Izvoarele dreptului comercial
| Comentarii |
|
izvoarele dreptului comercial, principalele izvoare ale dreptului comercial sunt: Constituţia României, legile comerciale speciale, uzanţele comerciale, Codul civil, legile civile speciale.
Constituţia este de mare însemnătate pentru dreptul comercial, ca de altfel pentru orice ramură de drept. O reglementare importantă a constituţiei pentru dreptul comercial o constituie norma cuprinsă în art. 135, potrivit căreia „economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă&" Statul trebuie să asigure „libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. De asemenea, potrivit Constituţiei, proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular (art. 44).
Codul comercial a fost un izvor important al dreptului comercial, deoarece cuprindea norme privind faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale, exercitarea acţiunilor comerciale etc. Codul comercial îşi păstrează aplicabilitatea pentru situaţiile şi actele juridice perfectate sub imperiul acestei reglementări. Soluţia este impusă de prevederile art. 6 noul cod civil coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora legea civilă nu are putere retroactivă, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Prin urmare, Codul comercial va dăinui cât timp vor exista raporturile juridice, actele şi faptele comerciale încheiate sub imperiul acestei reglementări.
Legile comerciale speciale constituie, de asemenea, izvoare ale dreptului comercial şi reglementează diferite instituţii sau segmente din materia dreptului comercial. Din această categorie de izvoare menţionăm: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului; Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin; Legea nr. 59/1954 asupra cecului; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Dintre ordonanţele Guvernului amintim: O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, O.G. nr. 52/1997 privind operaţiunile de franciză.
Codul civil şi legile civile speciale sunt izvoare ale dreptului comercial în măsura în care nu există reglementări în legislaţia comercială specială. De pildă, dacă Legea nr. 31/1990 nu reglementează un aspect anume, se va recurge la regulile generale ale Noului Cod, referitoare la persoana juridică şi la societatea civilă. Desigur că nu toate reglementările civile se găsesc în Codul civil; de aceea se înţelege că unde nu prevede nici Codul civil şi nu există uzanţe comerciale, se vor aplica normele civile consacrate în legislaţia civilă.
în consecinţă, Codul civil şi legile civile speciale constituie izvoare subsidiare ale dreptului comercial, deoarece raporturile comerciale vor fi cârmuite de legile comerciale speciale şi uzanţele existente în materie şi, numai în cazul în care acestea nu prevăd sau nu există, îşi vor găsi incidenţă reglementările civile.
Uzanţele comerciale constituie un important izvor al dreptului comercial odată cu aplicarea noului Cod civil. Aceasta întrucât Codul civil consacră un nou regim juridic uzanţelor, în comparaţie cu vechile reglementări. Regimul juridic al uzanţelor, ca de altfel şi al celorlalte izvoare ale dreptului civil şi dreptului comercial, este consacrat în art. 1 noul Cod Civil în conformitate cu textul de lege menţionat, sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. Noul Cod civil statuează o ierarhie între izvoarele raporturilor juridice de drept privat: potrivit art. 1 alin. (2) noul Cod Civil, în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
Având în vedere dispoziţiile noului Cod civil, înseamnă că pentru raporturile comerciale se aplică cu prioritate legea care le reglementează, iar unde nu există reglementări legale exprese îşi vor găsi incidenţă uzanţele comerciale. Aşadar, în lipsa reglementărilor comerciale exprese, între normele legale relative la situaţii speciale şi principiile generale ale dreptului, Noul Cod preferă uzanţele comerciale. Se observă astfel o schimbare fundamentală a opticii legiuitorului în materia izvoarelor dreptului privat, în sensul că, înainte de aplicarea noului Cod civil, uzanţele nu erau recunoscute ca izvoare de drept, iar în noua reglementare aplicabilitatea lor are caracter subsidiar, se aplică pentru toate situaţiile în care nu există reglementări exprese. Cu alte cuvinte, uzanţele comerciale îşi vor găsi incidenţă înaintea normelor care reglementează situaţii asemănătoare şi a principiilor generale ale dreptului.
în accepţiunea noului Cod civil, prin uzanţe se înţelege obiceiul locului (cutuma) şi uzurile profesionale [art. 1 alin. (6)J. De reţinut că nu orice uzanţe pot constitui izvor de drept. Codul civil dispune că numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept [art. 1 alin. (4)]. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Noul Cod, pentru a fi aplicabile, partea interesată trebuie să facă dovada existenţei şi a conţinutului uzanţelor. Aşadar, proba existenţei uzanţei cade în sarcina persoanei care voieşte a se folosi de aceasta, instanţa nefiind obligată să o cunoască. în tăcerea codului, persoana interesată poate folosi orice mijloace de probă pentru a dovedi existenţa uzanţei şi conţinutul acesteia.
Petentul nu trebuie însă să dovedească existenţa şi conţinutul uzanţelor publicate în culegeri elaborate de către organismele şi instituţiile de specialitate. Excepţia este consacrată în mod expres, în cuprinsul art. 1 alin. (5) teza a doua, potrivit căruia uzanţele publicate în culegeri elaborate de către autorităţile sau instituţiile
competente în domeniu se prezumă că există până la proba contrară. Exemple de astfel de uzanţe constituie Publicaţia 600 privind regulile uniforme şi practica acreditivelor a Camerei de Comerţ Internaţional - Paris (UCP-600), Publicaţia nr. 758 privind regulile uniforme privind garantarea plăţilor emise de Camera Internaţională de Comerţ - ICC (URDG-758-2010).
Doctrina şi practica judiciară sunt izvoare interpretative cu rolul de a facilita înţelegerea normelor legale şi, după caz, a voinţei părţilor exprimată în raporturile comerciale.
