Principalele cazuri de aplicare a sancţiunii decăderii
| Comentarii |
|
principalele cazuri de aplicare a sancţiunii decăderii, dispoziţiile legale prevăd următoarele situaţii în care este aplicabilă sancţiunea decăderii:
1) Decăderea din dreptul de a mai invoca probe în cursul judecăţii:
a) în cazul nepropunerii probelor de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, în condiţiile reglementate de art. 194 NCPC (corespondent art. 112 CPC), iar de către pârât prin întâmpinare, potrivit dispoziţiilor art. 205 NCPC (corespondent art. 115 CPC), dacă legea nu dispune altfel, sau oral, în cazurile anume prevăzute de lege [art. 254 alin. (1) NCPC].
Alin. (2) al art. 254 NCPC pct. 1-5 [corespondent alin. (2) al art. 138 CPC] prevede situaţiile de înlăturare a sancţiunii decăderii:
1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;
3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;
5. există acordul expres al tuturor părţilor.
b) în cazul probei cu înscrisuri - art. 254 alin. (4) lit. b) NCPC [corespondent art. 138 alin. (4) CPC] - nedepunerea, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, a copiilor certificate de pe înscrisurile invocate;
c) neîndepiinirea obligaţiilor legale de avansare a cheltuielilor pentru administrarea probei - art. 262 alin. (3) NCPC [corespondent art. 170 alin. (3) CPC]; depunerea sumei după împlinirea termenului nu atrage decăderea, dacă prin aceasta nu se amână judecata; de asemenea, decăderea din dovada cu martori pentru neîndepiinirea obligaţiilor prevăzute de art. 262 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor, potrivit art. 311 alin. (4) NCPC; de asemenea, în conformitate cu art. 254 alin. (4) lit. d) NCPC, atrage decăderea nedepunerea dovezii plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de
5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a încuviinţat proba expertizei;
d) în cazul probei cu martori - art. 254 alin. (4) lit. b) şi art. 311 alin. (2) NCPC [corespondent art. 186 alin. (2) CPC] - nedepunerea listei martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei cu martori/înlocuirii martorilor;
e) în cazul luării interogatoriului - art. 254 alin. (4) lit. c) NCPC - nedepunerea interogatoriului în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
Dispoziţiile art. 254 alin. (4) NCPC sunt incidente în cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
2) Decăderea din dreptul de a invoca excepţii de procedură cu caracter relativ neinvocate în termenul legal instituit de art. 247 alin. (2) NCPC;
3) Decăderea din dreptul de a exercita căile legale de atac:
în materia recursului, art. 485 alin. (2) NCPC (corespondent art. 310 CPC) instituie o prezumţie de exercitare a recursului în termen, prezumţie care operează dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen.
Sancţiunea decăderii se aplică în cazul neformulării cererii de apel sau de recurs în termen, dar şi în cazul nemotivării apelului în termen, dar cu altă sancţiune: potrivit art. 478 alin. (2) NCPC [corespondent art. 292 alin. (1) CPC], „părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare”; în cazul nemotivării recursului în termen, art. 489 NCPC (corespondent art. 306 CPC) prevede nulitatea recursului; sancţiunea nu intervine în cazul motivelor de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.
4) Alte cazuri:
- neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (2) NCPC];
- neinvocarea necompetenţei de ordine privată prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în fata primei instante [art. 130 alin. (3) NCPC];
- nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel [art. 208 alin. (2) NCPC];
- nedepunerea cererii reconvenţionale odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată [art. 209 alin. (4) NCPC];
- neformularea cererii de modificare până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat şi nedepunerea întâmpinării la cererea de modificare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat [art. 204 alin. (1) NCPC];
- formularea cererii de recuzare după începerea dezbaterilor, dacă motivele de incompatibilitate prevăzute de art. 42 NCPC au fost cunoscute de parte anterior acestui moment (art. 44 NCPC);
- neinvocarea neregularităţii îndeplinirii procedurii de citare la termenul următor producerii sale, dacă partea nelegal citată a fost prezentă sau legal citată la acest termen [art. 160 alin. (2) NCPC];
- în materia arbitrajului, potrivit art. 563 alin. (1) NCPC [corespondent art. 351 alin. (2) CPC];
b) în materia divorţului, în conformitate cu dispoziţiile art. 916 alin. (4) NCPC (corespondent art. 610 CPC), neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) al aceluiaşi text legal atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior.
