drept procesual civil, ramură a sistemului de drept cuprinzând ansamblul normelor juridice care reglementează modul de judecată şi de rezolvare a pricinilor privitoare la drepturi civile ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei, precum şi modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aceste pricini. D.p.c. reglementează în detaliu, prin normele sale, fazele şi etapele pe care le poate parcurge un proces civil; totalitatea reglementărilor referitoare la aceste faze şi etape formează sistemul dreptului procesual civil. D.p.c. are ca obiect propriu de reglementare raporturile procesuale civile, iar metodele specifice de reglementare ţin seama de cerinţele unui complex de principii fundamentale şi mai cu seamă de cerinţele disponibilităţii, ale contradictorialităţii şi ale rolului activ al instanţei. Ca parte integrantă a sistemului juridic unitar, d.p.c. are strânse legături cu dreptul constituţional, cu dreptul civil (care, în sens larg, include şi ramurile desprinse din el: dreptul familiei, dreptul muncii), cu dreptul administrativ, cu organizarea judecătorească şi cu dreptul procesual penal. 1) La baza d.p.c. stau normele fundamentale ale dreptului constituţional. Constituţia consacră mai multe texte autorităţii judecătoreşti, precizând, totodată, principiile pe baza cărora se înfăptuieşte justiţia. între acestea se înscriu: principiul independenţei judecătorilor şi al supunerii lor numai legii, principiul publicităţii, principiul dreptului la apărare. 2) D.p.c. reprezintă aspectul sancţionator al dreptului civil material, care intervine în caz de nevoie. Dreptul civil ar fi insuficient dacă realizarea lui nu ar fi înfăptuită pe calea procesului civil; tot astfel, procesul civil ar fi de neconceput în absenţa unui drept civil material, pe care să-l apere şi să-l valorifice. 3) Corelaţia dintre d.p.c. şi dreptul administrativ este pusă în evidenţă, printre altele, de reglementarea prin lege (chiar prin Constituţie) a dreptului instanţelor judecătoreşti de a exercita controlul asupra hotărârilor organelor administrative cu activitate jurisdicţională, precum şi de recunoaşterea de către legiuitor pe seama tribunalelor şi a curţilor de apel a competenţei de a judeca cererile celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale, putând să se pronunţe în condiţiile legii asupra legalităţii acestor acte. Pe de altă parte, dispoziţiile Codului de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie civilă şi comercială, se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, inclusiv în domeniul dreptului administrativ, unde până în prezent nu a fost elaborat un cod de procedură administrativă, ori de câte ori aceste legi nu cuprind dispoziţii potrivnice. 4) Organizarea judecătorească se află şi ea într-o strânsă legătură cu d.p.c., acesta din urmă având ca obiect de reglementare formele în care instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea; este o legătură de tipul celei existente între organ şi funcţia sa; instanţele de judecată sunt create în scopul desfăşurării activităţii procesuale, în timp ce procedura civilă dă expresie a ceea ce se numeşte instanţă în funcţiune. 5) în fine, legătura dintre d.p.c. şi dreptul procesual penal decurge din faptul că cele două ramuri ale sistemului juridic reglementează două forme ale aceleiaşi activităţi de judecată, desfăşurată de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi urmărind acelaşi scop: apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, precum şi asigurarea respectării legalităţii. Multe dintre normele dreptului procesual, ca, de exemplu, cele referitoare la principiile fundamentale ale procesului, drepturile şi îndatoririle părţilor, administrarea probelor, ordinea dezbaterilor, deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârilor etc., sunt identice sau similare în procesul civil şi în procesul penal.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Drept procesual civil
