Daunele-interese în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
daunele-interese, Noţiunea de daune-interese; Reglementarea; Condiţiile daunelor-interese; Clasificarea daunelor-interese; Clauzele de modificare a răspunderii.
Noţiunea de daune-interese.
Noţiunea tradiţională de răspundere contractuală se confundă, de fapt, cu cea de executare prin echivalent, chiar dacă adesea se utilizează termenul de răspundere pentru toate formele de remedii care presupun o neexecutare din partea debitorului. Prin daune-interese înţelegem despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească, în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale. în momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, creditorul are dreptul de a pretinde debitorului plata de daune-interese. în acest mod, creanţa sa iniţială este înlocuită cu o altă creanţă, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit. Aceasta nu înseamnă transformarea obligaţiei iniţiale într-o altă obligaţie. După cum s-a spus chiar şi în doctrina românească mai veche, „despăgubirile sunt datorate în virtutea însăşi a obligaţiei iniţiale”. Remediul executării prin echivalent este universal recunoscut în dreptul comparat. Pe de altă parte, din punct de vedere tehnic, executarea prin echivalent este singurul remediu care se poate cumula cu orice alt remediu, necunoscând reale incompatibilităţi cu celelalte.
Caracterul pecuniar al daunelor-interese. întotdeauna daunele-interese se stabilesc în bani. Instanţele de judecată nu sunt competente să-l oblige pe debitor la executarea în natură a unei alte prestaţii, decât aceea stabilită de către părţi în contract. Dacă executarea în natură nu mai este posibilă, nici chiar pe cale silită, mijlocul cel mai potrivit de reparare a prejudiciului cauzat creditorului este, fară îndoială, obligarea debitorului la plata de despăgubiri băneşti. Aceeaşi soluţie este aplicabilă şi în cazul când prejudiciul a fost cauzat de debitor prin executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiilor contractuale.
Daunele-interese au vocaţia cumulului cu celelalte remedii. Astfel cum am arătat cu ocazia prezentării principiilor remediilor pentru neexecutarea contractului, acestea pot fi în principiu cumulate, cu condiţia să nu fie incompatibile. în ceea ce priveşte remediul daunelor-interese, acesta are vocaţia primară de a fi cumulat cu oricare dintre remediile existente, datorită naturii sale pecuniare şi datorită funcţiei sale reparatorii, menită să acopere orice neajuns al celorlalte remedii.
Reglementarea.
O parte din texte se află în Capitolul IV, intitulat „Răspunderea civilă”, din Titlul II („Izvoarele obligaţiilor”), al Cărţii a V-a („Despre obligaţii”). în acest context legal, regăsim textul art. 1350 noul cod civil care este dedicat în mod expres răspunderii contractuale. în continuarea acestei reglementări, regăsim o sumă de texte dedicate „cauzelor exoneratoare de răspundere” (art. 1351-1356 noul Cod Civil) care includ o serie de reguli deopotrivă aplicabile răspunderii contractuale şi răspunderii delictuale. în cadrul lor, regăsim şi norme referitoare la clauzele speciale cu privire la răspundere (art. 1355 noul Cod Civil) care prezintă un interes major pentru determinarea conţinutului răspunderii contractuale.
Cealaltă parte a textelor dedicate răspunderii se regăseşte în Capitolul II intitulat „Executarea silită a obligaţiilor”, din Titlul V („Executarea obligaţiilor”), Cartea a V-a („Despre obligaţii”). între dispoziţiile generale ale acestui capitol, dedicat remediilor pentru neexecutare, se află două texte care prezintă interes pentru noţiunea de răspundere: unul dintre acestea (art. 1518 noul Cod Civil) prevede răspunderea personală a debitorului pentru neexecutarea obligaţiilor sale, iar celălalt text (art. 1519 noul Cod Civil) reprezintă o reglementare din care se poate deduce aşa-numita răspundere contractuală a debitorului pentru fapta altei persoane (art. 1519 noul Cod Civil). Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi capitol, o întreagă secţiune este dedicată şi răspunderii contractuale care este asimilată executării prin echivalent (secţiunea a 4-a, art. 1530-1548 noul Cod Civil)1.
Condiţiile daunelor-interese.
Deşi am analizat la nivel principial condiţiile răspunderii contractuale în concepţia tradiţională asupra acesteia, în cele ce urmează le vom relua schematic din perspectiva practică a remediului executării prin echivalent a obligaţiilor contractuale. înainte de a enumera condiţiile necesare pentru ca daunele-interese să poată fi acordate, se cuvine să subliniem că, spre deosebire de celelalte remedii, în cazul de faţă, nu este necesară punerea prealabilă în întârziere a debitorului. Sensul este acela că acordarea de daune-interese se poate realiza în toate cazurile în care există o neexecutare culpabilă şi aceasta cauzează creditorului un prejudiciu. Lipsa necesităţii acestei condiţii este datorată art. 1522 alin. (4) noul Cod Civil, care prevede efectul primar al punerii în întârziere. Conform acestui text, în cadrul termenului suplimentar de executare a contractului, creditorul nu poate recurge la celelalte remedii, cu excepţia nominală a daunelor-interese şi excepţiei de neexecutare. De unde se deduce că acordarea daunelor-interese nu este condiţionată în niciun fel de punerea în întârziere.
a) în primul rând, este necesar să existe o neexecutare a unei obligaţii contractuale. Neexecutarea trebuie să privească obligaţii rezultate din contract pentru a vorbi de răspundere contractuală. Evident însă că, art. 1530 şi unn. noul Cod Civil se referă la orice neexecutare a unei obligaţii, contractuale sau extracontractuale (pentru că remediul este disponibil nu numai sub forma răspunderii contractuale). Neexecutarea, pentru a da dreptul la daune-interese poate fi de orice fel: totală, parţială, a unei obligaţii principale sau accesorii, esenţiale sau secundare etc. Pe de altă parte, poate fi vorba de o executare defectuoasă (care reprezintă tot o neexecutare lato sensu): executare cu întârziere, necorespunzătoare cantitativ sau calitativ, executare care nesocoteşte modul de executare stabilit de părţi etc. Astfel cum se desprinde din prevederile art. 1551 noul Cod Civil, daunele-interese pot fi acordate chiar şi pentru neexecutări „de mică însemnătate”. Cu alte cuvinte, orice abatere de la principiul forţei obligatorii a contractului, constituie sub aspectul neexecutării o condiţie primară suficientă pentru acordarea de daune-interese;
b) în al doilea rând, este necesară dovedirea culpei sau vinovăţiei debitorului~ în neexecutarea obligaţiilor contractuale. Existenţa acestei condiţii se desprinde din prevederile art. 1530 (care se referă la neexecutarea culpabilă sau în orice caz, fară justificare, a obligaţiilor contractuale) şi din prevederile art. 1547 noul Cod Civil (care prevede expres că „debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă.”). De asemenea, legiuitorul adaugă, cu ocazia reglementării dreptului la daune-interese şi ipoteza neexecutării „fară justificare” a obligaţiilor, situaţie care trimite la cazurile de neexecutare justificată prevăzute de art. 1555-1557 noul Cod Civil în ce priveşte proba culpei, legiuitorul reglementează un sistem legal bazat pe prezumţii în această privinţă (art. 1548 noul Cod Civil), prevăzând că, în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată. Totuşi, această regulă de probă trebuie nuanţată. Ea se referă numai la situaţia obligaţiilor de rezultat, în cazul obligaţiilor de mijloace chestiunea probei operând diferit - creditorul, în principiu, trebuie să dovedească lipsa depunerii diligenţelor suficiente de către debitor pentru atingerea rezultatului promis. Dincolo de această discuţie, trebuie subliniat că elementul vinovăţie sau culpă nu se regăseşte în ipotezele de caz fortuit şi de forţă majoră, astfel cum acestea sunt definite de art. 1351 noul Cod Civil Tocmai de aceea, daunele-interese sunt un remediu inaplicabil în cazul neexecutării fortuite a contractului; dacă fapta victimei sau a terţului întrunesc condiţiile forţei majore sau, uneori, ale cazului fortuit, pot şi ele înlătura răspunderea contractuală potrivit art. 1352 C. civ.
c)în al treilea rând, este necesară existenţa prejudiciului'. Condiţia se deduce din chiar definirea legală a dreptului creditorului la daune-interese care sunt văzute de către legiuitor ca o despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin neexecutare (art. 1530 noul Cod Civil). în ce priveşte condiţiile prejudiciului pentru ca acesta să poată fi reparat, noua reglementare cuprinde o serie de reguli destul de precise. Aceste reguli sunt:
i. reg.la reparării prejudiciului cert (art. 1532 noul Cod Civil) care presupune că numai prejudiciul care poate fi determinat cu certitudine este supus reparaţiei prin daune-interese. Intră în sfera prejudiciului cert bineînţeles, prejudiciul actual, dar şi prejudiciul viitor (art. 1532 alin. (1) noul Cod Civil - cu condiţia ca acesta să poată fi stabilit cu certitudine în prezent), cât şi prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse [art. 1532 alin. (2) noul Cod Civil - element remarcabil de noutate], cu precizarea că prejudiciul al cărui cuantum nu se poate stabili cu certitudine, se determină de către instanţa de judecată [art. 1532 alin. (3) noul Cod Civil];
ii .regula reparării prejudiciului previzibil* (art. 1533 noul Cod Civil) — este o regulă universal recunoscută, în pofida unor curioase şi profund contestabile păreri mai recente din doctrină, în virtutea căreia, nu pot fi supuse reparaţiei decât prejudiciile care putea fi în mod rezonabil prevăzute la data încheierii contractului. în formularea textului legal: „Debitorul răspunde numai de prejudiciile pe care le-a prevăzut sau putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenţionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar şi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.” Aşadar, regula previzibilităţii prejudiciului este părăsită şi repararea poate fi extinsă şi la prejudiciile imprevizibile în ipotezele de neexecutare intenţionata sau de culpă gravă a debitorului (când se consideră că se trece în sfera răspunderii delictuale unde repararea prejudiciului nu este limitată de această regulă). Totuşi, pentru ca acest prejudiciu să poată fi reparat, se prevede că este necesar ca el să fie consecinţa directă şi necesară a neexecutării (indicându-se astfel ideea unui raport de cauzalitate necesar)2;
iii. regula reparării prejudiciului material şi a prejudiciului moral [art. 1531 alin. (3) noul Cod Civil]3. Dacă în privinţa prejudiciului material este limpede că obligaţia de reparaţie există, în doctrina şi jurisprudenţa anterioare noului Cod civil, ideea reparării prejudiciilor nepatrimoniale rezultate din neexecutarea contractuală era privită cu ezitări. Pentru a înlătura echivocul, art. 1531 alin. (3) noul Cod Civil a dispus: „Creditorul are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial”. Este suficient să ne gândim la ipoteza prejudiciilor corporale generate de executarea defectuoasă a unui contract medical pentru a vedea cât de importantă este statuarea acestei reguli în dreptul nostru pozitiv;
iv. repararea prejudiciului este limitată de mora creditoris (art. 1534 noul Cod Civil) sau, mai larg, de orice neexecutare imputabilă creditorului (chiar fară culpă). în acest sens, atunci când creditorul a contribuit prin atitudinea sa la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua corespunzător [art. 1534 alin. (1) noul Cod Civil]. Este vorba în acest caz de situaţiile în care colaborarea părţilor implică coparticiparea creditorului la executare. Lipsa colaborării poate să mărească prejudiciul cauzat creditorului. De exemplu, nefiimizarea informaţiilor corecte de către creditor - informaţii necesare pentru o bună executare a contractului, l-au împiedicat pe debitor să îşi execute obligaţiile. Daunele-interese trebuie diminuate în acest caz proporţional cu contribuţia creditorului la producerea prejudiciului. Regula reducerii daunelor-interese se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte' de un eveniment pentru care creditorul şi-a asumat riscul [art. 1534 alin. (1) teza a Il-a].
v. repararea prejudiciului este limitată de obligaţia creditorului de minimizare a prejudiciului [art. 1534 alin. (2) noul Cod Civil]. Din textul legal indicat, se deduce existenţa unei obligaţii a creditorului de a depune diligenţe în sensul înlăturării consecinţelor prejudiciabile pe care le are neexecutarea, dacă aceste diligenţe stau în puterea sa. De exemplu, este natural ca, într-un contract, creditorul să îl atenţioneze pe debitor cu privire la caracterul defectuos al neexecutării acestuia şi nu să aştepte o finalizare defectuoasă a acestei executări necorespunzătoare pentru ca apoi să solicite daune-interese mai mari. Aşadar, în funcţie de diligenţele pe care creditorul le poate depune în vederea minimizării prejudiciului, daunele-interese pot fi reduse proporţional;
vi. în ce priveşte proba prejudiciului, art. 1537 noul Cod Civil instituie două reguli. în primul rând, întotdeauna sarcina probării prejudiciului aparţine creditorului. In al doilea rând, proba neexecutării nu îl scuteşte pe creditor de sarcina probei prejudiciului. Excepţie fac situaţiile în care prin lege sau convenţia părţilor se prevede altfel. O astfel de situaţie de excepţie se constată în cazul obligaţiilor monetare, pentru care, pentru acordarea daunelor moratorii după momentul scadenţei nu trebuie să facă dovada vreunui prejudiciu [art. 1535 alin. (1) noul Cod Civil].
d) existenţa unui raport de cauzalitate. Existenţa acestei condiţii este subliniată de chiar reglementarea dreptului la daune-interese (art. 1530 noul Cod Civil) unde se prevede că prejudiciul, pentru a fi reparat, trebuie să fie cauzat de neexecutarea debitorului. Mai mult de atât, se prevede şi natura acestui raport de cauzalitate: prejudiciul trebuie să fie consecinţa directă şi necesară a neexecutării.
Clasificarea daunelor-interese.
Daunele-interese sunt despăgubiri în bani pe care debitorul va fi ţinut să le plătească creditorului pentru repararea prejudiciului generat de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor sale. Daunele-interese sunt de două feluri: compensatorii şi moratorii. Această clasificare, de altfel tradiţională, se deduce din prevederile art. 1531 noul Cod Civil care prevede principiul reparării integrale a prejudiciului.
Daunele-interese compensatorii sunt despăgubiri în bani care se plătesc creditorului pentru a-i repara prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea totală sau parţială ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitor (de exemplu, în ipoteza neexecutării totale a obligaţiilor antreprenorului de a construi o casă, acesta va datora clientului contravaloarea executării de care cel din urmă a fost lipsit). In esenţă, este vorba de orice despăgubiri acordate creditorului şi a căror menire este aceea de a repara orice prejudiciu rezultat din neexecutare, cu excepţia prejudiciului rezultat din întârzierea în executare.
Daunele-interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor (în exemplul anterior, antreprenorul îşi execută obligaţia faţă de client, dar cu întârziere, creditorul suferind un prejudiciu ca urmare a întârzierii pentru că a trebuit să plătească o chirie neputând să locuiască în casă).
Cumul sau non-cumul? Principala deosebire dintre cele două categorii de daune-interese constă în aceea că daunele-interese compensatorii înlocuiesc executarea în natură a obligaţiilor contractuale şi, prin urmare, nu se cumulează cu aceasta. Cu alte cuvinte, debitorul nu poate fi ţinut, în acelaşi timp, la plata de daune-interese compensatorii şi la executarea în natură a prestaţiilor la care s-a îndatorat prin contract. Dimpotrivă, daunele interese moratorii se cumulează întotdeauna cu executarea în natură a obligaţiei sau cu plata de daune-interese compensatorii.
O altă clasificare legală. Pe de altă parte, acelaşi principiu al reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1531 noul Cod Civil, permite identificarea unei alte clasificări. Astfel, potrivit art. 1531 noul Cod Civil, daunele-interese se compun din echivalentul pierderii efectiv suferite de către creditor sau damnum emergens (în exemplul de mai sus, daunele compensatorii se identifică ipotezei date), precum şi din echivalentul beneficiului nerealizat sau lucrum cessans (în exemplul de mai sus, putem să presupunem că beneficiarul antreprizei unna să vândă construcţia unui terţ -eventualul profit pe care l-ar fi realizat prin intennediul acestei vânzări şi pe care nu îl va mai realiza din cauza neexecutării antreprenorului, are semnificaţia unui beneficiu nerealizat).
Clauzele de modificare a răspunderii.
Marea majoritate a nonnelor juridice aplicabile acestei materii sunt supletive. Aşa se explică faptul că pot fi modificate prin acordul de voinţă al părţilor. Convenţia prin care părţile contractante stabilesc expres clauze de modificare a răspunderii lor este necesar să fie încheiată înainte de neexecutarea prestaţiilor şi de producerea prejudiciului.
Din capul locului precizăm că, prin convenţie, părţile pot doar să modifice răspunderea contractuală. Ele nu pot stipula în contract clauze prin care debitorul să fie exonerat de orice răspundere chiar dacă neexecutarea provine din culpa sa gravă sau pentru doi. Astfel de clauze sunt lovite de nulitate absolută, deoarece existenţa lor este o dovadă implicită a faptului că debitorul nu a avut intenţia de a se obliga juridic. In acest sens, art. 1355 alin. (1) noul Cod Civil prevede limpede: „Nu se poate exclude sau limita, prin convenţii sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă”.
Textele legale (cuprinse în art. 1355 noul Cod Civil) referitoare la clauzele de nerăspundere permit identificarea a trei categorii de clauze valabile de modificare a răspunderii contractuale: clauze de exonerare de răspundere pentru anumite cazuri exceptate sau culpe determinate; clauze de plafonare sau limitare a răspunderii; clauze de agravare a răspunderii.
a) clauze valabile care exonerează de răspundere. Aşa cum am afirmat, clauzele prin care debitorul este exonerat de răspundere pentru neexecutare sunt nule", în schimb, sunt valabile şi pot fi stipulate în contract, clauze prin care debitorul este exonerat de răspundere atunci când, neexecutarea lato sensu a obligaţiilor, se datorează unei culpe determinate, cum este neglijenţa sau imprudenţa. în acest sens sunt prevederile art. 1355 alin. (2) noul Cod Civil, conform cărora „sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate printr-o simplă imprudenţă sau neglijenţă, bunurilor victimei”. Chiar din text se deduce că exonerarea priveşte doar bunurile victimei. Astfel de clauze sunt lipsite de efect exonerator în cazul prejudiciilor cauzate direct persoanei, deoarece viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică a persoanei umane sunt intangibile, neputând face obiectul unor operaţiuni juridice. Această a doua regulă este instituită de art. 1355 alin. (3) noul Cod Civil care prevede că „răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condiţiile legii”.
Sub acelaşi aspect, sunt valabile clauzele prin care se reduce numărul obligaţiilor legale ale debitorului, cu condiţia de a nu se încălca dispoziţiile imperative ale legii şi bunele moravuri. De exemplu, într-un contract de vânzare, părţile pot stipula că debitorul nu va răspunde pentru evicţiune, cu excepţia faptului său personal;
b) clauze valabile de limitare a răspunderii. Clauzele de plafonare sau limitare a răspunderii sunt acele stipulaţii contractuale prin care părţile stabilesc o limită maximă a despăgubirilor la plata cărora debitorul poate fi obligat pentru neexecutarea lato sensu a prestaţiilor la care s-a îndatorat, chiar dacă prejudiciul suferit de creditor depăşeşte această limită. Şi aceste clauze sunt valabile numai dacă debitorul nu se face vinovat de doi sau de culpă gravă. De asemenea, pentru valabilitatea clauzei, plafonul stabilit trebuie să nu fie prea redus încât să constituie, în realitate, o clauză de nerăspundere totală. Desigur că, deşi nu se prevede nimic în acest sens în art. 1355 noul Cod Civil, valabilitatea unei asemenea clauze se deduce implicit din lipsa interzicerii ei legale;
c) clauze valabile prin care se agravează răspunderea. Suntem în prezenţa agravării răspunderii atunci când, prin acordul de voinţă al părţilor, debitorul îşi asumă răspunderea şi în ipoteza când neexecutarea de către el a prestaţiilor la care s-a obligat se va datora unor cazuri de forţă majoră determinate. Aşadar, debitorul renunţă la unele cazuri de forţă majoră pentru care legea îl exonerează de răspundere. Sunt clauze de agravare a răspunderii şi acelea prin care debitorul îşi asumă anumite obligaţii suplimentare, pe lângă cele obişnuite, într-un anumit contract. Părţile pot stabili liber conţinutul contractului. Aşa de pildă, locatarul se poate obliga să efectueze toate reparaţiile asupra bunului aflat în locaţiune deşi, potrivit legii, el este obligat numai la efectuarea reparaţiilor mici, aşa-zise locative. Nu sunt însă valabile clauzele de agravare a răspunderii prin care unele obligaţii de mijloace se transformă în obligaţii de rezultat, cum ar fi: obligaţia unui medic de a garanta vindecarea pacientului care suferă de o maladie incurabilă; obligaţia avocatului faţă de clientul său că va câştiga procesul etc. Asemenea obligaţii sunt periculoase, contrare moralei profesionale şi ordinii publice. De aceea trebuie considerate nule, pentru a evita încurajarea lor.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Daunele-interese în noul Cod Civil
