Aporturile asociaţilor
| Comentarii |
|
aporturile asociaţilor, Definiția şi reglementarea aporturilor asociaţilor. Aportul în numerar. Aportul în natură. Aportul în industrie. Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei. Consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei de aport
Definiția şi reglementarea aporturilor asociaţilor
Noţiunea de aport are un sens juridic şi unul etimologic'. Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială, iar din punct de vedere etimologic, aportul desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat. Consecinţă a semnificaţiei juridice a aportului, se operează cu noţiunea de aport subscris, reprezentând obligaţia asumată de asociat, şi expresie a semnificaţiei etimologice, se operează cu noţiunea de aport vărsat, înţelegând prin aceasta predarea efectivă a bunului către societate.
Aşa cum am precizat în rândurile anterioare, art. 1.882 noul cod civil prevede că fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice, iar art. 1.894 noul Cod Civil dispune că asociaţii contribuie la formarea capitalului social al societăţii, prin aporturi băneşti sau în bunuri, după caz. Aşadar, aportul poate fi în numerar, în natură sau în industrie.
Aportul în numerar
întrucât societatea comercială are nevoie de un minim de resurse financiare pentru desfăşurarea activităţii comerciale, legea impune obligativitatea aportului în numerar la constituirea oricărei forme de societate comercială. Mai exact, art. 16 alin. (1) din lege dispune că aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Se înţelege că aportul în numerar are ca obiect o sumă
de bani pe care asociatul se obligă să o aducă în societate. Legea reglementează obligativitatea aportului în numerar, dar nu stabileşte un plafon minim al acestuia. In atare situaţie, asociaţii sunt liberi să decidă întinderea aportului în numerar (cuantumul sumei de bani) cu prilejul constituirii societăţii comerciale. Aportul în numerar poate fi în lei sau în valută, însă numai nerezidenţii vor putea vărsa în valută aportul lor.
Mai trebuie precizat că, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi.
Aportul în natură
Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, utilaje, tehnologii etc.) sau incorporale (creanţe, fond de comerţ etc.). Bunurile constituite ca aport la o societate comercială sunt supuse unor reguli speciale reglementate de Legea nr. 31/1990. Astfel. în comparaţie cu aporturile în numerar, aporturile în natură nu sunt obligatorii la constituirea societăţii, dar sunt admise la toate formele de societate comercială [art. 16 alin. (2)]. Apoi, potrivit legii [art. 16 alin. (2)] aporturile în natură se consideră vărsate (adică aparţinând societăţii) prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Prin urmare, bunurile aduse cu titlu de aport trebuie să fie funcţionabile (utilizabile), adică să fie apte pentru desfăşurarea activităţii pe care şi-o propune societatea comercială aflată în fază de constituire.
Bunurile ce constituie obiect al aportului pot fi aduse cu titlu de proprietate sau cu titlu de folosinţă. Când sunt aduse cu titlu de proprietate, bunurile intră în patrimoniul societăţii şi nu mai pot fi urmărite de creditorii asociaţilor. în acest caz, raporturile dintre asociat şi societate sunt asemănătoare celor de la vânzare-cumpărare, cu deosebirea că în schimbul preţului asociatul dobândeşte fracţiuni ale capitalului social (părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni).
Natura juridică a raporturilor dintre asociatul care subscrie aporturi în proprietate şi a celor dintre asociatul care subscrie aporturi în folosinţă şi societatea comercială destinatară sunt acum reglementate în mod expres de prevederile Codului civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1.896 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care apor-tează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care apor-tează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de locatar.
Bunul poate fi adus în societate şi cu titlu de uzufruct, caz în care societatea dobândeşte un drept real, în temeiul căruia are dreptul să folosească bunul şi să culeagă fructele; asociatul păstrează nuda proprietate asupra bunului.
Momentul transmiterii dreptului de proprietate al bunurilor îl constituie înmatricularea societăţii în registrul comerţului. Soluţia este consacrată de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căreia, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. în doctrina juridică', se susţine pe bună dreptate că, dacă bunul piere înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el va fi obligat să aducă în societate un alt bun ori un aport în numerar. Ca argument de text, sunt aduse dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că aporturile în natură sunt vărsate „prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor”. Regula este consacrată cu aproape aceeaşi exprimare şi în materia societăţilor civile, în cuprinsul art. 1.896 noul Cod Civil, potrivit căreia, aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin transferul drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcţionare potrivit destinaţiei sociale.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic [art. 16 alin. (2)]. Cerinţa legală presupune ca asociaţii să purceadă la evaluarea în bani a bunurilor aduse ca aport pentru a stabili numărul şi valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. Evaluarea poate fi realizată de către asociaţi sau de către experţi [art. 37 alin. (3) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 31/1990]. Valoarea bunurilor aduse ca aport trebuie consemnată în actul constitutiv al societăţii, în conformitate cu art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990.
Aportul în natură poate avea ca obiect şi bunuri mobile incorporale, cum ar fi creanţele, brevetele de invenţie, mărcile etc.
Trebuie reţinut că legiuitorul asimilează creanţele, ca regim juridic, aporturilor în natură. în acest sens, art. 16 alin. (3) stabileşte că aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, acestea nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. înseamnă că aporturile în creanţe sunt admise la societăţile în nume colectiv, la societăţile în comandită simplă şi la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană se apreciază că aporturile în creanţe sunt guvernate de regulile cesiunii de creanţă, însă, prin derogare de la dreptul comun, asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse (art. 84 din Legea nr. 31/1990). Principiul este consacrat şi de actualul Cod civil care, în art. 1.897 alin. (1), prevede că asociatul care aportează o creanţă răspunde pentru existenţa creanţei la momentul aportului şi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să acopere cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte. în consecinţă, asociatul subscriitor răspunde de solvabilitatea debitorului, şi dacă creanţa nu poate fi valorificată de la debitor contravaloarea acesteia va fi vărsată de către asociatul care s-a obligat la creanţa respectivă.
în sfârşit, trebuie reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1.897 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care aportează acţiuni sau părţi sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător. Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ răspunde potrivit dispoziţiilor aplicabile creanţelor [art. 1.897 alin. (3) noul Cod Civil].
Aportul în industrie
Aportul în industrie constă în prestaţii în muncă sau serviciile pe care asociatul se obligă să le efectueze în societate potrivit cu pregătirea ori calificarea de care dispune. Aportul în industrie este permis doar asociaţilor în societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi în societăţile în comandită. Potrivit legii, prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social, însă, în schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social, rămânând, totodată, obligaţi să participe la pierderi.
Aportul în prestaţii în muncă sau servicii trebuie evaluat şi consemnat în actul constitutiv în vederea stabilirii părţii de profit şi pierderi a asociatului subscriitor. în absenţa unei prevederi în actul constitutiv, partea la profituri şi pierderi a asociatului al cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice este egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic [art. 1.902 alin. (2) noul Cod Civil].
Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei
Am arătat în cele de mai sus că aportul are o semnificaţie juridică care constă în obligaţia asociatului de aduce un bun sau o valoare economică în societate şi o semnificaţie etimologică desemnând însuşi bunul adus. De aceea se foloseşte şi noţiunea de aport subscris, corespunzătoare semnificaţiei juridice a acesteia, şi noţiunea de aport vărsat, reprezentând predarea efectivă a bunului către societate.
Obligaţia de constituire a aportului ia naştere la încheierea actului constitutiv al societăţii şi poartă denumirea de subscriere, iar executarea obligaţiei poate avea loc la constituirea societăţii sau ulterior, la termenele stabilite în actul constitutiv, şi este denumită vărsarea aportului. în concret, subscrierea aportului se naşte prin semnarea contractului de societate sau, după caz, prin semnarea prospectului de subscripţie publică. Se înţelege că obligaţia se consideră executată în momentul transferului drepturilor asupra bunurilor şi a predării efective a acestora către societate.
Consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei de aport
Neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de aport produce anumite consecinţe juridice în persoana asociatului.
în caz de întârziere, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dispune că asociatul care întârzie să depună aportul este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă
aportul a fost stipulat în numerar, este obligat şi plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul. Rezultă că, pentru întârzierea în vărsarea aportului, asociatul poate fi obligat să acopere toate daunele cauzate societăţii de întârziere şi, cumulativ, să plătească societăţii dobânzile legale de la data exigibilităţii şi până la predarea efectivă către societate. Aceasta înseamnă că dobânzile se cumulează cu daunele pricinuite şi nu se impută asupra acestora. Pentru cazul în care aportul îl constituie creanţele, art. 84 alin. (2) prevede că dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor.
Pentru cazul neexecutării obligaţiei de aport, se poate aplica şi sancţiunea gravă a excluderii asociatului din societate.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Aporturile asociaţilor
