Art. 85 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Comentarii |
|
Capitolul II
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură
Art. 85
Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
← Art. 84 cod procedura civila Cererile | Art. 86 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea... → |
---|
- 1. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat
- art. 172-0) Cererea de recu-noaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală prin hotărâre, iar pe cale incidenţă prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor.
(2) Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor dacă, din hotărârea străină, rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.
— art. 176 alin. (1) - Cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor.
2. în procesul civil părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze la judecată [cu excepţia procesului de divorţ, în care prezenţa reclamantului în faţa instanţelor de fond este obligatorie, conform art. 616 şi 619 alin. (2)].
Ceea ce este obligatoriu, este să li se asigure posibilitatea de a se înfăţişa la judecată, iar aceasta se realizează prin citarea lor legală. Altfel spus, obligatorie este citarea părţilor iar nu înfăţişarea lor la judecată.
3. Caracterul
Citește mai mult
imperativ al normelor înscrise în art. 85 trebuie înţeles în sensul că instanţa nu poate lua nicio măsură decât dacă părţile sunt legal citate ori prezente, cu excepţia cazurilor anume prevăzute. Tocmai de aceea, pe parcursul judecăţii, înainte de pronunţarea unei hotărâri, lipsa procedurii de citare cu o parte poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu.Deşi normele privitoare la citare au caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, lipsa de citare sau nelegala citare a celeilalte părţi, o asemenea cerere fiind respinsă ca lipsită de interes.
1. Principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare. Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţii, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Aceste dispoziţii sunt de natură că asigure respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1783/2000, în B.J. - Bază de date);
2. Intervenienţi. Dispoziţiile privitoare la citare trebuie să-şi găsească aplicarea şi în cazul terţilor intervenienţi, fără a deosebi
Citește mai mult
după felul intervenţiei (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2404/1979, în C.D. 1979, p. 259);3. Devălmăşie. Faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. fam., care interzic înstrăinarea unui imobil bun comun de către unul din soţi fără consimţământul expres al celuilalt, rezultă, pe cale de consecinţă, că, în cazul revendicării unui astfel de imobil, trebuie citaţi în proces ambii soţi. Citarea numai a unuia dintre ei are drept efect inopozabilitatea faţă de celălalt a hotărârii obţinute şi, deci, imposibilitatea executării hotărârii faţă de soţul care n-a fost citat (Trib. Jud. Bacău, secţia civilă, decizia nr. 433/1981, în R.R.D. nr. 3/1982, p. 59).
Notă: Trebuie însă precizat că instanţa nu ar putea, din oficiu, să introducă în proces şi pe celălalt soţ, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii;
4. Lipsa citării. Sancţiune. în condiţiile în care apelanţii nu au fost legal citaţi, neavând cunoştinţă de termenul fixat de tribunal pentru judecarea
apelului, apelul va fi anulat şi cauza trimisă spre rejudecare (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 108/1999);
5. înfăţişarea părţii. Deşi procedura de citare cu pârâtul era viciată, această neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezenţa pârâtului la termenul de judecată respectiv (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 50/1996, în C.P.J. 1996, p. 101).
Notă: Dacă partea nelegal citată se prezintă totuşi la termenul de judecată, atunci ea poate să solicite instanţei amânarea, iar dacă instanţa nu îi acordă un termen, atunci hotărârea ei poate fi desfiinţată prin exerciţiul căilor de atac;
6. înfăţişarea părţii prin reprezentant. Nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., deoarece pârâtul a fost reprezentat prin avocat şi, deci, şi-a exercitat drepturile procesuale prin mandatar, conform art. 67 şi urm. din acelaşi cod (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 419/1999);
Dacă pârâtul a fost citat în mod legal şi nu s-a prezentat la judecarea procesului pentru a-şi formula apărările, hotărârea instanţei nu poate fi criticată pe motiv că dosarul nu a fost trecut pe lista sălii de şedinţă, deoarece această împrejurare, chiar
dacă s-a produs, este nerelevantă şi deci nu poate fi considerată de natură să atragă nulitatea hotărârii pentru nerespectarea hotărârii dreptului de apărare. - T. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 579/1990, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1990, p. 125, nr. 159.