Forma contractului de locațiune sau închiriere
| Comentarii |
|
forma contractului de locațiune sau închiriere, contractul de locațiune este consensual, deoarece se încheie verbal, prin simplul acord de voință al părților, fără vreo altă formalitate.
Deși art. 21 din Legea nr. 114/1996, care statua în sensul consemnării scrise a acordului părților și înregistrarea la organele fiscale a fost abrogat, potrivit art. 230 lit. s) din Legea nr. 71/2011, cerința ad probationem a formei scrise a contractului s-a păstrat și ea se deduce din conținutul art. 1782, art. 1785 și art. 1798 C. civ., acest din urmă articol consfințind și cerința înregistrării contractului la organele fiscale.
Este adevărat că cerința prevăzută de art. 1798 C. civ. a înregistrării contractului la organele fiscale, reprezintă o condiție pentru ca contractul de locațiune încheiat prin înscris sub semnătură privată, să devină titlu executoriu, dar nu trebuie ignorată nici funcția de ordin administrativ-fiscal al înregistrării contractului, indiferent dacă acesta este încheiat prin înscris sub semnătură privată sau în formă autentică, atât de necesară impozitării veniturilor provenite din chirii.
Valabilitatea contractului nu este afectată prin neînregistrarea sa la organele fiscale, dar pune în discuție răspunderea locatorului pe plan administrativ-fiscal.
Excepție de la consensualism fac contractele de închiriere a bunurilor făcând parte din patrimoniul statului și al unităților administrativ-teritoriale, care se încheie în formă scrisă și în urma organizării licitației, acestea incluzând clauze de natură să asigure exploatarea bunului potrivit specificului său.
În materie de locațiune, legiuitorul a făcut o derogare de la principiile generale de probațiune, interzicând dovada cu martori și prin urmare cu prezumții a unui contract verbal care nu a fost pus în executare. Pentru a se admite proba cu martori în dovedirea elementelor ce constituie un început de executare a unui contract de închiriere verbal, trebuie ca această punere în executare care este un fapt material, să fie de așa natură încât să facă convingerea că această executare este corolarul neîndoios al unei convenții de închiriere.
Fiind interzisă proba cu martori a contractului de închiriere, nici executarea contestată a unui asemenea contract nu poate fi dovedită cu martori, căci indirect s-ar admite dovada cu martori a contractului.
Atunci când înscrisul doveditor a fost distrus printr-un eveniment de forță majoră, existența contractului se va putea dovedi cu orice mijloc de probă.
În sensul opiniei doctrinare, privind regulile restrictive de probațiune instituite de art. 1416-1417 din vechiul Cod civil, s-a pronunțat și practica judiciară recentă.
