Executarea silită în natură
| Comentarii |
|
executarea silită în natură, este reglementată în secţiunea a 3-a a capitolului II, intitulată „Executarea silită în natură” (art. 1527-1529 Noul Cod Civil). Maniera de reglementare este sumară şi axiomatică. Cu toate acestea, ea reprezintă o probă a ataşamentului legiuitorului faţă de sistemul continental de drept în care, executarea silită în natură reprezintă un pandant al principiului pacta sunt servanda, putând fi solicitată oricât de oneroasă şi nepractică s-ar dovedi, cu singura limită a imposibilităţii executării în natură.
Funcţionare.
Conform art. 1516 alin. (1) noul cod civil „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”. în cazul în care conformitatea executării nu se realizează, creditorul este îndreptăţit să solicite executarea forţată a obligaţiilor, adică executarea lor silită în natură. Principiul consacrat de legiuitorul român este acela că întotdeauna când debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, creditorul este îndreptăţit să solicite executarea silită în natură. Singura excepţie de la această regulă este dată de imposibilitatea executării în natură [art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil]. De exemplu, cumpărătorul poate să solicite executarea silită a obligaţiei de predare a bunului vândut, cu excepţia cazului în care acesta a pierit, făcând imposibilă executarea silită în natură. în esenţă, ceea ce trebuie să reţinem este că, anumite considerente morale legate de principiul pacta sunt servanda sunt cele care au detenninat legiuitorul să îşi menţină poziţia în privinţa acestui remediu care a generat numeroase discuţii în dreptul comparat. Chiar dacă o asemenea executare silită în natură este extrem de oneroasă, şi pentru creditor şi pentm debitor, chiar dacă ea se dovedeşte extrem de nepractică pentru ambele părţi şi chiar dacă apare ca evident că ar fi mai utilă înlocuirea sa cu remediul daunelor-interese, creditorului tot nu îi poate fi refuzată pretenţia de executare silită în natură decât dacă ea este imposibilă. Acesta este în mare mecanismul de funcţionare al remediului executării silite în natură. Pentru aprofundarea sa este însă necesară o detaliere în funcţie de natura obligaţiei neexecutate.
188. Executarea silită a obligaţiilor de a da şi a obligaţiilor de praestare. Pentru trecerea la executarea silită în natură este necesară punerea în întârziere prealabilă (acordarea termenului suplimentar), astfel cum rezultă din chiar art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil Deşi aparenţa redactării art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil (care spune că „creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrânsă execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă”) este aceea că nu se impune nicio altă condiţie formală pentru trecerea la aceste remediu, necesitatea tennenului suplimentar prealabil de executare este atestată de existenţa art. 1522 alin. (5) noul Cod Civil Pe de altă parte, odată acordat termenul de executare suplimentar, art. 1522 alin. (4) noul Cod Civil interzice până la expirarea tennenului trecerea la executarea silită, cu excepţia cazului în care debitoral îl informează pe creditor că nu va executa.
Remediul executării silite în natură include remediile reparării şi înlocuirii, precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă [art. 1527 alin. (2) C. civ.]. Nu intrăm în detalii cu privire la reparare şi înlocuire care sunt remedii accesibile în principiu pe cale extrajudiciară. Mai interesantă este sintagma „orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă” utilizată de art. 1527 alin. (2) noul Cod Civil Oare la ce s-a referit legiuitorul?:
a) în primul rând, textul pare să includă remediul aparte al corectării executării de către debitor. Din păcate, reglementarea se dovedeşte mult prea sumară în această privinţă - de regulă, dreptul la corectarea (îndreptarea) executării este văzut ca un remediu în oglindă pentru termenul suplimentar de executare, dar nu a fost preluat ca atare în dreptul român;
b) în al doilea rând, creditorul poate utiliza şi alte mijloace care ar duce la remedierea executării - ne putem gândi aici la soluţii alternative cum ar fi vânzarea sau cumpărarea de substitut, menite să rezolve problema unei oferte neconforme de executare în maniera indirectă a daunelor-interese pentru diferenţa de valoare între preţul obţinut sau plătit de la sau către un terţ.
Executarea silită a obligaţiilor de a face.
Situaţia particulară a obligaţiilor de a face care presupun o prestaţie din partea debitorului face ca executarea lor silită în natură să se lovească de un impediment uneori insurmontabil - debitorul nu poate fi silit la faptul său propriu pentru că astfel i s-ar cauza o atingere nepennisă a libertăţii. Dacă avem de a face cu o obligaţie de a face propriu-zisă, o asemenea executare silită este inadmisibilă din perspectiva unui principiu tradiţional - nemo potestpraecise cogi adfactum. Tocmai pentru a evita acest impediment, executarea silită a obligaţiilor de a face are loc într-o manieră diversă şi cel mai adesea indirectă:
a) în primul rând, categoria obligaţiilor de a pune la dispoziţia creditorului un bun (cazul tipic fiind acela al obligaţiei de predare) se poate executa silit după modelul oferit de art. 1527 noul Cod Civil Este vorba de o categorie aparte din sfera obligaţiilor de a face - şi anume de obligaţiile de praestare care reprezintă o serie de obligaţii de a face executabile în natură silit;
b) restul obligaţiilor de a face nu pot fi, în principiu, executate silit în natură (nemo potest praecise cogi ad factumf. Tocmai de aceea art. 1528 alin. (1) noul Cod Civil prevede că în cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate să execute el însuşi obligaţia sau să facă să fie executată obligaţia. Nu se prevede însă că creditorul ar putea să-l silească pe debitor să execute obligaţia. Eventualele mijloace complementare de executare silită în natură a obligaţiilor de a face sunt amenzile cominatorii prevăzute de Codul de procedură civilă;
c) „autorizarea’’ creditorului (executarea de către creditor)/apelul la un terţ în vederea executării - reprezintă două remedii alternative în cazul obligaţiilor de a face. Primul presupune posibilitatea creditorului de a efectua el însuşi prestaţia urmând ca apoi să pretindă debitorului contravaloarea acesteia. Al doilea, presupune ipoteza în care creditorul apelează la un terţ pentru ca acesta să execute în numele său prestaţia, urinând să pretindă apoi debitorului echivalentul acesteia. Aşa cum se poate observa şi cum era văzută şi în vechea reglementare, în realitate, aceste două remedii au un caracter substitutiv şi se rezolvă în final prin intermediul unei executări prin echivalent (astfel se prezintă disoluţia în daune-interese a autorizării creditorului mai ales în ipoteza în care apelează în acest sens la un terţ ca acesta să execute obligaţia de a face pentru ca apoi să îl plătească în acest sens) totuşi, noua reglementare o include în sfera executării silite în natură. Autorizarea de care vorbim este una legală şi poate opera extrajudiciar, pentru că nu este necesară autorizarea justiţiei pentru ca mecanismul art. 1528 să funcţioneze, decât în ipoteza în care opoziţia debitorului face necesară o asemenea intervenţie judiciară. Singura condiţie cerută de lege este ca în prealabil, creditorul să-l fi înştiinţat pe debitor de intenţia sa de a executa el însuşi sau de a cere unui terţ să execute el prestaţia de a face. Această înştiinţare se poate face odată cu punerea în întârziere sau ulterior acesteia [art. 1528 alin. (2) noul Cod Civil].
„Executarea silită” a obligaţiilor de a nu face.
Practic nu este cu putinţă să vorbim de o executare silită în natură a unei obligaţii de a nu face. Obligaţia de a nu face presupune abţinerea debitorului de la a face ceva. Odată încălcată această obligaţie, se pune problema înlăturării sau ridicării a ceea ce s-a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face, astfel încât situaţia care exista anterior încălcării obligaţiei de a nu face să fie restaurată. De exemplu, asumarea de către debitor a obligaţiei de a nu construi la o anumită distanţă poate atrage după sine ridicarea sau înlăturarea, adică demolarea a ceea ce s-a construit cu încălcarea obligaţiei de a nu face. Alteori, încălcarea obligaţiei de a nu face este mult mai complexă şi de asemenea şi remediile aferente.
Deşi îndeobşte şi aceste remedii sunt incluse în tehnica autorizării creditorului, legiuitorul a înţeles să le reglementeze distinct cu precizarea că în acest ultim caz, remediul are un caracter judiciar, art. 1529 prevăzând că remediul operează „în limita stabilită prin hotărâre judecătorească”. Este naturală această prevedere dacă avem în vedere că, de multe ori, gravitatea înlăturării a ceea ce s-a făcut cu încălcarea obligaţiei de a face. în plus, înlăturarea/ridicarea se vor face pe cheltuiala debitorului. Bineînţeles, şi de această dată este necesară punerea prealabilă în întârziere a debitorului.
