dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv dedus judecăţii, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, element component al conţinutului principiului disponibilităţii, exprimând un complex de facultăţi procesuale recunoscute de lege, pe de o parte, reclamantului, în virtutea cărora acesta poate finaliza litigiul prin renunţarea la acţiune ori chiar la dreptul material al procesului, sau prin încheierea unei tranzacţii cu partea adversă, iar, pe de altă parte, pârâtului, căruia i se oferă posibilitatea de a pune şi el capăt procesului prin recunoaşterea pretenţiilor formulate în acţiune ori prin perfectarea unei tranzacţii judiciare cu reclamantul. Renunţarea la acţiune sau chiar la dreptul subiectiv ce face obiectul litigiului, ca şi achiesarea la pretenţiile formulate prin acţiune ori la hotărârea pronunţată de instanţă, încheierea de către părţile litigiului a unei tranzacţii judiciare constituie mijloace procedurale pe care legea le pune la îndemâna părţilor, lăsându-le libertatea de a le utiliza pe întreg parcursul desfăşurării procesului, pentru a pune capăt litigiului existent între ele. Acest complex de facultăţi este reglementat de legiuitor pe seama părţilor numai în ceea ce priveşte litigiile al căror obiect este susceptibil de tranzacţie, adică numai cu referire la drepturile de care se poate dispune. Constatând manifestarea de voinţă a părţii sau a părţilor, făcută în sensul de a curma litigiul, instanţa este obligată să ia act de aceasta prin încheiere şi să închidă dosarul; în cazul renunţării la drept, instanţa dispune, prin hotărâre, respingerea acţiunii în fond; dacă părţile pun capăt procesului printr-o tranzacţie, instanţa pronunţă o hotărâre de expedient. Cu toate acestea, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, instanţa este îndreptăţită să refuze a lua act de declaraţia părţii în cazul în care apare evident că, din cauza ignoranţei, acea parte n-a putut intui consecinţele grave ce decurg pentru ea din actul renunţării sau, după caz, al achiesării; în toate situaţiile, instanţei îi revine îndatorirea de a cerceta, mai înainte să fi luat act de voinţa părţii sau a părţilor, dacă nu cumva pe această cale se tinde la eludarea legii sau la nesocotirea unor interese legitime ale terţelor persoane, precum şi dacă partea care şi-a manifestat voinţa nu a fost victima dolului sau a violenţei. Legea obligă instanţa să respecte dreptul de dispoziţie al părţilor, dar îi conferă, totodată, prerogativa de a controla felul în care ele înţeleg să-l exercite. Dreptul de dispoziţie al părţilor este garantat de lege chiar în situaţia când acţiunea civilă a fost promovată de către procuror: în acţiunea pornită de procuror, titularul dreptului la care se referă acţiunea, introdus obligatoriu şi el în proces, are facultatea să renunţe la acţiune, la dreptul subiectiv obiect al procesului, precum şi să tranzacţioneze cu partea adversă, iar în situaţia în care procurorul şi-ar retrage cererea, titularul dreptului poate cere continuarea judecăţii. De asemenea, actele procesuale de dispoziţie făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. 45 alin. (1) C. proc. civ. (minori, persoane puse sub interdicţie, dispăruţi) nu împiedică judecata, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acelor persoane [v. şi renunţare la judecată; renunţare la drept; hotărâre de expedient]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv dedus judecăţii, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie
Citește mai mult
acestea, banca, face o oferta unica, in mod unilateral prin care returneaza o parte din pretentii si ofera o dobanda fixa pe tot parcursul contractului, obligandu-se in acelasi timp sa renunte la unele actiuni in curs si drepturi rezultand din respingerea actiunii reclamantilor. IN AA care consemneaza aceasta oferta, semnat de reclamant , nu exista o clauza de renuntare la litigii in curs sau viitoare din partea reclamantului (o tranzactie expres si clar formulata in acest sens). In lipsa motivarii deciziei ICCJ, reprezentantii legali ai reclamantului declara Revizuirea si Contestatia in anulare - cai extraordinare de atac. INTREBARE: este admisibila sustinerea ca , in urma semnarii AA in forma mentionata, nu mai este posibila participarea reclamantului in caile extraordinare de atac? Este admisibila sustineea ca prin acceptarea ofertei Bancii, litigiul ramane fara obiect? Multumesc