Diferența dintre locațiune / închiriere și uzufruct
| Comentarii |
|
diferența dintre locațiune / închiriere și uzufruct, dreptul de folosință al locatarului este un drept de creanță, în timp ce dreptul de uzufruct este un drept real.
Riscul pieirii fortuite a lucrului închiriat este suportat de locator, in timp ce in cazul uzufructului, acest risc este suportat de nudul proprietar, iar riscul contractului, este suportat de uzufruc-tuar (art. 731 C. civ.).
Spre deosebire de locațiune, al cărei izvor este contractul, iar în cazul bunurilor proprietatea statului, este contractul grefat pe actul licitației, dreptul de uzufruct poate fi constituit prin acțiu juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege.
Uzufructul poate fi constituit și cu titlu gratuit, în timp ce locațiunea este întotdeauna cu titlu oneros.
Obiectul material al locațiunii îl constituie bunurile mobile și imobile (art. 1778 C. civ.) corporale.
Obiectul uzufructului îl constituie nu numai bunurile mobile sau imobile corporale, dar și cele incorporale, o masă patrimonială, o universalitate de fapt, ori o cotă parte din acestea (art. 706 C. civ.).
Durata locațiunii este de maximum 49 ani, fără distincție dacă locațiunea se referă la persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea reducerii la termenul legal în cazul în care părțile stipulează un termen mai mare decât acesta (art. 1783 C. civ.).
Durata uzufructului în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager, iar uzufructul în favoarea unei persoane juridice este de cel mult 30 ani, sub sancțiunea reducerii la aceste limite tem-porale, în cazul constituirii cu depășirea termenului legal (art. 708 C. civ.).
Locațiunea are ca obiect bunuri mobile sau imobile neconsumptibile, pe când cvasiuzufructul poate avea ca obiect și bunuri consumptibile (art. 712 C. civ.).
În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este ținut să respecte destinația dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepția cazului în care se asigură o creștere a valorii bunului sau cel puțin nu îi prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului (art. 724 C. civ.).
În cazul locațiunii, destinația bunului este stabilită prin contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după anumite împrejurări, cum ar fi destinația anterioară a bunului, natura bunului ori destinația potrivit căreia locatarul îl folosește (art. 1799 C. civ.).
Spre deosebire de uzufruct, care se stinge prin moartea uzufructuarului ori, după caz, prin încetarea personalității juridice [art. 746 lit. a) C. civ.], locațiunea nu încetează prin moartea locatorului sau locatarului [art. 1820 alin. (1) C. civ.].
Locațiunea încetează de drept, dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinației stabilite, iar dacă imposibilitatea folosirii bunului este numai parțială, locatarul poate după împrejurări să ceară rezilierea locațiunii sau reducerea proporțională a chiriei. Când imposibilitatea totală sau parțială de folosire a bunului este fortuită, locatorul nu are dreptul la daune-interese.
În cazul pieirii fortuite în întregime a bunului, uzufructul se stinge, iar în cazul în care bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părții rămase.
În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terț sau, după caz, asupra indemnizației de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului, dar în acest caz, la stingerea uzufructului, uzufructuarul este ținut de obligațiile prevăzute de art. 712 C. civ. (art. 1748 C. civ.).
