cerere accesorie, cerere a cărei rezolvare depinde de soluţia din cererea principală. De exemplu, dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui contract pentru vicii de consimţământ, repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară încheierii contractului, precum şi cheltuieli de judecată, capătul de cerere referitor la anularea contractului are caracter de cerere principală, celelalte două capete de cerere fiind c.a., întrucât rezolvarea lor este în funcţie de soluţia dată capătului de cerere principal. Judecata c.a. se face având în vedere următoarele: a) în ceea ce priveşte competenţa materială şi teritorială, c.a. sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală; b) există cereri care se pot formula numai pe cale accesorie; spre exemplu, cererea soţului care solicită ca, în caz de desfacere a căsătoriei prin divorţ, să poarte în continuare numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei; c) unele c.a. trebuie rezolvate din oficiu de către instanţa sesizată cu cererea principală; d) termenul de apel sau de recurs este cel prevăzut de lege pentru cererea principală, chiar dacă se atacă numai soluţia pronunţată cu privire la c.a. şi care, dacă ar fi formulată separat, ar fi supusă unui alt termen de apel sau recurs [v. şi cerere principală; cerere incidentală].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cerere accesorie