Efectele contractului de asigurare obligatorie auto RCA
| Comentarii |
|
efectele contractului de asigurare obligatorie auto RCA, Obligaţiile părţilor contractante înainte de producerea cazului asigurat. Obligaţiile asiguratului. Obligaţiile asigurătorului. Efectele contractului de asigurare R.C.A. după producerea cazului asigurat.
Având caracter sinalagmatic, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule creează obligaţii atât în sarcina asiguratului cât şi în sarcina asigurătorului. Producerea cazului asigurat dă naştere la dreptul terţului păgubit de a solicita plata despăgubirilor, precum şi dreptul asiguratului de a încasa indemnizaţia pe care a plătit-o terţului păgubit cu valoare de despăgubiri.
Din aceste considerente, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule dă naştere la două categorii de efecte juridice. Efectele juridice anterior producerii cazului asigurat şi efectele juridice rezultate ca urmare a producerii cazului asigurat, materializate în obligaţiile asiguratului şi ale asigurătorului în raport de cele două momente.
Obligaţiile părţilor contractante înainte de producerea cazului asigurat
Obligaţiile asiguratului
Principalele obligaţii pe care reglementările din domeniul asigurărilor obligatorii R.C.A. le pun în sarcina asiguratului nu diferă în mod substanţial de obligaţiile specifice contractului de asigurare în general.
în concret, principalele obligaţii ale asiguratului în perioada anterioară survenirii evenimentului asigurat rezidă în plata primelor de asigurare şi exploatarea vehiculului cu diligenţa unui bun proprietar.
Plata primelor de asigurare
Aşa cum am arătat şi în cele de mai sus, primele de asigurare reprezintă sumele de bani pe care asiguratul este obligat să le plătească asigurătorului pentru ca acesta din urmă să-şi asume obligaţia garantării acordării despăgubirilor în situaţia în care va fi atrasă răspunderea civilă a asiguratului. La fel ca şi în celelalte forme de asigurare, în asigurarea de răspundere R.C.A. asiguratul poate plăti prima în întregime la momentul perfectării contractului de asigurare sau o poate plăti în tranşe potrivit graficului convenit cu societatea de asigurare.
Până la adoptarea Ordinului nr. 11/2007 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, întinderea primelor de asigurare era stabilită prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Actualmente cuantumul primelor de asigurare reprezintă obiect de negociere al părţilor contractante fără ca normele din domeniul asigurărilor să cuprindă reguli în acest sens. Fiind atributul negocierii părţilor contractante, cuantumul primei de asigurare constituie unul dintre criteriile esenţiale în procesul de stabilire a limitelor de despăgubire în cazul producerii prejudiciilor morale sau materiale ca efect al survenirii evenimentului asigurat.
Neplata primelor de asigurare nu generează efectul specific al rezilierii contractului de asigurare de răspundere civilă auto, cum se întâmplă în cazul celorlalte forme şi tipuri de asigurare. Excepţia constă în faptul că, aşa cum am precizat şi când ne-am preocupat de cauzele de răspundere a asigurătorului, neplata primelor de asigurare menţine contractul în vigoare, cu consecinţa că faţă de terţul păgubit asigurătorul este obligat să acorde despăgubirile, dar are drept de regres împotriva asiguratului atât pentru sumele datorate cu titlu de primă cât şi pentru cele plătite cu titlu de despăgubiri persoanei vătămate.
Plata primelor de asigurare poate fi făcută direct asigurătorului sau intermediarilor acestuia, respectiv agentului sau brokerului cu care s-a încheiat poliţa de asigurare. Proba plăţii primelor de asigurare incumbă asiguratului, dar fiind o operaţiune materială, plata primelor poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
O ultimă precizare ce merită reţinută este aceea că în împrejurarea în care primele se plătesc intermediarilor, este suficient să se facă dovada că sumele au fost achitate acestora, obligaţia din perspectiva asiguratului fiind considerată ca executată indiferent de faptul dacă sumele încasate cu titlu de primă de către intermediari au ajuns în mod efectiv în conturile asigurătorului.
Se înţelege că, dacă se întâmplă în practică o astfel de situaţie, adică primele sunt plătite intermediarilor dar aceştia nu le varsă (depun) în conturile asigurătorilor, aceştia vor fi obligaţi la despăgubiri, dar păstrează dreptul la regres împotriva intermediarului în cauză.
Am arătat că poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie auto este în principiu anuală.
în practică pot exista situaţii în care asigurătorul ar putea la reînnoirea poliţei de asigurare să acorde o reducere a primelor de asigurare asiguraţilor care nu au avut daune pe parcursul asigurării anterioare.
Exploatarea vehiculului cu diligenţa unui bun proprietar
Această obligaţie nu este prevăzută în mod expres în reglementările referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, dar ea se deduce fără echivoc atât din economia acestora, cât şi din reglementările generale din materia asigurărilor.
în privinţa normelor speciale ce cârmuiesc asigurarea obligatorie auto, acestea prevăd în mod expres că asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul accidentelor produse cu intenţie.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că o particularitate a acestei forme de asigurare constă în aceea că evenimentul asigurat este produs şi respectiv prejudiciul este cauzat de forţele mecanice ale vehiculului producător al accidentului. Reglementările legale privind întrebuinţarea şi exploatarea vehiculului instituie în sarcina proprietarilor şi a utilizatorilor anumite obligaţii de natură tehnică care diferă în raport de vehiculele asigurate precum: exploatarea vehiculelor cu respectarea instrucţiunilor prevăzute în cartea tehnică, efectuarea inspecţiilor tehnice obligatorii ale vehiculului, efectuarea întreţinerii şi service-ului acestora etc.
Cu toate acestea, normele ce reglementează asigurarea obligatorie R.C.A. nu cuprind vreo dispoziţie care să suprime dreptul persoanei păgubite de a fi dez-dăunată şi nici nu îndreptăţesc asigurătorul plătitor al despăgubirilor să se regre-seze împotriva proprietarului sau utilizatorului nediligent din punct de vedere tehnic al exploatării vehiculului. Dar astfel de circumstanţe pot fi inserate în contractul de asigurare.
Obligaţiile asigurătorului
în perioada derulării raporturilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, asigurătorului nu-i revine nicio obligaţie specială până la producerea cazului asigurat. Cel mult poate fi pusă în sarcina asigurătorului obligaţia generală speci
fică tuturor formelor de asigurare, de informare a asiguraţilor în legătură cu elementele solicitate de asiguraţi pe durata existenţei contractului de asigurare.
Efectele contractului de asigurare R.C.A. după producerea cazului asigurat
Survenirea cazului asigurat produce consecinţe cu o însemnătate deosebită în raporturile de asigurare de răspundere civilă obligatorie, constând pe de o parte în dreptul asiguratului sau a persoanei păgubite, după caz, de a solicita acoperirea pagubelor suferite şi, pe de altă parte, în obligaţia asigurătorului de a acoperi aceste pagube prin plata unor sume de bani sau prin suportarea costurilor necesare înlăturării acestor consecinţe.
în concret, producerea cazului asigurat dă naştere la trei categorii de raporturi juridice: raporturile juridice dintre asigurat şi asigurător; raporturile juridice dintre terţul păgubit şi asigurat şi raporturile juridice dintre terţul păgubit şi asigurător.
Prima categorie de raporturi juridice, aceea dintre asigurat şi asigurător, îşi are fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Cea de-a doua categorie de raporturi juridice, aceea dintre terţul păgubit şi asigurat izvorăşte din fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale în patrimoniul, respectiv persoana terţului păgubit.
în sfârşit, raporturile dintre terţul păgubit şi asigurător îşi au temeiul în fapta delictuală a asiguratului, în contractul încheiat între asigurător şi asigurat şi în reglementările din domeniul asigurărilor care-i recunosc o acţiune directă împotriva asigurătorului.
Raporturile dintre asigurat şi asigurător
Producerea cazului asigurat dă naştere la obligaţii atât în sarcina asiguratului cât şi în sarcina asigurătorului de răspundere civilă.
Informarea asigurătorului cu privire la producerea evenimentului asigurat
Potrivit reglementărilor cuprinse în Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în art. 33, asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul R.C.A. cu privire la producerea evenimentului şi să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigaţiilor să procedeze în conformitate cu instrucţiunile primite de la asigurător.
în ceea ce priveşte termenul în care asiguratul trebuie să anunţe asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, legea foloseşte sintagma „cel mai scurt timp". însă această obligaţie va fi apreciată în raport de persoana asiguratului şi de împrejurările producerii evenimentului asigurat, a accidentului.
Normele speciale din materia asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu reglementează o sancţiune anume pentru neexecutarea obligaţiei de informare din partea asiguratului.
în atare situaţie, asigurătorul poate face uz de prevederile art. 2207 Noul Cod Civil. care dispune că în caz de neîndeplinire a obligaţiei de comunicare a producerii riscului asigurat, acesta are dreptul să refuze plata indemnizaţiei dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.
Prin urmare, pentru cazul neinformării privind producerea cazului asigurat, asigurătorul de răspundere civilă poate să refuze acordarea despăgubirilor, dar numai cu îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute în mod expres de lege, imposibilitatea determinării producerii evenimentului asigurat şi imposibilitatea stabilirii întinderii pagubei.
Normele cuprinse în Ordinul nr. 14/2011 stipulează că înştiinţarea privind producerea cazului asigurat (accidentului) trebuie făcută asigurătorului, însă suntem de părere că şi în cazul acestei forme de asigurări îşi pot găsi incidenţă dispoziţiile art. 2207 alin. (3) noul cod civil în conformitate cu textul de lege citat, comunicarea producerii riscului asigurat se poate face către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător. Aşadar, obligaţia poate fi considerată ca executată şi atunci când informarea în legătură cu producerea cazului asigurat se face intermediarului cu care s-a perfectat asigurarea.
Reglementările legale nu prevăd în mod expres, însă din economia acestora rezultă că informarea asigurătorului cu privire la producerea evenimentului asigurat (accidentului) poate fi făcută şi de către persoana păgubită. Susţinerea noastră se întemeiază. în principal, pe dispoziţiile art. 35 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care consacră dreptul persoanei prejudiciate să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A. Dacă persona prejudiciată are dreptul să formuleze cererea de despăgubire’ către asigurat, se înţelege că are şi dreptul informării în legătură cu producerea evenimentului. înştiinţarea poate fi făcută anterior depunerii cererii de despăgubiri iar dacă se depune cerere de la acest moment, prin ipoteză, asigurătorul este şi informat cu privire la cazul asigurat. Conchidem prin a preciza că în timp ce asiguratul are obligaţia de informare a producerii cazului asigurat, terţul păgubit are facultatea efectuării acestei operaţiuni.
în înştiinţarea lui, asiguratul este obligat să facă o descriere a împrejurărilor în care s-a produs cazul asigurat, adică accidentul. în situaţia în care asigurătorul găseşte de cuviinţă să transmită anumite instrucţiuni asiguratului referitoare la evenimentul asigurat, acesta este obligat să le respecte. Instrucţiunile despre care fac vorbire Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 privesc conduita asiguratului faţă de vehiculul implicat în producerea accidentului şi eventual faţă de victimă (transportul vehiculului la un service indicat de asigurător, prezentarea la efectuarea investigaţiilor necesare evaluării daunelor şi a sumelor necesare acoperirii acestora) etc.
Normele legale nu stabilesc modalitatea în care asiguratul trebuie să facă încu-noştinţarea producerii evenimentului asigurat către asigurător, de unde consecinţa că această informare poate fi făcută prin orice mijloace, fax, mail, telefon etc., im
portant este să ajungă la cunoştinţa asigurătorului. în caz de litigiu, asiguratul va putea folosi orice mijloace de probă pentru dovedirea executării obligaţiei sale de informare a asigurătorului.
Informarea asigurătorului în legătură cu conduita persoanei prejudiciate privind acordarea despăgubirilor
Această obligaţie este prevăzută în cuprinsul art. 33 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 potrivit cărora, asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să înştiinţeze asigurătorul R.C.A., înscris, cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubire de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs şi să informeze asigurătorul R.C.A. imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum şi la rezultatul acestora. Norma legală are în vedere eventualele cercetări efectuate de organele de poliţie sau ale altor autorităţi administrative, precum şi cercetările organelor de urmărire penală pentru cazul în care fapta asiguratului îndeplineşte cerinţele legale ale infracţiunii.
c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul să fie despăgubită, prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care asiguratul află despre acest lucru. Asiguratul poate lua cunoştinţă despre solicitarea pe cale judecătorească fie prin citaţia pe care o primeşte, fie pe orice altă cale, prin informarea însăşi a persoanei păgubite sau prin poşta electronică a instanţelor judecătoreşti.
Pentru cazul în care asiguratul producător al accidentul este chemat în judecată de către terţul păgubit, asiguratul poate la rândul lui să-l cheme în garanţie pe asigurător, temeiul legal constituindu-l ari. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. Potrivit acestui text de lege, în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, cu citarea obligatorie/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de interve-nienţi forţaţi.
Norma legală are în vedere situaţia procesuală în care cererea terţului păgubit este îndreptată direct împotriva asigurătorului. Dar acest text de lege poate constitui fundament al cererii de chemare în garanţie atunci când terţul păgubit îl acţionează pe asiguratul producător al accidentului şi nu pe asigurătorul de răspundere
civilă.
d) informaţiile înscrise în poliţa de asigurare R.C.A. au suferit modificări intervenite în timpul valabilităţii asigurărilor. Reglementările legale nu specifică ce fel de modificări trebuie încunoştinţate, însă considerăm că obiectul acestei obligaţii poartă doar asupra elementelor şi informaţiilor esenţiale ale contractului, respectiv sta
rea vehiculului asigurat, persoanele care-l întrebuinţează, schimbarea destinaţiei prevăzute în poliţa de asigurare etc.
O ultimă precizare care se impune în legătură cu obligaţia asiguratului cu privire la conduita terţului păgubit referitoare la solicitarea despăgubirilor este aceea că, spre deosebire de obligaţia de informare a asigurătorului în legătură cu producerea evenimentului asigurat şi descrierea împrejurărilor în care a avut loc, norma legală impune forma scrisă ca modalitate de executare a acestei obligaţii.
Raporturile juridice dintre asigurat şi terţul păgubit
Aşa cum am mai precizat, aceste raporturi îşi au fundamentul în producerea evenimentului asigurat care, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor, se materializează în producerea accidentului de către asigurat. în temeiul acestor împrejurări, asiguratul producător al accidentului are anumite obligaţii faţă de terţul păgubit. Aceste obligaţii sunt reglementate în principal în art. 34 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011.
în conformitate cu dispoziţiile textului de lege menţionat, asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să ofere părţii prejudiciate, la cererea acesteia, informaţiile necesare pentru formularea cererii de despăgubire, în special numele, prenumele şi locul de rezidenţă ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei; numele, prenumele şi locul de rezidenţă sau denumirea, sediul proprietarului ori utilizatorului vehiculului; denumirea, sediul asigurătorului care a emis poliţa de asigurare R.C.A., seria şi numărul poliţei de asigurare R.C.A., precum şi numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat sau numărul de identificare al acestuia. Executarea în concret a acestei obligaţii se poate realiza prin comunicarea unei copii după poliţa de asigurare sau prin transmiterea acestor date şi informaţii pe orice altă cale.
Datele şi informaţiile pe care reglementarea legală îl obligă pe asigurat să le comunice terţului păgubit servesc acestuia în principal la formularea acţiunii de despăgubire împotriva asigurătorului de răspundere civilă. Asiguratul este obligat să transmită aceste date şi informaţii doar dacă i le solicită terţul păgubit, însă le poate transmite şi din propria iniţiativă.
Raporturile dintre asigurat şi terţul păgubit se pot transforma în raporturi de drept procesual în împrejurarea în care terţul păgubit îl cheamă în judecată doar pe asigurat sau împreună cu societatea de asigurare. Reglementările din domeniul asigurărilor consacră dreptul terţului păgubit de a-l acţiona pe asigurat sau direct pe asigurător ori pe ambii în acelaşi timp, fără să existe vreo condiţie sau limitare în acest sens.
Raporturile juridice dintre terţul păgubit şi asigurătorul de răspundere civilă
Această categorie de raporturi se fundamentează, în principal, pe dreptul recunoscut păgubitului de a acţiona direct societatea de asigurare. în acest sens, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prevede că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, dreptul persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă.
Rezultă fără echivoc din norma legală reprodusă că legiuitorul acordă legitimare procesuală activă persoanei păgubite împotriva societăţii de asigurare de răspundere, deşi nu are nici raporturi delictuale nici contractuale cu aceasta. Este una din cele mai semnificative consecinţe a principiului protecţiei terţului păgubit ce cârmuieşte asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
în aplicarea Legii nr. 136/1995, Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011, în art. 35, stipulează că persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A. sau către Fondul de protecţie a victimelor străzii, în cazul producerii unui risc acoperit de acest fond, ori către BAAR, în calitatea sa de birou gestionar.
Norma legală reprezintă în acelaşi timp o expresie a principiului stabilirii şi acordării despăgubirilor pentru forma de asigurare pe care o analizăm. Acest principiu este consacrat în art. 2225 noul Cod Civil care stipulează că, dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător sau, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.
Formularea cererii împotriva Fondului de protecţie a victimelor străzii
Cererea terţului păgubit se va îndrepta împotriva Fondului de protecţie a victimelor străzii, în temeiul art. 25 din Legea nr. 32/2000 în cazul în care fie autorul a rămas neidentificat, fie în momentul producerii accidentului vehiculul, respectiv tramvaiul, nu era asigurat de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule.
Formularea cererii împotriva BAAR-ului
Acţiunea va fi formulată împotriva BAAR-ului în situaţia în care persoana vinovată de producerea accidentului avea asigurare încheiată la un asigurător care nu funcţionează în România sau accidentul a fost produs de un vehicul atât asigurat cât şi înmatriculat în străinătate.
Legea nr. 136/1995 prevede în art. 54 alin. (2) că drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. (2).
Art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 dispune că persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele situaţii:
a) dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România;
b) dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România.
Formularea acţiunii (solicitarea despăgubirilor, acordarea despăgubirilor) prin reprezentanţele de despăgubiri
Reprezentanţele de despăgubiri sunt definite de Legea nr. 32/2000 (art. 2 pct. 48) ca fiind unităţi desemnate în fiecare stat membru de către asigurătorii din România autorizaţi să practice clasa nr. 10 de la lit. B din Anexa nr. 1, exclusiv răspunderea transportatorului, care au în sarcină administrarea şi soluţionarea cererilor de despăgubire ca urmare a unui accident de autovehicul. în clasa 10 lit. B din Anexa nr. 1 a Legii nr. 32/2000 sunt cuprinse asigurări de răspundere civilă care acoperă toate daunele ce rezultă din folosirea vehiculelor terestre.
Potrivit art. 11 din Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, asigurătorul R.C.A. este obligat să numească reprezentanţe de despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepţia statului membru în care a obţinut autorizaţia pentru practicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor. Reprezentanţa de despăgubiri are sediul în statul unde a fost numită, în cazul în care este persoană juridică sau, în cazul în care este persoană fizică, aceasta este rezidentă ori se stabileşte în statul membru în care este numită.
Crearea unei reprezentanţe de despăgubiri nu reprezintă înfiinţarea unei filiale a asigurătorului R.C.A. dar ea poate fi apreciată ca o prelungire a asigurătorului sub forma unui dezmembrământ fără personalitate juridică. De altfel, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, reprezentanţele şi sediile secundare ale societăţilor comerciale sunt considerate ca dezmembrăminte fără personalitate juridică a acestora.
Normele prevăd că reprezentanţa de despăgubiri este împuternicită să instrumenteze daunele în numele şi în contul asigurătorului R.C.A. şi să-l reprezinte în raportul cu asiguratul şi cu persoana prejudiciată. în acest scop, reprezentanţa de despăgubiri întocmeşte dosarul de daună şi întreprinde toate măsurile necesare pentru soluţionarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident, în următoarele situaţii:
a) asigurarea de răspundere civilă a fost emisă de către un asigurător sau filială a acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul;
b) vehiculul provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul;
c) prejudiciul s-a produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul.
Reprezentanţa de despăgubiri trebuie să fie autorizată să reprezinte asigurătorul R.C.A. cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziţie în faţa părţii prejudiciate, să i se atribuie competenţa necesară pentru a răspunde pretenţiilor de despăgubire justificate ale părţii prejudiciate şi să fie aptă să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul. în tăcerea normelor legale, autorizarea de care face vorbire art. 13 din Norme are în vedere mandatarea sau delegarea dată de asigurătorul practicant de
răspundere civilă auto şi autorizarea dată de autoritatea administrativă din statul membru de origine al asigurătorului. Potrivit regulilor specifice principiului libertăţii stabilirii şi prestării serviciilor de asigurări în spaţiul Uniunii Europene, reprezentanţa de asigurări nu trebuie să fie autorizată de autoritatea administrativă corespondentă din statul membru în care este numită şi funcţionează.
Normele dispun în art. 13 alin. (2) că numirea unei reprezentanţe de despăgubiri nu exclude dreptul părţii prejudiciate de a institui proceduri directe împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului acestuia, după caz.
în sfârşit, potrivit art. 14 din Normele nr. 14/2011, asigurătorul R.C.A. este obligat să informeze Fondul de protecţie a victimelor străzii cu privire la numele şi prenumele, data naşterii şi adresa ori punctul de lucru al reprezentanţei de despăgubiri, în cazul în care aceasta este reprezentată de o persoană fizică, sau cu privire la denumirea şi sediul, în cazul în care este reprezentată de o persoană juridică, precum şi toate modificările în privinţa reprezentanţei, în termen de 7 zile de la numire sau de la producerea modificărilor respective. Fondul de protecţie a victimelor străzii are obligaţia să înainteze imediat informaţii cu privire la reprezentanţele de despăgubiri centrelor de informare naţionale din statele membre.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR-ul) este constituit de asigurătorii emitenţi de documente internaţionale de asigurare carte-verde şi este o asociaţie profesională, independentă şi autonomă, care, în baza convenţiei internaţionale carte verde, are rol de reglementare a activităţii asigurătorilor emitenţi de documente internaţionale de asigurare. în practicarea formei de asigurare carte verde, asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (R.C.A.) pe teritoriul României şi în afara lui au obligaţia de a constitui Fondul comun carte verde (art. 25 din Legea nr. 32/2000).
