Răspunderea civilă a personalului medical
| Comentarii |
|
răspunderea civilă a personalului medical, 1. Cazurile de răspundere civilă a personalului medical 2. Cazuri de exonerare de răspundere a personalului medical
1. Cazurile de răspundere civilă a personalului medical
Legea nr. 95/2006 reglementează situaţii ce atrag răspunderea civilă a personalului medical.
Actul de malpraxis medical
Prevederile art. 657 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 dispun cu titlu de principiu că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund în baza legii faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.
Textul de lege se referă la termenii de asigurător şi asiguraţi însă, în concret, este vorba de cei care formează noţiunea de personal medical în accepţiunea Legii nr. 95/2006 şi pe cea de pacient în înţelesul aceleaşi legi.
Rezultă că un caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă actul de malpraxis produs în exercitarea profesiei. Am arătat în cele de mai sus că, în înţelesul Legii nr. 95/2006 [art. 642 alin. (1) lit. b)] malpraxis-ul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
Acordarea asistenţei medicale neadecvate
Un alt caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă acordarea asistenţei medicale neadecvate pacientului.
Legea [art. 658 alin. (1)] dispune că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul. Un exemplu îl poate constitui efectuarea actului medical cu încălcarea standardelor terapeutice stabilite prin ghiduri de practică, ori a celor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.
Şi în această ipoteză legea operează cu noţiunea de asigurat şi asigurător, însă este evident că se are în vedere aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate de către medic, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale.
Neacordarea asistenţei medicale
Un alt caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă acela al neacor-dării asistenţei medicale.
Potrivit dispoziţiilor art. 658 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie. Reiese că şi refuzul de acordarea a asistenţei medicale constituie cauză de răspundere a personalului medical.
Am arătat în cele de mai sus că una din obligaţiile principale ale personalului medical constă în acordarea asistenţei medicale, respectiv îngrijirilor de sănătate, pacienţilor care le solicită sau a căror situaţie impune acest lucru. S-a arătat de asemenea că, potrivit legii [art. 654 alin. (2) coroborat cu art. 653 alin. (1) lit. c)], personalul medical poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Dacă refuzul personalului medical nu se încadrează în cele două situaţii de excepţie reglementate de lege, va fi atrasă răspunderea acestuia şi implicit a asigurătorului de răspundere civilă medicală, cu obligaţia de acordare a despăgubirilor.
Efectuarea actului medical fără obţinerea consimţământului informat al pacientului
Când am analizat principalele obligaţii în exercitarea activităţii de către personalul medical, am menţionat că una dintre aceste obligaţii o reprezintă obţinerea consimţământului informat, prealabil, al pacientului pentru toate situaţiile în care acesta urmează a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru sănătatea lui. Am făcut precizarea de asemenea că, potrivit art. 651 din Legea nr. 95/2006, medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.
Ca atare, un alt caz de răspundere a personalului medical îl reprezintă supunerea pacientului la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament cu potenţial de
risc fără obţinerea consimţământului informat din partea pacientului, a reprezentantului legal sau a rudelor acestuia.
Neglijenţa şi lipsa cunoştinţelor în exercitarea profesiei
în exemplificarea (detalierea) cazurilor de răspundere medicală mai sus menţionate, art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 dispune că, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.
De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.
Depăşirea limitelor competenţei profesionale
Prevederile art. 642 alin. (4) stipulează că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
Natura juridică a răspunderii personalului medical
Cu privire la natura juridică a răspunderii profesionale a personalului medical, din economia dispoziţiilor legale amintite rezultă fără echivoc concluzia potrivit căreia aceasta este o răspundere civilă delictuală. Susţinerea noastră se întemeiază pe faptul că sunt încălcate ori nesocotite dispoziţii prevăzute în mod expres de Legea nr. 95/2006.
Se înţelege că, atunci când există o convenţie încheiată între pacient şi personalul medical iar obligaţiile încălcate sunt prevăzute în convenţie, răspunderea personalului medical este de natură contractuală.
în toate cazurile însă, potrivit dispoziţiilor art. 642 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, răspunderea civilă reglementată de această lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune, conform legii. Prin urmare, răspunderea civilă, fie că este delictuală fie că este contractuală nu înlătură răspunderea penală ci, din contră, acestea pot fi concurente.
Legea nr. 95/2006 nu prevede însă, neîndoielnic, în cazul în care fapta personalului medical care a cauzat prejudiciul întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, dacă răspunderea civilă poate fi antrenată în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă sau poate fi valorificată pe calea acţiunii civile în cadrul unui proces civil separat.
Efectele juridice ale vinovăţiei asupra răspunderii personalului medical
Indiferent că este vorba de o răspundere civilă delictuală sau de o răspundere civilă contractuală se pune problema consecinţelor juridice ale vinovăţiei personalului de specialitate în săvârşirea actului de malpraxis medical. Cu alte cuvinte, interesează atitudinea subiectivă a autorului faptei cauzatoare a prejudiciilor de natură medicală.
Legea nr. 95/2006, în art. 643 alin. (1), dispune că toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. Textul legal este de mare însemnătate şi practic cârmuieşte procedura de răspundere civilă a personalului medical şi implicit a asigurătorului de răspundere civilă medicală. Din norma legală reprodusă se desprind două principii de bază ale răspunderii civile medicale.
Un prim principiu este acela că personalul medical răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie avut la săvârşirea actului de malpraxis medical. Aceasta înseamnă că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi gradul de vinovăţie al medicului, medicului dentist, farmacistului, asistentului medical şi, după caz, a moaşei care acordă servicii medicale. Chiar dacă s-a produs un prejudiciu dar nu se poate reţine niciun fel de culpă în sarcina personalului medical, acesta nu va răspunde (spre exemplu: a dispus de medicamentaţie adecvată, de instrumentar corespunzător, starea pacientului era deosebit de gravă, boala era irecuperabilă etc.) şi implicit va fi exonerat de răspundere şi asigurătorul de malpraxis.
în virtutea principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală din dreptul comun reglementată de Noul Cod Civil, cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei precum, cazul fortuit, starea de necesitate, forţa majoră, ordinul superiorului etc. îşi vor găsi deplină aplicare şi în răspunderea de malpraxis medical.
Un al doilea principiu care rezultă din prevederile art. 643 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la gradul de vinovăţie, este legat de răspunderea civilă în caz de pluralitate de făptuitori a malpraxisului medical. Am arătat în cele de mai sus că, din punct de vedere al naturii juridice a răspunderii civile a personalului medical, când aceasta are ca efect încălcarea prescripţiilor legii, suntem în prezenţa răspunderii civile delictuale. După cum este cunoscut, potrivit regulilor din dreptul comun privind răspunderea civilă delictuală, când prejudiciul este produs de mai multe persoane, răspunderea acestora este solidară Aşa cum am arătat, art. 643 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede că toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. Principala consecinţă ce decurge din textul Legii nr. 95/2006 este aceea că, în împrejurarea în care prejudiciul malpraxisului medical este produs de mai multe persoane (medici, asistenţi medicali sau moaşe), răspunderea acestora nu este solidară, ca în dreptul comun, ci divizibilă.
Din acest punct de vedere răspunderea civilă delictuală a personalului medical se aseamănă cu răspunderea contractuală din dreptul civil. Cu atât mai mult va fi divizibilă răspunderea personalului medical în caz de pluralitatea de făptuitori în situaţia în care există un contract în temeiul căruia a fost acordată asistenţa medicală şi respectiv îngrijirile de sănătate.
Legea nu prevede, însă se deduce că, la fel cum este răspunderea făptuitorilor tot astfel va fi şi răspunderea asigurătorului de răspundere civilă medicală.
Principala consecinţă juridică de ordin procesual ce decurge din principiul ce cârmuieşte vinovăţia răspunderii civile a personalului medical este aceea că, indiferent de izvorul contractual sau delictual, victima malpraxisului medical nu poate solicita de la medic, farmacist, asistentul medical sau moaşă, după caz, decât despăgubirile proporţionale cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. Cu alte cuvinte, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală specifică dreptului comun, persoana vătămată nu poate cere acoperirea întregului prejudiciu de la un singur făptuitor, ci va trebui să se îndrepte cu acţiune separată împotriva fiecărui participant la actul de malpraxis medical.
Tot astfel, va opera din punct de vedere procesual şi răspunderea asigurătorilor de malpraxis medical.
în acţiunea de răspundere a personalului medical, persoana vătămată sau moştenitorii acesteia, după caz, vor putea folosi orice mijloc de probă pentru dovada vinovăţiei personalului medical cum tot astfel şi medicul, farmacistul, asistentul medical şi moaşa vor putea administra orice fel de dovezi pentru a combate acuzaţiile (pretenţiile) persoanelor vătămate.
2. Cazuri de exonerare de răspundere a personalului medical
Făcând parte din marea categorie a răspunderii civile delictuale, aşa cum arătam şi în cele de mai sus, considerăm că situaţiile, cauzele ce exclud vinovăţia (forţa majoră, starea de necesitate, cazul fortuit, ordinul superiorului, etc.) vor exclude şi răspunderea delictuală a personalului medical.
în afară de cauzele excluderii vinovăţiei şi implicit a răspunderii delictuale a personalului medical, Legea nr. 95/2006 consacră anumite cazuri speciale care înlătură răspunderea personalului medical.
Astfel, art. 643 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că, personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.
Din prescripţiile textului de lege citat rezultă că. exonerează de răspundere personalul medical şi situaţiile obiective ce ţin de dotările sau insuficienţele unităţilor medicale, sanitare sau farmaceutice în care îşi desfăşoară activitatea.
Pentru astfel de deficienţe şi neajunsuri, aşa cum vom vedea în cele de mai jos, poate fi atrasă răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente.
în sfârşit, cu privire la cea de-a doua situaţie de exonerare a personalului medical reglementată de art. 643 alin. (2) lit. b), aceasta vine să întărească principiul răspunderii proporţionale cu gradul de vinovăţie a personalului medical. Altfel spus, medicul, farmacistul, asistentul medical şi moaşa nu răspund atunci când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţelor acordate. Putem spune că prevederea legală se înfăţişează ca o veritabilă cauză de exonerare a vinovăţiei personalului medical din culpa căruia s-au produs prejudiciile.
