executarea confiscării, modalitate juridică de aducere la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti, proceselor-verbale sau a ordonanţelor procurorului prin care s-a dispus sancţiunea complementară a confiscării sau măsura de siguranţă a confiscării speciale. 1) Potrivit Codului de procedură fiscală, confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform legii. în situaţia în care confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată privesc sume exprimate în monedă străină, sumele se vor converti în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data rămânerii definitive a măsurii confiscării. Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii (art. 232 C. proc. fisc.). 2) în ceea ce priveşte executarea sancţiunii contravenţionale complementare a confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, potrivit O.G. nr. 2/2001, persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. în toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. în cazul în care bunurile nu se găsesc, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei. Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia. Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condiţiile legii, în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. Dacă bunurile au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire, care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor. 3) Cu privire la executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, Codul de procedură penală prevede că măsura luată prin ordonanţă sau hotărâre se execută astfel: a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii; b) în cazul în care s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa procurorului, respectiv a judecătorului, întocmindu-se un proces-verbal care se depune la dosarul cauzei [v. şi valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Executarea confiscării