Vânzarea în afara spaţiilor comerciale

vânzarea în afara spaţiilor comerciale, în materie comercială sunt destul de numeroase situaţiile în care vânzarea se realizează în afara spaţiilor destinate unor astfel de operaţiuni. Acest gen de vânzare constituie obiect de reglementare a O.G. nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale.

Ordonanţa consacră regimul juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în afara spaţiilor comerciale, între comercianţi şi consumatori. în concret, ordonanţa are în vedere:

a) vânzarea în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara spaţiilor sale comerciale:

b) vânzarea în timpul unei vizite efectuate de comerciant în locuinţa unui consumator, la locul de muncă al consumatorului ori la locul unde se află pentru studii ori tratament, cu excepţia cazului în care vizita s-a făcut la cererea expresă a consumatorului;

c) vânzarea care se încheie în orice alte locuri publice ori destinate publicului, în care comerciantul prezintă o ofertă pentru produsele sau serviciile pe care le furnizează, în vederea acceptării acesteia de către consumator.

O particularitate a vânzărilor încheiate în baza O.G. nr. 106/1999 o reprezintă dreptul consumatorului de a denunţa unilateral contractul, în termen de 7 zile lucrătoare, fără a fi necesară invocarea vreunui motiv în acest sens. Termenul curge de la data încheierii contractului, dacă acesta este concomitent cu data livrării produsului, sau de la data primirii produsului, dacă livrarea s-a făcut ulterior încheierii contractului. Ca urmare a denunţării contractului, consumatorul trebuie să restituie produsul, iar comerciantul să ramburseze preţul în termen de 15 zile de la primirea comunicării denunţării contractului.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Vânzarea în afara spaţiilor comerciale