Nulitatea hotărârii judecătoreşti
| Comentarii |
|
nulitatea hotărârii judecătoreşti, conţinutul hotărârii judecătoreşti este reglementat, în prezent, în art. 425 NCPC, dispoziţiile având caracter imperativ.
În practica judiciară anterioară noului Cod s-a decis că hotărârea judecătorească nu va fi lovită de nulitate, ci se va recurge la procedura reglementată actualmente de art. 442 NCPC, dacă în practicaua acesteia:
- s-a menţionat din greşeală numele altui judecător decât cel care a pronunţat-o şi a semnat minuta;
- lipseşte prenumele judecătorilor care au semnat hotărârea;
- aceleaşi reguli fiind aplicabile cu privire la numele şi prenumele asistenţilor judiciari, ale magistraţilor-asistenţi, ale grefierilor ori ale procurorilor, atunci când aceştia participă în proces, în raport cu modalitatea de constituire a completului prevăzută de lege.
Legat de considerentele hotărârii judecătoreşti, aceasta trebuie să cuprindă atât împrejurările de fapt, cât şi motivele de drept care au format convingerea instanţei; aceasta nu înseamnă că instanţa va trebui să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, ci va putea să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.
Nerespectarea obligaţiei instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor duce lanulitatea hotărârii, numai atunci când se dovedeşte că s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Instanţa trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la probele administrate nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desfiinţarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.
Nemotivarea opiniei separate ca, de altfel (pentru identitate de raţiune), şi a celei concurente ar putea atrage nulitatea numai dacă se face
dovada unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturată, potrivit art. 175 alin. (1) NCPC.
Dispozitivul hotărârii judecătoreşti reproduce minuta redactată, în condiţiile art. 401 NCPC, cu ocazia pronunţării hotărârii. Conform art. 105 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau de recurs ori pe ultima încheiere. Neîntocmirea minutei atrage nulitatea hotărârii.
în doctrina şi practica anterioare noului Cod s-au exprimat opinii în sensul că hotărârea judecătorească trebuie să aibă acelaşi dispozitiv cu minuta întocmită la momentul pronunţării, iar neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul hotărârii poate fi invocată de instanţă din oficiu, împrejurare care atrage nelegalitatea hotărârii pronunţate. De asemenea, lipsa dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti atrage nulitatea ei,
chiar dacă soluţia este consemnată în minuta încheiată cu ocazia deliberării. Această lipsă constituie o cauză de nulitate în sensul art. 105 alin. (2) CPC şi, fiind prevăzută de lege, presupune pricinuirea, pentru părţi, a unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelei hotărâri.
în doctrină, inclusiv în cea recentă, s-au reţinut şi opinii contrare potrivit cărora, dacă, în hotărârea redactată ulterior, dispozitivul cuprinde
neconcordante sau contradicţii fată de minută, nu trebuie anulată hotărârea, ci trebuie refăcut dispozitivul în sensul minutei.
Potrivit art. 425 alin. (3) NCPC, în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului
sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
S-a apreciat în doctrină că indicarea greşită a căii de atac este lipsită de consecinţe vătămătoare pentru părţi, în condiţiile consacrării exprese a principiului legalităţii căilor de atac prin dispoziţiile art. 457 NCPC şi a remediilor procesuale adoptate prin noul Cod pentru anihilarea unei eventuale vătămări a părţilor decurgând dintr-o atare eroare a instanţei de judecată în desemnarea căii de atac prevăzute de lege pentru hotărârea pe care o pronunţă [art. 457 alin. (3)].
Potrivit dispoziţiilor art. 402 NCPC, în principiu, pronunţarea hotărârii se face în şedinţă publică. Art. 396 alin. (2) NCPC prevede şi o situaţie de excepţie, când instanţa se pronunţă la o dată ulterioară celei la care a avut loc dezbaterea în fond a procesului, dispunând amânarea pronunţării, caz în care pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Lipsa menţiunii referitoare la pronunţarea în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege atrage nulitatea relativă numai atunci când s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, potrivit art. 175 alin. (1) NCPC; această soluţie a fost stabilită de instanţa supremă în recurs în interesul legii prin Decizia nr. XIII/2007.
Minuta se semnează de toţi membrii completului, sub sancţiunea nulităţii, arătându-se când este cazul şi opinia separată a judecătorului aflat în minoritate. Nulitatea nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei, deoarece nu se poate şti dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare: nesemnarea minutei de către judecători şi după caz, de către magistra-tul-asistent este prevăzută de art. 401 alin. (2) NCPC, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, pe când nesemnarea hotărârii redactate de către judecători şi grefier (dar şi de către magistratul-asistent, deşi textul nu îl menţionează expres) este o neregularitate procedurală ce poate fi acoperită în condiţiile art. 426 alin. (4) NCPC. Deşi grefierul nu semnează minuta, totuşi el va semna hotărârea, în timp ce magistratul-asistent va semna atât minuta, cât şi hotărârea, cea din urmă ipoteză fiind aplicabilă pentru hotărârile înaltei Curţi.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Nulitatea hotărârii judecătoreşti
