Reglementarea juridică a societăţilor comerciale
Comentarii |
|
reglementarea juridică a societăţilor comerciale, Reglementarea naţională a societăţilor comerciale. Reglementările Uniunii Europene privind societăţile comerciale
Societăţile comerciale, fiind principalele entităţi ce exercită activitate comercială, se bucură de o reglementare detaliată, atât în dreptul românesc, cât şi în cel european.
Reglementarea naţională a societăţilor comerciale
Reglementarea generală a societăţilor comerciale este cuprinsă în Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale. Ca structură, Legea nr. 31/1990 cuprinde regulile generale aplicabile oricărei societăţi comerciale, precum şi reguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială (societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată). Ca mod de aplicare, Legea nr. 31/1990 constituie dreptul comun al tuturor societăţilor comerciale, indiferent de domeniul în care acestea se înfiinţează şi funcţionează, de participaţiile (române sau străine) la constituirea capitalului social ori de alte asemenea elemente.
Există unele domenii în care legiuitorul a adoptat reglementări speciale referitoare la constituirea, organizarea, funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale. Astfel, în domeniul asigurărilor s-a adoptat Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor privind instituţiile financiare nebancare . Se impune a fi reţinut că reglementările din domeniul asigurărilor şi cel bancar cuprind doar anumite
reguli speciale, iar unde acestea nu prevăd, îşi vor găsi incidenţă dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Şi în materia societăţilor comerciale îşi vor găsi aplicare, în completare, şi Codul civil, Codul muncii şi celelalte acte normative cu incidenţă în materie. De altfel, Legea nr. 31/1990 în art. 291 dispune „Prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă&" Tot astfel, potrivit art. 284 din Legea nr. 31/1990, încadrarea salariaţilor la societăţile comerciale se face pe bază de contract individual de muncă, cu respectarea legislaţiei muncii şi asigurărilor sociale”.
Reglementările Uniunii Europene privind societăţile comerciale
La nivelul Uniunii Europene, în materia societăţilor comerciale au fost adoptate o serie de realementări, în principal, sub forma Directivelor. Dintre acestea amintim următoarele:
- Prima Directivă a Consiliului nr. 68/151/CEE, asupra coordonării garanţiilor privind protecţia asociaţilor şi terţilor;
- a Doua Directivă a Consiliului nr. 77/91/CEE, privind constituirea societăţilor pe acţiuni, menţinerea şi modificarea capitalului lor social;
- a Treia Directivă a Consiliului nr. 78/855/CEE, privind fuziunile societăţilor pe acţiuni;
- a Patra Directivă a Consiliului nr. 78/660/CEE, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale;
- a Şasea Directivă a Consiliului nr. 82/891/CEE, privind divizarea societăţilor pe acţiuni;
- a Şaptea Directivă a Consiliului nr. 83/349/CEE, privind conturile consolidate;
- a Unsprezecea Directivă a Consiliului nr. 89/666/CEE, privind cerinţele de publicitate impuse sucursalelor;
- a Douăsprezecea Directivă a Consiliului nr. 89/667/CEE privind societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic.
Principiile reglementate în directivele de mai sus au fost implementate şi în Legea nr. 31/1990 prin actele normative de modificare şi completare a acesteia, precum Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 441/2006.
în sfârşit, reţinem că prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 .