dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, element component al conţinutului principiului disponibilităţii, exprimând facultatea reclamantului de a fixa, prin cererea de chemare în judecată, obiectul şi limitele acţiunii, precum şi îndreptăţirea pârâtului de a determina modul şi limitele apărării sale faţă de pretenţiile formulate de către reclamant. în sistemul legislaţiei noastre procesuale, instanţa de judecată este obligată să soluţioneze procesul cantonându-se la obiectul acestuia astfel cum el a fost precizat de către reclamant prin acţiunea sa şi rămânând în limitele stabilite prin această acţiune; ea nu poate depăşi limitele fixate de reclamant prin acţiunea sa, în scopul de a-i acorda mai mult sau mai puţin decât acesta a cerut, după cum nu poate da nici altceva decât s-a cerut. Legea dispune în acest sens că judecătorii vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii; tot ea înscrie printre motivele de revizuire şi cazurile de plus petita şi extra petita. Pe aceeaşi linie a consacrării dreptului părţii de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, legea mai stabileşte că instanţa acordă cheltuielile de judecată celui care a câştigat procesul, dar numai dacă acesta cere obligarea părţii adverse la plata lor. în schimb, instanţa nu este legată de calificarea juridică pe care părţile o dau cererilor şi apărărilor lor: ea poate modifica temeiul juridic al acţiunii introduse de reclamant, ca şi al excepţiei ridicate de pârât. Tot astfel, instanţa de recurs nu este limitată, examinând legalitatea hotărârii atacate, la motivele invocate de recurent; ea poate să invoce din oficiu motivele de ordine publică, având însă obligaţia să le pună în dezbaterea părţilor; instanţa poate astfel desfiinţa hotărârea chiar pentru alte motive de nelegalitate decât cele invocate în cererea de recurs. Cu toate acestea, legea nu permite instanţei de recurs să extindă verificarea legalităţii hotărârii atacate şi cu privire la situaţia părţilor din proces care nu au declarat recurs şi nici cu referire la acea parte a hotărârii care nu a fost vizată prin recurs. Cât priveşte determinarea limitelor apărării, legea o lasă în exclusivitate la libera apreciere a părţii interesate, care, în general, este pârâtul: acesta are facultatea să ridice excepţii de fond sau de procedură, să-şi facă apărările în fapt şi în drept pe care le crede de cuviinţă.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării
