Excepţia de neexecutare a contractului
| Comentarii |
|
excepţia de neexecutare a contractului, reglementare în Noul Cod Civil; Noţiune. Origine, Condiţiile excepţiei de neexecutare a contractului; Funcţionarea excepţiei de neexecutare; Calificarea juridică a excepţiei de neexecutare a contractului şi scopurile sale.
Reglementare
este reglementată de noul cod civil în secţiunea a 6-a a capitolului dedicat remediilor neexecutării, intitulată „Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale”, printr-un singur articol - art. 1556 noul Cod Civil Plasarea reglementării în această secţiune, indică o concepţie primară a legiuitorului, cea de a vedea în excepţia de neexecutare o cauză justificată de nerespectare a principiului forţei obligatorii (de fapt, astfel cum vom vedea, de suspendare a forţei obligatorii a contractului). Acestei reglementări, aparent sumare, i se adaugă şi alte reglementări care lămuresc într-o mare măsură care este conţinutul real al acestui remediu contractual [de exemplu, art. 1555 noul Cod Civil privind ordinea executării prestaţiilor într-un contract, art. 1522 alin. (4) noul Cod Civil privind efectele principale ale tennenului suplimentar de executare etc.].
Noţiune. Origine.
În principiu, prestaţiile promise reciproc de părţile contractante trebuie să fie executate simultan: cumpărătorul este obligat să plătească preţul în momentul când i se predă bunul; fiecare copennutant trebuie să predea bunul în momentul în care i se predă bunul promis în schimb. Regula simultaneităţii executării prestaţiilor, regulă de bază sau efect special al contractelor sinalagmatice este prevăzută expres de art. 1555 alin. (1) noul Cod Civil care prevede că: „Dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt ţinute să le execute în acest fel.” Astfel se explică faptul că, o parte are dreptul să refuze executarea obligaţiilor sale până în momentul în care cealaltă parte îşi execută propriile obligaţii. Această posibilitate se numeşte excepţie de neexecutare a contractului (sau, după denumirea oferită de latina medievală, exceptio non adimpleti contractus). Legiuitorul ne oferă el însuşi o definiţie a excepţiei de neexecutare, în art. 1556 alin. (1) noul Cod Civil, exprimându-se astfel: „Atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.” în mare parte, comentariile pe marginea acestui remediu, au rolul de a explica această definiţie a excepţiei de neexecutare.
Din punct de vedere istoric, originea parţială a instituţiei se regăseşte în dreptul roman şi este legată de principiul pacta sunt servanda. Cu toate acestea, expresia de astăzi a excepţiei de neexecutare o găsim abia în dreptul canonic medieval unde era legată de acelaşi principiu al forţei obligatorii şi unde se considera că aplicarea acestuia este suspendată în cazul neexecutării contractului de către una dintre părţi. în dreptul canonic, excepţia de neexecutare era admisă, chiar şi în contractele infonnale care teoretic nu dădeau dreptul la acţiune în virtutea regulilor moştenite din dreptul roman (ex nudo pactu oritur actio)\ Temeiul acestei excepţii era unul de natură morală şi este explicat prin imperativul respectării cuvântului dat. Astfel, cel care pretindea executarea unui contract nu era îndreptăţit la aceasta, cât timp el însuşi nu-şi respectase cuvântul dat (frangenti fidem non estfides servanda).
în dreptul modem, temeiul acestui remediu s-a deplasat spre alte explicaţii. Cu toate acestea, excepţia de neexecutare este universal recunoscută în dreptul comparat De regulă, în dreptul continental, se invocă drept argument al excepţiei de neexecutare a contractului, regula reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor părţilor în contractele sinalagmatice (aşadar pandantul primar al principiului forţei obligatorii)4, în unele sisteme de drept (în special în common law), excepţia de neexecutare, este analizată alături de rezoluţiunea contractului şi beneficiază de terminologie comună, dar nu schimbă temeiul cauzal al excepţiei de neexecutare, legat de aceeaşi interdependenţă, în principiu". în sfârşit, chiar unii autori din dreptul continental adoptă puncte de vedere similare. în sfârşit, alte legislaţii se dovedesc relativ indiferente la temeiul juridic şi întemeiază excepţia de neexecutare pe raţiuni tehnice.
Condiţiile excepţiei de neexecutare a contractului.
Pentru a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) referitor Ia natura obligaţiilor neexecutate: obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să îşi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic [chestiune prevăzută expres de art. 1556 alin. (1) noul Cod Civil]. Nu este suficient ca două persoane să fie în acelaşi timp creditor şi debitor, una faţă de cealaltă. Această situaţie trebuie să rezulte din aceeaşi relaţie juridică. Astfel, cumpărătorul nu poate refuza să plătească preţul pe motiv că vânzătorul îi datorează o sumă de bani pe care i-a împrumutat-o. în schimb, vânzătorul poate refuza să predea bunul până la plata integrală a preţului. Se consideră în doctrină că, excepţia de neexecutare a contractului, ar trebui să fie extinsă la toate raporturile de natură sinalagmatică, chiar şi dacă acestea nu rezultă dintr-un contract. Domeniul preferenţial al acestei extensii este acela al restituirilor subsecvente rezoluţiunii sau nulităţii contractului. Tot sub aspectul raportului care există între cele două obligaţii, excepţia de neexecutare trebuie să fie distinsă de dreptul de retenţie. în virtutea excepţiei de neexecutare se poate ajunge la situaţia ca partea care datorează un bun să refuze să îl predea - ceea ce pare să fie asimilat dreptului de retenţie. în realitate, cele două noţiuni rămân diferite, chiar dacă rezultatul lor poate fi identic: în cazul dreptului de retenţie, legătura dintre creanţă şi bun este una de fapt, în timp ce, în situaţia excepţiei de neexecutare, legătura este una juridică şi rezultă din chiar interdependenţa cauzală a obligaţiilor contractuale;
b) condiţiile neexecutării. Din chiar textul art. 1556 alin. (1) noul Cod Civil, se deduce condiţia conform căreia, pentru invocarea acestui remediu trebuie să existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar parţială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant. Cauza neexecutării nu interesează, ea poate fi culpa debitorului sau chiar forţa majoră care îl împiedică pentru moment pe debitor să execute obligaţia. Dacă însă neexecutarea datorată forţei majore este definitivă, vom fi în prezenţa încetării contractului pentru imposibilitate fortuită de executare. Pe de altă parte, codul consideră această condiţie îndeplinită dacă cel care invocă excepţia înţelege să facă o ofertă de executare a obligaţiei - ceea ce semnifică tocmai faptul că este pregătit să execute obligaţia sa şi probează acest fapt. Legat de acelaşi aspect, este absolut necesară sublinierea unei condiţii speciale: neexecutarea trebuie să fie suficient de importantă pentru a da dreptul la acest remediu. Este astfel nejustificată invocarea excepţiei de neexecutare pentru neexecutări de mică însemnătate [art. 1556 alin. (2)2];
c) obligaţiile reciproce trebuie să fie ambele exigibile. In principiu, din acelaşi art. 1556 alin. (1) noul Cod Civil, se deduce că excepţia de neexecutare poate fi invocată numai dacă obligaţiile reciproce sunt ajunse la scadenţă sau trebuie executate imediat [după regulile prevăzute la art. 1495 alin. (1) noul Cod Civil privitoare la plata obligaţiilor fără termen]. Prima situaţie, cea legată de obligaţiile cu tennen, suscită anumite discuţii. Astfel, este posibil ca, în virtutea stipulării unui tennen suspensiv de executare, una din obligaţii să trebuiască executată înaintea celeilalte. Cu toate acestea, este oare posibilă invocarea excepţiei de neexecutare în cazul în care cel care este gata să execute are toate motivele să considere că cealaltă parte, la scadenţă nu îşi va executa obligaţiile? Răspunsul, în pofida unei reglementări exprese cu ocazia excepţiei de neexecutare, trebuie să fie afirmativ. Situaţia se referă la remediul, extrem de frecvent regăsibil în dreptul comparat, al excepţiei anticipate de neexecutare,. Acest remediu este pe deplin admisibil în contextul legislativ actual: i. în primul rând, şi în cazul termenului suplimentar de executare, dacă debitorul declară, înainte de expirarea acestuia, că nu va executa obligaţiile, creditorul este îndreptăţit să invoce anticipat orice remedii consideră potrivite [art. 1522 alin. (4) noul Cod Civil] - exact aceeaşi raţiune subzistă şi în cazul termenului suspensiv de executare; ii. argumentul primar însă care justifică existenţa acestei excepţii, este dat de reglementarea termenului suspensiv de executare. între altele, art. 1417 noul Cod Civil reglementează în manieră extrem de extensivă decăderea din beneficiul tennenului suspensiv. Cazurile de decădere oferite de acest text, îl îndreptăţesc în mod evident pe creditor să invoce şi o excepţie anticipată de neexecutare;
d) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare, faptă care l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia. Condiţia nu necesită precizări complexe. Reamintim că neexecutarea imputabilă creditorului constituie un impediment în aplicarea oricărui remediu pentru neexecutarea pe care creditorul însuşi a împiedicat-o (art. 1517 noul Cod Civil). este vorba de ceea ce e cunoscut sub denumirea de mora creditoris, fară a se rezuma totuşi la ipotezele de culpă constatată a creditorului;
e) raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a obligaţiilor celor două părţi. Trebuie să ne raportăm, pentru înţelegerea acestei condiţii, la art. 1555 noul Cod Civil care prevede regula de principiu a simultaneităţii executării obligaţiilor. Excepţiile de la această regulă sunt date de ipotezele în care: i. părţile au prevăzut o ordine a executării prestaţiilor (de exemplu, în cazul clauzelor de tip solve et repete)', ii. dacă din împrejurări rezultă că obligaţiile nu trebuie executate simultan (de exemplu, sunt cazuri când anumite uzanţe pot impune unui contractant îndatorirea de a-şi executa primul obligaţiile, când nu va putea invoca excepţia de neexecutare: la restaurant, plata se face numai după consumaţie; hotelierul prezintă nota de plată la plecarea turistului sau după un timp de la începutul sejurului etc.); iii. dacă executarea obligaţiei uneia dintre părţi necesită o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul prima [art. 1555 alin. (2) noul Cod Civil]3; iv. în sfârşit, se impune o ultimă precizare legată de această condiţie: în ipoteza în care contractul nu stipulează niciun termen suspensiv de executare, regula este cea a executării imediate a prestaţiilor părţilor [art. 1495 alin. (1) noul Cod Civil].
Funcţionarea excepţiei de neexecutare.
Excepţia de neexecutare a contractului operează exclusiv în puterea părţii care o invocă. Dacă sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, excepţia de neexecutare se invocă, între părţile contractante, de către partea contractantă îndreptăţită, în puterea sa, fară intervenţia judecătorului. Operând ca o modalitate de realizare a justiţiei private, ea nu trebuie cerută instanţei de judecată şi nu este necesară nici condiţia punerii în întârziere a celeilalte părţi. Este suficient să fie opusă părţii care cere executarea. Excepţia de neexecutare este un remediu preventiv, în sensul că preîntâmpină situaţia în care una dintre părţi îşi vede executată propria obligaţie şi nu mai poate obţine nimic de la cealaltă parte. Caracterul preventiv este şi mai evident dacă avem în vedere excepţia de neexecutare anticipată. Anticiparea riscului unei neexecutări din partea celeilalte părţi, îndreptăţeşte partea să suspende executarea propriilor obligaţii.
Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu este necesară îndeplinirea niciunei condiţii de formă'. Nici măcar nu este necesară acordarea tennenului suplimentar de executare, adică punerea în întârziere. Excepţia de neexecutare a contractului poate fi însă invocată şi în faţa instanţei de judecată, ca mijloc de apărare a pârâtului. Intr-o astfel de ipoteză instanţa de judecată, la cererea pârâtului, fie va respinge acţiunea în executare introdusă de reclamant, fie va dispune, după caz, obligarea lui însuşi la executarea obligaţiei proprii, stabilind un tennen în acest scop. Desigur că, în lipsa unei cereri reconvenţionale din partea celui care este îndreptăţit să invoce excepţia de neexecutare, instanţa de judecată nu va putea stabili acest lucru printr-o hotărâre judecătorească, ci va acorda doar un termen pentru ca ulterior să verifice dacă reclamantul şi îndeplinit sau nu propriile obligaţii.
195. Efectele excepţiei de neexecutare. Excepţia de neexecutare suspendă executarea prestaţiei celui care o invocă, asemănător cu situaţia când el ar fi beneficiat de un tennen. Deci, contractul rămâne temporar, adică provizoriu neexecutat, dar continuă să existe, iar părţile nu pot fi considerate liberate de obligaţiile lor. Cu alte cuvinte, efectul excepţiei de neexecutare constă în suspendarea forţei obligatorii a contractului. Partea care invocă excepţia de neexecutare nu poate fi unnărită silit în justiţie pentru executarea obligaţiilor sale. Efectul principal este limpede dedus din prevederile art. 1556 alin. (1) noul Cod Civil care vorbeşte de dreptul creditorului de a „refuza” executarea propriei obligaţii). Excepţia de neexecutare se invocă, astfel cum s-a subliniat în jurisprudenţă, pe riscul creditorului, în sensul că, instanţa, verificând a posteriori îndeplinirea condiţiilor excepţiei, ar putea să îl oblige pe cel care a invocat-o la daune-interese dacă respectivele condiţii nu au fost îndeplinite.
Având ca efect suspendarea forţei obligatorii a contractului, partea îndreptăţită să refuze executarea obligaţiilor sale, nu poate fi obligată să plătească daune-interese moratorii pe motiv că ar fi întârziat executarea prestaţiilor ce le datorează celeilalte părţi. Aşadar, contractul şi forţa sa obligatorie nu încetează, fiind doar suspendate.
Excepţia de neexecutare poate fi opusă nu numai celeilalte părţi, ci tuturor persoanelor ale căror pretenţii se întemeiază pe acel contract. Aşadar, ea poate fi invocată şi faţă de un creditor al celeilalte părţi care solicită obligarea la executare pe calea acţiunii oblice sau terţului beneficiar din stipulaţia pentru altul. în schimb, nu poate fi opusă acelor terţi care invocă un drept propriu şi absolut distinct de contractul în cadrul executării căruia se invocă excepţia de neexecutare \
Calificarea juridică a excepţiei de neexecutare a contractului şi scopurile sale.
După ce am analizat efectele excepţiei de neexecutare a contractului, putem ajunge la constatarea că ea poate fi considerată, în acelaşi timp, un mijloc de apărare a părţii care o invocă şi un mijloc de presiune asupra celeilalte părţi. Excepţia de neexecutare este un mijloc preventiv de apărare prin care se realizează protecţia acelei părţi contractante. Având dreptul să refuze executarea prestaţiilor sale, debitorul, care în acelaşi timp este şi creditor, poate evita concursul eventual al celorlalţi creditori ai contractantului. Aşa de pildă, dacă vânzătorul ar putea fi obligat să predea lucrul vândut, deşi nu i s-a plătit preţul, pentru a-şi realiza dreptul său de creanţă, el ar trebui să suporte concursul celorlalţi creditori ai cumpărătorului. De asemenea, excepţia de neexecutare are un caracter cominator foarte eficace, fiind un mijloc important de presiune asupra celuilalt contractant. în măsura în care acesta din unnă are nevoie de prestaţia corelativă a celuilalt, pentru a o putea obţine, el va fi silit să procedeze îndată la executarea prestaţiei sau prestaţiilor la care este îndatorat.
