Termenul suplimentar de executare a contractului
| Comentarii |
|
termenul suplimentar de executare a contractului, este un remediu al neexecutării contractului care nu se regăseşte nominal în enumerarea cuprinsă în art. 1516 Noul Cod Civil, decât ca şi condiţie prealabilă a invocării celorlalte remedii, prezenţa sa este subliniată de secţiunea a 2-a dedicată punerii în întârziere a debitorului (mai cu seamă, de art. 1522 noul Cod Civil). în sfârşit, termenul suplimentar de executare face obiectul secţiunii a 2-a („Punerea în întârziere a debitorului”) din Capitolul dedicat remediilor. Este vorba de o reglementare amplă (art. 1521-1526 C. civ.).
Noţiune. Justificare.
Acest remediu constă în obligaţia creditorului, în ipoteza ajungerii obligaţiei la scadenţă fără a fi executată, să acorde debitorului un termen suplimentar în care acesta să îşi execute obligaţiile contractuale [conţinutul se desprinde cu claritate din prevederile art. 1522 alin. (3) noul Cod Civil]. în cazul în care, prin notificare creditorul nu a stabilit un tennen de executare sau a stabilit un tennen prea scurt, sau a formulat cererea de chemare în judecată fară o punere în întârziere prealabilă, debitorul va beneficia de un termen rezonabil [art. 1522 alin. (4) şi (5)
C. civ.]. în esenţă şi în principiu, termenul suplimentar de executare reprezintă un remediu prealabil oricărui alt remediu reglementat de Codul civil.
în esenţă, nefiind executată obligaţia contractuală la tennenul prevăzut în contract, creditorul este la rândul său „obligat” (fizionomia nu este proprie unei obligaţii contractuale, ci mai degrabă uneia legale) să acorde debitorului „o a doua şansă”, înainte de a trece la orice alt remediu. Din punct de vedere practic, sensul acestui remediu este punerea în întârziere a debitorului printr-o notificare; scopul implicit al remediului ar fi acela de protecţie a debitorului. Acest remediu se regăseşte în aproape toate sistemele de drept.
Mecanismul termenului suplimentar de executare.
În primul rând, odată neexecutată obligaţia contractuală, creditorul este ţinut să îl pună în întârziere pe debitor, adică să îl someze să îşi execute obligaţia contractuală, acordându-i în acest scop un tennen de executare care depăşeşte, prin ipoteză, scadenţa contractuală a obligaţiei. în cazul în care, în tennenul indicat în notificarea de punere în întârziere, debitorul nu îşi execută obligaţia contractuală, creditorul este îndreptăţit să apeleze la orice alt remediu consideră că i-ar fi util (executarea silită în natură, rezoluţiunea etc.).
Pe de altă parte, de regulă, pentru ca creditorul să invoce orice alt remediu, este necesară acordarea tennenului suplimentar de executare. Prin excepţie, acordarea acestui tennen nu este necesară dacă debitorul este pus în întârziere de drept (ca urmare a unei prevederi legale sau ca urmare a unei clauze contractuale care prevede punerea de drept în întârziere). Funcţionarea mecanismului acestui remediu se desprinde destul de limpede din prevederile art. 1516 alin. (2) şi 1522-1523 C. civ.
Condiţiile termenului suplimentar de executare.
Din textele legale se deduc o serie de condiţii legate de forma notificării şi de conţinutul acesteia:
a) forma punerii în întârziere. Forma punerii în întârziere este liberalizată în noul cod: ea trebuie făcută în scris [art. 1522 alin. (1) noul Cod Civil] şi poate fi comunicată debitorului prin orice mijloc care asigură dovada comunicării, adică prin executorul judecătoresc sau în orice alt mod prin care se poate proba comunicarea notificării [art. 1522 alin. (2) noul Cod Civil]. De asemenea, punerea în întârziere poate avea loc direct prin cererea de chemare în judecată [art. 1522 alin. (1) noul Cod Civil]. Dezavantajul este acela că, în cazul executării obligaţiilor în tennenul legal rezonabil de la data cererii de chemare în judecată, creditorul pierde dreptul de a-şi recupera cheltuielile de judecată [art. 1522 alin. (5) noul Cod Civil];
b) sub aspectul conţinutului, punerea în întârziere a debitorului trebuie să includă acordarea unui termen rezonabil de executare. Astfel, confonn art. 1522 alin. (3) teza I noul cod civil „Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un tennen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări.” în cazul în care creditorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a acorda un asemenea tennen în care în mod rezonabil obligaţiile să poată fi executate, art. 1522 alin. (3) teza a Il-a prevede că „debitorul poate să execute obligaţia într-un tennen rezonabil, calculat din ziua/comunicării notificării”. Dacă creditoml nu a pus în întârziere pe debitor pentm executarea obligaţiilor sale şi a fonnulat direct o cerere de chemare în judecată împotriva acestuia, atunci debitorul are în continuare „dreptul de a executa obligaţiile într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată.” [art. 1522 alin. (5) noul Cod Civil]. în mod excepţional, acordarea unui termen suplimentar nu este necesară în toate ipotezele de punere în întârziere de drept (le vom analiza distinct - este vorba de cazurile prevăzute de art. 1523 noul Cod Civil). în aceste situaţii, creditorul poate utiliza direct celelalte remedii fară a apela la remediul tennenului suplimentar de executare.
Excepţia de la regula acordării termenului suplimentar - punerea de drept în întârziere.
Acordarea termenului suplimentar de executare nu este necesară în cazurile de punere de drept în întârziere, acestea sunt prevăzute de art. 1523 noul Cod Civil De asemenea, este posibil ca anumite remedii să fie reglate prin clauze contractuale care ar putea să prevadă lipsa necesităţii punerii în întârziere [de exemplu, pactele comisorii care prevăd acest lucru - art. 1553 alin. (2) noul Cod Civil]. Efectul principal al identificării unei asemenea ipoteze este acela că executarea silită în natură sau rezoluţiunea pot fi solicitate de îndată. Care sunt cazurile de punere de drept în întârziere? Art. 1523 noul Cod Civil acoperă toate aceste ipoteze. Astfel, debitorul este de drept în întârziere:
a) când există o stipulaţie contractuală care prevede că simpla împlinire a termenului contractual de executare produce efectul unei puneri de drept în întârziere (exemplul tipic este acela al pactelor comisorii în care se prevede că nefiind executată la tennen obligaţia, creditorul poate să invoce rezoluţiunea fară a notifica pe debitor în sensul executării)3;
b) când o prevedere legală expresă indică punerea de drept în întârziere (este ipoteza când o nonnă specială prevede lipsa necesităţii unei puneri prealabile în întârziere pentru invocarea unui anumit remediu)4;
c) când obligaţia contractuală a debitorului nu putea ft executată în mod util decât într-un anumit termen (cumpărarea comercială în scop declarat de revânzare, presupune o livrare a mărfurilor anterior revânzării; în cazul tipic al obligaţiilor continue cum este obligaţia de întreţinere), precum şi în cazul în care debitorul nu şi-a executat imediat obligaţia deşi era urgenţă (dedusă din împrejurări cum ar fi starea de nevoie a debitorului - din nou, cazul tipic al obligaţiei de întreţinere);
d) când, prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei (în acest caz, acordarea unui tennen rezonabil de executare este inutilă) sau când a încălcat o obligaţie de a nu face (de asemenea, şi în acest caz acordarea tennenului suplimentar nu are niciun sens - de exemplu, în cazul încălcării obligaţiei de neconcurenţă);
e) când, anterior oricărei notificări, debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia (este vorba de ipoteza în care, înainte de termenul contractual sau după expirarea acestuia, debitorul îi comunică creditorului că nu va executa obligaţiile sale) sau, atunci când debitorul refuză sau neglijează în mod repetat să îşi execute obligaţiile rezultate dintr-un contract cu executare succesivă (ipoteza contractului de închiriere în care chiriaşul nu îşi execută în mod repetat obligaţia de plată a chiriei);
f) când nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi (este ipoteza fostelor obligaţii comerciale de plată pentru care şi în vechea reglementare se prevedea punerea de drept în întârziere);
g)când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale (este vorba de obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin fapta ilicită - cazul răspunderii delictuale). Ipoteza interesează indirect situaţia remediilor pentru neexecutarea contractuală - în ipotezele în care neexecutarea contractului sunt asimilate dolului, se poate vorbi de o punere în întârziere de drept).
Toate cazurile de punere de drept în întârziere trebuie probate de către creditorul obligaţiei neexecutate [art. 1523 alin. (4) noul Cod Civil]. Mai mult, teza a Il-a a aceluiaşi paragraf prevede şi că orice declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă".
Efectele punerii în întârziere.
Acordarea tennenului suplimentar de executare are un dublu rol: ea reprezintă un remediu prealabil oricărui alt remediu şi totodată, este un mijloc indirect de probă a refuzului debitorului de a-şi executa obligaţiile. Este vorba de o sumă de efecte juridice legate de aceste două aspecte. Facem în acest sens unnătoarele observaţii:
a) efectul principal al acordării termenului suplimentar de executare constă în suspendarea dreptului creditondui la remediul executării silite în natură, la cel al reparării/înlocuirii (deduse din executarea în natură) sau la dreptul de a invoca rezoluţiunea [art. 1522 alin. (4) noul Cod Civil], fară a suspenda însă dreptul creditorului la invocarea excepţiei de neexecutare sau la daune-interese (idem);
b) efectul secundar al punerii în întârziere constă în faptul că debitorul răspunde de la data punerii în întârziere de orice pierdere, cauzată chiar şi de un caz fortuit, cu excepţia cazului în care acesta exonerează de răspundere (art. 1525 noul Cod Civil);
c) sub aspectul corelaţiei tennenului suplimentar cu oferta de executare din partea debitorului, trebuie reţinut că, în cazul în care acesta din unnă a făcut o ofertă de executare creditorului, chiar fără a respecta condiţiile punerii în întârziere a creditorului, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 1510-1515 noul Cod Civil, iar acesta din unnă a refuzat să o primească, debitorul nu poate fi considerat pus în întârziere (art. 1524 noul Cod Civil) - cu alte cuvinte, creditorul nu va fi în acest caz îndreptăţit să invoce celelalte remedii pentru neexecutare;
d) în sfârşit, un ultim efect secundar al punerii în întârziere a debitorului este acela că, punerea în întârziere a unuia din codebitorii solidari va produce efecte şi în privinţa celorlalţi debitori, după cum punerea în întârziere efectuată de către un creditor solidar va produce efecte şi în privinţa celorlalţi cocreditori (art. 1526 noul Cod Civil)“.
