Ipotecă mobiliară
| Comentarii |
|
ipotecă mobiliară, potrivit reglementării date de Noul Cod Civil, ipoteca este o garanţie reală, ce poate avea drept obiect atât bunuri mobile, cât şi bunuri imobile, care, potrivit concepţiei clasice, nu comportă deposedarea celui care o constituie.
Noul cod civil defineşte ipoteca astfel: „un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii" (art. 2343). Definiţia are meritul de a marca recunoaşterea pentru prima dată în legislaţia românească a aplicabilităţii instituţiei ipotecii în materie mobiliară. Chiar dacă, prin introducerea Titlului VI al Legii nr. 99/1999, legislaţia noastră cunoştea o garanţie reală mobiliară fără deposedare, doctrina a calificat această instituţie fie drept o varietate a gajului, fie drept o instituţie de sine stătătoare.
În schimb, doctrina franceză, pe măsură ce prin legi speciale s-a admis crearea sub numele de gaj a unor garanţii reale mobiliare constituite fără deposedarea debitorului, cum ar fi gajul asupra fondului de comerţ sau warantul, a considerat că aceste garanţii, în realitate, trebuie calificate drept adevărate ipoteci mobiliare, întrucât nu putem avea gaj fără remiterea posesiei .
Instituţia ipotecii mobiliare clin noul Cod civil nu este, în fapt, decât preluarea şi îmbunătăţirea sub o nouă denumire a instituţiei garanţiilor reale mobiliare (fără deposedare) reglementate în prezent de Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
în sistemul Titlului VI al Legii nr. 99/1999, în materie civilă există două categorii de garanţii reale cu deposedare, gajul (amanetul) şi garanţia reală mobiliară (propriu-zisă), iar în materie comercială doar garanţia reală mobiliară propriu-zisă.
Noul Cod civil instituie un sistem mult mai eficient în materia garanţiilor reale mobiliare convenţionale, existând o singură garanţie reală mobiliară fără deposedare, ipoteca mobiliară, şi o singură garanţie reală mobiliară cu deposedare, sub forma gajului, ambele instituţii fiind aplicabile atât în materie civilă, cât şi în materie comercială (privilegiul fiind o garanţie legală).
Noul Cod civil a încercat, pe de o parte, să unifice regimul juridic al ipotecilor, creând, pe cât posibil, un set de reguli unitare aplicabile atât în materie mobiliară, cât şi în materie imobiliară, iar, pe de altă parte, să păstreze instituţia gajului drept o garanţie reală clasică cu deposedare.
Sistemul românesc al garanţiilor reale mobiliare este marcat de încercarea de transpunere a principiul cunoscut în dreptul nord-american drept „substance over form". Acest principiu se poate traduce prin prevalenţa intenţiei reale a părţilor în detrimentul formei actului juridic încheiat de părţi. Aşadar, regimul juridic al unui act (operaţiuni) va fi determinat potrivit intenţiei reale a părţilor, şi nu potrivit calificării actului juridic.
în materia garanţiilor reale mobiliare, acest concept a fost transpus, după cum am mai arătat, în art. 9 din Uniform Commercial Code, prin care s-a instituit un regim juridic unitar tuturor operaţiunilor ce aveau drept finalitate garantarea executării unor obligaţii prin afectarea unui bun mobil. S-a creat astfel un regim juridic unitar tuturor operaţiunilor care în fapt creează o garanţie (reală, întrucât are drept scop afectarea unui bun - mobil - în scop de garanţie), indiferent de forma juridică pe care o îmbracă operaţiunea şi indiferent de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra bunului afectat garanţiei.
De la început, acest principiu se loveşte de concepţia clasică a dreptului nostru, de inspiraţie franceză, potrivit căruia garanţia reală este numai aceea care dă naştere unui drept real de garanţie în favoarea creditorului, toate celelalte operaţiuni juridice, deşi au drept scop garantarea unei obligaţii prin afectarea unui bun, neputând fi calificate drept garanţii reale.
Cu toate acestea, art. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 a asimilat din punct de vedere al regimului juridic o serie de operaţiuni garanţiilor reale mobiliare în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea, fiind prima transpunere în legislaţia românească a conceptului „substance over form". însă nu toate aceste operaţiuni au în comun scopul garantării executării unor obligaţii prin afectarea unui bun comun, legea specială asimilând şi operaţiuni ce nu au drept scop de garanţie, cum ar fi cesiunea de creanţă pură şi simplă.
Noul Cod civil face însă o mai bună aplicare a acestui principiu şi asimilează ipotecilor mobiliare toate contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaţii, oricare ar fi numărul, natura sau denumirea lor.
Aşadar, regimul actului juridic va fi dat acum de scopul, şi nu de calificarea sa juridică, respectiv conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaţii, şi nu de calificarea sa juridică (vânzare, schimb, închiriere etc.).
Asimilarea regimului juridic al unor astfel de operaţiuni ipotecilor este una totală, indiferent de natura juridică a bunului ce constituie obiectul material al unor astfel de contracte, mobil sau imobil.
Contractele ce constituie operaţiuni asimilate ipotecilor sunt supuse, pentru opozabilitate faţă de terţi, înscrierii în registrele de publicitate (mobiliară sau imobiliară, după caz), regulile privind ordinea de preferinţă şi executarea ipotecilor fiindu-le aplicabile.
Nu imi e clar, atunci contractul de ipoteca mobiliara asupra unor stocuri, inscris in AEGRM este sau nu titlu executoiu?Multumesc.