Art. 45 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
| Comentarii |
|
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 45
(1)Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2)În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi de dispoziţiile prevăzute în art. 246, 247 şi 271-273, iar în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecăţii.
(3)Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
(4)În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii.
(5)Procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri, iar în cazurile prevăzute de alin. (1) poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor prevăzute la acel alineat.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;
Art. 451
Actele procesuale de dispoziţie reglementate de art. 246, 247 şi 271-273 sau de alte dispoziţii legale, făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. 45 alin. (1), nu vor împiedica judecata, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acelor persoane.
Codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 44 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul... | Art. 46 cod procedura civila Folosinţa şi exerciţiul... → |
|---|
în schimb, pentru persoanele care nu sunt menţionate în alin. (1), procurorul nu are posibilitatea formulării de acţiuni cu caracter strict personal. 2. De vreme ce titularul dreptului la care se referă acţiunea pornită
Citește mai mult
de procuror poate să renunţe la judecată sau la dreptul subiectiv, să încheie o tranzacţie ori poate să ceară continuarea judecăţii, înseamnă că el va fi introdus în proces în calitate de reclamant.3. Dacă procurorul renunţă la judecată, instanţa va admite/respinge acţiunea formulată de Ministerul Public şi continuată de titularul dreptului care şi-a manifestat voinţa în acest sens.
4. Indiferent dacă a pornit sau nu procesul civil şi chiar şi atunci când procesul are ca obiect drepturi cu caracter strict personal, procurorul poate să participe la judecată şi să pună concluzii cu privire la orice aspect.
5. In cazurile în care legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie, lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii întrucâtcompletul nu a fost legal constituit.
6. întrucât, spre deosebire de alin. (1), alin. (5) nu face nicio distincţie, procurorul poate să exercite căile de atac şi împotriva hotărârilor pronunţate asupra unor cereri cu caracter strict personal, chiar dacă nu este vorba de drepturile şi interesele persoanelor menţionate în primul alineat.
Pe de altă parte, procurorul poate să declare apel sau recurs indiferent dacă a participat sau nu la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea respectivă, aspect care rezultă din dispoziţiile art. 284 alin. final, respectiv 301.
Dacă procurorul nu a participat la judecată, nu poate să intervină şi să exercite căi de atac împotriva unei hotărâri irevocabile, practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind în sensul că, dacă se recunoaşte procurorului legitimare procesuală activă după ce procedura la care nu a fost parte s-a finalizat, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi al deciziilor intrate în puterea lucrului judecat.
7. Cât priveşte faza a doua a procesului civil, procurorul poate să ceară executarea silită numai în cazurile în care poate să şi pornească procesul civil şi numai dacă hotărârea este în favoarea persoanelor prevăzute în alin. (1).
Totuşi, procurorul va putea să ceară executarea silită indiferent dacă procesul a fost sau nu pornit de el. Important este ca hotărârea să fie favorabilă minorilor, interzişilor, dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
întrucât principiul disponibilităţii îşi găseşte aplicare şi în cea de-a doua fază a procesului civil, în cazul în care procurorul a cerut punerea în executare silită a hotărârii, creditorul poate să facă acte procesuale de dispoziţie.
8. Din expresia folosită de legiuitor -procurorul poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor prevăzute la alin. (1)- înseamnă că procurorului i-a fost recunoscut acest drept numai dacă titlul executoriu este o hotărâre.
De lege ferenda, pentru ca ocrotirea persoanelor menţionate în alin. (1) să fie reală, ar trebui să i se recunoască procurorului dreptul de a cere punerea în executare silită a oricărui titlu în favoarea acestora.
9. Dacă reprezentantul legal sau convenţional al persoanelor calificate de art. 45 alin. (1) săvârşeşte acte procesuale de dispoziţie, instanţa, ca expresie a limitării disponibilităţii în procesul civil, le poate înlătura, dacă apreciază că prin renunţare, achiesare sau tranzacţie sunt afectate interesele celui ocrotit.
Faptul că procurorul poate fi recuzat şi este dator să se abţină, în cazurile prevăzute de lege, constituie un argument în plus în a considera că procurorul este un participant la procesul civil, cu un rol special: acela de a reprezenta interesele generale ale societăţii, aşa cum rezultă din prevederile
Citește mai mult
art. 131 alin (1) din Constituţia republicată şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.Prin Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 8 februarie 2006, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea
Citește mai mult
pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, a stabilit că în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor.în motivarea deciziei s-a reţinut că ori de câte ori repararea pagubei
în natură nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, ci prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competenţa de a dispune repararea pagubei în natură aparţine instanţei de judecată.
Instanţa penală are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură, inclusiv prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, dacă acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, fie prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă potrivit art. 14 alin. (2) C. proc. pen., fie prin exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazurile prevăzute în art. 17 alin. (1) din acelaşi cod, iar instanţa penală este sesizată atât cu soluţionarea acţiunii penale, cât şi cu soluţionarea acţiunii civile, rezolvarea acţiunii civile de către instanţa penală fiind strâns legată de rezolvarea acţiunii penale, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 346 C. proc. pen.
Pentru cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa penală nefiind deci sesizată cu soluţionarea acţiunii penale, nici o formă de procedură penală nu prevede competenţa acestei instanţe de a se pronunţa cu privire la acţiunea civilă şi de a dispune repararea pagubei în natură prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare.
Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile art. 184 C. proc. civ., potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile.
în ceea ce priveşte dreptul la acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, exercitată în faţa instanţei civile, întrucât art. 45 alin. (1) C. proc. civ. prevede că Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar normele de procedură sunt de strictă interpretare, procurorul are calitatea procesuală activă numai în limitele stabilite prin acest text de lege. Prin urmare, procurorul poate exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute în art. 45 alin. (1) C. proc. civ.
în celelalte cazuri, având în vedere principiul disponibilităţii, ca principiu general al desfăşurării procesului civil, acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor.
1. Textul actual este în sensul Deciziei nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (1) C. proc. civ., conside-rându-se că este neconstituţional în ce priveşte limitarea dreptului procurorului de a participa numai la procese privind apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, urmând ca în privinţa acestei atribuţii să se aplice
Citește mai mult
direct art. 130 alin. (1) din Constituţie.2. Prin Decizia nr. 71 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 309 din 10 mai 2002, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea dată prin art. I pct. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, sunt contrare prevederilor art. 130 alin.
(1) din Constituţie, întrucât restrâng atribuţiile procurorului prevăzute în acest text constituţional. Aceste atribuţii se exercită în egală măsură atât în procesele penale, cât şi în cele civile, întrucât dispoziţiile constituţionale nu fac nicio distincţie în acest sens. Autorii excepţiei arată în continuare că prevederile art. 130 alin. (1) din Constituţie stabilesc
rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, fără a face trimitere la condiţiile legii. în altă ordine de idei drepturile persoanei care se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv nu sunt încălcate prin dispoziţiile legale criticate, întrucât art. 45 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte că acesta va fi introdus în proces, putând să îşi exercite dreptul de dispoziţie pe calea renunţării la judecată sau la drept ori pe calea tranzacţiei.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea a constatat că prevederile art. 130 alin.
(1) din Constituţie stabilesc rolul Ministerului Public în general, fără a face o distincţie expresă între procesul penal şi procesul civil. Totuşi, nu poate fi primită susţinerea autorilor excepţiei conform căreia procurorul îşi exercită atribuţiile în egală măsură în ambele categorii de procese. Aceasta rezultă din analiza specificului procesului penal şi a celui civil, în reglementarea actuală, raportate la atribuţiile procurorului prevăzute de textul constituţional.
Potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, procurorul este reprezentantul intereselor generale ale societăţii şi în această calitate acţionează pentru apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
în ceea ce priveşte procesul civil, acesta este prin natura sa un proces în care se confruntă interese private. De aceea, pe cale de consecinţă, în mod obiectiv, rolul Ministerului Public este mai redus. Referitor la formele de participare a procurorului în procesul civil, Curtea a observat că prevederile art. 130 alin. (1) din Constituţie se referă în mod generic la rolul procurorului „în activitatea judiciară”. De aici rezultă că acest text constituţional nu impune condiţii sau modalităţi exprese ale participării procurorului în procesul civil. Esenţial este ca prin ansamblul reglementărilor legale să fie asigurat rolul procurorului prevăzut de Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 C. proc. civ. în procesul civil participarea procurorului se realizează în următoarele patru forme: pornirea acţiunii civile, participarea la judecata cauzelor civile, exercitarea căilor de atac şi cererea de punere în executare a hotărârilor civile. Curtea a constatat că dintre aceste forme Constituţia conţine prevederi explicite numai cu privire la cea de-a treia, exercitarea căilor de atac. Astfel, potrivit prevederilor art. 128, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. De aici rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre expres dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în acord cu aceste prevederi constituţionale art. 45 alin. (5) C. proc. civ. prevede că „Procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri [...]”.
în ceea ce priveşte celelalte forme ale participării procurorului în procesul civil, dispoziţiile art. 45 alin.
(1) C. proc. civ. reglementează dreptul procurorului de a porni procesul civil în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri prevăzute expres de lege. Pe cale de consecinţă, procurorul are şi dreptul de a cere punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea acestor persoane, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 45 alin. (5). Participarea procurorului la judecata cauzelor civile are loc în cazurile în care apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi atunci când legea prevede expres aceasta [art. 45 alin. (3) Şi (4)1.
Rezultă de aici că legiuitorul a considerat că rolul procurorului, consacrat de art. 130 alin. (1) din Constituţie, se realizează în procesul civil în principal prin participarea şi punerea de concluzii în cadrul şedinţelor de judecată. Curtea a constatat că această opţiune a legiuitorului nu încalcă prevederile constituţionale. Prin dispoziţiile art. 45 C. proc. civ. s-a urmărit realizarea unui echilibru între formele de participare a procurorului în procesul civil, în acord cu principiile şi prevederile constituţionale, precum şi cu principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil. în această ordine de idei Curtea a constatat că procesul civil este guvernat, ca principiu de bază, de principiul disponibilităţii. Fundamentul constituţional al acestui principiu îl constituie prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. Este consacrată astfel o componentă de bază a principiului disponibilităţii, şi anume dreptul persoanei interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti. Legiuitorul constituant a considerat acest drept ca fiind strâns legat de voinţa persoanei ce se pretinde vătămată în drepturile sau interesele sale legitime. Aceasta rezultă din faptul că, în timp ce prevederile art. 128 din Constituţie consacră expres dreptul procurorului de a exercita căile de atac, nici un alt text constituţional nu prevede posibilitatea procurorului de a porni procesul civil, iar dispoziţiile art. 21 fac referire numai la persoana interesată, în ceea ce priveşte momentul iniţial al sesizării instanţei. Apare astfel evidentă voinţa legiuitorului constituant ca declanşarea procesului civil să fie atributul persoanei interesate. Altfel spus, declanşarea procesului civil reprezintă o chestiune privată, iar ulterior, o dată sesizate instanţele de judecată, procesul civil capătă un caracter public. Din acest motiv participarea în cadrul unui proces civil deja început reprezintă modalitatea principală de realizare a rolului procurorului, prevăzut la art. 130 alin. (1) din Constituţie.
în concluzie, posibilitatea declanşării procesului civil trebuie să aparţină, în principiu, doar persoanei care pretinde că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost nesocotite. Curtea a constatat că din interpre-
tarea sistematică a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), art. 128 şi ale art. 130 alin. (1) nu rezultă că legiuitorul are obligaţia de a reglementa dreptul procurorului de a declanşa procesul civil, fiind de competenţa sa exclusivă ca în considerarea anumitor împrejurări determinate să consacre posibilitatea şi altor persoane sau organe, în afară de persoana care se pretinde titularul dreptului, de a sesiza instanţele judecătoreşti. în considerarea unor asemenea situaţii dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. civ. consacră posibilitatea procurorului de a porni procesul civil în cazurile în care persoana interesată se află într-o imposibilitate juridică (fiind lipsită de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă) ori obiectivă (cazul persoanei dispărute) de a-şi exercita dreptul de acces la justiţie. De asemenea, pe baza aceleiaşi dispoziţii legiuitorul este îndreptăţit să prevadă această posibilitate şi în alte situaţii în care consideră necesar, având în vedere specificul unor acţiuni care se judecă potrivit procedurii civile, raportat la prevederile constituţionale privind rolul şi atribuţiile procurorului. în consecinţă, Curtea nu a putut primi susţinerile autorilor excepţiei conform cărora dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. civ. ar limita atribuţiile procurorului prevăzute la art. 130 alin. (1) din Constituţie, întrucât aceste atribuţii au fost avute în vedere în ansamblul reglementării participării procurorului în procesul civil.
Pentru aceste argumente Curtea a constatat că în prezenta cauză nu pot fi aplicabile considerentele şi soluţia din Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 4 ianuarie 1995, rămasă definitivă prin Decizia nr. 26 din 21 martie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 66 din 11 aprilie 1995. Prin decizia menţionată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea anterioară, în ceea ce priveşte restrângerea posibilităţii participării procurorului la judecata proceselor civile doar atunci când era necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Insă considerentele acestei decizii au privit doar cea de-a doua formă de participare a procurorului în procesul civil, participarea la şedinţele de judecată, neputând fi aplicate mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte pornirea procesului civil. Aşa cum s-a arătat mai sus, există o diferenţă esenţială între participarea procurorului la procesul civil prin pornirea acestuia, pe de o parte, şi participarea procurorului în cadrul unui proces civil în curs, pe de altă parte. De aceea invocarea acestei decizii nu este relevantă în prezenta cauză, susţinerile autorilor excepţiei urmând să fie respinse.
• 3. Prin Decizia nr. 184 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 31 iulie 2002, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispo-
ziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1), 21 şi 131 din Constituţie.
Curtea a reţinut că în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul posibilităţii pornirii acţiunii civile de către Ministerul Public, în cazurile prevăzute de acest text Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 71 din
5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 10 mai 2002. Prin această decizie respingându-se excepţia de neconstituţionalitate, s-a statuat, în esenţă, că „posibilitatea declanşării procesului civil trebuie să aparţină, în principiu, doar persoanei care pretinde că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost nesocotite”, însă „Curtea constată că, din interpretarea sistematică a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) ale art. 28 şi ale art. 130 alin. (1), nu rezultă că legiuitorul are obligaţia de a reglementa dreptul procurorului de a declanşa procesul civil, fiind de competenţa sa exclusivă ca, în considerarea anumitor împrejurări determinate, să consacre posibilitatea şi altor persoane sau organe, în afară de persoana care se pretinde titularul dreptului, de a sesiza instanţele judecătoreşti, în considerarea unor asemenea situaţii, dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. civ. consacră posibilitatea procurorului de a porni procesul civil în cazurile în care persoana interesată se află într-o imposibilitate juridică (fiind lipsită de capacitatea de exerciţiu sau având capacitatea de exerciţiu restrânsă) sau obiectivă (cazul persoanei dispărute) de a-şi exercita dreptul de acces la justiţie”. De asemenea, s-a mai reţinut că „pe baza aceleiaşi dispoziţii, legiuitorul este îndreptăţit să prevadă această posibilitate şi în alte situaţii în care consideră necesar, având în vedere specificul unor acţiuni care se judecă potrivit procedurii civile, raportat la prevederile constituţionale privind rolul şi atribuţiile procurorului”. Faţă de cele statuate de Curte prin această decizie, care îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie urmează să fie respinsă.
Curtea nu a putut reţine nici susţinerea privind contrarietatea dintre prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie, constând în faptul că „intervenţia procurorului în favoarea uneia din părţi încalcă nu numai principiul imparţialităţii sale, dar şi al egalităţii justiţiei, poziţia procurorului aflându-se sub autoritatea ministrului justiţiei”.
într-adevăr, conform textului constituţional menţionat „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Şi dispoziţiile procurorului ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar în instanţă procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. De altfel, în sensul prevederilor constituţionale, procurorii nu înfăptuiesc justiţia, ci
participă, prin atribuţiile ce le revin potrivit legii şi într-un mod specific, la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti.
în sfârşit, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 16 din Constituţie, invocate, de asemenea, de autorul excepţiei ca fiind încălcate, nu sunt pertinente în această cauză, în care părţi sunt persoane juridice. Art. 16 din Constituţie, care garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, are în vedere numai cetăţenii, nu şi persoanele juridice. în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 4 februarie 2000.
• 4. Prin Decizia nr. 68 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că textul legal criticat, care permite procurorului să pună concluzii în orice proces civil dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, este neconstituţional, deoarece prin această conduită se substituie calităţii de parte în proces, deşi el nu poate avea o asemenea calitate decât atunci când legea prevede că este titularul acţiunii. Ca atare, participarea procurorului la dezbateri lezează egalitatea părţilor în faţa justiţiei.
De altfel, nu este normal ca un subiect de drept participant la circuitul civil să fie considerat o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, căreia trebuie să i se substituie, în scopul apărării intereselor sale civile, organele judiciare penale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că prevederile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează participarea procurorului la judecarea cauzelor civile, se întemeiază pe dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie.
Procesul civil este, prin natura sa, un proces în care se confruntă interese private.
Dar raporturile juridice conflic-tuale ce fac obiectul procesului civil depăşesc, în unele cazuri, interesul părţilor şi intră în sfera interesului public. Pe de altă parte, este de reţinut că, în toate cazurile, conflictul juridic este generat de o încălcare reală sau presupusă a unei norme de drept şi că judecătorul este chemat să rezolve cauza în conformitate cu legea care guvernează drepturile subiective disputate de părţi. Or, legea însăşi, norma obiectivă pe care se întemeiază drepturile subiective ale părţilor, este un element de interes general, fiind izvorâtă -în procedurile stabilite prin Constituţie- din voinţa societăţii constituite în stat.
Procurorul fiind, prin natura sa, un organ al legii, un reprezentant al interesului general al societăţii în activitatea judiciară, prezenţa lui în procesul civil este cât se poate de firească.
Susţinerea autorului excepţiei în sensul că, întrucât procurorului i se
atribuie calitatea de parte în procesul civil, dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi
(2) din Constituţie nu poate fi primită, în primul rând pentru faptul că procurorul nu este parte în procesul civil decât în sens procesual, iar nu şi în sens material, iar în îndeplinirea acestei atribuţii -ca de altfel în îndeplinirea tuturor atribuţiilor sale- el are obligaţia, înscrisă în art. 132 alin. (1) din Constituţie, de a fi imparţial.
In toate cazurile de participare a procurorului în procesul civil, calitatea de parte în acest sens material aparţine titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept şi să-şi exercite fără nicio constrângere toate drepturile procesuale. Procurorul este, fără îndoială, un organ al statului, dar el nu este un „reprezentant al statului” în procesul civil. Atunci când statul are interese procesuale, acestea sunt reprezentate prin autorităţile care administrează aceste interese -Ministerul Finanţelor Publice, instituţiile administraţiei publice cu personalitate juridică, societăţile comerciale cu capital de stat ş.a. Ca şi în procesul penal, procurorul este, în procesul civil, un exponent al intereselor generale ale societăţii, consacrate prin Constituţie şi prin legi.
Procurorul apără ordinea normativă, iar în felul acesta nu dezechilibrează procesul în favoarea unuia sau altuia dintre titularii drepturilor supuse judecăţii, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei.
Ca şi judecătorul, procurorul este un subiect oficial al procesului civil. El acţionează întotdeauna din oficiu şi atunci când declanşează procesul, şi atunci când intervine în proces, şi în cererile pe care le adresează. Scopul acţiunii sale nu este acela de a obţine pentru una dintre părţi satisfacerea unei pretenţii, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor părţilor să se facă în conformitate cu legea. Procurorul nu este parte, în sensul afirmat în motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, el este un organ al legii. în felul acesta, principiul oficialităţii în temeiul căruia acţionează procurorul nu anihilează şi nici măcar nu micşorează efectele principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea şi comportamentul părţilor în procesul civil.
Independent de acţiunea Ministerului Public, părţile au în continuare libertatea să dispună de drepturile lor subiective, materiale sau procesuale.
Cale extraordinară de atac exercitată de procurorul care nu a participat la judecată
1. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, garantat de art. 6 par.
1, se interpretează conform preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care implică, între altele ca soluţia definitivă dată de instanţe cu
Citește mai mult
privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză.... Curtea consideră că redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv de către procurorul general, şi anularea hotărârii favorabile reclamanţilor, au ignorat principiul securităţii raporturilor juridice şi, în
consecinţă, dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 par. 1. - Curtea Europeană a Dreptu-rilor Omului, Hotărârea din 22 decembrie 2004 în cauza Androne împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005.
2. Dat fiind faptul că intervenţia procurorului general după încheierea procedurii -la care nu fusese parte- a condus la anularea integrală a deciziei definitive intrată în puterea lucrului judecat, prin care se stabiliseră în favoarea reclamanţilor creanţe faţă de stat, Curtea consideră că un prejudiciu atât de radical la drepturile intimaţilor a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru ce trebuie menţinut între protejarea proprietăţii şi exigenţele de interes general. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 23 februarie 2006 în cauza Stere şi alţii împotriva României, nepublicată.
Art. 45 alin. (3)
- 1. Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 1992privind protecţia consumatorului, aprobată prin Legea nr. 11/1994, art. 48 - Ministerul Public poate interveni în acţiunile civile introduse, în care sunt implicate interesele consumatorilor.
Art. 45 alin. (4)
- 2. Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice
— art. 33 alin. (1) - Judecata se va face ascultând concluziile procurorului.
~ art. 38 alin. (2) - Judecata se va face ascultând concluziile procurorului.
~ art. 42 alin. (2) - Judecata se
Citește mai mult
face de urgenţă cu citirea persoanelor care au fost părţi la procedura declarativă de moarte şi ascultând concluziile procurorului.3. Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, modificată şi completată prin Legea nr. 585/2002, art. 28 alin. (3)
- Judecarea la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti se face cu participarea procurorului.
4. Legea nr. 33/1994privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 23 alin. (1) - Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
5. Legea nr. 115/1996pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu
funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, art. 16 -Preşedintele curţii de apel sau preşedintele secţiei, primind dosarul, fixează termen de judecată şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la comisia de cercetare. Statul, prin Ministerul Finanţelor, va fi întotdeauna citat în instanţă. Participarea procurorului este obligatorie.
6. Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, art. 21 alin. (1) şi (2) - (1) Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere.
(2) Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului. în vederea soluţionării, instanţa solicită poliţiei verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
7. Legea nr. 187/1999privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, art. 16 alin. (2) - Curtea de apel judecă în şedinţă secretă în complet de 3 judecători. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. Actele şi lucrările dosarelor au regim secret.
8. Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
- art. 9 alin. (2) - Dacă neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru termenul fixat va fi citat şi parchetul de pe lângă instanţa sesizată, căruia i se vor comunica, în copie, cererea de înscriere împreună cu actul constitutiv şi statutul asociaţiei. In acest caz, punerea concluziilor de către procuror este obligatorie.
— art. 11 alin. (2) - în cazul în care procurorul nu a participat la soluţionarea cererii, parchetului de pe lângă instanţa sesizată i se vor comunica şi copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei, împreună cu încheierea de admitere ori de respingere a cererii de înscriere, după caz.
- 9. Legea nr. 14/2003 a partidelor politice
- art. 20 alin. (1) - Tribunalul Bucureşti examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică, cu participarea reprezentantului Ministerului Public.
— art. 26 alin. (1) - în cazul în care modificările nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză activează în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice.
— art. 46 alin. (2) - Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public şi se soluţionează potrivit normelor „de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)-(5).
Procedura Contencioasă
- art. 47 alin. (2) - Pentru partidul politic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) Tribunalul Bucureşti, la cererea Ministerului Public, va constata încetarea existenţei sale, cu respectarea normelor de procedură prevăzute la art. 26 alin. (2)-(4).
- 10. Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, art. 117 - (1) Judecarea de către instanţă a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror alte cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedin-ţială, cu participarea obligatorie a procurorului.
(2) împotriva hotărârilor definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.
- 11. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 125 alin. (1) - Cauzele prevăzute la art. 124 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului.
- 12. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, art. 63 alin. (1) - Cererile prevăzute la art. 61 alin. (3) se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.
- 13. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, art. 39 alin. (7) - Prezenţa procurorului la toate şedinţele de judecată este obligatorie.
Art. 45 alin. (5)
- 14. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 alin. (9)
- Cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. Pentru situaţia prevăzută la alin. (5), instanţa, din oficiu sau la cerere, poate introduce în cauză organismele sociale cu personalitate juridică interesate.
I. Pornirea procesului civil
1. Contract de vânzare-cumpărare.
Dat fiind că obiectul acţiunii parchetului este anularea contractului de vânza-re-cumpărare, iar nu a vreunui act de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997, nu sunt întrunite cerinţele art. 45 C. proc. civ., astfel încât Ministerul Public nu are calitate procesuală activă (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 739/2002);
2. Acţiunea pentru desfiinţarea unui înscris falsificat. Printr-un recurs în interesul legii privitor la aplicarea
Citește mai mult
dispoziţiilor art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 184 C. proc. civ., Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie au statuat: „l.în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ. în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor."
în motivarea deciziei se arată că, în ceea ce priveşte dreptul la acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, exercitată în faţa instanţei civile, întrucât art. 45 alin. (1) C. proc. civ. prevede că Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar normele de procedură sunt de strictă interpretare, procurorul are calitatea procesuală activă numai în limitele stabilite prin acest text de lege. Prin urmare, procurorul poate exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute în art. 45 alin. (1) C. proc. civ.
în celelalte cazuri, având în vedere principiul disponibilităţii, ca principiu general al desfăşurării procesului civil, acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor (I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. XV/2005, M. Of. nr. 119 din 8 februarie 2006).
II. Participarea la judecată
3. Cerere de chemare în judecată.
împrejurarea că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a menţionat ca parte în proces şi Parchetul, nu este de natură să îngrădească dreptul procurorului de a participa la judecată, dacă a considerat că este util pentru o mai bună administrare a justiţiei (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2961/2001, în
B.J. - Bază de date);
4. Expropriere. 1) în cazul proceselor având ca obiect dreptul de folosinţă şi retrocedarea bunului expropriat către fostul proprietar, participarea procurorului, deşi posibilă, atunci când există interese generale sau este interesată ordinea de drept, nu este obligatorie, fiind lăsată la aprecierea acestuia (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1290/1997, în B.J. 1997, p. 36);
2) în cazul în care se solicită examinarea legalităţii măsurii exproprierii dispuse anterior intrării în vigoare a Legii
nr. 33/1994 şi, în raport cu aceasta, recunoaşterea dreptului de proprietate şi restituirea imobilului, neparticiparea procurorului la judecarea unei astfel de cereri nu duce la nulitatea hotărârii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2191/1996, în B.J. 1996, p. 90);
3) Dacă imobilul a cărui restituire formează obiectul litigiului a fost expropriat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1994, acţiunea formulată trebuie calificată ca o acţiune în revendicare de drept comun, astfel încât participarea procurorului nu este obligatorie (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 27/A/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 177);
4) Existând o practică neunitară în legătură cu participarea procurorului în procesele privind cererile de retrocedare a imobilelor expropriate, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au statuat că la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea procurorului nu este obligatorie.
Cum participarea procurorului în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute în lege, iar prin art. 36 din Legea nr. 33/1994, în care este reglementată competenţa de soluţionare a cererii de retrocedare a imobilelor naţionalizate şi nici prin vreo altă dispoziţie din această lege nu se face referire la obligativitatea participării procurorului în asemenea cauze, este în afară de orice îndoială că participarea procurorului la soluţionarea cererilor menţionate nu este obligatorie (C.S.J., Secţiile Unite, decizia nr. 6/1999).
Notă: Astfel de acţiuni, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au fost considerate inadmisibile de către unele instanţe, în timp ce altele au considerat că sunt admisibile, practica fiind neunitară inclusiv la nivelul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a reclamat promovarea unui recurs
soluţionat prin interesul legii, soluţionat după cum urmează:
Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că:
Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. (I.C.C.J., secţiile unite, decizia nr. 53 din 4 iunie 2007).
5. Participare obligatorie. întrucât participarea procurorului era obligatorie la soluţionarea cauzei, conform art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001 ", lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri atrage casarea deciziei, deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (C.A. Calaţi, secţia comercială, decizia nr. 487/2002).
III. Exercitarea căilor de atac
6. Calculul termenului de recurs.
Termenul în care procurorul poate declara recurs se calculează după distincţia făcută de art. 301 C. proc. civ., în sensul că începe să curgă de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazul în care a participat la judecarea pricinii,
când se socoteşte de la comunicarea hotărârii. Data la care hotărârea a fost „examinată" de procuror este lipsită de relevanţă legală (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 912/1988, în R.R.D. nr. 3/1989, p. 61);
7. Revizuire. Cererea de revizuire poate fi formulată şi de procuror, indiferent dacă a participat sau nu la soluţionarea procesului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 5527/2001).
Notă: Pentru o situaţie în care admiterea unei cereri de revizuire formulată de
procuror, care nu a participat la soluţionarea procesului, a fost considerată ca fiind o violare a art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie, a se vedea cauza Andronec. României, decizia C.E.D.O. din 22 decembrie 2004.
IV. Constituţionalitate
8. Rolul Ministerului Public. Art. 45 alin. (1) C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) [art. 131 alin. (1) în urma republicării -n.a.] din Constituţie. Posibilitatea declanşării procesului civil trebuie să aparţină, în principiu, doar persoanei care pretinde că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost nesocotite. Curtea constată că din interpretarea sistematică a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), art. 128 şi ale art. 130 alin. (1) [art. 129 şi art. 131 alin. (1) în urma republicării - n.a.] nu rezultă că legiuitorul are obligaţia de a reglementa dreptul procurorului de a declanşa procesul civil, fiind de competenţa sa exclusivă ca, în considerarea anumitor împrejurări determinate, să consacre posibilitatea şi altor persoane sau organe, în afară de persoana care se pretinde titularul dreptului, de a sesiza instanţele judecătoreşti.
în considerarea unor asemenea situaţii, dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. civ. consacră posibilitatea
procurorului de a porni procesul civil în cazurile în care persoana interesată se află într-o imposibilitate juridică (fiind lipsită de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă) ori obiectivă (cazul persoanei dispărute) de a-şi exercita dreptul de acces la justiţie. De asemenea, pe baza aceleiaşi dispoziţii, legiuitorul este îndreptăţit să prevadă această posibilitate şi în alte situaţii în care consideră necesar, având în vedere specificul unor acţiuni care se judecă potrivit procedurii civile, raportat la prevederile constituţionale privind rolul şi atribuţiile procurorului (C.C., Decizia nr. 71/2002, M. Of. nr. 309 din 10 mai 2002);
9. Accesul liber la justiţie. Statutul procurorilor. Art. 45 alin. (1) C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie. în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul posibilităţii pornirii acţiunii civile de către Ministerul Public, în cazurile prevăzute de acest text, Curtea s-a mai pronunţat prin decizia nr. 71/2002. Art. 45 alin.
(1) C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) [art. 132 alin. (1) în urma republicării -n.a.] din Constituţie. Conform textului constituţional menţionat „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei" şi dispoziţiile procurorului ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar în instanţă procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. De altfel, în sensul prevederilor constituţionale, procurorii nu înfăptuiesc justiţia, ci participă, prin atribuţiile ce le revin potrivit legii şi într-un mod specific, la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti (C.C., Decizia nr. 184/2002, M. Of. nr. 562 din 31 iulie 2002);
10. Egalitatea în faţa legii. Accesul liber la justiţie. Ministerul Public.
1) Examinând excepţia de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează participarea procurorului la judecarea cauzelor civile, Curtea Constituţională a constatat că aceste dispoziţii se întemeiază pe dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, conform cărora, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Procesul civil este, prin natura sa, un proces în care se confruntă interese private.
Dar raporturile juridice conflictuale ce fac obiectul procesului civil depăşesc, în unele cazuri, interesul părţilor şi intră în sfera interesului public. Pe de altă parte, este de reţinut că, în toate cazurile, conflictul juridic este generat de o încălcare reală sau presupusă a unei norme de drept şi că judecătorul este chemat să rezolve cauza în conformitate cu legea care guvernează drepturile subiective disputate de părţi. Or, legea însăşi, norma obiectivă pe care se întemeiază drepturile subiective ale părţilor, este un element de interes general, fiind izvorâtă -în procedurile stabilite prin Constituţie -din voinţa societăţii constituite în stat.
Procurorul fiind, prin natura sa, un organ al legii, un reprezentant al interesului general al societăţii în activitatea judiciară, prezenţa lui în procesul civil este cât se poate de firească.
Susţinerea autorului excepţiei în sensul că, întrucât procurorului i se atribuie calitatea de parte în procesul civil, dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu poate fi primită, în primul rând pentru faptul că procurorul nu este parte în procesul civil decât în sens procesual, iar nu şi în sens material, iar în îndeplinirea acestei atribuţii - ca de altfel în îndeplinirea tuturor atribuţiilor sale - el are obligaţia, înscrisă în art. 132 alin. (1) din Constituţie, de a fi imparţial.
In toate cazurile de participare a procurorului în procesul civil, calitatea de parte în acest sens material aparţine titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept şi să-şi exercite fără nici o constrângere toate drepturile procesuale. Procurorul este, fără îndoială, un organ al statului, dar el nu este un „reprezentant al statului" în procesul civil. Atunci când statul are interese procesuale, acestea sunt reprezentate prin autorităţile care administrează aceste interese - Ministerul Finanţelor Publice, instituţiile administraţiei publice cu personalitate juridică, societăţile comerciale cu capital de stat ş.a. Ca şi în procesul penal, procurorul este, în procesul civil, un exponent al intereselor generale ale societăţii, consacrate prin Constituţie şi prin legi.
Procurorul apără ordinea normativă, iar în felul acesta nu dezechilibrează procesul în favoarea unuia sau altuia dintre titularii drepturilor supuse judecăţii, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei.
Ca şi judecătorul, procurorul este un subiect oficial al procesului civil. El acţionează întotdeauna din oficiu şi atunci când declanşează procesul, şi atunci când intervine în proces, şi în cererile pe care le adresează. Scopul acţiunii sale nu este acela de a obţine pentru una dintre părţi satisfacerea unei pretenţii, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor părţilor să se facă în conformitate cu legea. Procurorul
nu este parte, în sensul afirmat în motivarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate, el este un organ al legii. în felul acesta, principiul oficialităţii în temeiul căruia acţionează procurorul nu anihilează şi nici măcar nu micşorează efectele principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea şi comportamentul părţilor în procesul civil.
Independent de acţiunea Ministerului Public, părţile au în continuare libertatea să dispună de drepturile lor subiective, materiale sau procesuale (C.C., Decizia nr. 68/2005, M. Of. nr. 145 din 17 februarie 2005);
2) Chiar dacă, în condiţiile în care procesul judiciar dă expresie unui conflict de interese contrare, dintre care, în principiu, doar unul este legitim, prin prisma cadrului juridic şi a asigurării ordinii de drept, opţiunea procurorului este univoc favorabilă acestuia, o atare opţiune nu este apriorică şi nici intuitu personae, ci este impusă de convingerea că cel în cauză are dreptate, altfel spus, că interesul său este cel căruia autoritatea publică îi datorează ocrotire. Spriji-nindu-l în acest mod, procurorul îi potenţează acestuia accesul liber la justiţie, fără ca astfel să afecteze principiul egalităţii în drepturi, întrucât nu poate exista egalitate între titularul unui drept şi cel care înţelege să îl conteste fără temei, între titularul unui interes legitim şi cel care invocă acelaşi interes în mod arbitrar şi fără legitimitate (C.C., Decizia nr. 102/2005, M. Of. nr. 320 din 15 aprilie 2005).
Potrivit dispoziţiilor art. 445 C. proc. pen. raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. civ., procurorul nu are legitimare procesuală activă în promovarea unei acţiuni în anularea unui înscris fals, ulterior emiterii ordonanţei de încetare a urmăririi penale. Procurorul poate fi titular al acţiunii civile doar în cazurile limitativ prevăzute de art. 45 C. proc. civ. - C.A. Alba Iulia, Secţia civilă, decizia nr. 1880/ A/2004, Consiliul Superior al Magistraturii, Jurisprudenţă naţională pe anii 2004-2005, p. 211.
Acţiune în restituirea de monede
în judecarea unei
Citește mai mult
acţiuni privind restituirea de monede preluate abuziv de către stat în perioada 1946-1990, lipsa procurorului de şedinţă nu constituie un motiv de nelegalitate a constituirii completului de judecată, respectiv un motiv de nulitate a hotărârii, având în vedere că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 nu prevăd obligativitatea participării reprezentantului Ministerului Public în procesul civil. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 660/2004, Practică judiciară civilă pe anii2003-2004, p. 333.Legea nr. 33/1994
în ceea ce priveşte acţiunile în justiţie în legătură cu exproprierile dispuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, prin decrete de expropriere, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă participarea obligatorie a procurorului la judecată. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă decizia nr. 2191/1996, B.J./1996,p. 90.
Nulitatea hotărârii
La termenul de astăzi s-a invocat, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea hotărârii decurgând din nelegala constituire a completului întrucât la judecată nu a participat procurorul.
Această critică nu poate fi primită. Conform art. 45 alin. (4) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii. Nu există niciun text care să impună participarea obligatorie a procurorului la soluţionarea litigiilor având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. Procurorul participă şi pune concluzii în acest gen de litigii în condiţiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Câtă vreme din desfăşurarea procesului civil declanşat de reclamant nu se prefigura vreo încălcare a valorilor susmenţionate, participarea procurorului nu se impunea, astfel încât completul a fost legal constituit fără procuror. Drept urmare, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 274/2007, nepublicată.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată
Art. 63. Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii:
(...)
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;
e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
(...)
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
[...]
Art.
Citește mai mult
67. (1) Procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului.(2) Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.
[...)
Art. 68. Procurorul exercită, în condiţiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale.