Procedura impunerii
| Comentarii |
|
procedura impunerii, are ca punct de plecare voinţa legiuitorului. Prin lege, se defineşte conţinutul materiei impozabile şi se indică subiectele acesteia, contribuabilii. De asemenea, prin voinţa legiuitorului este identificat faptul generator al impunerii, şi anume faptul juridic, care generează obligaţia fiscală.
În materie fiscală, producerea unui fapt juridic cu consecinţe patrimoniale (inclusiv încheierea unui act juridic), indicat de Codul fiscal, generează dreptul instituţiei publice de a percepe un impozit, o taxă, o contribuţie sau altă sumă. La momentul producerii faptului juridic generator (raportul de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii, de drept administrativ), se constituie şi raportul de drept material fiscal, având ca obiect creanţa statului, a unităţii administrativ-teritoriale ori a altei instituţii publice asupra contribuabilului.
Din momentul constituirii raportului juridic de drept material fiscal, instituţia publică, acţionând prin intermediul organului fiscal, are dreptul de a stabili obligaţia fiscală datorată. Sunt declanşate procedurile fiscale privind lichidarea impozitului datorat şi stingerea obligaţiilor fiscale. în sistemele fiscale contemporane, stabilirea şi perceperea creanţelor fiscale se fundamentează pe regula autoimpunerii, actorul principal al acestui mecanism fiind contribuabilul. Acesta individualizează baza impozabilă şi obligaţiile fiscale, prin depunerea în termenul indicat de lege a unei declaraţii fiscale. Există proceduri simplificate (reţinerea la sursă) şi proceduri corective (inspecţia fiscală, impunerea din oficiu).
Creanţele fiscale se sting în modalităţile indicate de lege: prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie.
