Cerere adiţională

cerere adiţională, cerere prin care reclamantul îşi modifică pretenţiile anterioare. Potrivit legii, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii; cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă: a) când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; b) când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii; c) când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; d) când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită. C.a. implică o modificare a pretenţiilor iniţiale, de cele mai multe ori cerându-se în plus faţă de ceea ce s-a cerut iniţial ori cerându-se ceea ce iniţial nu s-a solicitat. C.a. este o cerere accesorie cererii principale şi într-un raport de conexitate cu aceasta. Este o cerere care, în mod necesar, poate să fie făcută exclusiv de reclamant; o pretenţie proprie formulată de pârât îmbracă forma cererii reconvenţionale, situaţie în care pârâtul va putea face apoi o cerere reconventională adiţională.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Cerere adiţională