Clasificarea obligaţiilor după izvoarele lor
| Comentarii |
|
clasificarea obligaţiilor după izvoarele lor,
Obligaţii contractuale, cvasicontractuale, delictuale şi cvasidelictuale
Considerată summa divisio a obligaţiilor civile, această clasificare vine din dreptul roman postclasic, potrivit căreia izvoarele obligaţiilor erau de patru feluri: contracte, cvasicontracte, delicte şi cvasidelicte ( în dreptul roman clasic erau cunoscute numai două izvoare de obligaţii: contractul şi delictul (Omnis obligatio vel ex contractu nascitur, vel ex delicto, în traducere: „toate obligaţiile se nasc din contract sau din delict”). Această clasificare aparţine jurisconsultului Gaius. Mai târziu, sub influenţa dreptului pretorian, urmare apariţiei de noi izvoare de obligaţii, determinată de dezvoltarea socială, s-a introdus o clasificare tripartită, în: contracte, delicte şi diferite alte cauze. în categoria „diferitelor alte cauze” (variis eausarum Jiguris) au fost încadrate toate celelalte fapte care. Iară a fi contracte sau delicte, dădeau naştere la obligaţii. în dreptul roman postclasic, clasificarea a devenit insuficientă şi de aceea Justinian a adoptat clasificarea cvadripartită a izvoarelor obligaţiilor, în: contracte, delicte, cvasicontracte şi cvasidelicte. Această clasificare a fost preluată de jurisconsultul francez Pothier din secolul al XVIII-lea ale cărui lucrări au stat la baza redactării şi definitivării Codului civil francez, ceea ce explică consacrarea ei şi în textele Codului civil român de la 1865).Deşi criticabilă, această structură a izvoarelor obligaţiilor a fost consacrată în Codul civil francez de la 1804 şi apoi preluată întocmai în Codul civil român de la 1865 (art. 942-1003). Urmează că obligaţiile civile, din acest punct de vedere, se clasifică în: obligaţii contractuale, născute din contracte; obligaţii cvasicontractuale născute din cvasicontracte (gestiunea de afaceri şi plata nedatorantă - art. 986-997 vechiul C. civ., la care doctrina şi jurisprudenţa au adăugat şi îmbogăţirea fară justă cauză); obligaţii delictuale izvorâte din fapte ilicite şi prejudiciabile, săvârşite cu intenţie, numite delicte (art. 998 vechiul C. civ.); obligaţii cvasidelictuale care au ca etiologie fapte ilicite şi prejudiciabile săvârşite din neglijenţă sau imprudenţă (art. 999 vechiul C. civ.).
Această clasificare a fost supusă unei critici severe, care este o reflectare a criticii formulate asupra clasificării însăşi izvoarelor obligaţiilor civile. Astfel, s-a spus că împărţirea izvoarelor obligaţiilor în Codul civil de la 1865 este incompletă, deoarece sunt omise unele izvoare a căror existenţă nu poate fi ignorată, cum sunt: actele juridice unilaterale şi îmbogăţirea fară justă cauză, ce nu pot fi incluse în niciuna din cele patru categorii enunţate. De asemenea:
a) categoria cvasicontractelor este artificială; de aici caracterul său fals şi confuz. Gestiunea de afaceri (art. 987-991 vechiul C. civ.) şi plata nedatorată (art. 992-997 vechiul C. civ.), reglementate ca fiind cvasicontracte, nu pot fi asimilate contractelor deoarece nu sunt acorduri de voinţă;
b) categoria cvasidelietelor este inutilă; ele se deosebesc de delicte prin forma vinovăţiei sau culpei autorului faptei ilicite şi prejudiciabile; delictul este o faptă ilicită săvârşită cu intenţie, iar cvasidelictul este o faptă ilicită săvârşită din neglijenţă sau prin imprudenţă (culpă propriu-zisă). Cu toate acestea, natura şi efectele lor sunt identice; existenţa reparaţiei şi întinderea ei nu depind de forma vinovăţiei; în ambele situaţii, repararea prejudiciului cauzat este şi trebuie să fie integrală şi după aceleaşi reguli. Nu poate fi vorba de două răspunderi diferite, una delictuală şi alta cvasidelictuală.
Criticile sunt severe, dar şi întemeiate. De aceea, doctrina juridică a propus alte clasificări. De altfel, în majoritatea codurilor civile adoptate după intrarea în vigoare a Codului civil francez s-a renunţat la această clasificare
Obligaţii născute din acte juridice şi obligaţii născute din fapte juridice
Această clasificare are la bază o nouă sistematizare a izvoarelor obligaţiilor care este larg împărtăşită de doctrina juridică românească de drept civil din ultimele decenii3 şi chiar în lucrările cele mai recente ale unor prestigioşi autori francezi4. Astfel, dacă avem în vedere această clasificare a izvoarelor obligaţiilor, raporturile obligaţionale civile se împart în: obligaţii născute din acte juridice şi obligaţii născute din fapte juridice.
Obligaţiile născute din acte juridice civile sunt cele mai numeroase; ele sunt raporturi obligaţionale obişnuite şi fireşti, deoarece se nasc din acorduri sau manifestări de voinţă făcute cu intenţia de a genera efecte juridice, efecte care altfel nu s-ar putea produce. Actele juridice civile pot fi contracte sau acte juridice unilaterale; în mod corespunzător obligaţiile cărora le dau naştere se subclasifică în: obligaţii născute din contracte (obligaţii contractuale) şi obligaţii născute din acte juridice unilaterale.
Obligaţiile născute din fapte juridice civile sunt raporturile juridice de obligaţii care se nasc din conduite ale oamenilor - acţiuni sau inacţiuni - care pot fi licite sau ilicite. De asemenea, unele raporturi juridice obligaţionale se pot naşte din fapte juridice, care nu sunt conduite umane, în acele situaţii în care legea le acordă o astfel de semnificaţie juridică, cum sunt: unele fenomene ale naturii, defectele produselor, sperietura unui animal, ruina unui edificiu, explozia unui cazan sau a unui cauciuc etc. Aşadar, obligaţiile din această vastă categorie se subclasifică în: obligaţii născute din fapte juridice umane licite sau ilicite şi obligaţii născute din alte fapte juridice care nu constau în conduite umane. Obligaţiile născute din fapte juridice conduite umane sunt la rândul lor de două feluri: obligaţii născute de fapte licite (plata nedatorată, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fară justă cauză) şi obligaţii născute din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care sunt în realitate raporturi de răspundere civilă.
împărtăşim această ultimă clasificare a obligaţiilor după izvoarele lor. De altfel, aşa cum vom arăta la momentul potrivit, enumerând izvoarele obligaţiilor în art. 1156 C. civ., redactorii acestor texte au avut în vedere posibilitatea şi necesitatea clasificării lor în acte juridice şi fapte juridice propriu-zise.
