Executarea garanţiilor reale mobiliare
| Comentarii |
|
executarea garanţiilor reale mobiliare, procedură reglementată de lege pentru valorificarea bunurilor afectate garanţiilor destinate să asigure îndeplinirea unei obligaţii civile sau comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice sau juridice.
1) Garanţia reală mobiliară constituie un drept real, ce are ca scop garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii, prin afectarea unui bun, precum şi a produselor acestuia. Această garanţie se poate constitui cu sau fără deposedarea celui ce constituie garanţia de bunul afectat garanţiei; ea priveşte orice tip de obligaţie de a da, a face sau a nu face, inclusiv obligaţii prezente sau viitoare, sub condiţie sau nu, divizibile sau indivizibile, determinate sau determinabile, conferind creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat au un grad de prioritate inferior.
2) în cazul neîndeplinirii obligaţiei garantate, creditorul va putea să aleagă între: a) iniţierea procedurii de executare prevăzută de Codul de procedură civilă; b) executarea garanţiei reale în condiţiile prevăzute prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
3) Luarea sau intrarea în posesie a bunurilor afectate garanţiei. Potrivit Legii nr. 99/1999, pentru a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei, creditorul are două posibilităţi: a) să ia în posesie, în mod paşnic, bunul afectat garanţiei sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum şi titlurile şi înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesară vreo autorizaţie sau notificare prealabilă şi fără a plăti taxe sau vreun tarif. Pentru a proceda astfel, contractul de garanţie va trebui să includă formula prevăzută de lege. Până la vânzarea bunului de către creditor, debitorul poate plăti totalitatea sumei datorate, cu cheltuielile rezonabile făcute pentru luarea în posesie şi vânzarea bunului, stingând astfel datoria. Creditorul este obligat să accepte plata; b) dacă nu este posibilă luarea în posesie a bunului, creditorul poate, prin intermediul executorului judecătoresc sau, după caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricărui alt organ de executare, să intre în posesia bunului, în vederea scoaterii lui la vânzare; în acest sens, în termen de 48 de ore de la primirea cererii organul de executare se va deplasa la locul unde se află bunul afectat garanţiei, va intra în posesia acestuia şi îl va preda imediat creditorului, întocmind proces-verbal. Creditorul va avansa cheltuielile şi va suporta riscurile legate de transportarea şi depozitarea bunurilor în cauză.
4) Vânzarea bunurilor afectate garanţiei. A) Modalităţi de vânzare. Părţile pot cădea de acord, prin contractul de garanţie, asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei. în lipsa unui asemenea acord, creditorul trebuie să vândă bunul afectat garanţiei într-o manieră comercială rezonabilă care să asigure obţinerea celui mai bun preţ. Metoda, maniera, locul şi momentul vânzării trebuie să urmeze regulile comerciale adecvate, folosite de persoanele care vând bunuri similare în mod obişnuit pe piaţa respectivă; aceste regulile comerciale pot fi: a) vânzarea directă către un terţ; b) vânzarea prin licitaţie făcută publică în ziar; c) vânzarea pe pieţe publice sau d) orice alt mod de vânzare rezonabil comercial pentru tipul de bunuri supuse vânzării. Dintre diferitele metode de vânzare rezonabile comercial creditorul o va alege pe aceea care să asigure obţinerea celui mai bun preţ. B) Notificarea vânzării. înainte de vânzare, sub sancţiunea nulităţii şi a răspunderii pentru pagubele cauzate, creditorul trebuie să facă o notificare a vânzării către debitor şi către ceilalţi creditori care şi-au înscris un aviz de garanţie reală faţă de acelaşi debitor şi cu privire la acelaşi bun, precum şi proprietarului bunului afectat garanţiei, dacă debitorul nu este proprietarul acestuia. Notificarea va fi comunicată la domiciliul acestora, astfel încât să fie primită cu cel puţin 5 zile libere înainte de vânzare, şi va indica locul, ziua şi ora la care va avea loc vânzarea, precum şi condiţiile de vânzare. în cazul bunurilor perisabile, creditorul poate vinde bunul chiar înainte de notificare. C) Opoziţia la vânzare, în termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are un interes, poate face opoziţie la vânzarea bunului la instanţa competentă, potrivit Codului de procedură civilă. Instanţa va soluţiona opoziţia în termen de 3 zile libere. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile libere de la comunicarea hotărârii. Recursul nu suspendă executarea acestei hotărâri. D) Adjudecarea bunului de creditor. Creditorul nu îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei în cadrul vânzării iniţiate de el, fără ca în prealabil să fi dat posibilitatea terţilor de a participa la vânzare, în afara cazului în care părţile au convenit altfel. Bunul adjudecat de către creditor va fi liber de orice sarcini, cu excepţia celor înregistrate anterior înscrierii garanţiei sale. E) Distribuirea preţului. Dacă bunul afectat garanţiei este vândut, creditorul va distribui rezultatele vânzării în următoarea ordine: a) plata cheltuielilor rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie şi vânzarea bunului; b) plata dobânzilor şi a creanţei garantate care are primul rang de prioritate, chiar dacă aceasta nu a devenit exigibilă. F) Efectele adjudecării. Cumpărătorul ia în proprietate bunul afectat garanţiei, liber de orice garanţie reală existentă sau de sarcini asupra acestui bun. Titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului şi contractul de garanţie reală mobiliară, împreună cu menţiunea stingerii garanţiei la arhivă fac dovada dreptului de proprietate al cumpărătorului sau, după caz, al creditorului care şi-a adjudecat bunul. G) Vânzarea bunului fără luarea în posesie. Părţile pot conveni ca vânzarea bunului afectat garanţiei să aibă loc fără ca partea garantată să ia bunul în posesie. în cadrul unei astfel de vânzări părţile pot conveni ca debitorul să rămână în posesia bunurilor în calitate de locatar. Dreptul debitorului va fi opozabil oricărui terţ dobânditor al bunului. H) Când garanţia reală este reprezentată prin titluri care atestă drepturi reale asupra unor bunuri mobile, inclusiv recipise de depozit şi warant, creditorul poate să vândă bunurile şi să distribuie preţul, potrivit prevederilor legii. Creditorul garantat cu o garanţie asupra unor titluri de valoare negociabile are dreptul, în caz de neplată, de a executa garanţia împotriva giranţilor şi avaliştilor.
5) Executarea sumelor depuse în conturi bancare. Dacă obligaţia garantată nu a fost plătită, iar bunul afectat garanţiei sau produsele obţinute din vânzarea lui reprezintă sume depuse într-un cont la o bancă, creditorul va notifica acesteia intenţia sa de a-şi recupera creanţa din sumele depuse în acel cont. în ziua primirii notificării, banca este obligată să verifice dacă contractul de garanţie a fost înscris la arhivă, gradul de prioritate al acestuia şi conformitatea semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată în evidenţele sale. Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, banca va putea continua să accepte depuneri în contul debitorului, dar nu va mai onora niciun ordin de plată primit după notificare. După blocarea contului, banca va plăti din acest cont datoria debitorului garantat, potrivit cererii creditorului.
6) Garanţie reală asupra unor drepturi de creanţă. Creditorul garantat cu o garanţie reală asupra unor drepturi de creanţă poate exercita următoarele drepturi, la alegerea sa: a) să intre în mod paşnic în posesia documentelor care constată drepturile de creanţă; în acest scop creditorul poate folosi mijloace paşnice pentru încasarea sumelor din creanţele constituite ca garanţie până la concurenţa sumei datorate; b) să preia sau să cedeze altei persoane drepturile de creanţă asupra cărora s-a constituit garanţia reală, până la concurenţa creanţei garantate, restul urmând a fi transmis celorlalţi creditori ori debitorului, potrivit regulilor de distribuire a sumelor rezultate din vânzare, stabilite în lege.
7) Cesiunea bunului afectat garanţiei. Când bunul afectat garanţiei, constând într-o creanţă bănească, este cesionat, cesionarul trebuie să notifice cesiunea, în scris, debitorului cedat. Notificarea se poate face fie prin act sub semnătură privată, fie prin intermediul instanţei sau printr-un act autentificat de notarul public. Notificarea trebuie să facă menţiune despre creanţa cedată, suma de plată, numele său, modul şi locul plăţii. Din momentul în care debitorul primeşte notificarea, acesta se poate elibera de obligaţie numai prin efectuarea plăţii către cesionar în modul indicat în notificare. Cu toate acestea, dacă debitorul cere ca cesionarul să prezinte dovada cesiunii, iar acesta nu o face în termen de 15 zile de la data cererii, debitorul poate să continue efectuarea plăţilor către cedent.
8) Despăgubiri. Creditorul care intră în posesia bunului afectat garanţiei cu încălcarea prevederilor legale va plăti debitorului o sumă echivalentă cu 30% din valoarea obligaţiei garantate, va restitui bunul sau dreptul, dacă este posibil, şi va despăgubi debitorul pentru orice pagube rezultând din luarea în posesie cu rea-credinţă. Dacă creditorul vinde bunul afectat garanţiei cu încălcarea prevederilor legale va plăti debitorului o sumă echivalentă cu 30% din valoarea obligaţiei garantate existente la momentul vânzării sau diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul de vânzare, în funcţie de care dintre ele este mai ridicat, şi, în plus, va despăgubi debitorul pentru orice daune rezultând din vânzarea cu rea-credinţă [v. şi garanţie reală mobiliară]
