Art. 43 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
| Comentarii |
|
Capitolul I
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 43
(1)Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.
(2)Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea, însă, confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 42 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul... | Art. 44 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul... → |
|---|
Mai mult, excepţia poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite în mod evident prin consacrarea sancţiunii, dar şi de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care
Citește mai mult
actele de procedură ale adversarului -dar şi hotărârea- stau sub semnul nesiguranţei dedusă din riscul anulării lor.După cum, excepţia poate fi invocată şi de procuror sau de instanţă din oficiu.
2. Considerăm că sancţiunea instituită prin art. 43 alin. (2) poate fi aplicată şi atunci când reprezentantul sau ocrotitorul legal intervine în proces dar nu confirmă în tot sau în parte (în acest caz nulitatea va afecta numai actele neratificate) actele de procedură îndeplinite de incapabil până la momentul intervenţiei în proces a persoanei menţionate în text.
Actele de procedură ratificate devin valabile şi nu pot fi contestate ulterior, din acest punct de vedere.
Prin Decizia nr. 226 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 27 iunie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43-45 C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale invocate, întrucât aceste drepturi şi principii nu mai sunt garantate pentru persoana care este pusă sub interdicţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că măsura punerii sub
Citește mai mult
interdicţie a unei persoane fizice este dispusă în situaţia în care, ca urmare a unei cercetări judecătoreşti ample şi complexe, instanţa de judecată sesizată îşi formează convingerea că persoana respectivă este lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de propriile interese. Prin efectul hotărârii de punere sub interdicţie, aceasta este lipsită, în totalitate, de capacitate de exerciţiu, fiind asimilată minorului până la vârsta de 14 ani, având posibilitatea să îşi valorifice capacitatea de folosinţă exclusiv prin reprezentarea sa, la încheierea actelor juridice, de către ocrotitorul legal.Punerea sub interdicţie nu constituie o sancţiune, ci are o evidentă finalitate de protecţie atât a persoanei fizice, care este astfel pusă la adăpost de consecinţele prejudi-ciabile ale propriilor sale acte, consecinţe pe care, din cauza lipsei discernământului, nu le-a putut prevedea, cât şi a societăţii, în ansamblu, ale cărei rânduieli ar putea fi grav perturbate prin menţinerea deplinului exerciţiu al drepturilor unei asemenea persoane.
Ţinând seama de consecinţele deosebit de drastice ale punerii sub interdicţie -lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei interzisului-, legiuitorul a instituit o procedură care oferă suficiente garanţii de natură să prevină şi să anihileze eventualele abuzuri în această materie, astfel încât numai instanţa are competenţa de a hotărî punerea alienatului sau debilului mintal sub interdicţie. Astfel, procedura punerii sub interdicţie poate fi iniţiată de orice persoană care are interes şi cuprinde două faze, faza necontradictorie, în care sunt efectuate cercetările necesare stabilirii situaţiei de fapt, şi faza contradictorie, care îmbracă forma unui proces civil obişnuit, în baza probelor administrate instanţa hotărând admiterea sau respingerea cererii.
Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că
textele legale deduse controlului nu fac decât să dea expresie exigenţelor garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei şi, în consecinţă, nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Astfel, dat fiind că persoana fizică pusă sub interdicţie se găseşte într-o situaţie diferită de cea a majorităţii semenilor săi, lipsa discernământului plasând-o în afara normalului şi, deci, singularizând-o, şi cum situaţiile diferite impun şi justifică soluţii legale diferite, evident, nu se poate reţine că reglementarea acestei măsuri ar fi în contradicţie cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
Pe de altă parte, exercitarea oricărui drept, deci şi a celui privind accesul liber la justiţie şi, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoană, ca şi valorificarea oricărei libertăţi, deci şi a celei de exprimare, nu pot avea loc în absenţa unei voinţe conştiente. în cazul în care absenţa acesteia a fost constatată prealabil printr-o hotărâre judecătorească, persoana în cauză fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, invocarea încălcării art. 21, art. 30 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituţie este lipsită de relevanţă.
în sfârşit, faţă de finalitatea punerii sub interdicţie, respectiv asigurarea protecţiei persoanei lipsite de discernământ, reglementarea prevăzută în textele de lege criticate reprezintă o măsură judecătorească de ocrotire, fiind departe de a încălca dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanei.
1. Lipsa capacităţii de exerciţiu. Dovadă. Recurenţii nu au făcut dovada nici în apel şi nici în recurs, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că pârâtul ar fi lipsit de exerciţiul drepturilor sale, fiind pus sub interdicţie. Astfel, decizia Inspectoratului de Stat pentru Handicapaţi face dovada stării de invaliditate a pârâtului, nu însă şi a lipsei capacităţii de exerciţiu a acestuia, care ar putea fi invocată, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ., în orice stare a pricinii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 48/2002);
2. Persoană juridică aflată în curs de
Citește mai mult
lichidare. Este neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a intervenientei deoarece, chiar dacă la data pronunţării sentinţei intervenienta hotărâse dizolvarea sa, urmată delichidare voluntară, ca efect a adoptării hotărârii adunării generale a asociaţilor, această împrejurare nu conduce automat la pierderea capacităţii juridice civile, care subzistă pe toată durata lichidării, până la data ultimului act de lichidare şi înscrierea acestei dizolvări în Registrul Comerţului.
Aşa fiind, persoana juridică aflată în procedura de lichidare îşi păstrează atât capacitatea de folosinţă, cât şi capacitatea de exerciţiu (implicit şi reflexul lor procesual), numai că acestea vor suferi anumite limitări, iar în ce priveşte capacitatea de exerciţiu, ce interesează din perspectiva excepţiei invocate, aceasta se va realiza prin lichidatori (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 329/A/2005, în C. Negrilă, Apelul în procesul civil, p. 110).
1. Atât timp cât alienatul mintal nu a fost pus sub interdicţie, prezumţia capacităţii de exerciţiu funcţionează faţă de el, dar ea poate fi înlăturată prin proba contrară, dovedindu-se boala sa psihică şi deci lipsa de discernământ. -Tribunalul judeţean Timiş, decizia civilă nr. 1285/1978, Revista română de drept nr. 5/1979, p. 50.
2. Decizia de încadrare a unei persoane în categoria persoanelor cu handicap, emisă de Inspectoratul de Stat pentru Handicapaţi, nu poate fi socotită un act doveditor a lipsei capacităţii de exerciţiu a drepturilor procesuale a persoanei în
Citește mai mult
cauză, pentru aceasta fiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de punere sub interdicţie. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 48/2002, Practică judiciară civilă pe anii 2001-2002, p. 391.Capacitate procesuală de exerciţiu. Primărie
Legea nr. 215/2001 prevede, în art. 19, că sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, comunele, oraşele şi judeţele. Conform art. 91 din lege, primarul, viceprimarul, secretarul comunei, oraşului, localităţii constituie o structură funcţională, cu activitate permanentă denumită primărie, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile
primarului, soluţionând probleme curente ale colectivităţii locale. în consecinţă, Primăria Constanţa nu are capacitate procesuală. - C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 104/ 2002, Ministerul Justiţiei - Culegere de practică judiciară pe anul 2002, p. 112.
Capacitate procesuală de exerciţiu. Sucursală a unei bănci
Sucursala unei bănci, deşi nu are personalitate juridică, acţionează în temeiul unui mandat legal, care include nu numai acordarea, dar şi recuperarea creditelor, inclusiv în procedura executării silite. Mandatul, în limita căruia a acţionat sucursala pentru recuperarea pe cale silită a creditului, îi conferă capacitate procesuală de exerciţiu, având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 4 şi art. 24 lit. c) din Legea privind activitatea bancară nr. 58/1998, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 485/2003, raportate la prevederile interne de organizare şi funcţionare a băncii. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 999/2004, Practică judiciară civilă pe anii 2003-2004, p. 440.
Curatela. Dovedirea calităţii de reprezentant
într-adevăr, decizia de curatelă a fost obţinută după momentul sesizării primei instanţe. Aceasta nu afectează însă valabilitatea cererii întrucât, prin necontestarea actelor de procedură anterioare deciziei de curatelă de către persoana reprezentată, aceste acte de procedură trebuie considerate ratificate, tacit, de cel reprezentat.
Pe de altă parte, art. 161 C. proc. civ. prevede că pentru dovedirea calităţii de reprezentant instanţa poate da un termen pentru împlinirea acestei lipse. Cu alte
cuvinte, însuşi Codul de procedură civilă a prevăzut posibilitatea ca la momentul sesizării instanţei, la dosarul cauzei să nu fie ataşată, în condiţiile art. 83 C. proc. civ., dovada calităţii de reprezentant. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1265/1999, nepublicată.