Hărțuirea sexuală la locul de muncă în legislația română
| Comentarii |
|
În România, hărțuirea sexuală la locul de muncă este interzisă și sancționată în mod expres atât de legislația muncii, cât și de legea penală. De asemenea, contractele colective de muncă și regulamentele de ordine interioară cuprind la rândul lor prevederi exprese care interzic hărțuirea sexuală la locul de muncă.
Legea nr. 202/2002 definește hărțuirea sexuală la art. 4 lit. d astfel: „Prin hărțuire sexuală se înțelege situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 202/2002, constituie discriminare pe baza criteriului de sex orice comportament nedorit, definit drept hărțuire sau hărțuire sexuală, având ca scop sau efect de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată sau de a influența negativ situația persoanei angajate în ceea ce privește promovarea profesională, remunerația sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea și perfecționarea profesională, în cazul refuzului acestuia de a accepta un comportament nedorit, ce ține de viața sexuală.
Inclusiv în cuprinsul convențiilor colective de muncă partenerii sociali au înțeles să definească noțiunea de hărțuire sexuală la locul de muncă. Astfel, potrivit pct. 1 din Anexa nr. 10 a Contractului colectiv de muncă nr. 58804 din 4 iulie 2012 încheiat la nivel de grupuri de unități din rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pe perioada 2012-2014: „Hărțuirea sexuală reprezintă orice formă de comportament nedorit, constând în contact fizic, cuvinte, gesturi sau alte mijloace indecente, materiale vizuale ofensatoare, invitații compromițătoare, cereri de favoruri sexuale sau orice altă conduită cu conotații sexuale, care afectează demnitatea, integritatea fizică și psihică a persoanelor la locul de muncă'.
Prin convențiile colective de muncă s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a lua măsurile necesare în vederea preveniri faptelor de hărțuire sexuală la locul de muncă și au fost convenite măsurile care trebuie întreprinse în vederea restabilirii situației anterioare în cazul în care un angajat este victima unei fapte de hărțuire sexuală la locul de muncă. Totodată, s-a prevăzut că fapta de hărțuire sexuală la locul de muncă constituie abatere disciplinară.
Hărțuirea sexuală reprezintă o atingere adusă libertății sexuale și drepturilor fundamentale ale angajatului întrucât îi poate afecta, în mod negativ, cariera profesională, precum și demnitatea. Aceasta poate îmbrăca diferite forme și ajunge la grade diferite de gravitate. Hărțuirea sexuală la locul de muncă poate avea loc atât pe orizontală (între colegii), cât și pe verticală (între superior și subordonat), însă cele mai multe cazuri s-au înregistrat pe verticală.
Persoana care se consideră hărțuită sexual la locul de muncă de către un coleg de serviciu sau de către superiorul său se poate adresa angajatorului și/sau instanței de judecată. În situația în care hărțuirea sexuală este exercitată de angajator sau de organele de conducere ale acestuia, victima hărțuirii sexuale la locul de muncă se poate adresa direct instanței de judecată cu o cerere prin care să solicite restabilirea situației anterioare și despăgubiri.
Hărțuirea sexuală la locul de muncă constituie totodată infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă penală. Astfel, potrivit art. 2031 C. pen. din 1968, cu modificările și completările ulterioare, hărțuirea sexuală consta în: „Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă”. În doctrină, s-a reținut că „pentru existența infracțiunii de hărțuire sexuală este necesar ca fapta de hărțuire să se realizeze prin amenințare sau constrângere. Infracțiunea există dacă, pentru săvârșirea faptei, autorul abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă”.
Noul Cod penal din 17 iulie 2009, care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, prevede la art. 223 alin. (1) că hărțuirea sexuală constă în „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei reiatii de muncă sau al unei reiatii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”. Potrivit art. 223 NCP, hărțuirea sexuală se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
