Termenul de procedură
| Comentarii |
|
termenul de procedură, definiție: reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se efectueze un anumit act de procedură.
Noul Cod de procedură civilă cuprinde, în art. 180, definiţia legală a termenului procedural: intervalul de timp stabilit de lege ori fixat de instanţă, în funcţie şi de natura urgentă a procesului, în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură, ori data fixă la care se îndeplineşte un anumit act de procedură.
Termenele pot fi clasificate în funcţie de următoarele criterii:
1) în funcţie de caracterul lor, termenele sunt: a) imperative (peremptorii): înăuntrul lor trebuie îndeplinit un act de procedură (de exemplu, termenul de apel, respectiv de recurs); b) prohibitive (dilatorii): înăuntrul cărora nu poate fi săvârşit actul de procedură [de exemplu, termenul de 15 zile de la aplicarea sechestrului, prevăzut de art. 752 alin. (1) NCPC]; actul de procedură efectuat în interiorul termenului prohibitiv este prematur şi, potrivit art. 185 alin. (2) NCPC, poate fi anulat la cererea celui interesat;
2) în funcţie de modul în care sunt stabilite (izvorul lor), termenele sunt:
a) legale - stabilite prin lege (de exemplu, termenul pentru exercitarea apelului); în principiu, sunt fixe, în sensul că ele nu pot fi prelungite sau scurtate de instanţă şi, cu atât mai puţin, de părţi; există şi excepţii, de exemplu, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) ale art. 201 NCPC, care pot fi reduse de judecător în funcţie de circumstanţele cauzei; b) judecătoreşti - fixate de instanţă în cursul procesului (de exemplu, termenul pentru depunerea lucrării de expertiză), dacă legea nu prevede în mod expres un alt termen; c) convenţionale - stabilite de părţi (de pildă, termenul arbitrajului), fără ca, în principiu, instanţa să le poată modifica sau să fie
necesară încuviinţarea lor;
3) în funcţie de sancţiune, termenele sunt: a) absolute: afectează chiar valabilitatea actelor de procedură (de exemplu, termenul de depunere a întâmpinării); b) relative: nu afectează valabilitatea actelor de procedură, ci cel mult atrag sancţiuni disciplinare sau pecuniare (de pildă, termenul pentru motivarea hotărârii);
4) după durata lor, putem avea: a) termene pe ore; b) termene pe zile;
c) termene pe săptămâni; d) termene pe luni; e) termene pe ani;
5) în funcţie de sensul de calculare, termenele sunt: a) de succesiune: se calculează în sensul curgerii normale a timpului (de exemplu, termenul de recurs); b) de regresiune: se calculează în sensul invers al curgerii timpului (de exemplu, termenul pentru comunicarea citaţiei).
Din perspectiva clasificării termenelor de judecată, merită făcută doar precizarea că se încadrează la categoria de termene relative (cele care nu influenţează în mod hotărâtor asupra desfăşurării procesului şi a căror nerespectare nu duce la sancţiuni procedurale) termenul de redactare şi semnare a hotărârii şi termenul prevăzut pentru estimarea duratei procesului.
