Asigurarea obligatorie a locuinţelor
| Comentarii |
|
asigurarea obligatorie a locuinţelor, Obiectul asigurării. Imobilele cu destinaţie de locuinţă. Riscurile acoperite. Părţile contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor. Persoanele obligate să încheie asigurarea obligatorie a locuinţelor. Asigurătorul. Consecinţele neîncheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor. Forma şi cuprinsul contractului de asigurare obligatorie a locuinţei. Efectele contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor. Încetarea contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Peisajul asigurărilor obligatorii a fost îmbogăţit, de curând, prin legiferarea asigurării obligatorii a locuinţelor. Această formă de asigurare constituie obiect de reglementare pentru Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor.
Obiectul asigurării
Imobilele cu destinaţie de locuinţă
Din economia Legii nr. 260/2008 rezultă că obiectul asigurării reglementat de această lege îl constituie imobilele cu destinaţie de locuinţă.
în accepţiunea Legii nr. 260/2008 (art. 2), locuinţă, locuinţă socială, locuinţă de serviciu, locuinţă de intervenţie, locuinţă de necesitate, locuinţă de protocol, casă de vacanţă - au înţelesurile prevăzute de art. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare; în cazul locuinţelor situate în condominii, prin locuinţă se înţelege atât spaţiile aflate în proprietate exclusivă, cât şi cota parte din coproprietatea indiviză asupra spaţiilor şi a elementelor de construcţii comune.
Legea distinge între locuinţe de tip A şi locuinţe de tip B. Locuinţa de tip A este construcţia cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Locuinţele de tip B sunt construcţiile cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.
Se deduce că nu toate imobilele şi construcţiile sunt supuse asigurării obligatorii reglementată de Legea nr. 260/2008, ci doar acelea cu destinaţie de locuinţă.
în legătură cu obiectul asigurării obligatorii a locuinţelor, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 260/2008. Potrivit textului, nu intră sub incidenţele Legii nr. 260/2008 anexele, dependinţele care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuinţa asigurată, precum şi bunurile din interiorul locuinţei. Construcţiile menţionate precum şi bunurile din interiorul locuinţei pot fi asigurate. însă prin încheierea unui contract de asigurare facultativă, nefiind deci cuprinse în poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale.
Riscurile acoperite
Contractul de asigurare obligatorie nu acoperă toate riscurile ce planează asupra unei locuinţe. în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 260/2008, riscurile care se asigură obligatoriu prin poliţa de asigurare împotriva dezastrelor sunt daunele produse construcţiilor cu destinaţie de locuinţă de oricare dintre formele de mani-
testare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural. Exprimarea legii nu este tocmai riguroasă, făcându-se confuzie între riscurile asi-gurabile şi prejudiciu.
Se observă însă că, sunt cuprinse în asigurare oricare dintre formele de manifestare a dezastrului natural.
în înţelesul Legii nr. 260/2008 [art. 2 lit. b)] prin dezastru natural se înţelege cutremure de pământ, alunecări de teren sau inundaţii, ca fenomene naturale. Rezultă că riscurile asigurabile care pot fi subscrise şi acoperite printr-o poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale sunt trei: cutremurul de pământ, alunecările de teren şi inundaţiile. Din interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 260/2008 reiese că alunecările de teren şi inundaţiile sunt despăgubite doar când sunt consecinţa fenomenelor naturale şi nu a acţiunilor mecanice sau de altă natură.
Pentru acoperirea prejudiciilor produse de toate celelalte riscuri ce pot surveni asupra unei construcţii cu destinaţie de locuinţă, proprietarul sau orice altă persoană interesată poate încheia o asigurare facultativă a locuinţei şi a bunurilor existente în aceasta. Prin urmare, poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale poate coexista cu contractul de asigurare facultativă a locuinţelor, ele acoperind riscuri şi prejudicii distincte.
Părţile contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Fiind o asigurare obligatorie cu un regim juridic special, legea conţine anumite reguli speciale în privinţa părţilor contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor.
Asiguraţii (persoanele obligate să încheie asigurarea obligatorie a locuinţelor)
Potrivit art. 3 din Legea nr. 260/2008, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcţiile cu destinaţie de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale.
Acelaşi art. 3 din Legea nr. 260/2008, în alin. (2), dispune: „obligaţia încheierii contractelor de asigurare a locuinţelor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale revine persoanelor ori autorităţilor desemnate, în condiţiile legii, să le administreze".
Din reglementările legale reproduse rezultă că legiuitorul instituie obligaţia încheierii asigurării obligatorii a locuinţelor în sarcina persoanelor ce au calitatea de proprietari ai acestora. Identificarea titularilor dreptului de proprietate asupra imobilelor cu destinaţie de locuinţă se realizează cu ajutorul evidenţelor organelor fiscale, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din lege. Din reglementările art. 3 din lege se poate deduce inclusiv prezumţia că persoanele înregistrate în evidenţele fiscale au calitatea de proprietari ai imobilelor respective şi acestora le revin şi obligaţia contractării asigurării obligatorii a locuinţelor.
în cazul în care o locuinţă face obiectul unui contract de leasing financiar, încheierea contractului de asigurare este în sarcina locatorului [art. 3 alin. (3) din
lege]. Dispoziţiile legale nu prevăd, dar tot locatorului finanţator îi revine obligaţia încheierii contractului de asigurare şi în cazul leasingului operaţional, deoarece leasingul, indiferent de forma în care se realizează, nu este translativ de proprietate. Finanţatorul-locator păstrând dreptul de proprietate în toate variantele leasingului, acestuia îi incumbă şi obligaţia încheierii asigurării locuinţelor.
în afară de situaţia leasingului ca modalitate de disociere a atributelor dreptului de proprietate există şi alte cazuri, precum proprietatea rezolubilă, proprietatea anulabilă, proprietatea comună. în care se pune problema identificării persoanei obligate să încheie contractul de asigurarea locuinţei. Dreptul de proprietate transmis sub condiţie rezolutorie are o existenţă nesigură în patrimoniul dobânditorului, pentru că, dacă nu se îndeplineşte condiţia, el va trebui să restituie bunul transmi-ţătorului. De aceea, pendente conditionae, bunul aparţine dobânditorului (poseso-rului)- din care cauză obligaţia încheierii contractului de asigurare a locuinţei revine acestuia. După împlinirea condiţiei (eveniente conditionae), dreptul dobânditorului se desfiinţează cu efect retroactiv, ca şi cum nu ar fi existat, întorcându-se în patrimoniul înstrăinătorului şi deci înstrăinătorul va încheia contractul de asigurare a locuinţei.
Proprietatea este anulabilă atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun a fost dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate relativă. Regimul juridic al proprietăţii anulabile depinde de efectele acţiunii în anulare a actului juridic translativ de proprietate. Până la admiterea acţiunii în anulare, proprietatea aparţine dobânditorului şi deci, acestuia îi incumbă obligaţia de încheiere a contractului de asigurare a locuinţei, iar după momentul admiterii acţiunii, proprietatea revine transmiţătorului, cu consecinţa firească a încheierii asigurării obligatorii a locuinţei.
Proprietatea comună este acea modalitate a dreptului de proprietate ce se caracterizează prin aceea că dreptul de proprietate aparţine concomitent asupra aceluiaşi bun sau asupra aceleiaşi mase de bunuri mai multor titulari. întrucât Legea nr. 260/2008 nu distinge, rezultă că în cazul în care asupra unei locuinţe dreptul de proprietate aparţine mai multor persoane, obligaţia încheierii contractului de asigurare revine fiecărui titular al dreptului de proprietate comună.
Stabilirea titularului obligaţiei de încheiere a contractului de asigurare a locuinţelor se impune şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de proprietate, precum dreptul de uzufruct, dreptul abitaţie şi dreptul de superficie.
Dreptul de uzufruct este definit ca fiind acel drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate, esenţialmente temporar, asupra bunului altuia care conferă
titularului său atributele posesiei şi folosinţei, cu obligaţia pentru titular de a conserva substanţa bunului, respectiv şi de a restitui bunul către proprietarul său la stingerea uzufructului. în ipoteza în care uzufructul poartă asupra unei locuinţe, proprietatea este dezmembrată între nudul proprietar şi uzufructuar, uzufructuarului revenindu-i posesia şi folosinţa, dispoziţia juridică rămânând la proprietar. Aceasta înseamnă că în caz de uzufruct contractul de asigurare obligatorie a locuinţei va trebui încheiat de către nudul proprietar, deoarece lui îi aparţine dispoziţia juridică, păstrând calitatea de proprietar asupra bunului.
Dreptul de abitaţie este acel drept real imobiliar care are ca obiect o casă de locuit şi care permite titularului său să posede şi să folosească imobilul proprietatea altei persoane în scopul satisfacerii nevoilor de locuit ale sale şi ale familiei sale. Rezultă că, la fel ca şi în cazul uzufructului, obligaţia încheierii contractului de asigurare a locuinţei incumbă proprietarului imobilului şi nu titularului dreptului de abitaţie.
Dreptul de superficie este definit ca fiind un drept real imobiliar, dezmembră-mânt al dreptului de proprietate, asupra unui teren, şi care constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numite superficiar, asupra construcţiilor sau plantaţiilor edificate pe terenul altei persoane, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă. Când superficia poartă asupra unei construcţii cu destinaţia de locuinţă, obligaţia încheierii contractului de asigurare revine superficiarului în calitatea sa de proprietar al construcţiei.
în sfârşit, identificarea persoanei obligate să încheie contractul de asigurare obligatorie a locuinţei este necesară şi în cazul unor contracte aleatorii translative de proprietate, cum este cazul contractului de rentă viageră şi a contractului de întreţinere.
Prin contractul de rentă viageră, o persoană înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (capital) în schimbul unei prestaţii periodice în bani care urmează a i se plăti până la decesul său (renta viageră). Persona care înstrăinează bunul sau plăteşte suma de bani se numeşte credirentier (creditorul rentei) iar persoana care se obligă să plătească periodic suma de bani stipulată se numeşte debirentier (debitorul rentei). Contractul de rentă viageră poate avea ca obiect şi un imobil cu destinaţie de locuinţă, ceea ce însemnă că, fiind translativ de proprietate de la data încheierii lui, obligaţia asigurării locuinţei, în temeiul Legii nr. 260/2008, revine debirentierului (debitorului rentei) în calitatea sa de proprietar al locuinţei.
Contractul de întreţinere este definit ca acel contract prin care una dintre părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (de regulă hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri
medicale etc.) pe timpul cât va trăi şi după moarte să o înmormânteze'. Părţile contractului de întreţinere sunt creditorul întreţinerii (întreţinutul) şi debitorul obligaţiei de întreţinere (întreţinătorul). Când prin contractul de întreţinere se transmite proprietatea unei locuinţe în schimbul obligaţiei de întreţinere, din momentul încheierii contractului, proprietatea se strămută la debitorul întreţinerii. Cum debitorul întreţinerii dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului, înseamnă că în ipoteza în care obiectul derivat al contractului îl constituie un imobil cu destinaţie de locuinţă, obligaţia încheierii contractului de asigurare a acesteia este pusă în sarcina debitorului întreţinerii.
Asigurătorul
O particularitate a contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor este aceea că, în calitate de asigurător stă Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
Potrivit Legii nr. 260/2008, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale este singura societate comercială autorizată să încheie poliţe de asigurare împotriva dezastrelor naturale (contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor). în accepţiunea legii, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale este societatea comercială de asigurare/reasigurare constituită prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe.
Aşadar, calitatea de asigurător în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor o are Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale şi nu societăţile de asigurare acţionari ai acestuia. Concluzia rezultă fără echivoc din conţinutul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 260/2008, potrivit căruia contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor se încheie între PAID şi proprietarul locuinţei prin mijlocirea societăţii de asigurare acţionară PAID.
Se observă că, în forma de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, calitatea de intermediari ai contractului de asigurare o au însăşi societăţile comerciale de asigurare acţionare a Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale.
Consecinţele neîncheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Legea nr. 260/2008 reglementează consecinţele juridice ale neîncheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor de către proprietarii acestora. în acest sens, art. 22 alin. (1) dispune că persoanele fizice care nu-şi asigură locuinţele aflate în proprietate nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor. Se înţelege că aceşti proprietari nu vor
putea încasa despăgubiri nici de la Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, deoarece nu au calitatea de asiguraţi.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 260/2008, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.
Forma şi cuprinsul contractului de asigurare obligatorie a locuinţei
Forma contractului de asigurare obligatorie a locuinţei
Datorită caracterului său obligatoriu şi de protecţie a asiguraţilor, Legea nr. 260/2008 (art. 7) se preocupă de forma şi cuprinsul contractului de asigurare a locuinţelor, stabilindu-i un conţinut minim de clauze.
în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor se încheie în formă scrisă. în lipsă de alte precizări, deducem că forma scrisă a contractului de asigurare obligatorie a locuinţei este cerută ad pro-bationem şi nu ad validitatem, cea ce înseamnă că proba contractului de asigurare obligatorie a locuinţei se va face după regulile consacrate în art. 2200 Noul Cod Civil
Cuprinsul contractului de asigurare obligatorie a locuinţei
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 260/2008, poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) denumirea/numele şi sediul/domiciliul părţilor contractante;
b) numele beneficiarului asigurării;
c) tipul locuinţei şi adresa acesteia;
d) suma asigurată obligatoriu;
e) prima obligatorie şi termenele de plată a acesteia;
f) perioada de valabilitate a contractului de asigurare;
g) numărul şi titlul actului normativ în temeiul căruia s-a emis poliţa, precum şi numărul şi data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României.
Primele de asigurare şi sumele asigurate
Legea nr. 260/2008 cuprinde anumite reguli speciale cu privire la primele de asigurare şi sumele asigurate.
Legea operează cu noţiunea de „primă obligatorie” prin care înţelege suma de bani pe care o plăteşte proprietarul unei locuinţe, în calitatea sa de asigurat, ori împuternicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, în scopul încheierii unei asigurări de locuinţă [art. 2 alin. (1) lit. f)].
De asemenea, legea foloseşte termenul de „sumă asigurată obligatoriu", pe care o defineşte ca fiind limita maximă de despăgubire care poate fi acordată de asigurător pentru daunele provocate construcţiei, în funcţie de tipul locuinţei, ca urmare a producerii unui risc asigurat.
Art. 5 din Legea nr. 260/2008 reglementează plafoanele sumelor asigurate şi a primelor de asigurare. în conformitate cu dispoziţiile legii citate, suma asigurată ce poate fi acordată este echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României la data încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţei, a:
a) 20.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip A;
b) 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B.
Primele cuvenite pentru sumele asigurate sunt echivalentul în lei, la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării plăţii, a:
a) 20 de euro, pentru suma aferentă pentru locuinţele de tip A;
b) 10 euro. pentru suma aferentă pentru locuinţele de tip B.
Potrivit prevederilor art. 7 din lege suma asigurată obligatoriu şi prima obligatorie precum şi termenele de plată a acesteia trebuie inserate în contractul de asigurare.
Plata primelor obligatorii se face anticipat, cu cel puţin 24 de ore înainte de expirarea valabilităţii poliţei de asigurare împotriva dezastrelor.
în cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social, prima obligatorie se suportă din bugetele locale, pe seama sumelor defalcate din venituri ale bugetului de stat (art. 3 alin. (4) din lege]. Plata primelor de asigurare din bugetele locale în
cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social relevă caracterul de protecţie
socială a asigurării obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurului, alunecărilor de teren sau inundaţii.
Durata contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Potrivit art. 9 din Legea nr. 260/2008, poliţa de asigurare împotriva dezastrelor este valabilă pe o perioadă de 12 luni cu începere de la ora 0,00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima obligatorie.
în situaţia în care se schimbă proprietarului unei locuinţe care este asigurată obligatoriu şi prima a fost achitată integral, poliţa rămâne valabilă până la data trecută în contract. Menţinerea valabilităţii poliţei de asigurare în ipoteza schimbării proprietarului locuinţei constituie o materializare a principiul ce cârmuieşte asigurarea de bunuri, consacrat în art. 2220 noul Cod Civil, care prevede că, dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu determină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigurător şi dobânditor. Valabilitatea contractului de asigurare obligatorie a locuinţei în cazul înstrăinării se menţine ope legis, nefiind necesară consemnarea ei în contract.
Contractul de asigurare obligatorie a locuinţei încetează în cazul în care construcţia asigurată îşi pierde integral destinaţia de locuinţă sau piere din alte cauze decât cele cuprinse în asigurarea obligatorie. Pierderea destinaţiei de locuinţă nu obligă asigurătorul emitent al poliţei la restituirea sumei corespunzătoare valorii primei obligatorii (art. 11 din lege).
Efectele contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Efectele contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor nu diferă de efectele contractuale a celorlalte forme de asigurare.
Principalele drepturi şi obligaţii ale părţilor contractante sunt reglementate în cuprinsul art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 260/2008. Astfel, asiguratul are obligaţia să achite prima de asigurare, iar asigurătorul să constate şi să evalueze prejudiciile, să stabilească cuantumul despăgubirilor şi să le plătească asiguraţilor, beneficiarilor sau moştenitorilor asiguratului.
Procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor este cea specifică celorlalte forme de asigurare. Asigurătorii au dreptul să refuze plata despăgubirilor în cazul în care, datorită faptului că beneficiarii nu au înştiinţat asigurătorul despre producerea riscului asigurat, nu s-au putut determina cauza producerii riscului asigurat şi întinderea prejudiciului [art. 2207 alin. (2) noul Cod Civil).
Încetarea contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor
Singura cauză de încetare a contractului reglementată de Legea nr. 260/2008 o constituie schimbarea destinaţiei de locuinţă a construcţiei asigurate. în rest, încetarea contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor va fi supusă regulilor speciale prevăzute de legislaţia asigurărilor şi a celor generale specifice încetării obligaţiilor civile.
Cu multumiri si respect,
Ilie Cristea