Dovada calităţii de reprezentant

dovada calităţii de reprezentant, potrivit dispoziţiilor art. 151 NCPC (corespondent art. 83 CPC), când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale. Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor. Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori altei entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

Astfel, la cererea care este făcută de mandatarul convenţional, trebuie să se anexeze procura în original sau copia legalizată care atestă calitatea de mandatar al părţii, iar la cea făcută de reprezentantul legal al părţii se anexează copia legalizată a înscrisului care atestă această calitate (acte de stare civilă, copia hotărârii de divorţ din care rezultă exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minor, hotărârea instanţei de tutelă de numire a tutorelui sau curatorului).

Mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa, anexând cererii împuternicirea avocaţială. Consilierul juridic care reprezintă partea ataşează, în original, împuternicirea de reprezentare juridică/delegaţiaeliberată de persoana juridică al cărei reprezentant este.

În ipoteza reprezentării persoanelor juridice de drept privat, se va depune, în copie, un extras din registrul public în care figurează dreptul de reprezentare al persoanei care semnează cererea (de exemplu, extras eliberat de Oficiul Registrului Comerţului), iar în ipoteza reprezentării entităţilor fără personalitate juridică, înfiinţate potrivit legii, se va anexa un extras, în copie legalizată, din actul care atestă dreptul de reprezentare în justiţie al organului de conducere sau, după caz, al reprezentantului desemnat.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Dovada calităţii de reprezentant