executor fiscal, funcţionar al unei administraţii financiare căruia i s-a încredinţat sarcina de executare a titlurilor executorii fiscale. Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită. Potrivit legii, creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-lmport a României EXIMBANK-S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, aceasta fiind abilitată să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. E.f. îşi justifică calitatea sa în faţa debitorului şi a terţilor cu legitimaţia de e. şi cu delegaţia emisă de organul de executare silită. în exercitarea atribuţiilor lor, e.f. sunt îndreptăţiţi să: a) intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care sunt susceptibile de urmărire, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului; b) intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îţi păstrează bunurile; c) solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului. E.f. poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice numai cu consimţământul acesteia; în caz de refuz, organul de executare poate cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente [v. şi executarea silită a creanţelor fiscale].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Executor fiscal