Contract de subantrepriză

contract de subantrepriză, contract în virtutea căruia o persoană numită subantreprenor se obligă faţă de o altă persoană (având calitatea de antreprenor într-un contract de antrepriză preexistent) numită antreprenor principal sau general, să execute unele din lucrările la care acesta s-a angajat faţă de clientul său. Fiind propriu-zis un contract de antrepriză, contractul de sub-antrepriză este supus reglementărilor aplicabile acestuia. De regulă, are ca obiect executarea unor lucrări pe care antreprenorul general nu este organizat să le execute el însuşi (de ex.: în cazul construcţiilor de clădiri, instalaţiile electrice, fonice etc.). Pentru modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de subantreprenor, răspunde faţă de client antreprenorul principal. Legea recunoaşte însă subantreprenorului dreptul de a reclama plata pentru munca prestată direct de la clientul beneficiar, în măsura în care acesta ar fi dator antreprenorului principal, ocrotindu-l astfel împotriva unei eventuale insolvabilităţi a antreprenorului principal.

contract de subantrepriză, potrivit art. 1852 alin. 1 Noul Cod Civil, prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredinţa unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părţi ori elemente ale lucrării sau serviciilor.

Ca excepţie, subantrepriza nu este permisă atunci când contractul a fost încheiat în consideraţia persoanei antreprenorului (caracter intuitu personae).

Subantrepriza este un nou contract de antrepriză. Astfel, în raporturile dintre antreprenorul principal şi subantreprenor sunt aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriză (art. 1852 alin. 3 Noul Cod Civil).

Subantrepriza este deci un contract prin care o persoană, numită subantreprenor, se obligă faţă de antreprenorul principal (dintr-un contract de antrepriză) să execute, în totalitate sau în parte, lucrarea contractată de acesta din urmă cu beneficiarul, în schimbul unui preţ.

Asemenea sublocaţiunii, şi subantrepriza trebuie să respecte condiţiile principale din contractul de antrepriză şi să nu fie interzisă printr-o clauză contractuală.

Având în vedere că suntem în prezenţa a două contracte distincte (contractul de antrepriză şi contractul de subantrepriză), se creează, în consecinţă, şi două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre client şi antreprenor, respectiv raportul de subantrepriză dintre antreprenor şi subantreprenor.

Din cele de mai sus rezultă că subantreprenorul şi beneficiarul se găsesc în raporturi juridice diferite (unul numai în raportul de subantrepriză, iar celălalt numai în raportul de antrepriză), fapt pentru care subantrepriza nu produce efecte faţă de beneficiar (pentru care este o res inter alios acta).

Potrivit Noului cod civil, în raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă (art. 1852 alin. 2).

 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Contract de subantrepriză




COSTEL 13.12.2016
Buna ziua ! in cazul in care un subantreprenor finalizeaza lucrarile primite de la antreprenor , iar acesta din urma refuza plata facturilor invocind cvasi motive care nu au legatura cu intelegerea contractuala , ce se poate face ! Care sunt pasii firesti pe care trebuie sa-i faca o persoana numita in continuare subantreprenor ! Va multumesc !
Răspunde