Contractul de furnizare în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
contractul de furnizare, Definiție şi reglementare. Natura juridică a contractului de furnizare. Caracterele juridice ale contractului de furnizare. Asemănări şi deosebiri între contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare. Efectele contractului de furnizare. Încetarea contractului de furnizare
Prin natura lui, contractul de furnizare este folosit cel mai frecvent în relaţiile dintre profesionişti şi, cu precădere, în activitatea specifică întreprinderilor economice. Astfel, contractul de furnizare este întrebuinţat în relaţiile dintre un producător şi furnizorul de materiale şi materii prime. De asemenea, producătorul încheie contracte de furnizare cu diferiţi titulari de întreprinderi de distribuţie en gros sau en detail pentru a-şi vinde produsele, mărfurile, bunurile pe care le fabrică. în aceeaşi manieră procedează şi prestatorii de servicii în temeiul contractului de furnitură.
Definiție şi reglementare
Contractul de furnizare este reglementat de art. 1.766-1.771 noul cod civil Potrivit art. 1.766 noul Cod Civil, „contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor&"
Contractul de furnizare nu reprezintă o noutate absolută pentru sistemul nostru legislative, deoarece art. 3 din Codul comercial reglementa furniturile cu titlu de fapte de comerţ. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 5 C. com, erau calificate drept fapte de comerţ „orice întreprinderi de furnituri&" Desigur că, în lipsa altor norme din Codul comercial cu privire la furnitură, aceasta era un contract nenumit.
Natura juridică a contractului de furnizare
Din definiţia dată de legiuitor se desprinde cu uşurinţă concluzia potrivit căreia contractul de furnizare reprezintă o varietate a contractului de vânzare-cumpărare. Concluzia are fundament în cuprinsul art. 1.771 noul Cod Civil care reglementează principiul aplicării dispoziţiilor de la vânzare pentru situaţiile nereglementate de prevederile legale specifice contractului de furnizare. în concret, art. 1.771 noul Cod Civil stipulează că prevederile legale specifice furnizării se completează, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare.
Potrivit art. 1.766 alin. (1) noul Cod Civil, obiectul contractului de furnizare poate consta din două categorii principale de prestaţii, respectiv de a preda anumite bunuri sau de a presta anumite servicii. Aşa stând lucrurile, se ridică problema de a stabili natura juridică a contractului în cazul în care acesta are ca obiect atât predare de bunuri cât şi prestarea de servicii. Cu privire la această problemă, art. 1.766 alin. (3) noul Cod Civil statuează că, dacă prin acelaşi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristică şi cea accesorie.
Textul de lege mai sus reprodus nu ne este de mare ajutor, deoarece nu stabileşte semnificaţia juridică a noţiunii de „obligaţie caracteristică” şi nici a celei de „obligaţie accesorie&" Desigur că, în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile convenţiei pot stabili care dintre obligaţii sunt caracteristice şi care sunt obligaţii accesorii. Mai dificil este atunci când părţile nu prevăd nimic în legătura cu natura obligaţiilor ce rezultă din contractul de furnizare.
în tăcerea Codului civil, considerăm că particularitatea obligaţiilor de a fi caracteristice unui contract sau altul poate fi dedusă din scopul, ponderea sau importanţa obligaţilor pentru părţile contractului. în concret, dacă din economia contractului rezultă că, spre exemplu, predarea bunurilor constituie principalul scop al contractului sau acestea reprezintă ponderea ca întindere şi valoare, iar prestarea serviciilor sunt operaţiuni subsecvente sau adiacente bunurilor predate, contractul este de furnizare. Din contră, dacă prestarea de servicii constituie scopul contrac
tului, sau ponderea ca întindere şi valoare, iar predarea bunurilor este accesorie prestării serviciilor în sensul că serveşte acestora, atunci raporturile juridice în cauză trebuie calificate ca având natura juridică a unui contract de prestări de servicii.
Caracterele juridice ale contractului de furnizare
Fiind o varietate a vânzării, contractul de furnizare împrumută caracterele juridice de la contractul de vânzare-cumpărare.
a. Astfel, contractul de furnizare este translativ de proprietate, deoarece, bunurile predate şi serviciile prestate trec în patrimoniul beneficiarului. Mai exact, ca efect al contractului de furnizare, beneficiarul devine titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor predate de către furnizor. Caracterul translativ al proprietăţii se deduce fără echivoc din conţinutul art. 1.766 alin. (1) noul Cod Civil, care dispune că, prin contractul de furnizare, furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea. Tot astfel, art. 1767 alin. (1) noul Cod Civil prevede că proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora.
b. Contractul de furnizare este un contract consensual, deoarece Codul civil nu prevede nicio condiţie în ceea ce priveşte forma sau proba contractului de furnizare, cum face în cazul celorlalte contracte pe care le reglementează. Or, potrivit prevederilor art. 1.178 noul Cod Civil, contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
c. Furnizarea este un contract sinalagmatic, deoarece obligaţiile născute din acestea sunt reciproce şi interdependente. La fel ca şi la vânzare, furnizorul are obligaţia principală de a preda bunurile, iar beneficiarul are obligaţia principală de a plăti preţul.
d. Furnizarea este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să-şi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate [art. 1.172 alin. noul Cod Civil].
e. Contractul de furnizare este un contract comutativ, deoarece, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. Cu alte cuvinte, încă din momentul negocierii şi perfectării contractului de furnizare, ambele părţi contractante cunosc întinderea obligaţiilor ce le revin.
Asemănări şi deosebiri între contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare
A. Asemănări
Cea mai semnificativă asemănare dintre contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare o reprezintă faptul că ambele sunt contracte translative de proprietate. într-adevăr, la fel ca şi contractul de vânzare-cumpărare, contractul de
furnizare realizează transferul dreptului de proprietate de la furnizor către beneficiar asupra bunurilor furnizate.
Identic vânzării, contractul de furnizare obligă pe furnizor să predea bunurile şi pe beneficiar să plătească preţul bunurilor furnizate.
B. Deosebiri
între contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare există şi importante deosebiri.
Astfel, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare are ca obiect transmiterea proprietăţii asupra unor bunuri, contractul de furnizare poate avea ca obiect şi prestarea de servicii.
Apoi, prin vânzare se transferă proprietatea atât asupra bunurilor mobile cât şi asupra bunurilor imobile, or, potrivit art. 1.767 noul Cod Civil, prin contractul de furnizare se transferă doar proprietatea asupra bunurilor mobile. Norma legală menţionată este categorică în sensul că prin contractul de furnizare se transmite proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri. De aici rezultă că obiectul contractului de furnizare îl constituie mărfurile, produsele şi altele asemenea care au calitatea de bunuri mobile în accepţiunea Codului civil.
O deosebire între cele două operaţiuni juridice există şi din perspectiva momentului transferului dreptului de proprietate, sub aspectul că, dacă în cazul vânzării, ca regulă, proprietatea se transmite în momentul înţelegerii părţilor asupra lucrului vândut şi asupra preţului, în cazul contractului de furnizare, proprietatea asupra bunurilor se transmite în momentul predării lor către beneficiar sau. după caz, către cărăuş, dacă bunurile urmează a fi transportate prin intermediul cărăuşului.
Tot astfel, obiect al vânzării pot constitui deopotrivă un bun individual determinat sau mai multe bunuri, în timp ce furnizarea priveşte bunurile de gen.
în sfârşit, contractul de vânzare este un act cu executare uno ictu, iar contractul de furnizare este prin natura lui un contract cu executare succesivă. Caracterul de continuitate al contractului de furnizare se deduce cu uşurinţă din conţinutul art. 1.767 noul Cod Civil care stipulează că transmiterea proprietăţii şi predarea bunurilor se face la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu.
Efectele contractului de furnizare
Fiind un contract sinalagmatic, furnizarea produce efecte juridice faţă de ambele părţi contractante, respectiv creează drepturi şi obligaţii atât în sarcina furnizorului cât şi în persoana beneficiarului.
Obligaţiile furnizorului
Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor furnizate
La fel ca şi în cazul vânzării, principalul efect al contractului de furnizare îl constituie transferul dreptului de proprietate de la furnizor către beneficiarul bunurilor ce formează obiectul furnizării. Transmiterea proprietăţii asupra bunurilor mobile este de esenţa contractului de furnizare, particularitate ce rezultă fără echivoc din chiar definiţia pe care o dă legiuitorul în art. 1.767 noul Cod Civil care prevede că
prin contractul de furnizare, furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea.
Momentul transferului proprietăţii coincide cu cel al predării bunurilor către beneficiar. Regula este reglementată în mod expres de art. 1.767 alin. (1) noul Cod Civil, care prevede că proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.
Aşa cum precizam şi în rândurile de mai sus, contractul de furnizare este specific raporturilor comerciale, în care, de cele mai multe ori, părţile se găsesc la distanţă una de cealaltă. Cu alte cuvinte, în raporturile comerciale contractele se nasc şi se derulează între persoane depărtate. Această caracteristică a raporturilor comerciale se răsfrânge şi în contractul de furnizare prin aceea că bunurile ce formează obiectul contractului, pentru a fi predate beneficiarului, trebuie transportate până la acesta sau la o destinaţie indicată de către beneficiar. înseamnă că în ipoteza în care părţile se găsesc la distanţă una de cealaltă, pentru ca bunurile să ajungă la beneficiar,^ raporturile specifice furnizării sunt dublate de raporturile juridice de cărăuşenie. în astfel de situaţii, când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepţionate sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuş [art. 1.767 alin. (3) noul Cod Civil].
în consecinţă, coroborând prevederile alin. (1) şi (3) ale art. 1.767 noul Cod Civil rezultă că proprietatea bunurilor ce formează obiectul contractului de furnizare şi care urmează a fi transportate prin intermediul cărăuşului, se transferă de la furnizor către beneficiar în momentul predării lor către transportator.
Părţile pot conveni prin contractul de furnizare un alt moment al transferului proprietăţii asupra bunurilor furnizate, ca de exemplu, plata preţului, însă pentru a face operabilă o astfel de clauză este necesară înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Predarea bunurilor şi prestarea serviciilor
Furnizorul este obligat să procure şi să predea beneficiarului bunurile ce formează obiectul contractului de furnizare. Nu este necesar ca furnizorul să fie proprietarul bunurilor în momentul încheierii contractului de furnizare, deoarece proprietatea bunurilor ce formează obiectul furnizării se transmite în momentul predării bunurilor iar nu în momentul încheierii contractului de furnizare, ca în cazul contractului de vânzare-cumpărare. Potrivit prevederilor art. 1.766 alin. (1) noul Cod Civil, predarea bunurilor ce formează obiectul furnizării se face la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului de furnizare.
Bunurile pot fi transmise şi ca obligaţie accesorie a unei obligaţii principale în temeiul contractului de furnizare. De asemenea, este posibil ca furnizarea bunurilor să reclame anumite servicii auxiliare, ca de exemplu încărcarea bunurilor în mijlocul de transport, efectuarea anumitor formalităţi administrative sau fiscale, obţinerea anumitor autorizaţii, avize sau aprobări etc., care pot fi efectuate tot de către
furnizor. Această posibilitate este reglementată de art. 1.766 alin. (2) noul Cod Civil, care dispune că în cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor. Bunurile vor fi predate în cantităţile, calitatea şi la termenele stabilite în contractul de furnizare.
în ceea ce priveşte prestarea serviciilor, normele specifice contractului de furnizare nu cuprind niciun fel de menţiune, ceea ce înseamnă că aspectele specifice acestora rămân la aprecierea părţilor contractante. Aceasta înseamnă că părţile trebuie să stabilească natura şi calitatea serviciilor ce urmează a fi prestate în regim de furnizare, termenele la care acestea trebuie prestate, preţul serviciilor etc.
Subcontractarea furnizării
Ca regulă generală, contractul de furnizare nu este un contract intuitu personae, ceea ce înseamnă că furnizorul poate să subcontracteze predarea bunurilor sau prestarea serviciilor obiect al furnizării. în cazul în care furnizarea este încheiată în considerarea personală a furnizorului sau atunci când natura contractului nu permite, furnizorul nu poate subcontracta predarea bunurilor şi nici prestarea serviciilor, după caz.
Interdicţia este consacrată în art. 1.769 alin. (1) noul Cod Civil, care dispune că furnizorul poate subcontracta furnizarea bunurilor sau serviciilor către o terţă persoană, cu excepţia cazurilor în care contractul are un caracter strict personal sau natura contractului nu permite. în înţelesul Codului civil, există subcontractare ori de câte ori produsul sau serviciul care face obiectul contractului de furnizare este în fapt furnizat, în tot sau în parte, de către un terţ cu care furnizorul a subcontractat în acest scop.
Chiar dacă subcontractează predarea bunurilor sau prestarea serviciilor, furnizorul rămâne obligat personal faţă de beneficiar, păstrând dreptul de regres împotriva terţului subcontractant. Astfel, potrivit art. 1.770 noul Cod Civil, în cazul subcontrac-tării, executarea contractului de furnizare rămâne sub supravegherea furnizorului şi acesta răspunde faţă de beneficiar pentru calitatea produselor şi a serviciilor furnizate de terţul subcontractant, având însă drept de regres împotriva acestuia.
Deşi, după regulile cuprinse în secţiunea dedicată contractului de furnizare, excepţia subcontractării nu operează în cazul în care contractul are un caracter strict personal şi când natura contractului nu permite, trebuie admis că în virtutea dispoziţiilor art. 1.169 noul Cod Civil, părţile sunt libere să statueze prin contractul de furnizare interdicţia subcontractării sau o clauză privind exclusivitatea furnizorului în operaţiunea de predare a bunurilor sau de prestare a serviciilor ce urmează a fi furnizate.
Consecinţe juridice ole nepredarii bunurilor ce constituie obiect al contractului de furnizare
în cazul în care furnizorul nu-şi execută obligaţia de livrare a bunurilor ce constituie obiectul furnizării, beneficiarul are la îndemână aceleaşi posibilităţi pe care le are cumpărătorul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. în consecinţă,
beneficiarul poate invoca excepţia de neexecutare (exceptio non adimpleti con-tractus), în sensul că poate să refuze plata preţului atâta vreme cât nu i-au fost livrate bunurile.
De asemenea, în temeiul art. 1.527 noul Cod Civil, beneficiarul poate cere executarea în natură a contractului. Dreptul beneficiarului la executarea în natură a obligaţiei de predare include şi dreptul la repararea sau înlocuirea bunului precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă [art. 1.527 alin. (2) noul Cod Civil].
în sfârşit, beneficiarul poate cere rezoluţiunea vânzării cu daune-interese.
Suportarea riscului pieirii bunurilor până în momentul predării
Aşa cum am arătat, în temeiul contractului de furnizare, proprietatea bunurilor se transmite în momentul predării bunurilor ce constituie obiect al furnizării. întrucât contractul de furnizare este translativ de proprietate, se pune problema suportării pieirii parţiale sau totale a bunurilor până în momentul predării.
în ce ne priveşte, suntem de părere că riscul pieirii bunurilor până în momentul predării este suportat de către furnizor. Aceasta înseamnă că dacă bunurile ce urmează a fi furnizate pier total sau parţial până în momentul predării, furnizorul va trebui să procure beneficiarului bunuri de acelaşi gen. Soluţia nu este consacrată în mod expres de normele care reglementează contractul de furnizare, dar se desprinde din economia prevederilor Codului civil aplicabile în materie.
Mai întâi, se impune remarca potrivit căreia, obiect al furnizării îl formează de regulă bunuri de gen, or, potrivit prevederilor art. 1.678 noul Cod Civil, atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului (beneficiarului) la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Apoi, dispoziţiile art. 1.767 noul Cod Civil dispun că proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora, iar potrivit prevederilor art. 1.274 noul Cod Civil, riscul rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. în cazul pieirii fortuite a bunurilor ce formează obiectul obligaţiei de furnizare, debitorul obligaţiei de predare, (furnizorul), pierde dreptul la contraprestaţie, (preţul furnizării), iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie (art. 1.274 noul Cod Civil). Furnizorul se poate libera de pieirea bunurilor din momentul punerii în întârziere a beneficiarului [art. 1.274 alin. (2) noul Cod Civil].
Obligaţia de garanţie contra evicţiunii
în temeiul art. 1.771 noul Cod Civil potrivit căruia dispoziţiile contractului de furnizare se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare înseamnă că, furnizorului îi revine şi obligaţia de garanţie contra evicţiunii.
Potrivit prevederilor art. 1.695 alin. (1) noul Cod Civil vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunului vândut. în consecinţă, furnizorul trebuie să-l garanteze contra evicţiunii pe beneficiar exact ca şi vânzătorul pe cumpărător în temeiul contractului de vânzare-cumpărare.
Obligaţia de garanţie contra viciilor bunurilor furnizate
în baza aceluiaşi principiu al aplicării regulilor de la vânzare, furnizorul are obligaţia de garanţie contra viciilor lucrurilor livrate beneficiarului. Aceasta însemnă că furnizorul va răspunde pentru viciile ascunse dar şi pentru viciile aparente descoperite de către beneficiar cu prilejul livrării bunurilor. întrucât în majoritatea situaţiilor furnizorul observă bunurile cu prilejul livrării, adică în momentul când îi sunt predate, iar cum predarea se face la sediul beneficiarului, înseamnă că identificarea viciilor aparente se face cu acest prilej.
Având în vedere că beneficiarul este în cvasitotalitatea situaţiilor profesionist în accepţiunea Codului civil iar bunurile vândute sunt mobile corporale, viciile ascunse vor trebuie aduse la cunoştinţa furnizorului în termen de două zile de la data descoperirii lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1.710 alin. (1) noul Cod Civil, în temeiul garanţiilor contra viciilor, beneficiarul poate cere instanţei:
a) înlăturarea viciilor de către furnizor sau pe cheltuiala acestuia;
b) înlocuirea bunurilor livrate cu bunuri de acelaşi fel, însă lipsite de vicii;
c) reducerea corespunzătoare a preţului;
d) rezoluţiunea furnizării.
La cererea furnizorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător (dintre cele de mai sus).
Obligaţiile beneficiarului
Preluarea bunurilor
Beneficiarul trebuie să preia bunurile ce formează obiectul contractului de furnizare. în acest sens, art. 1.767 alin. (2) noul Cod Civil prevede că preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora. Preluarea se face de la furnizor sau de la cărăuşul căruia furnizorul le-a predat în vederea transportului. în cazul în care furnizorul a subcontractat predarea bunurilor, se înţelege că preluarea va fi efectuată de la terţul furnizor subcontractant.
Aşa cum precizează art. 1.767 noul Cod Civil, preluarea se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se încheie un proces-verbal în care se consemnează cantitatea şi calitatea bunurilor furnizate. Dacă părţile nu fac recepţia sau nu identifică şi nu constată cantitatea şi calitatea bunurilor, operează prezumţia că acestea nu fost furnizate în condiţiile contactului sau, în lipsa acestora, în condiţii rezonabile.
Aceleaşi reguli se vor aplica şi în cazul în care obiectul contractului de furnizare îl constituie prestarea de servicii. Beneficiarul se va îngriji de recepţia serviciilor, prilej cu care le va identifica şi le va constata calitatea.
Plata preţului produselor sau serviciilor
întrucât, furnizarea este un contract cu titlu oneros, beneficiarul este obligat la plata preţului produselor şi serviciilor de care a beneficiat. Cu privire la preţ, art. 1.768
alin. (1) noul Cod Civil prevede că preţul datorat de beneficiar este cel prevăzut în contract sau în lege. Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea legală a preţului sau a mecanismului de determinare a acestuia, între părţi va continua să se aplice preţul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit iniţial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul. în cazul în care legea prevede expres că preţul sau modalitatea de determinare pe care le stabileşte se va aplica şi contractelor în curs, fiecare dintre părţi poate denunţa contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor 30 de zile, părţile vor aplica preţul stabilit prin contract [art. 1.768 alin. (3) noul Cod Civil].
Părţile pot stabili şi alte drepturi şi obligaţii prin contractul de furnizare, iar dacă părţile rămân în pasivitate sub acest aspect, raporturile juridice izvorâte din contractul de furnizare se vor completa, în măsura compatibilităţii lor, cu regulile de la vânzare-cumpărare. Principul este consacrat de art. 1.771 C. civ, potrivit căruia dispoziţiile de la contractul de furnizare se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare.
Încetarea contractului de furnizare
Codul civil nu se preocupă de încetarea contractului de furnizare, ceea ce înseamnă că se vor aplica regulile comune în materia încetării actelor juridice, respectiv furnizarea va înceta prin ajungerea la termen, prin denunţarea unilaterală dacă nu s-a stabilit un termen contractual, prin voinţa comună a părţilor privind încetarea, prin imposibilitatea materială sau juridică de furnizare sau de recepţie a bunurilor, prin declanşarea procedurii insolvenţei asupra uneia din părţile contractante etc.
întrucât contractul de furnizare se completează cu regulile de la vânzare-cumpărare, îşi vor găsi aplicare şi cazurile specifice de încetare a contractului de vânzare-cumpărare.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Contractul de furnizare în noul Cod Civil
