Cesiunea creanţei afectate drept garanţie reală mobiliară
| Comentarii |
|
cesiunea creanţei afectate drept garanţie reală mobiliară, atunci când bunul afectat garanţiei reale mobiliare este reprezentat de o creanţă bănească, vânzarea acestui bun în cadrul procedurii de executare silită va îmbrăca regulile unei cesiuni de creanţă ce va urma regulile prevăzute de art. 85 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Potrivit art. 85 alin. (1) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, în cazul cesionării unui drept de creanţă afectat garanţiei reale mobiliare, cesionarul trebuie să notifice în scris cesiunea debitorului cedat.
Domeniul de aplicare al art. 85 este restrâns la situaţia în care se cesionează o creanţă bănească, adică un drept de creanţă corelativ obligaţiei de a da o sumă de bani ce este afectată unei garanţii reale mobiliare, cesiunea fiind efectuată în cadrul executării silite în vederea satisfacerii de către creditorul garantat a creanţei sale din valoarea bunului afectat garanţiei (reprezentat în acest caz de o creanţă).
După cum arătam anterior, în cazul în care bunul afectat garanţiei este un drept de creanţă, creditorul garantat are dreptul, în condiţiile legii, de a încasa preţul, de a prelua creanţa în contul garanţiei sau de a cesiona creanţa către un terţ.
Prevederile art. 85 nu vor fi aplicabile decât în situaţia în care creditorul garantat cesionează, în cadrul executării silite, creanţa către un terţ, nu şi în cazul în care va prelua creanţa în contul obligaţiei principale (garantate) neîndeplinite.
Cu toate acestea, unii autori' consideră că, şi în cazul preluării creanţei de către creditorul garantat, suntem tot în prezenţa unei cesiuni de creanţă, numai astfel putând fi explicată dispoziţia alin. (4) al art. 85, conform căreia o copie certificată de pe contractul de garanţie poate servi drept probă a cesiunii. Contractul de garanţie nu poate constitui o probă pertinentă a cesiunii de creanţă decât dacă această cesiune este efectul juridic al respectivului contract. Rezultă că contractul de garanţie poate avea deci şi efecte similare cu o cesiune condiţională de creanţă; în momentul realizării condiţiilor, adică neexecutarea obligaţiei principale şi decizia creditorului garantat de a prelua el însuşi creanţa afectată garanţiei, cesiunea îşi produce efectele, iar creanţa afectată garanţiei se transferă creditorului garantat. Acest transfer antrenează obligaţia notificării debitorului, potrivit art. 85 din lege.
Pe lângă argumentele invocate anterior cu privire la faptul că cesiunea de creanţă reprezintă întotdeauna o convenţie, iar preluarea creanţei (potrivit art. 84 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999) reprezintă o procedură execuţională potrivit căreia transmiterea creanţei are loc în virtutea legii, şi nu a convenţiei, nu putem să nu observăm faptul că, atunci când intervine o cesiune de creanţă între creditorul garantat cu o garanţie reală mobiliară şi debitorul garant având drept scop stingerea obligaţiei garantate (prin dare în plată), suntem în fapt în situaţia executării prin echivalent a obligaţiei principale, şi nu în situaţia executării silite a unei astfel de obligaţii prin preluarea creanţei în contul datoriei.
Spre deosebire de dreptul comun, notificarea se poate efectua prin act sub semnătură privată, prin intermediul instanţei sau printr-un act autentificat de notarul public.
în ceea ce priveşte notificarea prin intermediul instanţei, considerăm, alături de alţi autori', că este vorba de notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti, întrucât, la data adoptării Legii nr. 99/1999, executorii judecătoreşti funcţionau în subordinea instanţelor.
Potrivit art. 85 alin. (2) şi (3), din momentul în care debitorul cedat primeşte notificarea, acesta se poate elibera de obligaţie numai prin efectuarea plăţii către cesionar, cu excepţia cazului în care cesionarul, la solicitarea debitorului cedat, nu face dovada cesiunii în termen de 15 zile de la cesiune, în astfel de situaţii, plata se poate face cu efect liberator şi faţă de cedent.
Dovada cesiunii se poate face prin copia certificată de pe contractul de cesiune sau de pe contractul de garanţie ori prin copia de pe înregistrarea cesiunii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Textul art. 85 a fost criticat în doctrină , reproşându-se legiuitorului că instituie în sarcina participanţilor la circuitul civil obligaţii inutile, fără finalitate juridică, în contradicţie cu spiritul şi conţinutul Titlului VI al Legii nr. 99/1999.
În doctrină se mai apreciază că, pe baza noului regim al garanţiilor reale mobiliare, s-a părăsit sistemul Codului civil, de opozabilitate a unor astfel de contracte faţă de terţi, prin introducerea sistemului publicităţii, care oferă, pe baza unor criterii obiective - data, ora, minutul şi secunda înscrierii -, mai multă siguranţă juridică participanţilor la circuitul juridic, în acest context, cesionarul care notifică cesiunea debitorului, dar nu o înscrie la arhivă, nu îşi poate valorifica dreptul într-un litigiu faţă de cesionarul care, în urma unor eventuale cesiuni succesive ale creditorului cedent, şi-a înscris cesiunea şi aceasta are rangul întâi de prioritate. Pornind de la aceste consideraţii, apreciem că este de dorit ca sistemul publicităţii instituit prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999 să nu fie limitat de supravieţuirea, în paralel, a vechiului sistem al notificării, care presupune cerinţe total opuse .
Dispoziţiile generale instituite de art. 1393 C. civ. în materia opozabilităţii cesiunii de creanţă faţă de debitorul cedat nu influenţează în niciun fel sistemul de priorităţi instituit în mod exclusiv prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999. Potrivit dispoziţiilor art. 99 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de acesta şi cesiunea înscrisă în arhivă va avea prioritate cesiunea înscrisă în arhivă, în caz ele cesiune succesivă, va avea rang de prioritate faţă de terţi cesionarul care şi-a înscris primul cesiunea în arhivă, indiferent dacă avea sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni: qui prior tempore potior iure.
Astfel, între mai multe garanţii reale mobiliare (propriu-zise) şi cesiuni de creanţă (în scop de garanţie) care au toate drept obiect (derivat) aceeaşi creanţă, rangul de prioritate este stabilit în funcţie de momentul înscrierii fiecărei sarcini la Arhivă.
Notificarea debitorului cedat nu are nicio influenţă asupra mecanismului stabilirii rangului, însă constituie o modalitate valabilă de publicitate.
Cu toate acestea, într-o decizie de speţă, înalta Curte de Casaţie şi justiţie a reţinut că cesiunea de creanţă nenotificată debitorului cedat, chiar dacă este menţionată în Arhivă, nu îi este opozabilă acestuia .
