce trebuie să se înţeleagă prin „evocarea fondului".
Cu privire la prima chestiune majoritatea autorilor opinează în sensul că evocarea fondului este o condiţie pe care trebuie să o întrunească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii (deşi se admite, în acelaşi timp, că anumite motive de revizuire pot fi invocate şi împotriva unor hotărâri, chiar ale instanţei de recurs, care nu evocă fondul).
Diferenţele de opinie apar în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de „evocare a fondului", iar acestea se reflectă şi în practica instanţelor.
Unii autori sau practicieni consideră că evocarea fondului înseamnă soluţionarea cauzei pe fond, şi nu în temeiul unei excepţii.
Alţii consideră că evocarea fondului înseamnă reţinerea unei alte situaţii de fapt, când e vorba de soluţionarea pricinii într-o cale de atac.
în lipsa unei definiţii legale a ceea ce înseamnă „evocarea fondului", varietatea de opinii exprimate nu face decât să reflecte modul diferit în care juriştii „simt" că trebuie interpretată sintagma. Varietatea aceasta nu ar fi vătămătoare dacă ea nu s-ar regăsi şi în practica judiciară neunitară sub acest aspect.
De ce este foarte important să se ştie care hotărâre evocă fondul, atunci când pricina a fost soluţionată şi în apel?! Pentru că numai astfel partea poate să ştie care este hotărârea pe care o poate ataca pe calea revizuirii, cu respectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.
îndreptarea căii de atac împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul va atrage respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi, de cele mai multe ori, imposibilitatea de a mai exercita în termen aceeaşi cale de atac împotriva hotărârii susceptibile de a fi revizuită .
Faţă de multitudinea şi subtilitatea posibilităţilor de interpretare a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. credem că se impune modificarea acestuia, în sensul de a se prevedea în mod riguros care sunt hotărârile supuse revizuirii atunci când au fost parcurse şi căile de atac ale apelului şi recursului, în funcţie de soluţia pronunţată în fiecare stadiu procesual. Aceasta deoarece legea trebuie să fie clară, iar interpretarea şi aplicarea acesteia de către instanţe previzibilă.
4. Recurs. Sentinţă menţinută.
Judecătoria a admis contestaţia, a anulat decizia, dispunând reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior
şi a obligat unitatea la despăgubiri. Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa atacată, în sensul că a respins ca nefondată contestaţia. Curtea de apel a admis recursul, a casat decizia tribunalului şi, respingând apelul pârâtei, a menţinut sentinţa judecătoriei. Instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă, respectiv instanţa care a soluţionat fondul cauzei, este judecătoria, deoarece prin hotărârea dată în recurs nu a fost evocat fondul (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 4090/2001);
5. Decizie a instanţei de apel. Recurs anulat ca netimbrat. Efectul dobândirii puterii de lucru judecat aparţine numai hotărârilor judecătoreşti prin care o acţiune s-a soluţionat pe fond, nu şi atunci când acţiunea a fost anulată ca netimbrată sau respinsă pe o excepţie procedurală. însă această condiţie se referă la modul în care a fost soluţionată acţiunea, nu la felul în care au fost soluţionate căile de atac.
în speţă, acţiunea în evacuare a fost soluţionată pe fond atât în faţa primei instanţe, când a fost admisă, cât şi în faţa instanţei de apel când, prin admiterea apelului pârâtului, a fost respinsă acţiunea. Această din urmă decizie a rămas irevocabilă prin anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de reclamantă.
în consecinţă, hotărârea care a intrat în puterea lucrului judecat este decizia Tribunalului prin care, pronunţându-se pe fond, instanţa de apel a respins acţiunea reclamantei, această hotărâre devenind irevocabilă. Modalitatea în care a fost respins recursul - pe fond sau pe excepţie - nu are importanţă, câtă vreme decizia din apel a fost menţinută în integralitate (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 859/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 166).
B. Hotărâre pronunţată de instanţa de recurs
6. Evocarea fondului. 1) Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment. O astfel de situaţie nu se întâlneşte în cazul în care instanţa de recurs respinge recursul sau când această instanţă admite recursul, casează decizia dată în apel şi menţine hotărârea primei instanţe (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 4090/2001).
2) Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri definitive, cum este cea de faţă, o primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este ca ea
să evoce fondul cauzei, or, în speţă, decizia dată în recurs nu întruneşte această condiţie.
Admiţând recursul şi respingând apelul, înalta Curte a menţinut hotărârea primei instanţe, ca şi situaţia de fapt reţinută de aceasta (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7903/2006); în sens contrar: Admiţând recursul, casând decizia instanţei de apel, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică, curtea de apel a pronunţat o decizie care evocă fondul cauzei, aşa încât competenţa de soluţionare a cererii de revizuire aparţine tot curţii de apel (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 2148/R/2000);
3) Respingând recursul formulat împotriva sentinţei tribunalului, curtea de apel a reţinut că soluţia primei instanţe este legală, dar motivarea instanţei este greşită, astfel încât a făcut o proprie apreciere a probelor cauzei şi o proprie interpretare şi aplicare a prevederilor legale aplicabile.
Această analiză făcută de instanţa de recurs constituie o evocare a fondului, în sensul art. 322 C. proc. civ., motiv pentru care curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire (C.A. Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1778/2005, în C.P.J. în materia contenciosului administrativ şi fiscal pe 2005, p. 407);
7. Condiţii. Excepţie. Deşi art. 322 C. proc. civ. prevede expres posibilitatea revizuirii unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, practica instanţelor s-a configurat în sensul că, în situaţia definită la pct. 8 al aceluiaşi articol, pot fi supuse revizuirii chiar şi acele decizii ale instanţelor de recurs care nu evocă fondul litigiului. Această practică îşi are suport la nivel constituţional, respectiv în art. 24 din Constituţia României, care garantează dreptul la apărare (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 754/2001).
Notă: Deşi admisibilă sub acest aspect, revizuirea nu îndeplinea, în speţă, o altă condiţie de admisibilitate, pentru argumentele expuse în motivarea opiniei separate: „în conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., ori de câte ori citarea a fost valabil făcută, dar un eveniment de forţă majoră a împiedicat partea să se prezinte şi, în acelaşi timp, să încunoştinţeze instanţa
- textul cerând întrunirea ambelor condiţii cumulativ-partea are deschisă calea revizuirii. în speţă, revizuirea este inadmisibilă, deoarece nu întruneşte cumulativ cele două condiţii, câtă vreme recurenta încunoştinţase printr-un fax instanţa despre împrejurarea îmbolnăvirii consilierului juridic, anexând concediul medical justificativ";
8. Recurs tardiv. Hotărârea de respingere a recursului ca tardiv nu evocă fondul pricinii şi, ca atare, nu poate fi atacată pe calea revizuirii (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2115/1998);
9. Recurs respins. 1) Pentru ca o hotărâre dată de instanţa de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei; fiind îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins recursul, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 724/1999);
2) Cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă, întrucât, respingând recursul, instanţa nu a pronunţat ea însăşi o hotărâre asupra fondului cererii de partaj, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurent (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2503/2002);
3) Este inadmisibilă revizuirea împotriva unei decizii prin care a fost respins recursul ca nefondat, deoarece printr-o asemenea hotărâre nu se evocă fondul (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2623/2001, în B.J. - Bază de date);
4) Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefă-când astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins, în această ipoteză calea de atac extraordinară de atac fiind inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 922/2002);
10. Menţinerea deciziei din apel.
Atunci când instanţa a respins recursul şi a menţinut decizia dată în apel şi, implicit, situaţia de fapt reţinută de tribunal, procedând astfel, instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, aşa încât cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei date în recurs este inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1687/2000);
11. Recurs nul. Prin decizia care constituie obiectul cererii de revizuire recursul a fost constatat nul, deci fără să se fi evocat fondul, aşa încât cererea de revizuire este inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1655/2000. în acelaşi sens, a se vedea C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 657/2002);
12. Contestaţie în anulare. 1) Prin decizia a cărei revizuire se solicită curtea a admis contestaţia în anulare, a desfiinţat decizia dată în recurs şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului; prin urmare, decizia atacată cu revizuire este o decizie intermediară, prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului, aşa încât cererea de revizuire este inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 3729/2000);
2) Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. nu cuprinde referiri privitoare la contestaţia în anulare, însă, ca orice hotărâre de fond, hotărârea dată în fond după admiterea contestaţiei este supusă revizuirii.
Nu sunt însă supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins contestaţia în anulare, deoarece din conţinutul textului citat rezultă că nu există calea revizuirii împotriva hotărârii date asupra contestaţiei propriu-zise (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 348/2005, in B.J. - Bază de date);
13. Recurs în anulare. 1) Prin decizia a cărei revizuire s-a cerut instanţa nu a evocat fondul, ci a respins recursul în anulare, astfel că nu este supusă revizuirii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 843/1998);
2) Admiţând recursul (în anulare), curtea a casat sentinţa judecătoriei şi a respins acţiunea, nu ca urmare a evocării fondului, ci pe motiv că judecătoria a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; cum acţiunea a fost respinsă pe temeiul exclusiv al unei chestiuni de drept, decizia dată ca urmare a admiterii recursului nu poate fi revizuită în baza unor elemente de fapt noi, deci pentru motive de netemeinicie (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 980/1999);
Notă: Recursul în anulare a fost eliminat din procedura civilă prin O.U.G. nr. 58/2003.
14. Declinarea competenţei. 1) Potrivit art. 322 C. proc. civ., cererea de revizuire poate fi formulată împotriva unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi împotriva unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, iar nu împotriva unei hotărâri de declinare a competenţei (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 41/1994, în B.J. - Bază de date);
2) în cazul în care, prin decizia atacată, instanţa supremă a menţinut hotărârea tribunalului judeţean, care s-a dezînvestit în favoarea judecătoriei competentă material a soluţiona acţiunea în pretenţii a reclamantului, nu există o hotărâre definitivă de fond a instanţei de recurs, cererea de revizuire fiind respinsă (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 389/1992, în Dreptul nr. 8/1993, p. 87);
15. Recurs netimbrat. Cererea de revizuire a deciziei prin care recursul a fost anulat ca insuficient timbrat este inadmisibilă, deoarece instanţa de recurs nu a hotărât asupra fondului, ci a anulat recursul ca insuficient timbrat pe baza unei excepţii (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2145/1999, în
B.J. - Bază de date);
16. Strămutare. întrucât, potrivit art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici-unei căi de atac, revizuirea împotriva unei asemenea hotărâri este inadmisibilă (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2978/2001, în B.J. - Bază de date);
17. Tranzacţie. Cum printr-o hotărâre pronunţată în baza art. 271
C. proc. civ. se consfinţeşte numai învoiala părţilor, fără să aibă loc o jude-
cată propriu-zisă, împotriva unei asemenea hotărâri nu se poate exercita calea de atac a revizuirii, ci numai aceea a unei acţiuni în anulare, în condiţiile art. 1712-1714 C. civ. sau pentru vicii de consimţământ (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1751/1983, în I.C. Mihuţă, Repertoriu IV, p. 266, nr. 123);
18. Excepţie procesuală. Nu evocă fondul hotărârea pronunţată în recurs ce dă o dezlegare diferită excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii, casează decizia tribunalului şi dispune rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei judecătoriei, sentinţă prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Chiar dacă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei instanţa de recurs face referire şi la anumite aspecte de drept substanţial, considerate lămuritoare pentru rezolvarea excepţiei, prin aceasta nu se soluţionează fondul cauzei. Numai în situaţia în care, casând decizia tribunalului şi rejudecând apelul reclamantei, curtea s-ar fi pronunţat ca instanţă de recurs şi asupra acţiunii formulate de reclamantă ar fi avut loc o evocare a fondului şi ar fi putut fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 656/2004);
19. Casarea unei încheieri de suspendare a judecăţii. Atunci când se cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, prima condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca cererea să fie admisibilă este aceea ca respectiva hotărâre să evoce fondul.
în speţă, prin decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală nu s-a evocat fondul cauzei, ci s-a casat încheierea instanţei de apel prin care se dispusese suspendarea judecăţii şi s-a trimis cauza
la aceeaşi instanţă în vederea continuării acesteia.
Având în vedere că decizia atacată nu evocă fondul cauzei, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este inadmisibilă şi Curtea o va respinge (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 297/2006).
II. Motivele revizuirii
A. Dispoziţii potrivnice
20. Noţiune. Art. 322 pct. 1 se referă la situaţia în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziţii, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Dispozitivul prin care se anulează un proces-verbal şi se resping celelalte capete de cerere nu îndeplineşte condiţia cerută de art. 322 pct. 1, deoarece aceste dispoziţii nu sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin însăşi natura lor (C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 690/2002);
B. Extra petita/minus petita/plus petita
21. Noţiune. Cele trei ipoteze prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât. Nu este aplicabil acest text atunci când din petitul cererii de revizuire rezultă că revizuientul critică încălcarea dreptului la apărare prin
omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii sale, prin care solicita un alt termen pentru a-şi angaja avocat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 97/2003);
22. Principiul disponibilităţii. 1)
Expresie a aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil, art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvenţională sau de ceilalţi participanţi în cererile lor. Excepţia de tardivitate a unei cereri constituie un mijloc procedural de apărare, şi nu o cerere prin care să se deducă judecăţii pretenţii concrete (C.A. Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, decizia nr. 948/2002);
2) Prin formularea din art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune.
Ca urmare, acest caz de revizuire priveşte numai obiectul acţiunii, iar nu şi cauza ei, instanţa putând pune în discuţie temeiuri noi de drept, neinvocate de reclamant în acţiune sau de pârât în apărare (I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 314/2004, în B.J. - Bază de date);
23. Inadmisibilitate. Nemulţumirea revizuienţilor, fiind exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate şi de faptul că instanţa de recurs ar fi depăşit limitele motivelor de recurs cu care a fost învestită, nu poate face însă obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea instanţei ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii - care alcătuiesc fondul cauzei-şi nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 656 din 28 septembrie 2004).
a. Extra petita
24. Trimitere spre rejudecare altei instanţe. Conform art. 313 C. proc. civ., pentru ca instanţa supremă să ia măsura trimiterii cauzei spre rejudecare altei instanţe decât cea care a pronunţat hotărârea casată, nu este necesar să se
formuleze cerere de strămutare, ci se procedează astfel atunci când se consideră că o cer interesele bunei administrări a justiţiei. Drept urmare, nu se poate cere revizuirea unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie pe motiv că instanţa, dispunând trimiterea cauzei spre soluţionare unei alte instanţe, s-ar fi pronunţat asupra unui capăt de cerere care nu a format obiectul recursului extraordinar, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2636/1994, în B.J. -Bază de date).
b. Minus petita
25. Noţiune. întrucât instanţa s-a pronunţat asupra cererii în întregul său, nu se poate susţine faptul că nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut. Prin „lucru cerut" trebuie să se înţeleagă cererea concretă, cererile accesorii sau subsidiare şi nu diferitele argumente care susţin sau combat aceste cereri, aşa cum tind a înţelege recurentele (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2654/2002);
26. Recurs admis în parte. Faptul că s-a solicitat admiterea recursului şi s-a admis doar în parte nu reprezintă un motiv de revizuire în sensul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care face vorbire de un lucru cerut, şi nu de soluţia pronunţată de instanţă (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 301/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 210).
c. Plus petita
27. Respingerea acţiunii. Respingerea acţiunii reclamantei, soluţie menţinută în apel, în condiţiile în care pârâtul recunoscuse pretenţiile acesteia, nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece ipoteza acordării a mai mult decât s-a cerut, plus petita, se raportează la cererea de chemare în judecată, al cărei titular este reclamanta-revizuientă, şi nu pârâtul (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1696/2000);
28. Respingerea recursului. 1) Admiţând recursul şi respingând apelul, înalta Curte a menţinut hotărârea primei instanţe, ca şi situaţia de fapt reţinută de aceasta.
Procedând astfel, instanţa de recurs nici nu putea să acorde mai mult decât s-a cerut - aşa cum invocă revizuientele în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. -pentru că, respingând apelul, această instanţă nu a acordat nimic, ci a menţinut ceea ce a acordat tribunalul prin sentinţă. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7903/2006);
2) Instanţa de recurs a statornicit dispoziţii privind pe toţi pârâţii chemaţi în judecată de către reclamant, întrucât a respins apelul reclamantului şi a menţinut soluţia primei instanţe, ignorând faptul că doi dintre pârâţi nu au înţeles să declare recurs.
Faţă de modalitatea concretă în care s-a pronunţat instanţa de recurs, rezultă
că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 322 alin. (l)pct. 2C. proc. civ., fiind evidentă împrejurarea că s-a dat mai mult decât s-a cerut, urmare faptului că a fost respins apelul declarat de reclamant, inclusiv faţă de ceilalţi pârâţi, care nu au uzat de calea recursului, în privinţa lor hotărârea tribunalului fiind irevocabilă (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 1368/R/2005, în B.J. 2005, p. 97).
Notă: Soluţia este greşită. Admiţând recursul, instanţa a respins apelul şi a menţinut hotărârea primei instanţe. Prin urmare, instanţa de recurs nu a acordat nimic, nepronunţându-se ea însăşi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de care se verifică, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectarea principiului disponibilităţii.
Faptul că, prin admiterea recursului declarat de doi dintre pârâţi, au avut câştig de cauză şi ceilalţi doi se poate datora efectului specific coparticipării procesuale (ca excepţie de la regula independenţei coparticipanţilor). Dar, chiar în situaţia în care s-ar fi ajuns în mod greşit la o asemenea soluţie, ea nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nefiind vorba despre plus petita;
29. Judecată în lipsă. împrejurarea că părţile nu ceruseră judecata în lipsă şi totuşi instanţa a soluţionat cauza nu înseamnă că s-a dat mai mult decât s-a cerut (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 386/1999);
30. Majorarea pretenţiilor. Cererea de mărire a câtimii obiectului acţiunii poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului şi se consemnează în încheierea de şedinţă, fără a fi necesar consimţământul pârâtei.
De aceea, nu se poate reţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în cazul în care reclamanta, după efectuarea mai multor expertize în cauză, şi-a mărit verbal, în cursul dezbaterilor, câtimea obiectului cererii, solicitând valoarea actualizată a lucrărilor executate şi neplătite (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 76/1999, în B.J. -Bază de date).
C. Inexistenţa obiectului pricinii
31. Noţiune. Sintagma „obiectul pricinii nu se află în fiinţă" desemnează ideea de dispariţie fizică a bunului, ceea ce nu este cazul atunci când bunul există fizic, dar a fost ocupat prin edificarea unei construcţii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 4967/2000);
32. Plata unei sume de bani şi a dobânzii. Se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă, ceea ce înseamnă că revizuirea pentru acest motiv se poate cere numai în ipoteza când debitorul a fost obligat să predea un lucru cert şi determinat, care a pierit după darea hotărârii.
în speţă, revizuienta a fost obligată să restituie o sumă de bani şi să plătească dobânzi, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 3
C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3477/2003, în B.J. - Bază de date).
D. Condamnare. înscris fals. Sancţionare disciplinară
33. Hotărâre de condamnare.
împrejurarea că împotriva expertului care a efectuat expertiza pe care s-a întemeiat soluţia s-a formulat o plângere penală nu este suficientă pentru admiterea cererii de revizuire, atât timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare pentru o infracţiune în legătură cu cauza (C.A. Craiova, decizia nr. 118/2002);
34. Cercetarea pe cale incidenţă.
1) Ivirea unor situaţii în care urmărirea sau condamnarea nu mai este legalmen-te posibilă deoarece a intervenit o dispoziţie care împiedică fie declanşarea procesului penal, fie pronunţarea unei hotărâri de condamnare, nu justifică sub nicio formă concluzia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, prin consecinţă, prejudicierea părţilor interesate, deoarece altfel ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare se urmăreşte şi prin menţionatul text, să rămână în fiinţă, ceea ce este de neconceput. într-o atare situaţie, instanţa de judecată are îndatorirea să verifice ea, în soluţionarea cererii de revizuire, dacă depoziţia sau expertiza respectivă era sau nu mincinoasă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 965/1970, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 395, nr. 224);
2) In cazurile în care acţiunea penală nu poate fi promovată împotriva autorului, verificarea pretinsului fals urmează a se face de instanţa civilă învestită cu judecarea cererii de revizuire, pe bază de probe administrate în faţa ei. Altminteri, ar însemna ca greşel ile de judecată a căror înlăturare s-a urmărit prin art. 322 C. proc. civ. să rămână în fiinţă, iar hotărârea nedreaptă, bazată pe ele, să continue să-şi producă efecte (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 89/1990, în BJ. - Bază de date);
3) Instanţa civilă sesizată cu cererea de revizuire poate cerceta falsul invocat pe cale incidentală numai atunci când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată. Pentru aceasta, partea interesată trebuie să facă dovada că a intervenit un impediment legal la punerea în mişcare sau în exercitarea acţiunii penale, constatat de către organele penale (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 4258/2000).
Notă: în actuala reglementare art. 322 pct. 4 nu mai prevede posibilitatea constatării infracţiunii de către instanţa civilă, pe cale incidentală. Precizăm, însă, că toate hotărârile rezumate mai sus au fost pronunţate la o dată la care, de asemenea, textul nu prevedea expres această posibilitate;
4) Partea care solicită revizuirea unei hotărâri pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. trebuie, în prealabil, să se adreseze organelor de urmărire
penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire, apreciind ea însăşi că tragerea la răspundere penală a făptuitorului nu mai este posibilă, fiind necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să constate existenţa impedimentului legal în obţinerea unei hotărâri penale de condamnare sau de constatare a falsului. în acest sens, art. 184 C. proc. civ. prevede că cercetarea falsului intră în competenţa instanţei civile numai atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris. în caz contrar, partea trebuie să se adreseze instanţei penale pentru a dispune condamnarea făptuitorului şi constatarea falsului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1516/2006, nepublicată);
35. Ordonanţa procurorului.
1) Textul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., deşi dă posibilitatea de a se revizui o hotărâre definitivă când un martor sau expert a fost condamnat definitiv, este aplicabil şi în cazul în care nu mai poate fi pronunţată hotărârea de condamnare, motivat de intervenirea amnistiei sau a altei cauze de scoatere de sub urmărire penală. în asemenea cazuri, instanţa de revizuire este singura îndreptăţită să verifice, pe baza unor probe concludente pe care are îndatorirea să le administreze, dacă martorul sau expertul a săvârşit o infracţiune în legătură cu pricina şi, deci, dacă cererea de revizuire este sau nu admisibilă. Cât priveşte ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală, ea nu poate fi opusă în revizuire cu putere de lucru judecat, dar poate servi ca probă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2072/1979, în C.D. 1979, p. 286);
2) Textul enunţat, deşi dă posibilitatea de a revizui o hotărâre definitivă când un martor a fost condamnat definitiv, este aplicabil şi în situaţia în care nu mai poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare, motivat de inter-venirea unor impedimente legale. Se consideră impediment legal şi ordonanţa dată de procuror în temeiul prevederilor art. 18' C. pen., prin care, în raport cu împrejurările de fapt, perioada de timp care s-a scurs de la comiterea lor, precum şi persoana învinuiţilor, s-a stabilit că faptele acestora nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, ele fiind doar de natură să atragă numai aplicarea unei sancţiuni administrative (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2123/1988, în R.R.D. nr. 9-12/1989, p. 141. în acelaşi sens: Trib. Suprem, Plen, decizia nr. 4/1964, în C.D. 1964, p. 264; secţia civilă, decizia nr. 884/1980, în C.D. 1980, p. 187; secţia civilă, decizia nr. 1406/1981, în C.D. 1981, p. 235);
36. Mărturie nedeterminantă. Cu
toate că instanţa constată că depoziţia unui martor ascultat a fost mincinoasă, ea va putea să respingă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ., dacă stabileşte că mărturia
nu a fost determinantă şi că, înlăturând această probă, soluţia dată se vădeşte a fi temeinică pe baza celorlalte probe (Trib. ţud. Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, decizia nr. 263/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, p. 167);
37. înscris fals. 1) Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., nu trebuie să se înţeleagă numai înscrisul reţinut ca atare odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune. în aplicarea acestei dispoziţii legale urmează a se decide, totodată, că însăşi instanţa sesizată cu cererea de revizuire are obligaţia de a stabili dacă înscrisurile avute în vedere la pronunţarea hotărârii atacate au ori nu conţinut real şi dacă, din diferite motive justificate, aceasta nu s-a putut constata până la data formulării cererii de revizuire. Astfel, dacă instanţa penală nu a mai fost sesizată pentru că organele procuraturii au considerat că nu s-a săvârşit o infracţiune, fără însă a se exclude conţinutul nereal al înscrisului, revine instanţei de revizuire obligaţia de a stabili dacă este sau nu real conţinutul acestuia (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 185/1980, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p.311,nr. 170);
2) Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă, prin operaţiunea de alterare a realităţii, nu s-a comis o infracţiune (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 5606/2000, în B.J. - Bază de date);
3) Cercetarea pe cale incidenţă, de către instanţa civilă, a existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals apare ca posibilă exclusiv atunci când o asemenea constatare nu mai este posibilă în cadrul unui proces penal, întrucât au intervenit împrejurări ce au valoarea unor impedimente legale la judecata penală.
Per a contrario, când procesul penal a fost pornit, însă judecata penală nu s-a realizat întrucât procurorul, pe cale de ordonanţă, a stabilit că infracţiunea de fals nu a fost săvârşită de către persoana căreia i se impută, nu s-ar mai putea considera că cercetarea şi eventuala constatare a infracţiunii devin posibile în cadrul cererii de revizuire, căci ele s-au analizat deja cu ocazia urmăririi penale, componentă a procesului penal (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 436/2003, în B.J. 2003, p. 193).
Notă: Nu credem că se poate reţine, cu valoare de regulă generală, că ori de câte ori procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală cu privire la o persoană sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, cercetarea falsului de către instanţa civilă este inadmisibilă.
A se vedea, în acest sens, deciziile rezumate anterior din care rezultă că,
independent de săvârşirea sau nu a unei infracţiuni, un înscris poate conţine o alterare a realităţii aptă să producă consecinţe juridice;
38. Inexistenţa infracţiunii. De
vreme ce modificarea făcută în cuprinsul registrului nu a determinat alterarea adevărului pe care înscrisul era chemat să-l exprime, fiind făcută ulterior emiterii certificatului medical, fapta nu realizează conţinutul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 C. pen. De asemenea, atât timp cât conţinutul acestui înscris oficial nu a fost denaturat în momentul întocmirii lui de către un funcţionar sau alt salariat aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, competent să-l întocmească, el neatestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, datele înscrise în el cu privire la consultul medical fiind reale, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 280/2003);
39. Act fals. Aspect procedural.
Indiferent de împrejurarea că apelul nu a fost motivat în termen, instanţa, judecând în baza dispoziţiilor legale în vigoare, pe care este obligată să le aplice, conform art. 725 alin. (1)C. proc. civ., ar trebui să se pronunţe asupra fondului cererii de apel. Acesta este singurul efect pe care îl poate avea în proces declararea ca fiind fals a actului procedural de comunicare a sentinţei. însă, rejudecarea apelului în fond nu este posibilă deoarece: a) apelul a fost deja judecat în fond conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi b) nu există nicio raţiune pentru ca instanţa de revizuire să rejudece apelul în fond deoarece actul declarat nul nu priveşte un aspect de fond al procesului, ci numai un act de procedură, irelevantîn raport de fondul cauzei (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 968/2002);
40. Revocarea adeverinţei. Faptul că adeverinţa ce a stat la baza unei hotărâri judecătoreşti definitive a fost ulterior revocată de organul emitent nu poate fundamenta o cerere de revizuire care se întemeiază pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât înscrisul respectiv nu a fost declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, astfel cum cere menţionata dispoziţie legală (Trib. ]ud. Satu-Mare, secţia civilă, decizia nr. 36/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, p. 164).
E. Noi înscrisuri doveditoare. Desfiinţarea/modificarea unei hotărâri
a. înscrisuri doveditoare
41. Condiţii. Nu poate constitui un astfel de înscris cel emis după pronunţarea hotărârii ce se atacă pe această cale, cu atât mai puţin cu cât, din conţinutul actului invocat în speţă, nu se desprind referiri la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente. Pe de altă parte, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca înscrisurile ce se
prezintă în cererea de revizuire să fie înscrisuri doveditoare, este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea adoptată (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 817/1996, în B.J. - Bază de date);
42. Sarcina probei. Revizuientului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa atât a revizuientului, cât şi a intimatului.
Revizuienţii nu au făcut o asemenea dovadă, limitându-se ca în motivarea cererii să afirme că numai schimbarea „conjuncturii internaţionale" şi „anchetele demarate" ar fi fost în măsură să permită punerea înscrisurilor la dispoziţia revizuienţilor.
O asemenea susţinere nu poate fi primită în combaterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, instanţa constatând că la dosar nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă (adrese, notificări ş.a.m.d.), prin care reclamanţii să fi încercat, încă în faza judecăţii pe fond, obţinerea tuturor înscrisuri lor existente în dosarul întocmit pentru soluţionarea cererii de restituire în baza Legii nr. 112/1995 (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5436/2006);
43. înscris emis ulterior. 1) înscrisul invocat nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că este emis după judecarea litigiului în fond, iar situaţia de fapt la care se referă a fost examinată de instanţa care a judecat fondul (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 974/1999);
2) Adresa emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire a fost solicitată, nu constituie un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 236/2000, în B.J. - Bază de date);
3) Textul legal are în vedere înscrisurile doveditoare existente la data judecării cauzei, iar nu pe cele ulterioare, chiar dacă ele confirmă o plată. înscrisul trebuie să existe în materialitatea lui la data judecării procesului (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 960/R/1998);
4) Anterioritatea înscrisului invocat în revizuire faţă de data pronunţării hotărârii este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare (Trib. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 253/R/1994);
5) Faţă de dispoziţia cuprinsă în art. 322 pct. 5 nu poate fi admisă cererea de revizuire pe baza unui înscris eliberat după pronunţarea hotărârii ce se atacă pe această cale (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 289/1991, în C.P.J.C. 1991, p. 186, nr. 209);
6) în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru
revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră, întrucât nu se poate cere revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii, înseamnă că intervenirea unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire, după soluţionarea litigiului în fond, nu constituie temei de revizuire (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1041/1976, în C.D. 1976, p. 260);
7) Nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire actul unei autorităţi, emis după pronunţarea hotărârii, chiar dacă în el se confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei (Trib. Jud. Satu-Mare, secţia civilă, decizia nr. 458/1971, în R.R.D. nr. 7/1972, p. 155);
8) Actul de constatare a unei situaţii de fapt anterioare pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar întocmit ulterior acestei hotărâri, nu justifică revizuirea, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie un înscris doveditor reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii (Trib. Jud. Maramureş, secţia civilă, decizia nr. 215/1977, în R.R.D. nr. 12/1977, p. 48);
44. împrejurare mai presus de voinţa părţilor. 1) înscrisul este doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi exista la data pronunţării a cărei revizuire se cere, dar nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuientului, în sensul că el a stăruit la filiala Arhivelor Statului, dar documentul nu a putut fi obţinut la data judecăţii, ci numai ulterior, deoarece Arhivele Statului nu dispun de personalul necesar cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient şi corect ordonate (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 925/1998);
2) Simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care s-o fi împiedicat să şi le procure în timpul procesului (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2204/1977, în C.D. 1977, p. 188);
3) Revizuienta a invocat drept temei al cererii deduse judecăţii în cauză un singur înscris, anume contractul de întreţinere autentificat la Judecătoria sector 1 Bucureşti, în raport de care cerinţele de admisibilitate a revizuirii sunt întrunite.
Chiar dacă înscrisul, în principiu, ar fi putut fi procurat şi înfăţişat în procesul de fond, regăsindu-se într-o bază publică de date, aceea a Camerei Notarilor Publici, la care revizuienta însăşi ar fi avut acces prin prisma intere-
sului în derularea litigiului, fie direct, fie prin intermediul instanţei, se apreciază că în concret nu a putut fi prezentat instanţei de judecată dintr-o împrejurare obiectivă, ce nu are vreo legătură cu manifestarea de voinţă a părţii.
Ceea ce reproşează recurenţii revizuientei este faptul că, din proprie iniţiativă, nu a procedat la verificări legate de existenţa unui act juridic translativ de proprietate, care să fi împiedicat prelungirea locaţiunii asupra imobilului proprietatea revizuientei, cu consecinţa deţinerii abuzive a acestuia de către recurenţi.
Se observă că se impută absenţa unor demersuri la autorităţile competente pentru descoperirea unui act juridic doveditor al deţinerii unei alte proprietăţi de către recurenţi. Dat fiind obiectul unor asemenea demersuri, ar fi trebuit ca revizuienta să caute şi să înfăţişeze instanţei nu numai un înscris doveditor al unui act translativ de proprietate, ci şi unul relativ la un act declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate, ori unul atestând transmiterea acestui drept pe cale succesorală, aşadar un înscris probator al dobândirii în orice mod a dreptului real de către unul dintre recurenţi asupra oricărui imobil din România.
Amploarea unor asemenea demersuri - cu un rezultat incert, dată fiind multitudinea de ipoteze verificabile -exclude posibilitatea declanşării lor din proprie iniţiativă de către parte, în absenţa vreunui indiciu privind existenţa dobândirii în orice mod a unei proprietăţi de către recurenţi.
Nu se poate, astfel, imputa revizuientei că nu a făcut asemenea demersuri, iar curtea apreciază că neprezen-tarea înscrisului în procesul de fond se datorează unei împrejurări obiective, mai presus de voinţa părţii, afirmaţia revizuientei că a descoperit întâmplător faptul ce a declanşat prezentul proces (statutul de avocat al recurentului T.T.) fiind nu numai plauzibilă, însă şi concludentă în analiza admisibilităţii revizuirii (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 263/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 141);
45. Nesolicitarea unei adrese. în
cazul în care înscrisul invocat este o adresă a Registrului Comerţului, pe care partea putea să o solicite în orice moment al judecăţii, nefiind împiedicată cu nimic să o facă, nu există motiv de revizuire (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 893/1998);
46. înscrisuri cunoscute de părţi.
Actele nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru că, deşi nu au fost folosite în procesul în care s-a dat hotărârea atacată, ele au fost cunoscute părţilor în timpul judecăţii, aşa încât nimic nu le împiedica să uzeze de dispoziţiile art. 172 şi art. 175 C. proc. civ. pentru a fi administrate în cauză. Or, condiţia de admisibilitate analizată presupune nu
doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecăţii de fond, ci şi ca existenţa şi conţinutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 921/2002);
47. Neglijenţa părţii. 1) Actul nou, în baza căruia a fost promovată cererea de revizuire, s-a aflat în Arhivele Naţionale, la dispoziţia permanentă a părţilor interesate, astfel încât nu a fost depus în dosar la data soluţionării cauzei în fond nu datorită unei împrejurări „mai presus de voinţa pârâtului", ci datorită neglijenţei acestuia care, deşi avea posibilitatea de a procura actul de la o instituţie publică, a omis a-şi formula o apărare în sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire. Ca atare, analiza în fond a procesului, în baza acestui act nou, este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la existenţa unei împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 165/2002);
2) Având în vedere raporturile dintre revizuient şi societatea care deţinea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la închirierea imobilului, simpla lor necunoaştere, de către pârâtul-revizuient, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. Ignorarea ori simpla necunoaştere a unor înscrisuri ce priveau imobilul şi care se găseau în arhiva societăţii mandatare, care a avut o perioadă îndelungată de timp nemişcătorul în administrare, reprezintă pentru revizuient (mandatar) nu atât o împrejurare mai presus de voinţa sa, ci, mai degrabă, o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5730/2005, în B.J. - Bază de date);
48. înscris reţinut de partea potrivnică. Un articol publicat într-o revistă nu poate fi considerat un înscris în sensul legii şi nici ca fiind reţinut de partea potrivnică. Nici declaraţiile extrajudiciare nu constituie temei pentru a promova o cerere de revizuire (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 417/1998);
49. înscris nou. 1) în măsura în care faptele consemnate în actele de care se prevalează partea au fost analizate cu ocazia judecării fondului şi găsite neconcludente, aceste acte nu constituie înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1512/1992, în B.J. -Bază de date);
2) în cazul în care atestarea din înscrisul invocat de revizuient a fost cunoscută de instanţă cu ocazia soluţionării litigiului şi a făcut obiect de cercetare, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 394/1995, în B.J. - Bază de date);
50. înscris determinant. 1) Pentru ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuirea să fie „înscrisuri doveditoare", în sensul dispoziţiei din art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată. Această condiţie nu este îndeplinită în cazul în care înscrisul invocat nu atestă o altă situaţie de fapt decât aceea cuprinsă în acte anterioare ce au fost analizate cu ocazia judecării în fond. Un asemenea înscris nu ar fi de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, pentru a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea stabilită iniţial, deoarece s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate (Trib. Suprem, Complet de 7 judecători, decizia nr. 1/1977, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p.311, nr. 171);
2) înscrisurile invocate de revizuient în cererea sa nu sunt de natură să conducă la schimbarea soluţiei de atribuire a imobilului succesoral, adoptată prin decizia supusă revizuirii, deoarece ele nu fac dovada existenţei în proprietatea intimatei, căreia i s-a atribuit bunul succesoral, a unui alt imobil (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 550/2003);
3) In cazul în care prin hotărârea atacată recursul s-a anulat ca insuficient timbrat, deci nu este o hotărâre de fond, iar înscrisul invocat-chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru - nu îndeplineşte cerinţa menţionată pentru soluţionarea cauzei pe fond, cererea de revizuire este inadmisibilă (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 754/2001, opinie separată);
4) In ceea ce priveşte caracterul determinant al actului nou, aceasta este o problemă de fond pe care instanţa trebuie să o soluţioneze „la evocarea fondului", aşa cum a stabilit prin decizia atacată (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 851/2002);
51. Evenimente. Împrejurarea că, după pronunţarea hotărârii de partaj a cărei revizuire se cere, revizuientul s-a recăsătorit, iar, din actuala căsătorie s-a născut un copil, nu justifică revizuirea hotărârii, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute expres de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 371/1995, în B.J. - Bază de date);
52. Raport de expertiză. Rapoartele de expertiză nu pot fi însă asimilate „înscrisurilor" în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acestea fiind doar acte prin care se materializează un alt mijloc de probă, respectiv expertiza (C.A. Tg. Mureş, secţia civilă, decizia nr. 50/R/2004, în B.J. 2004-2005, p. 95);
53. Titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991. in categoria „înscrisurilor noi" poate fi inclus şi titlul de proprietate emis în temeiul legii fondului funciar, ştiut fiind că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate cuprinde mai multe etape şi durează un timp îndelungat.
Singura condiţie ce trebuie îndeplinită într-un astfel de caz este aceea ca procedura de reconstituire să fi fost declanşată anterior soluţionării definitive a litigiului în care se cere revizuirea şi să nu fi fost finalizată, prin emiterea unui titlu, până la acest moment.
într-o astfel de situaţie, titlul de proprietate invocat ca act nou nu putea fi înfăţişat în instanţă, în respectivul litigiu, întrucât nu era în putinţa părţii să determine emiterea actului de proprietate de către autorităţile în drept, la o dată anterioară soluţionării cauzei, spre a fi în măsură a se folosi de el (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 804/2005, în B.J. 2005, p. 173).
b. Hotărâre judecătorească ulterioară
54. Acţiune introdusă anterior.
Hotărârea judecătorească intervenită într-o cauză după soluţionarea altui litigiu poate fi considerată, în anumite situaţii, ca act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire. Acesta este cazul hotărârii obţinute pe baza unei acţiuni introduse înainte de a soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea. într-o atare situaţie, hotărârea invocată ca act nou nu putea fi înfăţişată în acel litigiu, deoarece nu era cu putinţă părţii să determine pronunţarea ei la o dată anterioară, pentru a fi în măsură a o invoca (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1592/1988, în R.R.D. nr. 3/1989, p. 74).
F. Lipsa de apărare. Apărarea cu viclenie
55. Incapabil. Faptul că ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită revizuienţii au fost puşi sub interdicţie nu face incidente dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. Pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă în baza acestei prevederi interesează existenţa incapacităţii în persoana revizuienţilor la momentul soluţionării cauzei prin decizia supusă acestei căi de atac (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1737/2000);
56. Lipsă de apărare totală. 1) Textul art. 322 pct. 6 C. proc. civ. are în vedere lipsa totală de apărare, indiferent de cauza care a dus la această situaţie, iar nu o apărare incompletă sau greşită, aşa cum se invocă în speţă (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 845/R/1997);
2) Lipsa totală de apărare a unităţii (socialiste) constituie motiv de revizuire, independent de cauza care a determi-nat-o, deci chiar şi în cazul unei lipse nejustificate, deoarece legea nu distinge din acest punct de vedere (Trib. Jud. Ilfov, secţia civilă, decizia nr. 644/1978, în R.R.D. nr. 2/1979, p. 64).
Notă: Soluţia trebuie reconsiderată, în sensul că ea îşi mai găseşte aplicare
numai în privinţa statului şi a persoanelor juridice de drept public, precum şi a dispăruţilor, incapabililor şi cei puşi sub curatelă;
57. Apărarea cu viclenie. După dezbaterea orală a procesului, consilierul juridic al regiei autonome pârâte a cerut amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise, creând astfel impresia ori aparenţa unei documentări în privinţa procesului în scopul de a fi cât mai persuasiv în faţa instanţei. în realitate, din lectura concluziilor scrise rezultă că reprezentantul regiei a negat dreptul statului asupra bunului, deşi, printr-o simplă documentare ori informare, trebuia să ştie că nemişcătorul a fost expropriat în condiţii de deplină legalitate, într-o perioadă în care capitala a fost supusă unui proces de sistematizare, urbanizare şi modernizare, care nu a avut nimic comun cu abuzurile comise după 6 martie 1945 asupra proprietarilor de imobile.
Reprezentantului regiei pârâte, ca oricărui consilier juridic, trebuie să i se recunoască o anumită libertate de acţiune, dar o atare libertate se cuvine să cunoască o limită; nu se poate admite consilierului juridic să compromită patrimonial tocmai pe cel care l-a angajat să-l apere de comiterea de acte viclene, cum se constată în prezenta cauză; dovada în acest sens o constituie nota întocmită de consilierul juridic la 2 iunie 1998 şi adresată conducerii regiei, în care a prezentat date nereale cu referire la situaţia juridică a terenului în scopul de a determina neapelarea sentinţei şi, implicit, pentru ca reclamanta să beneficieze în mod nelegitim de un bun pe care nu îl putea moşteni de la autoarea sa (I.C.C.J., secţia civilă şi de pro