competenţă de atribuţiune procesuală a înaltei Curţi de Casaţie ţi Justiţie, aptitudine recunoscută instanţei supreme de a soluţiona litigiile civile expres prevăzute de lege. în considerarea poziţiei sale, în cadrul sistemului judiciar, legea îi conferă înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atribuţii de control judiciar. Atribuţiile de control judiciar ale instanţei supreme se concretizează în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este, în prezent, o instanţă cu o competenţă de excepţie în materie de recurs. Instanţa supremă are însă plenitudine de competenţă în privinţa soluţionării recursurilor în interesul legii. Activitatea de jurisdicţie a instanţei supreme nu se reduce numai la exercitarea controlului judiciar şi a soluţionării recursurilor în interesul legii, având şi căderea de a judeca „în orice alte materii date prin lege în competenţa sa". Astfel, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, de pildă, cererile pentru delegarea altei instanţe, dacă organul judiciar competent (instanţă de judecată) este împiedicat un timp mai îndelungat să funcţioneze datorită unor împrejurări excepţionale; cererile pentru strămutarea judecăţii, dacă acestea sunt întemeiate pe motive de bănuială legitimă şi siguranţă publică, precum şi cele bazate pe rudenie sau afinitate, dar numai dacă ele vizează judecători de la curţile de apel; cererile pentru rezolvarea conflictelor de competenţă dintre două judecătorii, o judecătorie şi un tribunal sau două tribunale din raza unor curţi de apel diferite, dintre o judecătorie şi o curte de apel, dintre un tribunal şi o curte de apel, dintre două curţi de apel ori dintre o curte de apel şi un alt organ cu activitate jurisdicţională.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competenţă de atribuţiune procesuală a înaltei Curţi de Casaţie ţi Justiţie
